E3.1 Paginile 39 - 41
Sănătatea reprezintă un drept fundamental (art. 34 din Constituția României) și nu un privilegiu. Demnitatea, respectul reciproc medic–pacient, dar și accesul la servicii medicale de calitate sunt elemente esențiale ale oricărui sistem medical modern.
Sănătatea reprezintă un drept fundamental (art. 34 din Constituția României) și nu un privilegiu. Demnitatea, respectul reciproc medic–pacient, dar și accesul la servicii medicale de calitate sunt elemente esențiale ale oricărui sistem medical modern.
Doar 20–30% din starea de sănătate a populației depinde de sistemul de sănătate. Astfel, sunt foarte importante multe măsuri conexe, subsumate principiului „Sănătate prin toate politicile publice” (health în all policies), principiu constitutiv al tratatelor UE și al Cartei Europene a drepturilor fundamentale. Factorii socio-economici și factorii de mediu influențează semnificativ, la rândul lor, starea de sănătate a populației.
Sănătatea trebuie înțeleasă nu doar ca absența bolii sau a infirmității ci ca o stare completă de bine fizic, mental și social. Obținerea celui mai înalt standard de sănătate este unul din drepturile fundamentale ale fiecărei ființe umane, indiferent de condiția sa economică sau socială (Constituția Organizației Mondiale a Sănătății).
Reforma sistemului de sănătate din România trebuie să aibă la bază câteva principii generale, subordonate obiectivului fundamental de asigurare a unor servicii medicale de calitate, tuturor, atunci când au nevoie:
Clarificarea rolului și responsabilităților instituțiilor statului în domeniul sanitar astfel încât să crească performanța administrativă având ca geometrie generală descentralizarea sistemului. Este necesar un Cod al Sănătății care să înglobeze toate dispozițiile normative care guvernează sistemul.
• Creșterea progresivă a finanțării în paralel însă cu o mai bună gestionare a resurselor publice bugetare disponibile pentru sănătate. Este necesară creșterea progresivă a ponderii finanțării medicinei prespitalicești.
• Aplicarea principiilor sistemelor de sănătate bazate pe rezultate (Value-Based Healthcare) și responsabilizarea actorilor din domeniul sanitar.
• Adoptarea unei strategii coerente și prospective de resurse umane.
• Schimbarea percepției asupra sistemului de sănătate, dinspre „cheltuială” spre „investiție”.
• Principiul echității.
Acces echitabil la servicii esențiale; creșterea accesului la serviciile de sănătate necesare pentru fiecare persoană de pe teritoriul României.
• Principiul centrării pe oameni.
Pacientul este nu doar beneficiarul sistemului, ci un partener care trebuie să fie reprezentat în mecanismele decizionale și să fie tratat cu respectul datorat demnității, drepturilor și responsabilităților sale. Profesionistul din domeniul medical este nu doar un furnizor de servicii, el este celălalt partener principal, care trebuie tratat cu același respect, în egală măsură.
• Principiul deschiderii.
Dezvoltarea schimburilor naționale și internaționale de bune practici între furnizorii de servicii de sănătate.
• Principiul eficacității.
Proiecte și programe naționale de sănătate dimensionate pe nevoile reale ale populației, cu o abordare bazată pe proceduri și procese corect monitorizate și evaluate, cu obiective măsurabile și o finanțare predictibilă multianuală.
• Principiul performanței și calității.
Monitorizarea implementării serviciilor furnizate și ajustarea lor promptă în funcție de ghiduri și protocoale naționale și internaționale, astfel încât să asigure în permanență
o gestiune corespunzătoare a serviciilor de sănătate oferite.
• Principiul fundamentării deciziilor și a politicilor.
Promovarea medicinei bazate pe dovezi atât în practica clinică, cât și în abordarea populațională de sănătate publică.
• Principiul sustenabilității.
Dezvoltarea și eficientizarea sistemului de sănătate și prevenție, în paralel cu o susținere financiară adecvată și o diversificare a surselor de finanțare.
• Principiul proximității.
Gestionarea asistenței medicale cât mai aproape de persoană și comunitate.
• Principiul prevenției.
Acces facil la informație medicală corectă și încurajarea adoptării unor comportamente sănătoase la nivel individual și al populației.
• Principiul parteneriatului.
Abordarea integrată a tuturor actorilor relevanți care contribuie la o viața de calitate: sănătate, mediu, educație, alimentație, cercetare, sport etc.
• Principiul comunicării și transparenței.
Consultarea tuturor partenerilor din sistemul de sănătate și transparentizarea deciziilor necesare pentru trasabilitatea actului medical și de sănătate publică, având ca scop optimizarea permanentă a acestuia.
