Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 1
PROGRAMUL POLITIC AL
PARTIDULUI ROMÂNIA ÎN ACȚIUNE
Preambul
România în Acțiune este un proiect politic care urmărește să creeze cadrul adecvat
pentru competență, patriotism și viziune, ingrediente care permit transformarea profundă a țării
noastre, transformare pe care ne-o dorim cu toții.
Într-o lume în schimbare, țara noastră trebuie să profite de oportunități prezente și
viitoare astfel încât să asigure cetățenilor săi securitatea și prosperitatea mult așteptate.
Românii au arătat în diferite momente ale istoriei că se pot uni să susțină obiective
majore. România dinainte aderării la structurile euroatlantice a fost mult mai dinamică, decât
România post-aderare. Este nevoie de o nouă abordare atât în plan intern, cât și în plan european
și internațional.
România are nevoie atât de dezvoltare economică, dar și de progres moral și spiritual.
Astfel de obiective impun o atitudine proactivă, angajată, hotărâtă. Ele pot fi atinse prin
reclădirea statului român, renegocierea contractului economic și social, dar și a rolului țării
noastre în Uniunea Europeană și în lume.
România merită să fie în centrul lumii civilizate și nu la periferia ei. Pentru aceasta ea
trebuie să devină un jucător activ și să renunțe la statutul de spectator sau de subiect care
acționează după dictare.
Ne-am dorit și avem privilegiul de a face parte din alianțe puternice și de a avea
parteneriate de durată. Acest statut ne permite să facem mai mult pentru cetățenii români din
interiorul țării și din afara ei, dacă oferim alianțelor și parteneriatelor mai multă substanță și
mai multă energie.
Ne angajăm să deschidem un nou capitol pentru țara noastră în care soluțiile și acțiunea
să fie notele dominante. Prin tot ceea ce ne propunem să facem vrem să arătăm că ROMÂNIA
ARE VIITOR, viitor pe care să-l clădim împreună!
ROMÂNIA ÎN UE
1. Urgentarea măsurilor pentru îndeplinirea condițiilor necesare aderării României la zona
Euro și la spațiul Schengen;
2. Creionarea profilului identitar al fiecărei comunități locale pentru materializarea
conceptului european de unitate în diversitate;
3. Reducerea decalajului de dezvoltare dintre zonele urbane și cele rurale;
4. Identificarea și susținerea domeniilor în care România poate ajunge lider regional sau
european.
CERCETARE ȘI INOVARE
5. Dezvoltarea cercetării în energia verde, în alimentele viitorului;
6. Eficientizarea și modernizarea fermelor de cercetare și promovarea soiurilor romanești
precum și a raselor românești de animale;
7. Stimularea cercetării din centrele universitare și din alte entități care realizează activități
de cercetare.
AGRICULTURĂ ȘI MEDIUL RURAL
P a g i n a 1 din 5
Pagina 2
8. Încurajarea asocierii micilor producători agricoli precum și a crescătorilor de animale;
9. Înființarea de depozite zonale sezoniere pentru colectarea de legume, fructe, lână, piei
de animale;
10. Modernizarea marii agriculturi prin crearea unui sistem național de irigații;
11. Dezvoltarea agriculturii ecologice prin asigurarea unor politici fiscale favorizante;
12. Promovarea producătorilor români prin reglementări fiscale și prin asigurarea lor în
cadrul marilor companii de retaileri;
13. Crearea unui program strategic național de combatere a bolilor epidemiologice
veterinare actuale și modificarea legislației în corelație cu acestea;
ENERGIE CONVENȚIONALĂ ȘI ENERGIE VERDE
14. Subvenționarea producției de energie verde;
15. Încurajarea achiziționării și utilizării mașinilor electrice prin crearea unor locuri de
parcare special amenajate și a stațiilor de încarcare gratuită;
16. Promovarea și adoptarea de măsuri pentru creșterea independenței energetice a țării;
MEDIU
17. Obligația UAT-urilor ca in fiecare an să depună un raport legat de depozitarea
deșeurilor pe domeniul public;
18. Închiderea urgentă a tuturor depozitelor ( rampelor de gunoi ) și alocarea de fonduri
destinate companiilor de colectare și reciclare a deșeurilor, asocierea autorităților cu
aceste companii, pentru investiții în producerea de compost, energie alternativă sau
tratarea deșeurilor din construcții și demolări;
19. Încurajarea programelor de regenerare urbană; programe compatibile cu soluțiile
europene privind schimbările climatice.
20. Susținerea campaniilor de împădurire. Crearea unei baze de date naționale a tuturor
pădurilor din România ce va avea ca scop transabilitatea oricărui copac tăiat și va
preveni tăierea ilegală a pădurilor românești.
