Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 17
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat! Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat!
Vom sprijini dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor care asigură reglemeniarea,
Perfecţionarea şi întărirea instituţiilor şi mecanismelor pieţei Zin scopul supravegherea şi funcţionarea în condiţii sigure a pieţelor cum sunt: burse şi 405
reducerii costurilor si alte pieţe specifice, autorităţi de reglementare şi supraveghere inclusiv în
riscurilor tranzacţiiloiZ NQ2oiuţionarea problemei proprietăţii private domeniile protecţiei concurenţei şi protecţiei consumatorilor, mecanisme de
Stimularea competitivităţii |~ oo | a acreditare şi ceriificare, instituţii cu rol în combaterea practicilor comerciale
presupune existenta unei a) garantarea proprietăţii
„ frauduloase sau în soluţionarea litigiilor comerciale2_ of
private prin Constituţia
economii stabile şi b) restituirea proprietăţii imobiliare (locuinţe, spaţii c) Asigurarea coerentei, transparenţei şi stabilităţii cadrului legal şi aplicarea 6
menţinerea unei discipline ja,
financiare ferme atât în
industriale şi comerciale, ateliere de producţie) sub
formă de restituire fizică, acolo unde este posibil şi prin
prompta si corecta a legi? Vom reduce la nivelul strict necesar obligatiile 400,
, . a justă despăgubire, acolo unde nu este posibil; administrative puse în sarcina întreprinzătorilor şi întreprinderilor şif/om elimina
sectorul public cat ŞI in c) restituirea terenurilor agricole conform reformei agrare sistematic puterile discretionare conferite unor funcţionari publici în mod explicit hoy
sectorul privat Noi credem
. din 1945 şi în limita a 50ha, aplicând atât restituirea
fizică cât şi justa despăgubire;
sau prin ambiguitatea unor texte normativel Totodată, vom întări capacitatea Sf
că instabil
. inst litatea economica i
d) restituirea tari
pădurilor in natura în limita a 10ha câtre instituţiilor publice de a asigura aplicarea nediscriminatorie si promptă a legilor
şi indisciplina financiară persoane fizice, comunităţi religioase (biserici, Vom introduce sancţiuni obligatorii pentru întârzierea plăţilol instrumente fiscalesaf
pentru combaterea fraudelor a corupţiei şi vom confisca averile dobândit A
trebuie considerate mânăstiri) şi comunităţi locale (primării) şi numai după
a
.P
x.
o.
:
umal pentru y 0?
aplicarea de măsuri de ordin legislativ şi administrativ
impreuna, nun
necesare pentru protejarea patrimoniului silvic, inclusiv
, : nar ena pe căi necinstileznoi milităm pentru etică în afaceri?in acest sens, consideram sol”
ca izvorasc una din alta si un program de împădurire a terenurilor de pădure că este moral ca prin sistemul legislativ şi instituţional să asigurăm condiţiile
se intretin reciproce ci şi degradate, despădurite sau abandonate;
necesare pentru manifestarea de comportamente etice ale statului fata de4gA
p entru că |am bele împiedică
=
î)9) finalizre
*
privatizării;
Ni finalizarea privatizării;
clarificarea intrepinzatorigale întreprinzătorilor fata de stațzăle întreprinzătorilor între e402
i
în detaliu a patrimoniului public şi privat al
crearea sistemului de pieţe, | - statului şi al unităţilor administrativ teritoriale. precum si ale întreprinzătorilor fata de ceilalţi cetăţeni, în oricare din ipostazele )
funcţionale, adevăratallpă acestora din urmă (angajaţi, consumatori, beneficiari ai mediului inconjurator4
0%
temelie a creşterii etc)
2.
competitivităţii economiei d) Stimularea creşterii competitivităţii întreprinderilor româneşti prin programe
noastre naţionaleAtât inflaţia ridicată, cât şi toleranța faţă de indisciplina vizând sprijinirea adoptării de către întreprinderi a standardelor de calitate 444
financiară, au ca efecte descurajarea investiţiilor, încurajarea comportamentul recunoscute pe plan european şi a sistemelor de asigurare a calităţii
ui
speculativ şi a corupţiei în detrimentul remunerării muncii şi corespunzătoare (sprijinirea difuziei noilor tehnologii şi valorificării pe scară 41
talentului,
destrămarea coeziunii economice şi sociale, deteriorarea autorită
ţii legitime şi cât mai largă a inovării
instalarea dezordini¢Acesta este motivul pentru care respingem în mod clar şi
hotarat deficitele bugetare excesive, tratamentul fiscal discriminator
subvenţionarea netransparentă a unor activităţi economice, Întreprinderi mici şi mijlocii. Întreprinzătorii reprezintă, prin creativitate şi.hal
menţinerea
nejustificată a unor activităţi economice în sectorul public, inflaţia structuri îndrăzneală, principala forță capabilă să asigure progresul rapid al României si
lor
administrativ-birocratice Q_ atingerea unor standarde de performanţă economică şi de securitate socială
Se impune soluţionarea urgentă a problemei proprietafii@Pe aceasta baza se! compatibile cu cele din Uniunea Europeană/ Totodată, creşterea proporiiel yyy
va rezolva rapid crearea pieţei silvice, funciare (necesară consolidării 402 întreprinzătorilor privaţi in rândul populaţiei contribuie la întărirea clasei mijloci¥si,
exploatatiei agricole) şi imobiliare/ Vom adopta măsuri pentru pătrunderea prin aceasta, la consolidarea democraţiei economice, sociale şi politice în Romania
concurenţei în sectoarele încă dominate de monopoluri pentru stimularea Lo Dorim o societate bazată pe întreprinderi mici şi mijlocii. CZ 904
dezvoltării pieţei muncii, a valorilor mobiliare şi a energiei (care implică
politici ho
specifice protecţiei concurenţei şi ajutorului de stat precum
şi de privatizare) Azi, cele mai multe întreprinderi mici şi mijlocii se confruntă cu importante bariere
de ordin administrativ, cu costul ridicat al îndeplinirii obligaţiilor impuse prin lege, hq
cu mari dificultăţi în procurarea resurselor necesare pentru o bună funcționare si
cu o fiscalitate împovărătoare, în special în ceea ce priveşte mâna de lucru(Riscul Ae
afacerilor este sporit de inflatia ridicată? de instabilitatea cadrului legal şi de
28 - Partidul Democrat este un partid format din cetățeni, între cetăţeni şi pentru cetăţeni! Partidul Democrat este un partid format din cetățeni, între cetățeni şi pentru cetăţeni! _29-
Pagina 18
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat! Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat!