PRIORITATEA 1
Legătură la propunere ↗
E3.2 Pagina 41
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
OBIECTIV
Capacitate de leadership și guvernanță în sistemul de sănătate
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.3 Pagina 41
Constituirea unui Consiliu între principalii actori din sănătate cu scopul revizuirii cadrului legislativ, în sensul armonizării și actualizării prevederilor legale principale și secundare, având ca scop final formularea coerentă a unei noi legi a sănătății;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Constituirea unui Consiliu între principalii actori din sănătate cu scopul revizuirii cadrului legislativ, în sensul armonizării și actualizării prevederilor legale principale și secundare, având ca scop final formularea coerentă a unei noi legi a sănătății;
Legătură la propunere ↗
E3.4 Pagina 41
Implementarea unui plan strategic pentru adoptarea ghidurilor europene pe specialități medicale și elaborarea protocoalelor aferente pentru asigurarea unor standarde de calitate în armonie cu cele din Uniunea Europeană. Dezvoltarea unor circuite mai eficiente de interacțiune interdisciplinară; așa numitul „audit clinic” trebuie să devină
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Implementarea unui plan strategic pentru adoptarea ghidurilor europene pe specialități medicale și elaborarea protocoalelor aferente pentru asigurarea unor standarde de calitate în armonie cu cele din Uniunea Europeană. Dezvoltarea unor circuite mai eficiente de interacțiune interdisciplinară; așa numitul „audit clinic” trebuie să devină
o constanță în spitalele din România.
Legătură la propunere ↗
E3.5 Pagina 41
Redefinirea criteriilor de clasificare a prestatorilor de servicii medicale cu scopul uniformizării tipurilor actuale de clasificare, în vederea adaptării finanțării la necesarul local /regional /național de îngrijiri de sănătate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Redefinirea criteriilor de clasificare a prestatorilor de servicii medicale cu scopul uniformizării tipurilor actuale de clasificare, în vederea adaptării finanțării la necesarul local /regional /național de îngrijiri de sănătate.
Legătură la propunere ↗
E3.6 Pagina 41
Asigurarea unui sistem de auditare armonizată a actului medical, reproductibil la nivel național și aplicat nivelului îngrijirilor medicale oferite de către prestatori, centrat pe competențe, protocoale, ghiduri, proceduri și coduri de bună practică.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Asigurarea unui sistem de auditare armonizată a actului medical, reproductibil la nivel național și aplicat nivelului îngrijirilor medicale oferite de către prestatori, centrat pe competențe, protocoale, ghiduri, proceduri și coduri de bună practică.
Legătură la propunere ↗
E3.7 Pagina 41
Reorganizarea funcțională a structurilor de decizie, îndrumare și execuție în domeniul sănătății și adaptarea lor la necesitățile actuale și viitoare.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Reorganizarea funcțională a structurilor de decizie, îndrumare și execuție în domeniul sănătății și adaptarea lor la necesitățile actuale și viitoare.
Legătură la propunere ↗
E3.8 Pagina 41
Promovarea unui mecanism de feedback al pacienților, în vederea realizării unei evaluări a serviciilor de care au beneficiat sau a semnalării cazurilor de corupție.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
6. Promovarea unui mecanism de feedback al pacienților, în vederea realizării unei evaluări a serviciilor de care au beneficiat sau a semnalării cazurilor de corupție.
Legătură la propunere ↗
E3.9 Pagina 41
Centralizarea și integrarea feedback-ului personalului medical, a managementului furnizorilor de servicii medicale și a partenerilor unităților medicale în vederea elaborării unor decizii fundamentate de politici publice în sănătate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
7. Centralizarea și integrarea feedback-ului personalului medical, a managementului furnizorilor de servicii medicale și a partenerilor unităților medicale în vederea elaborării unor decizii fundamentate de politici publice în sănătate.
Legătură la propunere ↗
E3.10 Pagina 41
Transparentizarea activităților și rezultatelor folosite care stau la baza procesului decizional și la fundamentarea politicilor publice.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
8. Transparentizarea activităților și rezultatelor folosite care stau la baza procesului decizional și la fundamentarea politicilor publice.
Legătură la propunere ↗
E3.11 Pagina 41
O noua lege a malpraxisului împreună cu revizuirea și adaptarea reglementărilor privind asigurările civile de malpraxis.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
9. O noua lege a malpraxisului împreună cu revizuirea și adaptarea reglementărilor privind asigurările civile de malpraxis.
Legătură la propunere ↗
E3.12 Pagina 41
Intrarea în Consiliile de administrație ale Spitalelor publice a reprezentanților organizațiilor pacienților, cu drept de vot.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
10. Intrarea în Consiliile de administrație ale Spitalelor publice a reprezentanților organizațiilor pacienților, cu drept de vot.
