Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 9
- • Economia socialistă de piaţă constituie o componentă fundamentală a modelului socialist de
dezvoltare durabilă şi reprezintă o cale nouă de abordare, într-o manieră socială, a creşterii economice
durabile.
- • Economia socialistă de piaţă, în accepţiunea PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, va fi un
sistem social economic bazat pe pluralismul formelor de proprietate asupra mijloacelor de producţie, în
care, în timp ce întreprinzătorii îşi desfăşoară liber activitatea economică; statul are obligația să intervină
activ pentru prevenirea şi corectarea derapajelor şi disfuncţionalităţilor ce sunt generate de raportul dintre
cerere şi ofertă sau de comportamentul speculativ al actorilor economici; veniturile statului se vor
redistribui în beneficiul tuturor cetăţenilor.
- • Potrivit concepţiilor PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, coloana vertebrală a acestui sistem
economic este economia bazată pe proprietatea publică ce concurează pe picior de egalitate şi se
stimulează reciproc cu economiile bazate pe proprietatea particulară (individuală, colectivă, cooperatistă).
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN atribuie economiei socialiste de piaţă următoarele
specificităţi:
o este necesară şi posibilă;
o necesară deoarece intervenţia activă a statului în economie are rolul de reglare şi
reechilibrare a proceselor de dezvoltare, de prevenire a polarizării societăţii în bogaţi şi
săraci, de limitare a diferenţierilor în dezvoltarea regiunilor (actuala criză financiară şi
economică internă şi globală demonstrează, încă odată, că economia de piaţă nu se
poate autoregla);
o posibilă deoarece criteriul de bază în economie este performanţa, indiferent de tipul
proprietăţii, în condiţiile concurenţei prevalează gradul de competitivitate şi nivelul
profitului, sub forma profitului financiar şi social;
o asigură un raport corespunzător între mecanismele pieţei şi interesele fundamentale ale
societăţii prin dezvoltarea unui sistem modern de prognoză şi planificare
macroeconomică şi strategică;
o garantează pluralismul formelor de proprietate prin crearea şi supravegherea unui
mediu de afaceri care să asigure egalitate de şanse tuturor întreprinzătorilor şi să
stimuleze investiţiile autohtone;
o reface şi menţine proprietatea publică în ramurile de interes strategic; se vor analiza
toate marile privatizări şi se va trece la etatizare, în cazul privatizărilor frauduloase şi în
dauna intereselor naţionale;
o apreciază necesitatea refacerii urgente a potenţialului de cercetare ştiinţifică şi
dezvoltare în toate domeniile şi stimularea posibililor beneficiari în valorificarea cu
celeritate a rezultatelor;
o promovează politici economice de stimulare a reindustrializării ţării;
o consideră fondul funciar agricol şi forestier, resursele de apă, piscicole şi de vânat ca
valori de importanţă naţională asupra cărora se poate interveni numai în conformitate
cu strategia de conservare, protejare şi potenţare a acestora;
o apără dreptul de proprietate asupra pământului, sprijină transformarea gospodăriilor
individuale în ferme eficiente şi stimulează forme profitabile de asociere între
proprietarii individuali.
- • Economia ROMÂN de piaţă oferă soluţii atât pentru depăşirea gravelor dezechilibre economico-
sociale actuale cât şi pentru armonizarea şi complementarea permanentă a componentelor structurale şi
teritoriale ale economiei, pentru recuperarea decalajelor care ne despart în prezent de ţările dezvoltate.
9
Pagina 10
- • În concepţia PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN, pentru asigurarea unui raport corespunzător
între mecanismele pieţei şi interesele de ansamblu ale societăţii, statul trebuie să dezvolte şi să
perfecţioneze un sistem flexibil de programare, prognoză şi planificare macroeconomică şi strategică.