21. Combaterea poluării la nivelul râurilor și lacurilor României și repopularea faunei și
florei lor.
22. Promovarea și conservarea patrimoniului natural;
MEDIUL DE AFACERI
23. Stimularea antreprenoriatului, promovarea și susținerea industriilor creative;
susținerea, cu prioritate, a activităților de producție și de turism.
24. Atragerea de investiții în comunitățile locale și în parcurile industriale pentru crearea
de noi locuri de muncă și pentru creșterea veniturilor la nivel local;
25. Reanalizarea legislației si reorganizarea privind listarea la bursa din Bucuresti, a
companiilor românești.
26. Asigurarea de tratament egal companiilor românești și străine;
27. Consultarea și implicarea activă a mediului de afaceri local și național prin intermediul
Camerelor de Comerț în cazul propunerilor legislative care privesc mediul
antreprenorial;
28. Menținerea și aplicarea cu bună-credință de către organele de control a legii prevenției;
29. Simplificarea sistemului de impozitare pentru firmele mici. Stabilirea unui impozit unic
pe spațiu și activitate.
30. Aplicarea unor facilități și stimulente pentru entitățile economice care se implică sau
susțin proiecte de responsabilitate socială.
P a g i n a 2 din 5
Pagina 3
STATUL ȘI ADMINISTRAȚIA
31. Aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică);
32. Consolidarea locului țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO;
33. Consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA, valorificarea în interes național a
celorlalte parteneriate și încheierea unor parteneriate noi;
34. Crearea și consolidarea brandului de țară.
35. Alegerea primarilor în două tururi;
36. Stimularea asocierii localităților prin programe naționale;
37. Încurajarea înfrățirii localităților din România cu localități din alte state;
38. Recunoașterea dreptului structurilor asociative ale autorităților locale de a sesiza direct
Curtea Constitutională atunci când prin legi sau ordonanțe se încalcă principiul
autonomiei locale;
39. Îmbunătățirea dispozițiilor legii fundamentale prin demararea procedurii de revizuire a
Constituției României. Consacrarea expresă în Constituție a statutului de stat membru
al NATO și al Uniunii Europene și consolidarea statutului instituțiilor-garanții.
40. Acordarea de sprijin guvernamental localităților în baza unor criterii obiective (În
funcție de gradul de colectare a taxelor și impozitelor ; de masurile de stimulare a
mediul economic local; de numărul de proiecte europene derulate sau aflate în derulare;
de investițiile făcute în educație, sport și sănătate etc.);
41. Reglementarea mult mai clară a răspunderii autorităților/instituțiilor și serviciilor
publice și a titularilor funcțiilor și demnităților publice.
42. Regândirea rolului și locului prefectului și consiliului județean în arhitectura
constituțională românească;
43. Reanalizarea atribuțiilor structurilor administrative și eliminarea acelora care au
atribuții paralele, crearea de instituții suple și funcționale;
44. Realizarea unui parteneriat între școlile de administrație și sistemul public din România.
45. Realizarea unui program național de atragere în sistemul public a absolvenților de
învățământ superior cu rezultate deosebite;
46. O nouă politică de resurse umane axată pe performanță;
47. Reclădirea încrederii cetățenilor în sistemul public prin promovarea integrității și
corectitudinii în viața publică;
DIGITALIZARE
48. Digitalizarea administrației publice locale și centrale;
49. Digitalizarea institutiilor financiare și interconectarea lor.
JUSTIȚIE
50. Justiție independentă.
51. Consolidarea statutului Consiliului Superior al Magistraturii prin crearea de noi
instrumente de protecție împotriva influențelor politice sau de altă natură care afectează
rolul său constituțional și legal. Respectarea principiului separației și echilibrului
puterilor.
SĂNĂTATE
52. Distribuirea de medicamente gratuite direct la domiciliul pacienților care sufera de boli
grave precum diabet, cancer sau leucemie;
P a g i n a 3 din 5
Pagina 4
53. Control oftalmologic și stomatologic gratuit, de 2 ori pe an, pentru copiii în vârstă de
până la 12 ani; promovarea și altor măsuri de prevenție.