Legătură la propunere ↗
E3.13 Pagina 42
Eficientizarea cheltuielilor prin Programele Naționale de Sănătate. Aproape un sfert din bugetul sănătății se cheltuiește anual prin Programele Naționale de Sănătate fără să existe evidențe clare asupra impactului acestora pentru starea de sănătate a populației. Vom reforma structural conținutul și indicatorii acestor Programe, astfel încât de ele să beneficieze cu adevărat pacienții care au nevoie.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
11. Eficientizarea cheltuielilor prin Programele Naționale de Sănătate. Aproape un sfert din bugetul sănătății se cheltuiește anual prin Programele Naționale de Sănătate fără să existe evidențe clare asupra impactului acestora pentru starea de sănătate a populației. Vom reforma structural conținutul și indicatorii acestor Programe, astfel încât de ele să beneficieze cu adevărat pacienții care au nevoie.
Legătură la propunere ↗
E3.14 Pagina 42
Depolitizarea, deparazitarea chiar a sistemului de clientela politică și interesele concurente. Profesionalizarea managementului este placa turnantă a reformei în sănătate. De asemenea este necesară revizuirea sistemului de indicatori de performanță medicală și financiară a spitalelor.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
12. Depolitizarea, deparazitarea chiar a sistemului de clientela politică și interesele concurente. Profesionalizarea managementului este placa turnantă a reformei în sănătate. De asemenea este necesară revizuirea sistemului de indicatori de performanță medicală și financiară a spitalelor.
Legătură la propunere ↗
E3.15 Pagina 42
Posibilitatea fiecărui asigurat de a combate fraudele cu banii Sănătății prin accesul facil la decontări (indiferent de casa de asigurare, inclusiv CNAS). Pacientul trebuie să aibă acces în orice moment, atât pe internet cât și la simpla solicitare, la informații privind toate serviciile medicale care au fost decontate în numele lui. Astfel vom combate fraudele prin care sunt decontate tratamente sau medicamente fictive în numele unor pacienți care nu le-au primit niciodată.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
13. Posibilitatea fiecărui asigurat de a combate fraudele cu banii Sănătății prin accesul facil la decontări (indiferent de casa de asigurare, inclusiv CNAS). Pacientul trebuie să aibă acces în orice moment, atât pe internet cât și la simpla solicitare, la informații privind toate serviciile medicale care au fost decontate în numele lui. Astfel vom combate fraudele prin care sunt decontate tratamente sau medicamente fictive în numele unor pacienți care nu le-au primit niciodată.
Legătură la propunere ↗
E3.16 Pagina 42
Este necesară ameliorarea asimetriei contractuale dintre CNAS/CJAS și furnizorii de servicii, în prezent contractul-cadru conținând mai degrabă clauze ce denotă poziția de forță a legiuitorului;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
14. Este necesară ameliorarea asimetriei contractuale dintre CNAS/CJAS și furnizorii de servicii, în prezent contractul-cadru conținând mai degrabă clauze ce denotă poziția de forță a legiuitorului; sunt enumerate expres sancțiunile, condițiile de reziliere, încetare și suspendare a contractelor de furnizare de servicii medicale, dar nu se face nicio mențiune privitoare la condițiile de modificare a Contractului-cadru opțiunile furnizorului de servicii medicale fiind excluse. Este necesar de asemenea un cadru funcțional în care reprezentanții furnizorilor—Colegiul Medicilor, federații patronale și sindicale, asociații
medicale—să negocieze cu CNAS clauze ale Contractul-Cadru.
Legătură la propunere ↗
E3.17 Pagina 42
De asemenea trebuie instituit un sistem independent de monitorizare permanentă a funcționării PIAS, sistem care să fie introdus în Contractul-cadru și să devină opozabil Casei. Sunt foarte multe inadecvări de funcționare ale acestui sistem, inadecvări „deversate” abuziv ca responsabilitate, fără excepție, furnizorilor de servicii.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
15. De asemenea trebuie instituit un sistem independent de monitorizare permanentă a funcționării PIAS, sistem care să fie introdus în Contractul-cadru și să devină opozabil Casei. Sunt foarte multe inadecvări de funcționare ale acestui sistem, inadecvări „deversate” abuziv ca responsabilitate, fără excepție, furnizorilor de servicii.