slăbiciunile sistemului instituționa (Ca urmare, numărul de întreprinderi nou creat Vom acorda prioritate adoptării şi punerii în aplicare a unei politici active de
anual este micg iar cele existente supraviețuiesc cu greuZ Chiar întreprinzătorii o încurajare a dezvoltării sectorului de întreprinderi mici şi mijlocibazată pe două
care realizează profit ezită să decidă dezvoltarea afacerilor lor datorită fie Za axe principale:
dificultăţilor de a obţine finanţarea, (tie dobânzilor ridicate fie costurilor salariale 6/0 a) Sprijinirea dezvoltării sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii prin ajutoare de
greu împovărate cu taxs.C_ | stat asifel dimensionate şi orientate încât să compenseze dezavantajele /(8/
competitive cu care se confruntă întreprinderile de mai mică dimensiune datorită
Situaţia poate fi îmbunătăţită, într-o măsură semnificativă printr-o politică mai 1g unor eşecuri ale pieţei C_
activa de educare a spiritului întreprinzăto? încurajare a creării de noi întreprinderQ49 b) Utilizarea pe scară largă a programelor de educaţie antreprenoriala si de oa,
şi sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii într-un cadru macroeconomic, legal şi bg sprijinire a creării de noi întreprinderi ca pârghii de relansare economică a |
institutional îmbunătăţit favorabil afacerilor şi stimulativ pentru investiţii (__ 5 a
zonelor defavorizatefa zonelor afectate de restructurarea unor industrii în declin ZA
ori a localităţilor din mediul rural? precum şi ca instrumente pentru integrarea HO
Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai sociala mai ferma a unor grupuri de populatie dezavantajate (cum ar fi unele
României ca si grupuri de rromi, anumite categorii de femei, tineri, ori persoane apartinand 12
dumneavoastră, vârstei a treia). C
ne angajam sa Stimularea întreprinzătorului şi a sectorului de întreprinderi mici şi
mijlocii
asigurăm e)
puternică Se au în vedere, cu prioritate, următoarele:
dezvoltare a > Îmbunătăţirea cadrului institutional de elaborare şi actualizare a politicii cu =
3 Familia — siguranţa zilei de maine şi încredere în viitorul copiilor
. h privire la întreprinderi şi la dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici şi
sectorului de mijlocii, publicarea unui document privind politica guvernamentală în Modernizarea societăţii româneşti presupune îmbunătăţirea substanţială a
între prin deri domeniul întreprinderilor şi al dezvoltării sectorului de întreprinderi mici şi
mici şi mijlocii] mijlocii şi revizuirea întregii legislații relevante pentru activitatea bunăstării fiecărei familii pentru că aici credem că trebuie să se dezvolte
, întreprinderilor în vederea îmbunătăţirii acesteia personalitatea fiecdruig, învățând să coopereze şi, mai alesCinvatand semnificatiagys),
prin creşierea p Elaborarea şi implementarea unui program de facilitare a accesului solidaritatii umane si responsabilităţi. €__
numărului de (A întreprinderilor mici la servicii de informare, instruire, asistenţă tehnică şi us
întreprinde rig. consultanţă, urmărindu-se stimularea întreprinderilor mici de a recurge la
asemenea servicii prin subvenţionarea degresivă a costurilor de procurare Obiectivul Partidului Democrat este ca, in România, familia să trăiască în siguranţă We
cresterea
a acestora, siimularea dezvoltării, pe baze competitive a ofertei de servicii
şi bunăstare] să-şi crească oferindu-le ofere accesul la mijloacele şi tehnologiile toe
ponderii pentru întreprinderile mici şi instituirea unui sistem de certificare a calităţii
întreprinderilor serviciilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii moderne necesare dezvoltării personalităţii şi reuşitei într-o societate bazată pe
mici şi mijlocii
> Programe intensive de educaţie antreprenorială în zonele defavorizate, cunoaştersf Familiile aflate în nevoie trebuie să se bucure de solidaritatefiar +0
afectate de restructurarea industriilor în declin, în mediul rural şi pentru
societatea trebuie să le ofere şansele necesare pentru a depăşi cât mai repede {Oe
active în grupuri sociale dezavantajate însoţite de pachete de facilități pentru crearea
aceasta stare.
domenii du de noi întreprinderi şi dezvoltarea întreprinderilor tinere, cuprinzând servicii
de instruire, asistenţă tehnică, şi reconversie profesională, înlesniri privind
dinamice ale procurarea spaţiilor de producţie şi conectarea la rețele de utilităţi şi ajutoare
economiei si | financiare nerambursabile pentru achiziţii de echipamente. i
Tinerii sunt nucleul oricărei familii al tuturor celor care trăiesc alături de ei, În Yow
cresterea| Încurajarea iniţiativelor autorităţilor locale - inciusiv prin sprijin logistic, tehnic calitate de copii, părinţi sau bunici. ¢
>
-gi financiar- de creare a unor poli de dezvoltare locală cum sunt incubatoare
performanţelor
de afaceri, parcuri industriale, centre de inovare, parcuri tehnologice etc.
economice Tinerii sunt viitorul României iar România trebuie să fie viitorul lor! bel |
şi Stimularea creşterii competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii prin scheme
Vv
financiare medii de ajutoare financiare nerambursabile acordate pentru finanţarea parțială Modernizarea societăţii româneşti trebuie concepută ţinând seama de imperativul
:
a unor tipuri de proiecte de transfer tehnologic, introducerea sistemelor de construirii societăţii bazate pe cunoasteré7Sansa societăţii româneşti stă în All
la nivelul
: asigurare a calităţii, cooperarea între întreprinderi, ori participarea la
capacitatea ei de sincronizare cat mai rapidă la ritmul globalizării pentru a putea
sectorului de manifestări expoziţionale sau concursuri.