Acest sistem va fi permanent adaptat la cerinţele economiei socialiste de piaţă, va putea fi utilizat pentru
alegerea şi atingerea obiectivelor prioritare şi va veni atât în sprijinul agenţilor economici cât şi al
populaţiei. În stabilirea dimensiunilor, funcţiilor şi a gradului de detaliere al planificării, pârghiile
economice promovate de stat vor ţine seama de cerinţele pieţei, de nevoile social-economice ale ţării, de
structura economică, de cerinţele promovării tehnicii moderne de vârf, a utilizării raţionale a resurselor
naturale astfel încât să se evite epuizarea acestora şi, mai ales, a valorificării nivelului de pregătire şi
competenţă a resurselor umane.
- • Realizarea modelului socialist de dezvoltare durabilă presupune crearea unei economii deschise,
bazată pe inovare şi tansfer tehnologic, modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie,
valorificarea potenţialului uman şi folosirea raţională a resurselor naturale, crearea unui mediu de afaceri
care să asigure egalitatea de şanse tuturor întreprinzătorilor şi stimularea nediscriminatorie a investiţiilor
autohtone sau străine, protejarea mediului înconjurător şi refacerea ecosistemelor afectate de activitatea
unor mari poluatori industriali şi agricoli.
- • Exprimându-şi opţiunea pentru modelul socialist de dezvoltare durabilă, bazat pe economia
ROMÂN de piaţă, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră pluralismul formelor de proprietate în
egală măsură, compatibil şi necesar.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN recunoaşte necesitatea şi importanţa existenţei proprietăţii
private şi consideră că ea trebuie garantată şi stimulată în dezvoltarea ei. În acelşi timp, PARTIDUL
SOCIALIST ROMÂN acordă aceeaşi importanţă proprietăţii publice care nu este şi nu trebuie
considerată „a priori” o formă de proprietate nerentabilă. Criteriul de bază în economie îl constituie
performanţa gestiunii; prin ele însele formele de proprietate neputând suplini mecanismele eficienţei şi ale
pieţii.
- • În viziunea PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN, pluralismul formelor de proprietate – publică,
privată, asociativă, mixtă – ca şi existenţa unui echilibru viabil între ele, constituie factori determinanţi ai
creşterii economice. Potrivit acestei concepţii, proporţiile dintre formele de proprietate sunt flexibile, se
schimbă în diverse etape ale dezvoltării, permiţând corelarea adecvată a criteriilor eficienţei economice cu
cele sociale.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN susţine necesitatea refacerii proprietăţii publice în
sectoarele strategice ale economiei naţionale.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN apreciază ca absolut necesară restabilirea prin lege a
dreptului statului de acţionar strategic, fundamentarea unei reţele minim necesare de societăţi/companii
strategice, care să includă, în mod obligatoriu, societăţile ce deţin şi exploatează resursele naturale; reţele
de interes naţional de transport şi distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, de comunicaţie; căi
şi mijloace de transport rutier, feroviar, aerian şi naval; societăţi de producţie şi servicii în toate sectoarele
care condiţionează existenţa populaţiei şi a statului în situaţii speciale (calamităţi naturale, război, blocadă
etc).
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN condideră că dreptul la existenţă a oricărei forme de
proprietate este dat de capacitatea fiecăreia de adaptare şi rezistenţă la concurenţă, de gradul de
competitivitate şi de nivelul profitului, indiferent de forma lui, profit financiar sau profit social.
10
Pagina 11
- • Pe baza analizei rezultatelor procesului de privatizare, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN
constată că schimbarea proprietarului nu numai că nu a condus la restructurarea şi relansarea economiei, ci
a determinat distrugerea sau lichidarea mijloacelor de producţie şi înstrăinarea celei mai valoroase părţi
din patrimoniul naţional.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră că esenţială pentru evoluţia actuală a economiei
nu este forma de proprietate, respectiv cine o deţine, ci eficienţa cu care proprietatea este administrată şi
gestionată.
