Pagina 1
PROGRAMUL POLITIC AL PARTIDULUI
ALIANŢA ETOCRATĂ PENTRU REFORMĂ (AER)
12 noiembrie 2021
Alianța Etocrată pentru Reformă
Programul politic al Alianței Etocrate pentru Reformă
Despre această ediție
PDF oficial complet, 10 pagini, legat din pagina de campanie a partidului. Coperta precizează 12 noiembrie 2021. Nota finală anunță dezvoltarea ulterioară la primul congres; documentul recuperat este această versiune fondatoare.
Conținutul ediției
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
12 noiembrie 2021
2
Programul Politic al Partidului
Art.1. Sprijinirea cetăţenilor români, de toate etniile, din România şi din străinătate, să participe pozitiv la viaţa politică, economică, spirituală şi culturală a României şi la dezvoltarea accelerată a economiei României, în context european şi global, protejând valorile umane şi umaniste ale trecutului precum şi mediul înconjurător prezent şi emergent, pentru siguranţa, demnitatea şi fericirea fiinţei umane.
Art.2. Modernizarea politicii româneşti prin i) propunerea unei agende politice naţionale transparente, bazată pe inovaţii, inteligenţă pozitivă (etică) şi ii) promovarea de programe şi strategii centrate pe ridicarea standardelor de viaţă în România.
Art.3. (1) Transformarea progresivă a politicilor sociale şi economice, învăţând din bunele practici ale altor state europene şi din lume, care să servească din ce în ce mai bine omului, în mod special noilor generaţii.
(2) Legi şi programe dedicate diminuării zonelor de Sărăcie Extremă din România, oferind elemente de prevenire şi combatere a stereotipurilor sociale şi discriminării etnice şi socio- economice;
(3) Organizarea şi sprijinirea unor proiecte şi activităţi sociale, culturale, sportive, religioase precum şi a unor tabere, excursii şi vizite în ţară şi în străinătate menite să valorifice schimburile de bune practici şi non-discriminarea pe criterii economice, intelectuale, etnice, de gen, sau religioase;
(4) Promovarea valorilor şi exemplelor de succes în rândurile tineretului, studenţilor, cercetătorilor, profesioniştilor, artiştilor, oamenilor de afaceri şi altor personalităţi cu cetăţenie română, pentru o mai bună armonizare a societăţii româneşti şi europene şi creşterea prestigiului României în Europa.
Art.4. Promovarea unei politici externe benefice pentru cetăţenii români de toate etniile, ca cetăţeni europeni şi pentru România ca stat independent, suveran, indivizibil, demn şi prosper din toate punctele de vedere, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.
3
Art.5. Dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti în ansamblu, prin încurajarea inovaţiei sociale şi economice şi prin promovarea surselor de energie regenerabilă, nepoluantă.
Art.6. Protejarea mediului înconjurător: i) promovarea programelor de reîmpădurire şi depoluare a zonelor afectate din România şi ii) programe active ecologice.
Art.7. Dezvoltarea turismului în România şi a culturii româneşti. Creşterea locurilor de muncă şi a numărului IMM-urilor în domeniul turismului. Focus pe dezvoltarea agro- turismului, turismului speologic şi cultural.
Art.8. Modernizarea educaţiei şi cercetării în România. În principal promovarea programelor de dezvoltare a universităţilor româneşti de stat precum şi a centrelor de cercetare şi inovare pluridisciplinare. Promovarea învăţământului a distanţă prin sisteme eLearning.
Art.9. Modernizarea sistemului de sănătate din România şi încurajarea medicilor şi cadrelor medicale să-şi dezvolte cariera profesională în România, prevenind emigrarea acestora.
Art.10. Încurajarea investiţiilor în mediul rural, inclusiv prin lansarea unor programe financiare de sprijinire a (re)înfiinţării cooperativelor locale agricole de producţie, IMM- urilor şi ONG-urilor pentru antreprenoriat social local şi regional, sănătatea şi educaţia copiilor, îngrijirea bătrânilor şi a animalelor. Proiecte de repopulare a localităţilor părăsite.