întreprinderi > Dezvoltarea schemelor de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii reduce rapid barierele economice şi sociale care ne despart de cetățenii ţărilor
şi
mici şi mijlocii). PA
aa ae i
a
consolidarea sistemului de garantare a
creditelor pentru întreprinzători, pe dezvoltate Pentru a reuşi toate acestea avem nevoie de educaţie pentru fiecare ZA],
principiul utilizării sumelor de la bugetul statului ca pârghie pentru
educaţie pentru tânărân primul rand, dar şi pentru adulif educaţie în familie, la 6
asigurarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la credite
munca şi în timpul liber? pid
- - 30 - Partidul Democrat este un partid format din cetăţeni, între cetățeni şi pentru cetăţeni! Partidul Democrat este un partid format din cetăţeni, între cetățeni si pentru cetățeni! - 31 -
Pagina 19
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat! Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat!
b) creşterea roluiui tinerilor in societate.dn acest sens avem in vedere: sprijinirea p
curajului, inteligenţei şi creativităţii tinerilor mobilizând resursele ţării pentru
În societatea bazată pe cunoaştere, oamenii sunt consideraţi cea mai importantă asigurarea accesului lor la mijloacele necesare obţinerii de rezultate? facilitarea
resursă naţională.(In primul rand tinerit Tinerii sunt sursa progresului economic, accesului la mijloacele moderne oferite de tehnologiile informaţiei şi comunicării
tehnologic şi socia( şi sunt indreptatiti să aibă aşteptări şi speranţe înaltg. Trebuie informarea, fn
să asigurăm participarea lor deplină în societate prin educaţie locuri de muncăZi primul rând a
cultură şi democraţie.(Asigurarea egalităţii de şanse pentru tineri este principiul tinerilor şi
copiilor,
Re
care se află în miezul politicii oricărei societăţi moderne şi începutul acţiunii noastre. Un calculator pentru fiecare familie!
Convingerea noastră este că nu numai viitorul dar şi progresul societăţii româneşti, a supra
sanselorg - program social-democrat de facilitare a accesului familiilor la tehnologii
„este în mâna tinerilor.0_—
es
Creste analfabetismul? Se limiteaza accesul la educaté, mai ales al celor ain pa oferite de
moderne -
Obiectiv : dotarea familiei cu copil în întreţinere cu calculator şi software
mediul rural sau din medii sărace, în special la educaţia superioară Acelaşi lucrugas), globalizarsf| licenţiat.
se întâmplă cu cei proveniţi din familii sărace CNu putem tolera acest lucru peniruzan şanse egale Perioada : 2001-2004
că aceasta înseamnă şanse mai puţine viitorilor adulţi si, în acelaşi timp af] de participare Instrumente
pentru familiile 1. Schemă de subventionare a dobânzii la credite de maxim 24 de luni
perpetuarea sărăciei şi adâncirea inechităţilor
(până la echivalent în lei a 1000 dolari SUA) în vederea achiziţionării de
de tineri aflate
Astăzi din ce în ce mai multe familii au nevoie de ajutorZajutorul nu mai ia j
echipament de tehnică de calcul cu software licenţiat; beneficiari : familii
In s ârâcie „fofacu copil în întreţinere şi studenţi orfani, cu venit care restrictioneaza
însemna, însă, numai protecţie sociala@Nu mai putem împărți, la nesfârşit, sărăci şomaj sau achiziţionarea echipamentului.
Cele mai importante resurse ale economiei româneşti trebuie să fie competențele care locuiesc 2. Sistem de vouchere pentru subvenţionarea (şi anume până la 50 dolari
şi capacităţile inovative ale indivizilor, ca parti componente ale unei familii/ Partidul în mediul rural | SUA pentru o perioadă de 6 luni) abonamentului pentru serviciul de acces
la Internet pe perioade de până la 6 luni de la achiziţionarea echipamentului
Democrat se pronunţă pentru ajutorul orientat spre creşterea capacităţilor fiecărei posibilitatea
prin schema de subventionare a dobânzii sau de la achiziţionarea unui
familii de a folositsi de a crea şanse în societatea românească. ‘eb creşterii rapide
calculator pentru care face dovada proprietăţii; beneficiari: familii cu copil
a numărului în întreţinere din mediul sătesc ale căror venituri le restricţionează accesul
locurilor de la tehnologii.
muncă sigure 3. Sistem de dotare gratuită cu calculatoare second-hand; beneficiari:
Ca urmare, fn perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni, oo
familiile cu copil în întreţinere al căror venit restrictioneaza achiziționarea
„ai României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să aplicăm politici prin care şi bine plătite
echipamentului, din oraşe afectate masiv de declinul/restructurarea unei
să asigurăm: 2 în |
condiţiile
Sg _industriipreponderente.
asigurari si Program pentru (co-)finantarea de proiecte ale asociaţiilor de locatari
a) accesul la educaţie, egal şi echitabil, pentru copii, tineri şi adulţi În acest Se compatibilitatii pentru crearea de centre familiale comune de operare pe calculator în
sens avem in vedere: descentralizarea învăţământului la toate nivelurile S? între viata imediata apropiere a locuinţei; beneficiari: asociaţii de locatari prin acordul
mai multor familii cu copii în întreţinere.
(preuniversitar si universitar)Creabilitarea şcolilor din mediul rural;Cdotarea fiecărei UP profesionala si
şcoli cu calculatoare şi infrastructuri de comunicaf$şi utilizarea pe scară largă a viata familialaZ, -
acestora în procesul educaţional;2educaţia celei de a doua şanse celor care nu :
au putut beneficia de primaZpromovarea formelor alternative de învățământ c) facilitarea accesului fiecărei familii din România, din special cele din zonele
"(învăţământul la distanţă, cu frecvenţă redusă, etc formarea profesionala afectate de declinul unei industrii dominante? la tehnologiile moderne de
continuă, în corelare cu politicile specifice ale Uniunii Europene comunicare şi prelucrare a informaţiei.
Partidul Democrat este un partidformat din cetăţeni, între cetățeni şi pentru cetățeni! -33-
Pagina 20
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat! 404 Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat!