- • În concepţia PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, faptul că întreprinderile de stat au ajuns să
nu mai desfăşoare o activitate profitabilă s-a întâmplat ca urmare, nu a formei de proprietate, ci a
managementului defectuos, incompetent şi fraudulos practicat de cei care au condus destinele economiei
naţionale după `89.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN nu acceptă ca statul să rămână spectator la atacul criminal
asupra muncii şi succeselor poporului roman, speriat, ameninţat şi înfometat de regimurile politice
postdecembriste aservite unor interese cu totul contrare lui. Astăzi economia este distrusă, spoliată de
capacităţi de producţie prin privatizarea fraudulosă făcută de guvernele postdecembriste împreună cu
organismele financiare internaţionale (FMI şi BM). Aceştia au reuşit transformarea României într-o mare
piaţă de desfacere a mărfurilor “second hand” şi într-o groapă de gunoi pentru deşeurile periculoase aduse
din străinătate.
- • Faţă de această situaţie, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră că:
o toate faptele legate de proprietate nu se prescriu;
o acţiunile ce pot fi definite drept „crime economice” nu se prescriu;
o toate privatizările frauduloase şi păgubitoare şi retrocedările ilegale trebuie oprite;
o patrimoniul moştenit şi construit de poporul român trebuie să se întoarcă în proprietatea
publică și privată a statului poporului român.
- • În concepția PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN, conform și prevederilor constituționale,
bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de
interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului
continental trebuie să facă obiectul exclusiv al proprietății publice.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN susține că exploatarea resurselor naturale trebuie să fie
făcută numai în concordanță cu interesul național.
DEMOCRAŢIA ECONOMICĂ ŞI CONDUCEREA PARTICIPATIVĂ
- • În concepţia PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, realizarea unui echilibru funcţional între
creşterea economică şi înfăptuirea justiţiei sociale se poate îndeplini numai într-o societate care asigură şi
dezvoltă pe lângă democraţia politică, democraţia economico-socială. Realizarea democraţiei economico-
sociale presupune atât existenţa unor forme viabile de coparticipare şi cointeresare a cetăţenilor la
activitatea productivă, cât şi accesul lor neîngrădit la informaţiile şi deciziile privind marile opţiuni
economice – restructurarea ramurilor de producţie, privatizarea şi integrarea în pieţele internaţionale – dar
şi cele referitoare la bunul mers al întreprinderilor în care-şi desfăşoară activitatea.
- • În vederea consolidării democraţiei economico-sociale, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN
preconizează ca fiecare cetăţean să posede o minimă bază materială. Astfel, pentru cei care nu sunt
11
Pagina 12
proprietarii sau coproprietarii unor întreprinderi mici şi mijlocii, se are în vedere promovarea
acţionariatului popular crearea unui sistem favorabil economisirii şi reinvestirii unei părţi din salariu în
acţiuni, susţinerea şi protejarea proprietăţii ţărăneşti şi sprijinirea celor mai profitabile forme de asociere a
producătorilor, a deţinătorilor individuali de pământ.