Legătură la propunere ↗
E3.18 Pagina 42
Pacientul evaluator direct al spitalelor de stat. Vom implementa la nivel național un mecanism transparent de evaluare comprehensivă a sistemului sanitar de către pacient. În felul acesta vom avea o perspectivă mai clară asupra percepției serviciilor medicale în diverse spitale. Este important ca datele obiective despre fiecare spital să fie ușor disponibile fiecărui pacient.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
16. Pacientul evaluator direct al spitalelor de stat. Vom implementa la nivel național un mecanism transparent de evaluare comprehensivă a sistemului sanitar de către pacient. În felul acesta vom avea o perspectivă mai clară asupra percepției serviciilor medicale în diverse spitale. Este important ca datele obiective despre fiecare spital să fie ușor disponibile fiecărui pacient.
Legătură la propunere ↗
E3.19 Pagina 42
Achiziții centralizate pentru medicamente și dispozitive medicale universale precum și pentru echipamentele de înaltă performanță cu aplicarea criteriului „cea mai bună ofertă din punct de vedere economic” (Most Economically Advantageous Tender/ MEAT). Pentru a eficientiza costurile și pentru a asigura practica medicală unitară vom desfășura achiziții strategice în mod centralizat prin contracte-cadru multianuale licitate de către ministerul sănătății și Unifarm, chiar cu contractarea externalizată a elaborării caietelor de sarcini.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
17. Achiziții centralizate pentru medicamente și dispozitive medicale universale precum și pentru echipamentele de înaltă performanță cu aplicarea criteriului „cea mai bună ofertă din punct de vedere economic” (Most Economically Advantageous Tender/ MEAT). Pentru a eficientiza costurile și pentru a asigura practica medicală unitară vom desfășura achiziții strategice în mod centralizat prin contracte-cadru multianuale licitate de către ministerul sănătății și Unifarm, chiar cu contractarea externalizată a elaborării caietelor de sarcini.
Legătură la propunere ↗
E3.20 Paginile 42 - 43
De asemenea este necesară standardizarea echipamentelor și consumabilelor pe specialitate și tip de investigație într-o abordare de tipul „cel mai mic cost total de operare” în locul actualei abordări păguboase: „cel mai mic cost de achiziție”.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
18. De asemenea este necesară standardizarea echipamentelor și consumabilelor pe specialitate și tip de investigație într-o abordare de tipul „cel mai mic cost total de operare” în locul actualei abordări păguboase: „cel mai mic cost de achiziție”.
Finanțare. Cu o alocare de sub 6% din PIB, la jumătatea mediei UE, sistemul public de sănătate din România este subfinanțat iar rezultatele sunt dramatice.
Doar 39 din 100 de asigurați plătesc contribuția pentru sănătate (CASS), restul făcând parte din categorii sociale scutite de plata acestei contribuții. Astfel, medicina din România are un profil social, subvenția de la bugetul de stat pentru Fondul de Sănătate în 2018 fiind de peste 5 miliarde de lei. În consecință, trebuie găsite forme inovative de finanțare a sistemului public de sănătate.
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.21 Pagina 43
Creșterea progresivă a finanțării de ansamblu a sistemului de sănătate în paralel cu creșterea capacității de absorbție eficientă a fondurilor europene, dar și atragerea de investiții private în sistemul public de sănătate, pe modelul consacrat la nivel european.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Creșterea progresivă a finanțării de ansamblu a sistemului de sănătate în paralel cu creșterea capacității de absorbție eficientă a fondurilor europene, dar și atragerea de investiții private în sistemul public de sănătate, pe modelul consacrat la nivel european.
Legătură la propunere ↗
E3.22 Pagina 43
Instituirea unui Fond Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate, cu finanțare din fonduri europene, de la bugetul de stat și din fonduri private, în colaborare cu instituții financiare internaționale (Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare). Acest fond va asigura inclusiv cofinanțarea pentru spitalele regionale pentru care avem finanțare europeană, dar lucrările nu au fost demarate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Instituirea unui Fond Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate, cu finanțare din fonduri europene, de la bugetul de stat și din fonduri private, în colaborare cu instituții financiare internaționale (Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare). Acest fond va asigura inclusiv cofinanțarea pentru spitalele regionale pentru care avem finanțare europeană, dar lucrările nu au fost demarate.
Legătură la propunere ↗
E3.23 Pagina 43
Transparentizarea costurilor spitalelor și introducerea în deconturi a valorii salariilor și a amortizării investițiilor, întrucât dacă cetățeanul nu cunoaște costurile reale nu va conștientiza nici importanța prevenției.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Transparentizarea costurilor spitalelor și introducerea în deconturi a valorii salariilor și a amortizării investițiilor, întrucât dacă cetățeanul nu cunoaște costurile reale nu va conștientiza nici importanța prevenției.