Vrem o economie de piata dar nu o societate de piaté Securitatea socialăfpy — In domeniul protecţiei copilului vom acţiona pentru restructurarea serviciilor şi (Up
înseamnă aplicarea principiului solidarităţii pentru ca libertatea individului să fie instituţiilor de tip rezidenţial existente?inclusiv cele pentru copii cu deficienţe şi foe
posibilă în fapt în societatedNimeni nu trebuie abandonat în singurătate şi mizerie 26% handicap?Vom acorda prioritate reorientării resurselor către serviciile alternative (py
Nu ne interesează o sărăcie suportabilă Obiectivul nostru este clar: nivelul de traifey îngrijirii rezidenţiale, cu precădere cele organizate în cadru familial.
al familiilor de români trebuie să fie acelaşi cu nivelul de trai al familiilor din Uniunea ay
Europeana.d_ Democraţia trebuie să însemne şanse egale pentru bărbaţii şi femeile dindoe
Astăzi, în România, 500 000 de familii se zbat în sărăcie extremăQAceastă situaţie pe . Romania(Modernizarea societăţii româneşti nu poate fi realizată lăsând să continue, |
nu trebuie să mai durezeg Sunt necesare măsuri de ajutor social Vom reduce Sk inegalitatea de şanse dintre bărbaţi şi femei QResponsabilitatea egală, în familie
acest număr la jumătate până în 20042 Politica noastra va pune accentul pe sau în şcoală, a bărbaţilor şi femeilor pentru creşterea şi educarea copiilor
eliminarea cauzelor structurale ale saraciei (prin crestere economică), GE : presupune asigurarea egalităţii de şanse în orice domeniu al vieţii sociale, te
combaterea sărăciei absolute (prin asistenţă sociala)@atenuarea efectelor vicioasedb“? economice şi politice din România! angajam să aplicăm principiul egalităţii de Yee |
ale sărăciei permanente (prin măsuri active îndreptate către pungile de sărăcie, şanse pentru bărbaţi şi femei în orice politică guvernamentala(si sa combatem
programe sociale pentru a oferi şanse copiilor şi tinerilor din familii sărace, în discriminările de orice fel!
¢_ dp
special acces la. educaţie şi asistenţă medicală precum şi la celelalte servicii
publice) /Măsurile de ajutor social vor fi mai eficace şi echitabile pornind de a pă Viaţa in societate înseamnă solidaritate iar noi ca social-democrati, credem ca Gok
stabilirea nivelului venitului minim garantat pentru familiile din România. solidaritatea trebuie să modeleze societatea în care trăim pentru realizarea binelui
comun (Pornind de la simpla vecinătate, prin altruism şi puterea solidarităţii, familiile 606
Guvernul nu poate garanta fericirea personală a fiecăruia şi nici dragostea între fă
românilor pot să trăiască sentimentul apartenenţei la o comunitate Comunitatea
oameni(_ Guvernul poate, însă, să asigure condiţiile necesare ca atunci când fe
este primul şi cel mai eficient pas pentru evitarea excluderii sociale? Şansele GOp:
familie decide să aibă copii, aceasta nu îşi asumă greutăţi materiale de nesuportat.
comunităţilor de a se dezvolta cresc dacă ele sunt cele care îşi decid viitorul.2___
Ne angajam să dublăm alocatia pentru copii fă
Există copii care trăiesc în afara unei famili Nu putem tolera nici o discriminare4®P Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai
României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să aplicăm politici prin care să
între copii iar copiii institutionalizati trebuie să se bucure de toate drepturile oricarui dap
asigurăm condiţiile necesare pentru: dezvoltarea spiritului de comunitate prin
copil şi, în primul rând, de dreptul de a creşte într-o familie?
educaţie, cultură şi informar&?promovarea şi întărirea descentralizarii, ca mijlocBol
de aducere a deciziilor mai aproape de cetăţeni şi comunităţi;C afirmarea
Ca urmare, in perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai
comunităţilor de orice fel în viaţa economică, socială, politică şi culturală Gialogulgag, |
României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să aplicăm politici prin care să (Bt
între comunităţi ca mijloc de întărire a coeziunii naţionale:
asigurăm edificarea unui sistem de asigurări sociale mai drept, mai transparent
şi mai eficace astfel încât, ajutorul pe care oricine aflat în nevoie are dreptul să-l sot
Activitatea sportivă este o condiţie de bază pentru dezvoltarea armonioasă a £06
primească de la semenii săi să fie mai substantial, bine directionat, oportun si
individului(gi un factor stimulativ al performanţei acestuia în orice domeniu şi la
eficace.
orice varstagNoi credem că sportul de mase trebuie să fie promovat în societatea
fb
Vom continua modernizarea sistemului de pensii urmărind restabilirea echităţii
romaneasca,Ga sursă de sănătate şi factor modelator de caractere orientate spre
între generaţii şi a echilibrului financiar al sistemului public de pensii concomitent
cu crearea de sisteme suplimentare în vederea creşterii beneficiilor la încheierea
performanţă şi competiţie loială. C_ if
vieţii active sau în caz de boală
ţ Totodată, fiecare familie trebuie să găsească un echilibru între muncă şi petrecerea
În domeniul asigurărilor de sănătate vom accelera reformele demarate tH
timpului libe? Turismul ca formă de petrecere a timpului liber şi mod plăcut de
promovând accesul echitabil la serviciile de sanatateCprivatizarea serviciilor de
sănătate?şi creşterea eficienţei furnizării acestor servicii /om acorda prioritate
odihnă, recreere şi tratament, trebuie să devină accesibil pentru orice familie din bf
a RomâniădRealizarea acestui deziderat nu este posibilă decât în timp, atunci când
educaţiei şi promovării atitudinilor şi comportamentelor care contribuie la prevenirea spi.
va fi posibilă creşterea veniturilor întregii populaţii la un nivel semnificativîn
€ acelaşi top
îmbolnăvirilorăprecum şi programelor de combatere a bolilor contagioase.2 81 timp vom dezvolta turismul ca sector al economiei nationale. Yop
- - 34
- - Partidul Democrat este un partid format din cetăţeni, între cetățeni şi pentru cetățeni! Partidul Democrat este un partidformat din cetățeni, între cetăţeni şi pentru cetățeni! - 35 -
Pagina 21
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat! Acest manifest este scris de cetățeni ai României care S-au unit şi au format Partidul Democrat!
Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai
României ca si.