PROMOVAREA INTERESELOR ECONOMICE NAŢIONALE
- • Pentru promovarea intereselor economice naţionale, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN
consideră că în condiţiile actuale şi ale viitoarelor evoluţii din economia europeană şi mondială,
competiţia pentru pieţe şi pentru accesul la bunăstare devin principalele coordonate de la care porneşte
orice politică economică. În acest context, tot mai dinamic şi mai complex al dezvoltării, statul este
chemat să joace un rol activ.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN cere ca stabilirea obiectivelor ce trebuie realizate pentru
dezvoltarea durabilă să se facă pornind de la definirea intereselor economiei naţionale în condiţiile
mondializării pieţelor, evaluarea realistă a resurselor interne materiale şi umane, aprecierea pragmatică a
efectelor determinate de schimburile internaţionale de valori materiale şi spirituale. Toate strategiile şi
programele de dezvoltare la nivel naţional trebuie să pornească de la obiectivele astfel stabilite, asupra
cărora să nu se mai intervină decât în cazuri excepţionale, pentru eventuale corecţii determinate de
modificarea premiselor iniţiale.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN pune un accent deosebit pe adoptarea unor programe de
restructurare, specializare şi dezvoltare, îndeosebi a ramurilor industriale competitive, care se încadrează
în concepţia modernă a industrializării, capabile să asigure punerea în valoare a factorilor de producţie. În
acelaşi scop, A.S. consideră necesară realizarea unor programe de investiţii, cu atragerea capitalului
autohton şi străin, axate pe: dezvoltarea ramurilor şi întreprinderilor cu înalt grad de prelucrare a
materiilor prime; extinderea şi modernizarea infrastructurilor; promovarea construcţiilor de lucrări publice
şi de locuinţe.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se pronunţă pentru stimularea capitalului autohton, precum
şi pentru sprijinirea cu prioritate a sectoarelor producătoare de bunuri şi de servicii, prin aplicarea de
fiscalităţi diferenţiate, progresive şi flexibile. Se va avea în vedere o politică a impozitului pe profit şi a
dobânzilor care să stimuleze investiţiile şi producţia, însoţită de o fiscalitate care să stimuleze firmele şi
cetăţenii cu venituri mici şi mijlocii, să creeze condiţiile favorabile pentru sporirea consumului şi a
producţiei autohtone.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN militează pentru promovarea unor politici financiare,
monetare şi valutare capabile să contribuie la funcţionarea echilibrată a mecanismului economic, să
sprijine derularea unei finanţări externe axată cu prioritate pe investiţii şi dezvoltarea legăturilor
comerciale internaţionale ale României.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră că statului trebuie să-i revină, în acest context,
un rol mai accentuat în formarea şi funcţionalitatea pieţelor, în prevenirea formării preţurilor de monopol
şi speculative, în asigurarea disciplinei contractuale şi fiscale etc.
OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
12
Pagina 13
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN promovează o politică susţinută de ocupare a forţei de
muncă, orientată în concordanţă cu cerinţele unei creşteri economice sănătoase şi cu combaterea activă a
sărăciei şi şomajului. În concepţia PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, potrivit modelului socialist de
dezvoltare, statul trebuie să acţioneze în mod consecvent pentru garantarea locurilor de muncă, pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a protecţiei sociale a muncii, oferind cetăţenilor săi posibilitatea de a
munci, de a-şi câştiga existenţa prin efort propriu în funcţie de pregătire, capacitate şi performanţă.
- • În lupta pentru combaterea şomajului, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN are în vedere
derularea unor politici de creare de locuri de muncă, promovarea celor mai performante structuri
economice, reconversia forţei de muncă şi perfecţionarea ei profesională, extinderea muncii parţiale şi a
alternanţei muncă-concediu-instruire. În acest context, lansarea unor ample programe de investiţii este, în
viziunea PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, de maximă actualitate.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN, pe baza exercitării consecvente a funcţiilor statului
socialist de drept, va opri migraţia forţei de muncă, exodul de inteligenţă şi munca la negru şi va reda
tuturor oamenilor muncii demnitatea proprie şi respectul societăţii.