54. Construirea de spitale noi județene ce vor fi incluse într-un sistem integrat național și
se vor completa reciproc pe supraspecializări și susținerea spitalelor locale; Încurajarea
autorităților locale să se asocieze în vederea susținerii activității spitalelor locale;
55. Promovarea grupurilor de suport a bolnavilor cronici;
56. Crearea unui program național “România sănătoasă” prin care se vor asigura gratuit
screening-uri medicale la fiecare 12 luni tuturor persoanelor peste 45 de ani;
57. Promovarea industriei farmaceutice autohtone prin stimulente fiscale la produsele
farmaceutice românești;
EDUCAȚIE - ÎNVĂȚĂMÂNT
58. Crearea de programe școlare coerente, concrete și fixe, împreună cu Academia Română
și cu alți experți din domeniu și care să urmărească obiective foarte bine stabilite de
îndeplinit la toate materiile și disciplinele și care vor trebui respectate în următorii 15 –
20 de ani/Stabilirea unei programe școlare echilibrate, bazată pe dovezi științifice și
corelată nevoilor elevilor în funcție de vârstă;
59. Promovarea elevilor și studenților cu rezultate foarte bune și includerea lor în sisteme
integrate cu entități economice, sector public și mediul asociativ;
60. Dezvoltarea afterschool-urilor la nivel urban;
61. Lansarea programului “Educație pentru sănătate”.
TINERET
62. Alocarea unor fonduri pentru toate unitățile administrative, destinate organizării unor
cursuri / întâlniri cu tineri ce doresc să înceapă o afacere sau despre cum să acceseze
fonduri europene, în acest scop;
63. Finanțarea de proiecte pentru atragerea copiiilor super dotați precum și a premianților
la olimpiadele internaționale;
64. Acordarea de stimulente financiare tinerilor excepționali și încurajarea lor să activeze
în cadrul țării.
PERSOANE DE VARSTA A TREIA
65. Încurajarea autorităților locale pentru înființarea de cluburi ale pensionarilor; Atragerea
seniorilor în activități culturale și educative.
66. Sistem de pensii echitabil, bazat pe contributivitate.
67. Crearea pachetului cultural și acordarea unor tichete pentru consum cultural.
PERSOANE CU DIZABILITĂȚI
68. Implementarea unor politici noi ce vor avea ca scop incluziunea persoanelor cu
dizabilități în viața civică, socială și în piața muncii;
CULTURĂ
69. Afirmarea identității culturale și promovarea acesteia la nivel național și international;
70. Reabilitatea căminelor culturale din fiecare localitate. Înființarea de centre culturale.
71. Restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural.
SPORT
P a g i n a 4 din 5
Pagina 5
72. Depolitizarea sportului – Ministrul sportului precum și președinții de federații sportive
să nu mai fie desemnați politic ci aleși dintre foștii performeri sportivi;
73. Sprijinirea creării de asociații școlare și universitare cu personalitate juridică și
liberalizarea acestui sistem;
74. Investiții în infrastructură sportivă (săli și terenuri de sport);
75. Relansarea sportului românesc prin măsuri și proiecte concrete;
76. Strategie la nivel național bazată pe performanță;
77. Asocierea localităților pentru crearea unor centre sportive destinate copiilor din mediul
rural;
78. Lansarea unui program național de construire/reabilitare a bazelor sportive.
TURISM
79. Acordarea de Vouchere de vacanță subvenționate de la Bugetul de Stat pentru toți
salariații, atât de la stat cât și în mediul privat;
80. Finanțarea de campanii de marketing pentru promovarea atât în țară cât și în afara ei a
potențialului turistic;
81. Digitalizarea proceselor operaționale hoteliere și reducerea birocrației micșorând
evaziunea fiscală;
82. Adaptarea legislației muncii pentru munca sezonierilor, a muncii la distanță și
simplificarea raportărilor legate de forța de muncă;
DIALOG PERMANENT CU CETĂȚENII
83. Construirea bugetelor locale prin consultarea permanentă a cetățenilor;
84. Implicarea constantă a cetățenilor în rezolvarea problemelor care îi privesc în mod
direct;
85. Consolidarea structurilor reprezentative de la nivel local și central prin încurajarea
implicării politice a cetățenilor;
INFRASTRUCTURĂ
86. Susținerea investițiilor în infrastructura de transport
87. Lansarea programului “Nicio unitate de învățământ sau sanitară fără autorizație de
funcționare”.
88. Stimularea asocierii localităților pentru realizarea de obiective privind gestionarea
situațiilor de urgență.
89. Susținerea investițiilor în infrastructura de utilități publice.
90. Construirea a 50.000 de locuințe sociale și reformarea legislației locuinței sociale.
COPIII ȘI FAMILIA
91. Materializarea efectivă a statutului recunoscut copilului în societatea românească de
legea fundamentală.
92. Consolidarea cadrului legislativ privind protejarea familiei.
93. Adoptarea de măsuri pentru reducerea declinului demografic.
ROMÂNII DE PRETUTINDENI
94. Protejarea drepturilor cetățenilor români și sprijinirea eforturile acestora de păstrare a
identității culturale și lingvistice.
P a g i n a 5 din 5