.
dumneavoastra, Politici de dezvoltare a turismului Dreptate pentru fiecare şi încredere în autorităţile statului şi lege
ne angajam sa
aplicăm politici | @ Obiectiv: creşterea ponderii turismului in PIB şi a ponderii încasărilor din
Dorim să trăim într-o societate în care drepturile fundamentale ale omului sunt
turismul internaţional în totalul încasărilor din turism, mai ales în corelare
prin care să hoe cu stimularea dezvoltării pe termen lung a turismului balnear (pentru care garantateZin care legile sunt elaborate cu concursul larg al cetăţenilor, Gunoscute 9,
asigurăm poate exista cerere externă - relativ constanta în timp şi pe întreaga şi aplicate riguros, în care statul oferă întreprinderilor un mediu favorabil afacerilor
perioadă a anului - din ţările dezvoltate, în special din partea vârstei a
dezvoltarea şi stimulativ dar nu se substituie acestora, ci asigură funcţionarea eficientă ae
treia, dacă oferta conţine un raport preţ/calitate acceptabil, la un nivel al
sportului?_ in calităţii serviciilor mai înalt decât cel de azi); sigura a pietelor,én care autoritatea publica este respectata iar functionarii publici
acest sens, b) Corelare cu politicile de dezvoltare locală si regională plecând de la sunt în slujba cetateanulu@Dorim o administraţie publică descentralizatăCGapabilă
avem în vedere, aplicarea principiului descentralizarii;
să urmărească consecvent politicile stabilite şi să gestioneze eficient banii publici( 3
2 oe e c) Încheierea privatizării;
In pr incipal: d) Dezvoltarea instituţională şi a resurselor umane, necesare îmbunătăţirii Pentru a reda cetăţenilor încrederea în autorităţi şi lege trebuie să ducem la bun 203
„restructurarea formulării de politici în domeniu; i sfârşit reforma statului şi a administraţiei publiceQasigurând controlul de către
sistemului» Realizarea de programe de adoptare de standarde internationale in
cetăţeni a autorităţilor publice, (accesul neîngrădit al oricărui cetăţean la drepturile 292,
domeniu; i
instituţional, în 5 intărirea supravegherii pe piaţă. sale conferite prin lege (Trebuie să punem serviciile publice în slujba cetăţeanului Cag
special în ceea să îmbunătăţim conducerea treburilor publice@i să asigurăm integrarea în Spatiula&op
2
ce priveşte Administrativ European. _
asigurarea independenţei organizaţiilor şi organismelor de reprezentare din gl
domeniustimularea implicării mai active a sectorului privat în finanţarea sportului
Controlul cetățeanului asupra autorităţilor publicegin democratiile avansate 402,
de mase şi de performanţă?programe educaţionale pentru crearea culturii sportive $s cetăţeanul simte că puterea este în mâna lui, că poatetere socoteală aleşilor lui
în societate, ca mijloc de promovare a spiritului de performer al fiecăruia, în orice pg!
şi poate îndrepta ceea ce nu merge bineCetăţenii sunt implicaţi activ în formularea,
" domeniti ? corelarea cu politicile de dezvoltare locală2_ adoptarea şi controlul aplicării legilor,én special prin structurile robuste ale societatii
civileZ Nimeni nu este mai presus de lege, dar nici legea nu este mai presus de
Familiile din România trebuie să se dezvolte, să-şi crească copii şi să prospere în Whe societatea ale cărei interese le serveşte şi modelează? Acesta este sensul
siguranţă Noi credem că dreptul fiecăruia la protecţie împotriva crimei şi violenţei a remocrali! pentru care ne-am luptat în 1989 şi pentru care lucrăm de atunci a
trebuie să fie respectat şi asigurat(Statul este cel care trebuie să asigure condiţiile 64,
pentru siguranţa cetăţenilor săiQCel mai important rol, în acest sens, trebuie să d
încoace.
fie asumat de către comunităţi şi sistemul educaţional. Azi, încrederea cetăţenilor ţării în instituţiile statului de drept este, pe drept cuvânt,
zdruncinată. Nu sunt de înţeles încetineala procesului legislativ în parlamenfZabuzul ofl
Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetățeni ai de ordonanţe, frecventa “pasare” a responsabilitatii de la o autoritate publica la 20
României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să asigurăm: combatereagat altă izolarea autorităţilor fata de cetăţeni şi stabilirea prioritatilor fără a tine seama
criminalităţii, in principal prin politici sociale adecvate, care să armonizeze educaţia
de nevoile şi interesele oamenilorZDatorită numărului mare de impozite şi taxe, za]
cu crearea de locuri de muncă şi evitarea excluderii socialé;tnasprirea pedepselor, ok ’ numărului mare de fonduri speciale precum şi prezentării inadecvate a bugetelor,
mai ales cele privitoare la delictele împotriva copiilor Zescentralizarea şi întărirea
poliției, punand-o direct în slujba comunităţii locals€__
nici contribuabilui, nici reprezentanţii săi în parlament nu pot exercita un control
ba bl
efectiv asupra modului cum se alocă şi cum se cheltuiesc banii publici? Nu trebuie 20)
să ne mire, deci, că există neîncredere şi suspiciune, sau, şi mai.grav, dezinteres
faţă de modul în care este administrată ţara.
C_
Partidul Democrat va acţiona cu toată energia pentru instaurarea unui control real j )
al cetateanului asupra autoritatilor publice
- - 36 - Partidul Democrat este un partid format din cetăţeni, între cetățeni şi pentru cetățeni! Partidul Democrat este un partid format din cetățeni, între cetăţeni şi pentru cetăţeni! 37.
Pagina 22
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat! Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat!