Legătură la propunere ↗
E3.24 Pagina 43
Clarificarea acoperirii oferite de pachetul de bază
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Clarificarea acoperirii oferite de pachetul de bază
Subfinanțarea este dublată de o proastă administrare a fondurilor la nivelul CNAS dar și la nivelul unităților medicale publice. Este de notorietate faptul că CNAS menține
o structură administrativă stufoasă la nivelul fiecărui județ, cu costuri fixe uriașe, în timp ce decontează sume derizorii pentru intervenții chirurgicale complexe, sistemul fiind astfel complet dezechilibrat și lipsit de coerență, ținut în viață prin mecanisme controlate politic de tipul subvenții și alocări de la Ministerul Sănătății. Actuala organizare face dificilă evaluarea eficienței și performanței utilizării fondurilor publice.
Legătură la propunere ↗
E3.25 Pagina 43
Evaluarea costurilor din sistem;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Evaluarea costurilor din sistem; astăzi „plata pe caz rezolvat”, în așa-numitul sistem DRG este de fapt o finanțare paușală a medicinei de spital; propunem o evaluare corectă și transparentă a costurilor reale de funcționare a spitalelor din România (în parametrii corecți, cu personal suficient și materiale sanitare și dispozitive medicale adecvate) prin măsurarea de costuri reale într-un spital pilot printr-un sistem de tip QR Code și apoi diseminarea acestui sistem în sistemul sanitar din România. Vom avea astfel o imagine adevărată a costurilor reale din sistem, modelul de finanțare putând fi replicat ulterior la toate spitalele din România și vom putea actualiza tarifele la un nivel care să permită unităților medicale să opereze eficient. Vor fi actualizate Tariful pe Caz Ponderat—TCP pentru spitalizarea continuă acuți, ziua hotelieră pentru spitalizare continuă cronici, decontarea spitalizărilor de zi și a serviciilor în ambulatorul de specialitate.
Legătură la propunere ↗
E3.26 Paginile 43 - 44
Angrenarea bugetelor locale ale municipiilor în funcționarea spitalelor publice de interes județean sau regional. În prezent doar 1% din bugetul sănătății provine din bugetele locale. Propunem
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
6. Angrenarea bugetelor locale ale municipiilor în funcționarea spitalelor publice de interes județean sau regional. În prezent doar 1% din bugetul sănătății provine din bugetele locale. Propunem
descentralizarea fiscală a spitalelor din România, urmată de descentralizarea decizională progresivă. Această finanțare de „lanț scurt”, și din bugetele locale va dinamiza autoritățile locale acestea devenind mai reactive la necesități, cetățeanul fiind la „un vot distanță” față de cei responsabili de starea spitalului lor.
Legătură la propunere ↗
E3.27 Pagina 44
Crearea unui pachet suplimentar de servicii medicale, distinct față de pachetul de bază, accesibil prin asigurări voluntare de sănătate—după modelul „Pilonului III”; astfel, spitalele publice sau private, pot să își diversifice oferta de servicii și să acceseze fonduri suplimentare
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
7. Crearea unui pachet suplimentar de servicii medicale, distinct față de pachetul de bază, accesibil prin asigurări voluntare de sănătate—după modelul „Pilonului III”; astfel, spitalele publice sau private, pot să își diversifice oferta de servicii și să acceseze fonduri suplimentare
Legătură la propunere ↗
E3.28 Pagina 44
De asemenea vom face tranziția spre un sistem de raportare bazat pe Clasificarea Internațională a Bolilor (ultima variantă publicată de OMS este ICD 11), mult mai adecvat pentru un profil epidemiologic real al poverii de boală din România decât actualul DRG.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
8. De asemenea vom face tranziția spre un sistem de raportare bazat pe Clasificarea Internațională a Bolilor (ultima variantă publicată de OMS este ICD 11), mult mai adecvat pentru un profil epidemiologic real al poverii de boală din România decât actualul DRG.
OBIECTIV
Accesibilitate. Accesul la sistemul public de sănătate din România este foarte scăzut. Nevoile medicale nesatisfăcute ale românilor sunt printre cele mai mari din Europa, peste dublul mediei UE. Avem peste 700 de localități fără medic de familie multe dintre gravidele din mediul rural ajungând să nască fără niciun control medical al sarcinii. De altfel, peste 90% dintre spitale și unități medicale asimilate sunt în mediul urban. Mai mult, 25% dintre femeile din mediul rural nu au asigurare de sănătate.
Listele de așteptare pentru investigații imagistice sau analize de laborator sunt din ce în ce mai lungi.