O NOUĂ POLITICĂ INDUSTRIALĂ
- • Potrivit concepţiei PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, întrucât ramurile de bază ale
economiei au fost, în cea mai mare parte, nu doar decapitalizate ci şi dezmembrate, este necesară
REINDUSTRIALIZAREA ţării, prin promova-rea unor politici economice care să stimuleze sporirea
investiţiilor publice şi private în domenii industriale apte să asigure valorificarea superioară a resurselor
materiale şi umane disponibile şi aplicarea cuceririlor tehnico-ştiinţifice şi informaţionale. În acest cadru,
PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN apreciază că statul trebuie să asigure stimularea şi protejarea
industriei româneşti, sporirea gradului ei de performanţă, prin aplicarea unor programe naţionale de
restructurare şi de dezvoltare a unităţilor mici, mijlocii şi mari, având ca obiective prioritare
retehnologizarea, modernizarea infrastructurilor, informatizarea, ridicarea calităţii produselor, sporirea
competenţei manageriale, încurajarea iniţiativei economice şi stimularea cererii.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN susține că toate ramurile strategice ale economiei
naționale să fie în proprietatea statului.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se pronunţă pentru aplicarea unor programe de redresare a
ramurilor industriale de bază şi reconsiderarea capacităţilor de producţie depăşite ca nivel tehnic şi
devenite neperformante datorită administrării incompe-tente; în acest sens, este necesară folosirea unor
soluţii de retehnologizare pe baza criteriilor de eficienţă economică şi socială. Concomitent, prin măsuri
adecvate se vor asigura noi locuri de muncă şi reconversia profesională. Elaborarea acestor programe
presupune o permanentă cooperare cu sindicatele şi patronatul, în cadrul parteneriatului social.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN apreciază că este necesară asigurarea independenţei
energetice, utilizarea resurselor regenerabile, ecologice de energie, în principal prin utilizarea potenţialului
de cercetare existent şi a realizărilor sale deosebite, încă nevalorificate.
- • În acelaşi timp, consecvent principiului dezvoltării durabile, PARTIDUL SOCIALIST
ROMÂN este preocupat de conservarea resurselor naturale, a bogăţiilor solului şi subsolului şi
exploatarea lor numai în beneficiul poporului român.
13
Pagina 14
AGRICULTURA ŞI SECURITATEA ALIMENTARĂ
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră fondul funciar agricol şi forestier, resursele de
apă, piscicole şi de vânat, ca factori de importanţă naţională, indiferent de forma de proprietate. Orice
intervenţie asupra acestor resurse naturale se cere a fi efectuată din perspectiva strategică a conservării,
protejării şi potenţării capacităţilor productive ale terenurilor agricole şi ale mediului ambiant.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN optează pentru promovarea unei strategii de susţinere şi
protejare a agriculturii şi industriei alimentare, ca ramuri economice de prioritate naţională în contextul
integrării României în structurile economice europene şi mondiale, precum şi pentru asigurarea securităţii
alimentare a populaţiei.
- • Potrivit concepţiei PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, la baza dezvoltării agriculturii se află
exploatarea şi valorificarea raţională a resurselor agricole, dimensionarea optimă a exploataţiilor în
corelaţie cu structurile adecvate de proprietate, folosirea metodelor agrozootehnice şi tehnologice avansate
şi punerea în valoare a competenţei specialiştilor în domeniu. Ca urmare, PARTIDUL SOCIALIST
ROMÂN se pronunţă ca fermele agricole să ajungă la dimensiuni adecvate unor exploataţii
agroindustriale organizate şi administrate pe principii şi cu metode moderne, care să ducă la obţinerea
unor producţii maxime apte de a asigura atât securitatea alimentară a ţării cât şi disponibilităţile pentru
export.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se pronunţă pentru garantarea dreptului de proprietate
asupra pământului (indiferent de ce fel ar fi ea), sprijină consolidarea gospodăriilor individuale şi
transformarea lor în ferme eficiente. În acelaşi timp, el acţionează pentru stimularea celor mai profitabile
forme de asociere între proprietarii individuali de pământ, pentru realizarea unor exploataţii agricole, care
să poată beneficia de avantajele celor mai avansate tehnologii.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se pronunţă pentru refacerea, fortificarea şi valorificarea
potenţialului de cercetare ştiinţifică în domeniul agriculturii care să producă şi să asigure material săditor
şi zootehnic de mare productivitate. Pe lângă unităţile de cercetare ştiinţifică vor putea funcţiona unităţi cu
capital de stat sau mixt, agricole şi zootehnice, producătoare de produse agricole care să realizeze un
important echilibru al pieţei de produse agricole, să influenţeze favorabil nivelul preţurilor şi să contribuie
la aprovizionarea populaţiei.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN militează pentru adoptarea de către stat a unor politici de
facilităţi financiare, inclusiv subvenţii de sprijinire a producătorilor în folosirea metodelor manageriale
moderne şi a tehnologiilor corespunzătoare în scopul utilizării cu maximă eficienţă a întregului fond
funciar. Totodată, el are în vedere dezvoltarea în teritoriu, în ajutorul producătorului, a unor reţele de
bănci de credit agricol şi de asigurări necesare în cazul unor calamităţi naturale, precum şi al unui sistem
eficient şi operativ de achiziţie şi desfacere a produselor agricole.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN este adeptul modernizării şi dezvoltării industriei
alimentare româneşti, al integrării acesteia cu producţia agrozootehnică, pentru valorificarea profitabilă a
resurselor autohtone, diversificarea şi creşterea calităţii produselor. În acest scop, el susţine derularea unei
politici de sprijinire a producţiei autohtone, în vederea asigurării necesarului de produse agro-alimentare
de bună calitate, la preţuri accesibile pentru consumatori, care să contribuie la scăderea ponderii
cheltuielilor pentru hrană din bugetul familiei şi la ridicarea nivelului general de trai.