Art.11. Încurajarea consumului de produse alimentare biologice produse în România, cu desfacere atât în România cât şi în străinătate (reducerea importurilor de alimente şi creşterea exporturilor).
Art.12. Implementarea unor programe experimentale de securitate socială (ex. UBI/ venitul de bază necondiţionat) începând cu zonele din România care se confruntă cu sărăcia extremă, prin care să fie realizate rapoarte ştiinţifice şi studii de impact, care la rândul lor vor susţine politici şi legi noi în acest domeniu, pentru diminuarea sărăciei şi a excluziunii sociale.
Art.13. Realizarea de Programe Naţionale de Urgenţă Socială, cu atragerea fondurilor internaţionale de solidaritate, prin care ghetourile din România, unde oamenii (în special copiii) se confruntă cu sărăcia extremă, să poată fi transformate în comunităţi umane civilizate, sănătoase şi productive din punct de vedere economic, cultural şi social.
Art.14. Lansarea unor strategii de ţară care să încurajeze investiţiile străine de lungă durată în România, cu beneficii locale şi regionale direct măsurabile în creşterea bunăstării oamenilor şi a naturii/ mediului înconjurător. În acest context, investiţiile Diasporei române în România includ investiţie de capital străin care trebuie să se bucure de facilităţi la nivel de 4
implementare cum ar fi: scutiri sau diminuări de taxe şi impozite pe anumite perioade, accesarea unor posibilităţi de concesionare gratuită, pe durată îndelungată, a unor spaţii publice, intravilane sau agricole, cum ar fi cele lăsate în paragină etc.
Art.15. Modernizarea sistemului penal şi adaptarea acestuia la vremurile noastre: introducerea unor pedepse mai aspre pentru traficanţii de fiinţe umane şi pentru fapte grave de corupţie în justiţie, politică, poliţie, armată şi învăţământ universitar.
Art.16. Responsabilizarea socială mai bună a presei, a firmelor private şi a societăţii civile în general, în direcţia asumării coerente a rolurilor lor legitime de „watch dog” ai transparenţei şi domniei legii în România. Prioritizarea subiectelor de interes naţional în media poate duce la apariţia unor dezbateri publice deosebit de constructive, generatoare de soluţii.
Art.17. Modernizarea sistemului penitenciar şi al celui de probaţiune şi reintegrare socială, cu programe intensive pe reintegrarea socială a minorilor şi tinerilor până în 30 de ani aflaţi la prima abatere. Programe intensive de reintegrare pentru femeile aflate în penitenciare, în special cele de care depind copii.
Art.18. Lansarea unor iniţiative legislative pentru protecţia animalelor (Poliţia Animalelor în România) pe modelul altor ţări civilizate, unde animalele sunt protejate de tortură şi tratamente abuzive, prin lege.
Art.19. Revizuirea Constituţiei în pas cu timpurile moderne şi cu prioritizarea Drepturilor Omului şi suveranităţii statului român.
Art.20. Promovarea şi apărarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale româneşti, a limbii române precum şi a limbilor minorităţilor naţionale şi europene, ca parte vitală a patrimoniului universal.
Art.21. Încurajarea bunei funcţionări a bisericii, indiferent de cultul religios, cu respectarea canoanelor oficiale şi eliminând incidentele de corupţie şi indecenţă. Accesul liber la dezvoltare spirituală prin libertate religioasă.