Legătură la propunere ↗
E3.29 Pagina 44
Ulterior, într-un sistem cu costuri reale și cheltuieli transparente, se poate renunța la monopolul CNAS prin crearea ‚Pilonului II” în Sănătate—o parte din contribuția de sănătate să fie administrată de Case de Asigurări administrate privat, care să contracteze concurențial servicii pentru asigurați cu furnizori de stat sau privați. Fiecare român va putea astfel să își aleagă asiguratorul și furnizorul serviciilor medicale de care are nevoie.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
9. Ulterior, într-un sistem cu costuri reale și cheltuieli transparente, se poate renunța la monopolul CNAS prin crearea ‚Pilonului II” în Sănătate—o parte din contribuția de sănătate să fie administrată de Case de Asigurări administrate privat, care să contracteze concurențial servicii pentru asigurați cu furnizori de stat sau privați. Fiecare român va putea astfel să își aleagă asiguratorul și furnizorul serviciilor medicale de care are nevoie.
Legătură la propunere ↗
E3.30 Pagina 44
Se va urmări în mod specific raportul cost-eficientă al intervențiilor în sănătate și gestionarea mai bună a fluxului fondurilor;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
10. Se va urmări în mod specific raportul cost-eficientă al intervențiilor în sănătate și gestionarea mai bună a fluxului fondurilor;
Legătură la propunere ↗
E3.31 Pagina 44
Integrarea infrastructurii medicale private în sistemul public prin „externalizare”, după modelul dializei și a altor subcomponente strategice ale necesarului de servicii medicale având un model de operare sustenabil.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
11. Integrarea infrastructurii medicale private în sistemul public prin „externalizare”, după modelul dializei și a altor subcomponente strategice ale necesarului de servicii medicale având un model de operare sustenabil.
Mai mult, doar 81% din populație este asigurată, persoanele fără asigurare de sănătate, cu acces doar la pachetul minim provenind din zona economiei informale și din zonele sociale vulnerabile.
Consecința cuantificabilă a accesului scăzut la servicii de sănătate este mortalitatea evitabilă care ajunge în România la un procent înfiorător de 50%, de departe cel mai mare din UE. Este esențial ca timpii și listele de așteptare să se reducă cu atât mai mult cu cât accesul limitat și tardiv crește în fapt cheltuielile sistemului, nu le scade.
Legătură la propunere ↗
E3.32 Pagina 45
Tranziția spre asistența medicală comu-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Tranziția spre asistența medicală comu-
nitară integrată între compartimentele sistemului sanitar—sănătatea publică, asistența medicală primară și medicina de spital pentru a exista o continuitate a îngrijirii medicale în special pentru bolile cronice. Pentru acest obiectiv este esențială digitalizarea și integrarea sistemului, programările online și calendare personalizate de dispensarizare atât pentru componenta de prevenție cât și pentru cea de supraveghere a patologiei cronice.
Legătură la propunere ↗
E3.33 Pagina 45
Caravane medicale pentru mediul rural.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Caravane medicale pentru mediul rural.
Vom face un sistem prin care să încurajăm medicii specialiști să meargă în fiecare comună sau oraș mai mic din zonele defavorizate cel puțin o dată pe an.
Legătură la propunere ↗
E3.34 Pagina 45
Asistență medicală în fiecare comună.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Asistență medicală în fiecare comună.
Dorim să existe măcar câte un asistent medical și un mediator sanitar în fiecare comună românească până în 2022.
Legătură la propunere ↗
E3.35 Pagina 45
Vouchere de transport pentru pacienții cu boli cronice din mediul rural.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Vouchere de transport pentru pacienții cu boli cronice din mediul rural.
Managementul inadecvat al bolii cronice este una din cauzele principale ale numărului uriaș de internări evitabile și impactează negativ supraviețuirea. Pentru a crește accesul la servicii medicale, pentru a îmbunătăți controlul evoluției bolilor, este necesară facilitarea transportului în cel mai apropiat oraș cu spital, pentru consultațiile anuale prevăzute în pachetul asigurărilor medicale sau monitorizarea gravidelor și a bolnavilor cronici cu anumite patologii.
Legătură la propunere ↗
E3.36 Pagina 45
Încurajarea telemedicinei. Vom încuraja folosirea noilor tehnologii ale comunicației pentru a îmbunătăți relația între pacient și medic. Mai ales în mediul rural unde există penurie de medici, consultările la distanță pot fi încurajate pentru a trece peste obstacolul distanțelor lungi.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Încurajarea telemedicinei. Vom încuraja folosirea noilor tehnologii ale comunicației pentru a îmbunătăți relația între pacient și medic. Mai ales în mediul rural unde există penurie de medici, consultările la distanță pot fi încurajate pentru a trece peste obstacolul distanțelor lungi.
Legătură la propunere ↗
E3.37 Pagina 45
Informatizarea accesului la serviciile
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
6. Informatizarea accesului la serviciile
de sănătate de stat. Toate programările trebuie să poată fi făcute online pentru medicina ambulatorie și investigațiile paraclinice, lucru care ar ajuta și la comprimarea listelor de așteptare.