- • În viziunea PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN statul trebuie să încurajeze, prin pârghii
economico-financiare, dezvoltarea atât a industriilor de prelucrare a produselor agricole cât şi a celor care
oferă factorii indispensabili ai modernizării – maşini agricole, îngrăşăminte, erbicide, insecticide,
14
Pagina 15
medicamente, îmbunătăţiri funciare etc. – fără de care agricultura românească nu va putea depăşi nivelul
actual, de subzistenţă. Ca urmare, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră necesară promovarea
unor politici financiar-fiscale şi de credit care să permită producătorilor industriali şi agricoli demararea
unor raporturi economice reciproc avantajoase.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN are în vedere dezvoltarea la sate a cooperaţiei agricole, a
cooperativelor de consum şi de credit şi a unor unităţi prestatoare de servicii specifice, astfel încât acestea
să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei în mediul rural. În acelaşi scop, prin
promovarea şi susţinerea unor programe guvernamentale de revigorare a instituţiilor teritoriale de educaţie
şi cultură, de sănătate şi asistenţă socială, satele româneşti să cunoască o continuă înnoire.
DEZVOLTAREA ŞI MODERNIZAREA
COMUNICAŢIILOR ŞI TRANSPORTURILOR
- • Preocuparea firească pentru alinierea României la nivelul standardelor ţărilor dezvoltate implică,
potrivit politicii PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, dezvoltarea şi modernizarea comunicaţiilor,
îmbunătăţirea legăturilor şi schimburilor de informaţii dintre agenţii economici, instituţii şi cetăţeni.
Revoluţia informaţională impune atât ameliorarea calităţii şi promptitudinii serviciilor de comunicaţii cât
şi eficientizarea lor astfel încât, prin tarife rezonabile, ele să fie accesibile tuturor locuitorilor. În strategia
PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN un obiectiv prioritar îl reprezintă redresarea şi dezvoltarea
producţiei autohtone de mijloace pentru vehicularea şi prelucrarea informaţiilor, valorificarea potenţialului
intelectual de care dispune ţara noastră în acest domeniu.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră necesar ca, pe baza unor programe strategice, să
se treacă la dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii transporturilor feroviare la un nivel de calitate cerut
de standardele actuale şi viitoare. O atenţie deosebită trebuie să se acorde magistralelor feroviare care
asigură participarea României în circuitul economic european şi mondial. Pentru economia României,
transporturile feroviare, de călători şi de mărfuri trebuie să constituie un însemnat factor pentru înfăptuirea
unei societăţi avansate.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN, având în vedere starea precară a infrastructurii (drumuri şi
şosele), susţine să se aloce resursele cerute de dezvoltarea infrastructurii transporturilor rutiere, pentru care
să se elaboreze un amplu program de modernizare a şoselelor de interes judeţean şi naţional, odată cu
realizarea unei reţele de autostrăzi care să facă posibilă valorificarea cât mai eficientă a poziţiei
geostrategice a României aflată la intersecţia marilor magistrale EST-VEST şi NORD-SUD.