Vom include în buget asistenţa financiară nerambursabilă pe care România o 303
Este firesc să revizuim Constituţia pentru a întări garanţiile acordate cetatenilor@o4 primeşte de la Uniunea Europeană.QVom asigura dezbaterea publică asupra 493
inclusiv în ceea ce priveşte proprietatea (pentru a clarifica atribuţiile si răspunderileay2 alcătuirii bugetului şi asupra execuţiei acestuiaZ_vom promova masuri pentru
autorităţilor publice precum şi relaţiile dintre acestea pentru a elimina paralelismul dey modernizarea Curtii de Conturi care va face public un raport anual privind executia
între cele două camere ale parlamentului? precum şi pentru a întări instrumentele 2g) | bugetară în exerciţiul încheiat, cu accent pe evaluarea eficienţei cu care s-au
prin care cetăţenii pot controla autorităţile public&?De asemenea, este necesar să cheltuit banii publici în raport cu destinațiile prioritare stabilite la momentul alcătuirii
se prevadă, în plan constituţional, mecanismele prin care România să se alinieze) y bugetului C__
şi să contribuie la legislaţia specifică Uniunii Europene. (__ i
Este necesară o reformă cuprinzătoare a procesului de reglementare? prinat |
Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai wh,
României ca şi dumneavoastră, ne angajăm sa perfectionam şi sa simplificam Y
instituirea unor standarde obligatorii în ceea ce priveşte fundamentarea şi d
6
cadrul legal.(să sporim transparenţa” Bugetului public naţional şi a activităţii
redactarea legilor?supunerea proiectelor de acte normative spre dezbatere publica; autorităţilor publice gsă asigurăm cetăţenilor controlul asupra autorităţilor publice 2082,
publicarea expunerilor de motive şi a notelor de fundamentare împreună cu actul~oy
normati? extinderea şi accelerarea procesului de codificare a legilor întărirea dg, Accesul cetăţeanului la drepturile sale conferite prin lege Dorim să trăim 49
responsabilitatii Ministerului Justiţiei şi Consiliului legislativ cu privire la asigurarea
într-o societate în care drepturile cetăţenilor sunt nu numai proclamataZci o realitate 2o/ )
coerentei şi calităţii actelor normative/Cresterea transparenţei procesului de palpabilă, un exerciţiu de fiecare zik Drepturile şi obligaţiile conferite prin lege nu
reglementare, simplificarea şi redactarea mai clară a legilor şi celorlalte act
trebuie să poată fi interpretate, nici obiect de “negociere” cu autorităţile însărcinate d
normative va întări controlul cetăţenilor atât cu privire la conţinutul reglementărilor
să vegheze la exercitarea lor(_ éPg
cât şi cu privire la modul în care acestea sunt respectate şi aplicate.(_
Azi, drepturile conferite prin legi sunt puse strâmb în practică, ori alterate prin ett
Prin descentralizare se conferă puteri sporite autorităţilor locale de a soluţiona o
redactarea pripită, ambiguă ori contradictorie a legii? cetăţeanul simte că este la &
arie largă de probleme specifice care preocupă locuitorii unei localităţi sau unui
bunul plac al celor care fac legile şi al celor care le pun în aplicare Structurile Fy
județQAutorităţile locale sunt într-un contact nemijlocit cu cetăţenii şi cu problemelezg/ societăţii civile sunt încă slabe Instituţia Avocatului Poporului nu se manifesta ¢
cele mai stringente ale acestora şi, ca urmare, pot răspunde mai bine şi cu mai
viguros. Azi, pentru multi, exercitarea sau apărarea unui drept este o povară
mare promptitudine la nevoile acestora) In această direcţie s-au făcut deja paşi apăsătoare.CExistă multă birocratie, aroganță, lipsă de zel şi bunăvoință, au d 2
importanţi. Va trebui, însă, să oferim autorităţilor locale mijloace pe măsura
responsabilitatilor ce le revin.dnsusi modul de lucru al autorităţilor locale şi 0
proliferat taxele de tot felul. (Unii se descurcă prea bine, iar alţii nu se descurcă sepa
aa
lo¢éMarii infractori scapa nepedepsiti sau primesc pedepse usoare, pentru ca au
structurilor administraţiei locale trebuie să se îmbunătăţeascăZTrebuie să 4p/
bani si relatiiZin timp ce vinovaţi de delicte minore ispăşesc pedepse grele în 7
sporească transparenţa)? să intensifice consultarea si conlucrarea cu cetăţenii, să
închisori supraaglomerate.C_
dezvolte capacitatea de planificare şi elaborare de politicig să-şi asume mai clar
responsabilitatile cu privire la alcătuirea şi executarea bugeteloif
Vom face ca ol Noi vrem “lege bună şi dreptate” (__.
" Guvernul să aibă programe pentru a ajuta autorităţile locale în acest efort, în
Vrem ca legile să fie aplicate prompt şi nediscriminatoriuf Vrem ca administraţia şi
Sa
special pentru dezvoltarea resurselor umane, difuzarea practicilor şi soluţiilor de |
instanţele de judecată să lucreze pentru a asigura accesul oricărui cetăţean la
N
succes, încurajarea cooperării între localităţi şi judeţe în realizarea de proiecte i
drepturile sale fără a pune cetăţenii să cheltuiască prea mult timp si prea multi 6 i
comune De asemenea, Partidul Democrat va promova în Parlament şi Guvern
bani.
măsuri pentru a asigura că autonomia locală funcţionează în interesul cetăţenilor, \
că autorităţile locale respectă anumite standarde de practică democratică
=
Vom initia revederea întregii legislații şi perfecţionarea procesului de reglementare
transparență şi bună administrare.
¢ 49 astfel încât redactarea legilor să permită o demarcaţie clară a drepturilor şi
obligaţiilor corespondente 2V/om promova revederea într-o perspectivă corelată a of
Vom pune un accent deosebit pe asigurarea transparenţei bugetului public national sancţiunilor pentru a asigura o mai bună corespondenţă între gravitatea faptelor ©
Vom asigura cuprinderea în buget a tuturor veniturilor şi cheltuielilor precum şi a
tuturor informaţiilor relevante cu privire la sursele de venit şi destinațiile cheltuielilor 34 sancţionate şi mărimea sancţiunilordurmărind să realizăm atât rolul de descurajare? fat
cât şi rolul educativ ce decurge din aplicarea promptă a sancţiunilor
Z. (a
- - 38 - Partidul Democrat este un partidformat din cetăţeni, între cetățeni şi pentru cetățeni! Partidul Democrat este un partidformat din cetățeni, între cetățeni si pentru cetățeni! -39-
Pagina 23
Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Paitidul Democrat! Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat!
Servicii publice în slujba cetăţeanului. Testul real pentru guvernare este măsura 22
în care reuşeşte să utilizeze eficient banii publici pentru a furniza cetăţenilor servicii“
Avem în vedere modernizarea procedurilor în soluţionarea cauzelor( În materie Ot publice de calitate. XConstrângerile asupra creşterii cheltuielilor publice impun 243
penală, vom promova măsuri pentru a asigura limitarea arestărilor preventive ac modernizarea radicală a sectorului publi şi reformarea serviciilor publice astfel
precum şi a executării de pedepse cu privare de libertate la cazurile pe deplin
încât acestea să furnizeze cetăţenilor mai multă valoare pentru bani mai puţini.
justificate de gravitatea delictelor şi de pericolul pe care îl reprezintă delincventii
Calitatea şi disponibilitatea serviciilor publice depinde hotărâtor de calitatea?