Legătură la propunere ↗
E3.38 Pagina 45
Dosarului Electronic de Sănătate accesibil pacientului și medicului curant,
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
7. Dosarului Electronic de Sănătate accesibil pacientului și medicului curant,
instrument standardizat care va conține istoricul medical complet—alergii, imunizări, diagnostice, investigații efectuate, tratamente urmate;
Legătură la propunere ↗
E3.39 Pagina 45
Realizarea Registrelor Naționale
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
8. Realizarea Registrelor Naționale
Suverane de Boli. Registrele de boală reprezintă o formă standardizată de colectare de date epidemiologice, despre tipul, stadiul, tratamentul cazurilor precum și despre profilul pacientului. Registrele sunt esențiale pentru ghidarea măsurilor de prevenție, screening și control al bolilor.
Legătură la propunere ↗
E3.40 Pagina 45
Deduceri fiscale/ reducerea impozitului pe profit pentru oficinele din mediul
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
9. Deduceri fiscale/ reducerea impozitului pe profit pentru oficinele din mediul
rural izolat; Astfel accesul la medicamente pentru România rurală se va ameliora semnificativ.
Legătură la propunere ↗
E3.41 Pagina 45
Responsabilizarea ca „procurator/facilitator medicamente” a mediatorilor sanitari și a asistenților medicali comunitari
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
10. Responsabilizarea ca „procurator/facilitator medicamente” a mediatorilor sanitari și a asistenților medicali comunitari
din Centrele de Asistență Medico-Socială astfel încât persoanele vârstnice/nedeplasabile din zona rurală să aibă acces la medicamentele de care au nevoie.
Legătură la propunere ↗
E3.42 Paginile 45 - 46
Program de lucru în două ture în toate spitalele județene pentru ambulatoriile de specialitate cu patologia cea
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
11. Program de lucru în două ture în toate spitalele județene pentru ambulatoriile de specialitate cu patologia cea
mai frecventă în Unitățile de Primiri Urgențe astfel încât, urgențele de cod verde (parametri vitali stabili) sau albastru (non-urgențe) să poată fi preluate din sălile de așteptare din UPU. Astfel, vor scădea semnificativ timpii de așteptare iar în UPU
se vor concentra marile urgențe. Doar 1 din 4 pacienți care se prezintă în UPU se internează restul reprezentând patologii care pot fi adresate și în ambulatoriile de specialitate.
Legătură la propunere ↗
E3.43 Pagina 46
Registrul profesioniștilor în medicină—
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
12. Registrul profesioniștilor în medicină—
toate corpurile profesionale din România vor contribui la constituirea acestei baze de date actualizate, cu informații relevante. Acest registru va deveni un instrument util pentru pacientul român care va putea să își aleagă medicul, fizioterapeutul, stomatologul sau psihologul.
Legătură la propunere ↗
E3.44 Pagina 46
Dezvoltarea unor navigatori medicali
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
13. Dezvoltarea unor navigatori medicali
pentru pacienți. Înființarea la nivel de UAT-uri în colaborare cu dispeceratul local
OBIECTIV
Personalul medical. Corpul profesional medical trebuie să fie partener nu adversar și nici masă inertă asupra căreia decidenții aplică „măsuri de reformă”. Breslele medicale trebuie să devină parteneri activi.
Există și zone dezumanizate în sistem, enclave mizerabile, atitudini de neacceptat; există dumnezei și ierarhii ilegitime, arii „industrializate” și corupție. Sigur că acestea vor trebui eradicate. Sistemul trebuie deparazitat. Dar acest proces nu poate fi făcut decât în parteneriat cu personalul medical. Disciplina de corp profesional este garanția unei practici medicale deontologice. Există însă și zone model de practică medicală, integritate și profesionalism, dedicare și empatie. Acestea
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.45 Pagina 46
Cifra de școlarizare pentru reziden-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Cifra de școlarizare pentru reziden-
țiat—numărul de posturi și locuri scoase la concurs—va fi stabilită în funcție de normative de personal actualizate pe specialități
de urgență a unor birouri/call center-uri cu personal medical specializat dedicat pacienților care necesită o atenție medicală complexă, pluri-disciplinară (navigator oncologic, navigator TBC, navigator cardio-vascular). Astfel pacienții vor putea beneficia de orientare în sistemul sanitar și nu vor mai fi pierduți sau în situația de a trebui ei să înțeleagă tratamente medicale complexe pentru a avea o șansă la un tratament corespunzător. Aceste birouri vor funcționa și ca punct de contact pentru sesizări de integritate/malpraxis, după modelul din Marea Britanie.