- • În acelaşi context, PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN militează pentru redresarea situaţiei
transporturilor navale şi aeriene, domenii în care nu numai că România dispune de tradiţie şi de specialişti
de valoare, dar acestea pot şi trebuie să fie structuri viabile într-o economie performantă.
SERVICIILE, COMPONENTĂ A PROGRESULUI ŞI CIVILIZAŢIEI
- • În concepţia PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN, dezvoltarea serviciilor către populaţie, a
celor publice, sociale, educaţional-culturale, juridice, bancare, informatice, a sectorului terţiar în general,
va conduce la crearea de locuri de muncă şi la ridicarea nivelului general de civilizaţie, contribuind
totodată la realizarea unei economii performante.
15
Pagina 16
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN militează pentru realizarea şi consolidarea unei reţele de
unităţi prestatoare de servicii diversificată pe întreg teritoriul ţării, odată cu extinderea infrastructurii din
transporturi, a celei informaţionale şi de comunicaţii şi conectarea lor la reţelele europene şi mondiale. El
are în vedere, de asemenea, promovarea unor programe destinate reconversiei, pregătirii şi perfecţionării
profesionale, în contextul extinderii serviciilor şi a ponderii forţei de muncă ocupate în acest sector
economic.
TURISMUL
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se pronunţă pentru dezvoltarea zonelor naţionale şi locale
de interes turistic, valorificarea eficientă a reţelei hoteliere, îmbunătăţirea şi diversificarea serviciilor
conexe, precum şi pentru sprijinirea financiară şi logistică a iniţiativelor specifice ale locuitorilor din
aceste zone. În concepţia PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN este necesară realizarea unor reţele
turistice accesibile tuturor categoriilor populaţiei, odată cu promovarea unor forme variate de organizare a
turismului – turismul balnear, agroturismul, ecoturismul etc., cu facilităţi şi reduceri de preţuri pentru
copii, tineret, pensionari şi familii cu venituri mici.
PROTECŢIA MEDIULUI
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră că gestionarea raţională a resurselor naturale,
prin protejarea solului împotriva eroziunii, combaterea poluării apelor şi a aerului, conservarea şi mărirea
fondului forestier, sunt obiective strategice naţionale, obiective care trebuie să fie încorporate în politicile
sociale, educative şi culturale. Păstrarea mediului înconjurător şi a resurselor sale pentru generaţiile
actuale şi viitoare reprezintă o problemă de importanţă vitală şi constituie o parte integrantă a dezvoltării
ţării. În acest cadru, o atenţie deosebită este necesar să fie acordată reabilitării zonelor afectate de poluare
sau de exploatarea iraţională, utilizării tehnologiilor ecologice, nepoluante şi reciclării deşeurilor.
Capitolul V
POLITICA SOCIALĂ, JUSTIŢIA SOCIALĂ,
EGALITATEA ŞANSELOR,
STATUL GARANT AL JUSTIŢIEI SOCIALE
- • În concepţia PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN statul socialist de drept îşi asumă
înfăptuirea justiţiei sociale prin promovarea principiilor libertăţii, egalităţii şi solidarităţii, prin asigurarea
şanselor egale de afirmare şi a unei repartiţii echitabile a roadelor progresului manifestându-se ca stat al
dreptăţii sociale.
- • PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se pronunţă împotriva oricărei politici de transfer al
costurilor sociale spre categoriile defavorizate şi consideră că statul socialist de drept, în calitatea sa de
garant al justiţiei sociale, trebuie să-şi exercite atribuţiile; pentru asigurarea protecţiei economice şi sociale
a categoriilor vulnerabile şi a celor defavorizate, pentru prevenirea şi combaterea marginalizării şi a
excluderii sociale.
16