În materie civilă şi comercială vom asigura scurtarea duratei de soluţionare a resurselor umane din administraţia publică (Birocraţia trebuie redusă la ioate
cauzelorQo mai bună protecţie a drepturilor creditorilor, clusiv prin soluții provizorii nivelurile administraţiei şi înlocuită cu responsabilitatea pentru atingerea unor3Q
descurajarea practicilor de tergiversare promovate de catre parti
ag |
obiective şi indicatori de performanţă clar anuniaţi (_ .
Vom promova un program cuprinzător pentru consolidarea sistemului judecătoresc GS Există astăzi un decalaj clar între aspiraţiile cetăţenilor şi calitatea şi disponibilitatea35)
Avem în vedere în primul rând dezvoltarea resurselor umane, dar nu vom neglija serviciilor publice în aproape toate domeniile, fie acestea în gospodărie comunală,
satisfacerea cerinţelor de spaţii şi dotări pe care le impune modernizarea functionaries educaţie, sănătate, securitatea cetăţeanului ete’ Motivul principal al acestei stări
instanţelor de judecată/ Vom acorda prioritate întăririi secţiilor comerciale
care se
de lucruri este că administraţia publică, în loc să acţioneze ca un mandatar al 30
confruntă azi cu lipsa unui număr suficient de magistrați competenţi atât juridicgey” | cetăţenilor, în apărarea intereselor acestora, şi-a asumat producerea propriu-zisă
cât şi economici care, prin funcţionarea defectuoasă, contribuie la nesiguranța a serviciilor publice respective ftolerand risipa, neglijentele, incompetenta, proasta 29
mediului de afaceri, sporesc riscurile şi costurile tranzacţiilor, afectează funcţionarea GA calitate şi intrând, prin aceasta, în conflict cu interesele beneficiarilor serviciilor
în siguranţă a pieţelor şi dezvoltarea sectorului privat@Suntem sprijiniți de către respectiv? Descentralizarea serviciilor publice nu a fost dusă până la capăt şi nu 39]
țările europene pentru a asigura perfecţionarea magistraţilorQAvem nevoie de CE a fost în toate privintele un succes,(fie pentru ca administratiile locale nu erau 3of]
acest sprijin în special în domeniul litigiilor comerciale şi în administrarea BK pregatite sa preia noile responsabilifatictie, pentru că nu li s-au dat mijloacele
falimentului, a execuţiei silite etc? |
necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile sporiteCPrivatizarea unor servicii publicegof
progresează lentliar contractarea furnizării de servicii pentru ie Ciar a organizatii
wee
Vom revedea, de asemenea toate obligaţiile de ordin administrativ impuse din sectorul neguvernamental nu este încă o practică raspanditaNar atunci cand,
cetăţenilor în legătură cu exercitarea drepturilor şi libertăţilor acestora pentru a dep totuşi, acest lucru se întâmplă, se semnalează uneori aranjamente de culise care
propune soluţii privind eliminarea celor care nu sunt necesare şi pentru a simplifica denaturează jocul benefic al concurenţei în favoarea unor interese de grupă
îndeplinirea celorlalta Şi de această dată avem în vedere cu prioritate simplificarea 4 - hos
Noi credem că această stare de lucruri poate fi remediată (Serviciile publice se
"pot îmbunătăţi semnificativ, în termen scurtgprin aplicarea unei politici clare axată 502
procedurilor impuse intreprinderilor_mici şi mijlocii la constituire, pe parcursul
. [A ~~ ue
funcţionării, în legătură cu transmitered, precum şi în legătură cu încetarea activităţi
. A wa ue A a gw get fi
ge
pe apărarea intereselor cetăţenilor şi peutilizarea eficientă a banilor publ€i, prin of
Totodată, vom promova măsuri pentru soluţionarea rapidă şi dreaptă a
promovarea mai curajoasa a descentralizarii, Grin dezvoltarea resurselor umane 34
civile sau comerciale în care una dintre părţi este un organ al administraţiei e
litigiilor
din administraţia publică şi prin extinderea sistemelor de contractare cu sectorul (yh
ne-guvernamenial bazate pe concurenţă deschisă, precizarea clară a indicatorilor
Avem în vedere, fără a limita accesul cetăţenilor la justiţie, crearea unor instanţe
de performanţă la beneficiar şi a răspunderii prestatorului în caz de ne-respectare
administrative ale căror decizii să fie opozabile organelor administraţiei publiceg$
care să funcţioneze pe baza unor proceduri rapide, cvastudiciare d
i |
ba |
a calitatii prescrise.
Trebuie adoptată o politică unitară în domeniul serviciilor publice vom începe 203
Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai
c adi prin a alcătui un nomenclator al serviciilor publice prin aplicarea riguroasă a criteriilor 203
României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să asigurăm îmbunătăţirea
legilor, ©, i prin care se identifica serviciile publice Acolo unde există condiţiile concuren ei, sf
simplificarea cadrului legal şi administrati aplicarea fermă, nediscriminatorie şi
statul va trebuie sa lase locul pietei în a furniza serviciile cerute de populatieUn
promptă a legilor? întărirea sistemului judecătoresc şi simplificarea procedurilor
asemenea cazuri, vom adopta programe concrete pentru transferul către sectorul at
instanţelor de judecată/ să creăm un cadru în care cetăţeanul să
aibă acces liber privat a activitatilor respectiv În cazul altor servicii publice vom promova sistematic 41
la drepturile sale-2 bl soluţii de parteneriat între sectorul public si cel privat@in toate cazurile vom introduce
- - 40 - Partidul Democrat este un partidformat din cetățeni, între cetățeni si pentru cetățeni! Partidul Democrat este un partid format din cetățeni, între cetățeni si pentru cetățeni! 241 -
Pagina 24
Acest manifest este scris de cetăţeni ai României care s-au unit si au format Partidul Democrat! VĂ Acest manifest este scris de cetățeni ai României care s-au unit şi au format Partidul Democrat!
sisteme de bună gestiune financiară şi sisteme competitive de achiziţii publi ce Vom pune accent pe asigurarea profesionalismului funcţionarului publicCprintr-un
pentru a furniza cetăţenilor cât mai multă valoare în schimbul banilor publici alocati. sistem codificat specific serviciului public de recrutare, selectie, incadrar
Va trebui să monitorizăm accesul diferitelor categorii de cetăţeni sau gospodării lay perfecţionarea pregătirii, promovare şi retragere din activata n condiţiile opțiunii
serviciile publice si să adoptăm măsuri pentru a asigura fiecăruia un acces echitabil, rv) pentru un sistem preponderent “de carieră” se impune standafdizarea funcţiilor,
evitând, totodată, consumul abuziv de servicii gratuite al unora dintre cetăţeni în “ publice într-o manieră care să permită gestionarea unitară a întregului corp de
detrimentul resurselor publice”
C_ funcţionari publiciGi să confere flexibilitate în încadrarea lor, în mod alternativ, în
diferite ministere sau agenții.