Art. 22. Menţinerea libertăţii religioase a cetăţenilor români şi europeni şi a posibilităţii de aderare liberă, fără intimidare şi fără discriminare la orice cult religios, precum şi separarea mai etică a mediului bisericesc de mediul politic şi comercial:
(1) interzicerea campaniilor electorale in biserici, indiferent de cultul religios; (2) interzicerea comerţului de orice fel în spaţiul fizic consacrat pentru activităţi religioase, indiferent de cultul religios; 5
(3) interzicerea magazinelor, hotelurilor sau altor tipuri de afaceri comerciale ale bisericii, indiferent de cultul religios, cu excepţia editării şi pubicării de cărţi şi reviste, posturi de radio sau TV, sau cursuri de educaţie publică, cu un conţinut exclusiv religios şi demonstrabil sănătos pentru societate, în spaţii din afara bisericilor propriu-zise; (4) încurajarea mai bună a bisericilor să participe activ la combaterea sărăciei extreme din România, în special în cazul copiilor nevoiaşi, al bătrânilor singuri şi al altor cazuri sociale extreme, care necesită ajutor de urgenţă, de tip umanitar.
Art. 23. Reforma educaţiei copiilor, tineretului şi adulţilor, încurajând învăţarea continuă.
Art.24. Reforma cercetării naţionale şi retenţia de talent românesc, prevenind emigraţia talentelor.
Art.25. Reforma Sănătăţii şi intensificarea măsurilor de prevenție împotriva îmbolnăvirii populației.
Art.26. Promovarea legii pământului: revizuirea tuturor legilor care permit vânzarea terenurilor intra și extravilane către cetățeni străini precum și a concesionării pe perioade mai mari de 30 de ani. (1) Gratuităţi administrative şi uşurarea cât mai rapidă a împroprietăririi persoanelor nevoiaşe care şi-au construit locuinţe pe câmpuri sau la periferiile unor localităţi fără a fi avut posibilitatea financiară să îşi cumpere documentaţia birocratică excesivă pentru puterea lor de cumpărare. România are destul pământ lăsat în paragină!
(2) Orice cetăţean român are dreptul la locuire în România. Aşadar, se impune interzicerea fermă a demolării oricărui tip de locuinţă, atâta vreme cât nu sunt prevăzute soluţii mai bune de locuire, comparativ cu cele precedente
(3) Impunerea de sancţiuni primăriilor şi consiliilor locale care nu rezolvă cu prioriate problemele de locuire, de conectare la apă şi la electricitate a tuturor locuinţelor, indiferent de starea acestora administrativă sau legală. Supravieţuirea fiinţei umane are precedenţă.
Art. 27. O nouă lege a agriculturii şi construirea Bursei Agricole Române
Art.28. Simplificarea modalităților de a obține un certificat de producător sau de a înființa un „PFA” sau o altă activitate de tip familial, reducând semnificativ birocrația ucigătoare şi taxele excesive.
Art.29. O nouă Lege a Silviculturii şi o protecţie mai bună a pădurilor din România
6
Art.30. Legea Resurselor Naturale: exploatarea mai bună a resurselor naturale aflate în proprietatea statului (ex. aur, petrol, gaze etc.) și a patrimoniului național (ex. resurse de turism cultural, speologic etc.). Folosirea corectă şi transparentă a acestor profituri prin intermediul unei „burse interne”.
Ar.31. Economie Distributivă: lansarea Fondului Național al Cetățenilor - destinat subvenționării treptate și tot mai consistente a cheltuielilor de întreținere a cetățenilor români, persoane fizice, cu domiciliul în România, cheltuieli legate strict de plata utilităților (curent electric, apă, gaz, încălzire), până la eliminarea completă a acestora (estimăm ca realizabil acest obiectiv în maxim 12 ani). În timp, dezvoltând această economie distributivă în țara noastră, ea poate acoperi chiar și cheltuielile de educație și sănătate a populației, care pot deveni gratuite. Aceste cheltuieli nu vor mai fi plătite de cetățean, ci ele vor fi plătite din Fondul Național bugetat din exploatarea corectă a resurselor naturale
Art.32. Eliminarea treptată a intermediarilor din Sistemul Energetic Național şi accelerarea surselor de energie regenerabilă (ex. panouri fotovoltaice) la dispoziţia fiecărei gospodării. În context, surprusul de energie se poate vinde la stat, caz în care nu mai este nevoie de intermediari care adaugă sume uriaşe la preţul energiei, din cauza comisioanelor excesive.