În organizarea tuturor serviciilor publice pornim de la faptul că statul nu trebuie sah:
subordoneze ci sa coordoneze? Ne pronunţăm pentru o reformă radicală a 42. | Se impune redefinirea atribuţiilor ministerelor şi celorlalte organe de specialitate
Ministerului de Interne ÎNoul Minister al Afacerilor Interne va fi un minister civil şi 992 |
era
a
ale administraţiei publice centrale şi locale prin eliminarea atribuţiilor ne-conforme
va avea, în principal, rolul de a elabora politici 4/om acorda prioritate descentralizării ao I cu rolul statului în economia de piaţă eliminarea suprapunerilor şi interferentelor 35
poliţiei , punand-o, în cea mai mare parte, în subordinea comunităţilor locale? şi înlocuirea acestora cu mecanisme eficiente de comunicare orizontală şi
AR
coordonare( introducerea mecanismelor de contractare externa pentru serviciile 3%
RE
Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai 3
care necesită un grad înalt de specializare şi nu reprezintă activităţi de exercitare
României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să creăm un cadrul instituţional %
CEE
a autorităţii statulu Ne pronunţăm pentru reducerea substanţială a numărului Li
necesar pentru a spori calitatea vieţii cetăţenilor prin servicii publice de înaltă
funcţionari publici, şi redistribuirea acestora între ministere şi între nivelul centra
valoare, furnizate în mod eficient
să dezvoltăm o administraţie publică receptiva
şi cel local potrivit cu cerinţele rezultate în urma redefinirii atribuţiilor. (_
la nevoile cetăţeanului?
un parteneriat profitabil cu societatea civilă şi cu sectoryj br i
eee
privat.
¢_
Prem
Vom acorda o atenţie deosebită aplicării reglementărilor, astfel încât capacitatea
Integrarea în Spaţiul Administrativ Europeaniy condiţie începerii negocierilor(0% |
.
|
de aplicare în termeni de resurse umane adecvate, proceduri şi metode instituţii 209
de aderare Uniunea Europeanăț slăbiciunile administraţiei noastre publice pot 9 | şi resurse financiare să fie, în principiu, asigurată încă de la data intrării în vigoare
afecta grav capacitatea de negociere a României die prin diminuarea credibilitatii 22 „a reglementăriidVom revedea în special condiţiile aplicării acquis-ului comunitar Coe
noastre fata de parteneri ca urmare a nerespectării angajamentelor asumatg, fie spi şi vom promova, în regim de urgenţă, programe pentru asigurarea condiţiilor
prin incapacitatea de a fundamenta si argumenta riguros pozitia noastraf fie prin 2 aplicării riguroase a acestuia, folosind în acest scop asistenţa tehnică acordata a9
lipsa abilității de a folosi în modul cel mai eficient instrumentele de asistenţă tehnică de către Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului pentru aderare
şi financiară ale Uniunii Europene asociată Partoneriatului pentru aderare Noi gg
vrem ca reforma administraţiei publice să constituie o pârghie pentru accelerarea CB Un obiectiv important al perioadei următoare îl constituie introducerea pe scară
integrării: europene a României(un mijloc pentru promovarea mai eficientă a?) | largă a tehnologiilor informaţiei în administraţia publică în scopul întăririi comunicării, All
intereselor noastre în lume. modernizarii metodelor de lucru si cresterii eficientei activităţii. 2.
Integrarea în Spaţiul Administrativ European presupune continuarea în ritm 4d Ca urmare, în perioada 2001-2004, noi, membrii Partidului Democrat, cetăţeni ai
accelerat a reformei administratiei publice la nivel central si local, franspunerea în of României ca şi dumneavoastră, ne angajăm să recuperăm rapid întârzierile în ad
mod riguros în practică a principiilor fundamentale ale unei administrații publice
| ceea ce priveşte capacitatea administrativă de aplicare a acquis-ului comunitar;?
modernă, @ezvoltarea resurselor umari&şi întărirea capacităţii instituţiilor publice vom intensifica pregătirea
instituţională pentru asumarea răspunderilor ca stat
„de
a transpune şi aplica acquis-ul comunitar. membru al Uniunii Europene şi al NATO şi vom dezvolta noi instituţii compatibile
Li
cu cele mai moderne standarde de management guvernamental ___
Apreciem că trebuie dusă până la capăt separarea funcţiilor politice de
cele =
administrativel$i crearea unor legături eficace între nivelul politic şi nivelul Îmbunătăţirea conducerii treburilor publice. În noul context al globalizării, holz
| modelul care atribuia statului rolul de a interveni masiv in economie si masura
caminisratvgtrebuie asigurată transparenţa activităţii administraţiei publice şi GP |
responsabilitatea socială a statului prin mărimea deficitelor bugetare şi-a dovedit az
răspunderea fafa de cetăţeniftrebuie aplicat mai corect principiul subsidia
întărită capacitatea administraţiei publică de a elaborşi
ritatii şi vă ~ inconsistentadAbilitatea statului de a reeconomia pentru a asigura cresterea
ă apliea politichşi
de a economică şi ocuparea a fost exagerată/ Tot astfel, administratiile publice croite 4aZ
„asigura respectarea legii.
pe baza acelui model sunt astăzi învechite.
- - 42 - Partidul Democrat este un partid format din cetățeni, între cetățeni si pentru cetăţeni!
Partidul Democrat este un partid format din cetățeni, între cetățeni si pentru cetățeni! -43-