Art.33. Luarea tuturor măsurilor care se impun, astfel încât România să devină o țară complet independentă din punct de vedere al energiei şi hranei pentru poporul său, eliminând parazitismul instituţional şi de la nivel politic.
Art.34. Relansarea industriei alimentare naţionale şi a industriei medicamentelor, cu implicarea celor mai buni specialişti în domeniu, majoritari cetăţeni români.
Art.35. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii CFR aflată în proprietatea statului, aceasta fiind, printre altele, obiectiv strategic de siguranţă naţională.
Art.36. Dezvoltarea transportului fluvial şi aerian pe teritoriul României, contribuind la decongestionarea traficului rutier poluant.
Art. 37. Transport public gratuit şi asistenţă medicală gratuită până la vârsta de 18 ani.
Art. 38. Un pachet de programe specifice, dedicate reecologizării mediilor afectate de poluare şi legi noi de protecţie a mediului.
Art. 39. Depolitizarea şi reforma în profunzime a Administrației Publice, contopind cele mai multe servicii, agenţii, direcţii, departamente, „compartimente”, oficii etc. care, momentan, nu prezinta eficienţă în raport cu sumele consumate din banii publici. Reducerea cantităţii şi 7
pluralităţii excesive a Administraţiei Publice, simplificarea acesteia şi accelerarea digitalizării serviciilor pentru cetăţeni.
Art.40. Reforma muncii şi protecţiei sociale. Tehnologizare, reducerea timpului de muncă salarizată şi creşterea productivităţii în condiţii de sănătate şi demnitate umană. Reducerea abuzurilor în câmpul muncii, revizuirea legii sindicatelor, reducerea conflictelor de interese şi corupţiei.
Art. 41. Creșterea salariului minim pe economie şi implementarea unor proiecte pilot pentru UBI: Venitul de Bază Necondiţionat în România, ca alternativă la actualele soluţii ineficiente, de „ajutor de şomaj” sau „ajutoare sociale” – modele care consuma mai mulţi bani pe salariile celor din sistem decât pe românii aflaţi în nevoie extremă! – modele care menţin fiinţa umană într-un cerc vicios al sărăciei şi neintegrării, imposibil de depăşit.
Art.42. Lansarea unor noi proiecte de impozitare cu scopul de a diminua semnificativ economia subterană şi exploatarea lucrătorilor prin contracte fictive sau repetitiv-temporare.
Art.43. Programe naționale de sprijinire a bunăstării și îngrijirii decente a bătrânilor români aflați în situații de dificultate, atât în România cât și dincolo de granițele acesteia. Implicarea programelor de voluntariat şi schimb de bune practici, cu alte ţări europene.
Art.44. Reducerea corupției și birocrației excesive din sistemul naţional de pensii. Reducerea vârstei de pensionare voluntară. Revizuirea Legii Pensiilor și includerea tuturor posibilitățile de cumul al drepturilor de pensie dobândite din perioada activă a muncii, în diverse țări. Regularizarea situației persoanelor pensionate din sistemul public, doritoare să rămână active pe piața muncii din România.
Art.45. Creșterea numărului ONG-urilor și IMM-urilor în mediul rural, în special a celor axate pe îngrijirea bătrânilor și a copiilor. Centre multifuncționale cu rol educativ și de asistență și educație sanitară, medicală, sportivă, socială, civică etc. Construirea unor zone rezidențiale în natură, cu ergonomie specifică, pentru a facilita o calitate bună a vieții persoanelor de vârstei a treia, inclusiv acces ușurat la facilități medicale, balneare, tehnologice.
Art.46. Reforma Justiţiei. Standardizarea și uniformizarea practicii judiciare la nivel național astfel încât să nu mai existe contradicții în practica judiciară de la o instanță la alta (cazuri similare, cu sentințe diametral opuse), respectarea strictă a jurisprudenței şi a puterii lucrului judecat. Introducerea Legii Anti-Mafia în Codul Penal din România – cu prevederi
8