Legătură la propunere ↗
E3.46 Paginile 46 - 47
Liste transparente de așteptare pentru intervențiile ce nu pot fi efectuate imediat din cauza diverselor constrângeri.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
14. Liste transparente de așteptare pentru intervențiile ce nu pot fi efectuate imediat din cauza diverselor constrângeri.
trebuie replicate și trebuie să devină normative pentru sistemul de sănătate din România.
Una dintre principalele cauze pentru care medicii pleacă din România este și vulnerabilitatea practicii medicale. Personalul insuficient, gărzile nenumărate, accesul redus la investigații și mijloace terapeutice, birocrația excesivă sunt obstacole majore în calea unui act medical de calitate.
România dispune de 2,9 medici și 6,7 asistente medicale la 1.000 de locuitori comparativ cu media UE de 3,6 respectiv 8,5. Dincolo de cifrele nete, distribuția profesioniștilor sanitari este deficitară în afara marilor orașe.
pentru toate unitățile sanitare. Un numerus clausus corect trebuie să țină cont de profilul de patologie actual și viitor al României. Oferta de formare în domeniul sanitar
trebuie calibrată în funcție de analiza prospectivă a structurii și numărului personalului din sistem și a nevoilor de îngrijire locale / regionale / naționale.
Legătură la propunere ↗
E3.47 Pagina 47
Restructurarea programelor de pregă-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Restructurarea programelor de pregă-
tire în rezidențiat. Vom demara modernizarea structurii modulelor de rezidențiat în conformitate cu cele din Uniunea Europeana cu înființarea unui registru electronic de competențe de tip log-book. Rezidenților li se vor certifica progresiv competențele și le vor putea fi delegate responsabilități crescânde, inclusiv în acoperirea serviciului de gardă. De asemenea trebuie introduse în curicula de pregătire competențele uzuale din aria fiecărei specialități medicale și chirurgicale, aceste competențe urmând a fi câștigate o dată cu absolvirea rezidențiatului.
Legătură la propunere ↗
E3.48 Pagina 47
Acordarea dreptului de practică pentru absolvenții Universităților de medicină pentru zonele de deficit de personal din sectorul primar. Dreptul de practică este provizoriu, pentru maxim doi ani, timp în care pot susține concursuri și examene pentru post definitiv.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Acordarea dreptului de practică pentru absolvenții Universităților de medicină pentru zonele de deficit de personal din sectorul primar. Dreptul de practică este provizoriu, pentru maxim doi ani, timp în care pot susține concursuri și examene pentru post definitiv.
Legătură la propunere ↗
E3.49 Pagina 47
Înființarea unei baze de date online în care rezidenții pot informa sub anonimat, asupra calității pregătirii în
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Înființarea unei baze de date online în care rezidenții pot informa sub anonimat, asupra calității pregătirii în
rezidențiat (formulare anonimizate de evaluare de către rezident a îndrumătorului/profesorului responsabil de stagiu) disponibile pe o platformă digitală din centre de pregătire și spitale clinice. Astfel, rezidenții care aleg centrul de pregătire pot fi avizați iar coordonatorii acestora pot avea un feedback onest asupra propriei activități. Extinderea pregătirii în rezidențiat și în unele Spitale Județene care se vor acredita în acest sens.
Legătură la propunere ↗
E3.50 Pagina 47
Optimizarea criteriilor pentru organizarea complementară a rezidențiatului
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Optimizarea criteriilor pentru organizarea complementară a rezidențiatului
și în afara centrelor universitare, în
beneficiul sistemului de sănătate și implicit al pacientului.
Legătură la propunere ↗
E3.51 Pagina 47
Crearea unui fond național pentru edu-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
6. Crearea unui fond național pentru edu-
cație medicală continuă. Finanțarea unei sume de bani pe an per specialitate pentru dotări materiale și participare la conferințe, bani de la bugetul de stat sau din alte surse de finanțare (fonduri europene, programe, etc.).
Legătură la propunere ↗
E3.52 Pagina 47
Diversificarea ofertei de formare, conectarea la sistemele similare internaționale și revizuirea criteriilor de echivalare a studiilor medicale din străinătate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
7. Diversificarea ofertei de formare, conectarea la sistemele similare internaționale și revizuirea criteriilor de echivalare a studiilor medicale din străinătate.
Legătură la propunere ↗
E3.53 Pagina 47
Acces liber la cunoaștere. Fiecare doctor din România trebuie să aibă acces gratuit la revistele de specialitate din domeniul său pentru a fi la curent cu cele mai noi rezultate ale cercetării din zona lui de activitate. De aceea propunem înființarea unei biblioteci virtuale dedicată medicilor unde să se poată accesa tratate, studii și articole de specialitate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
8. Acces liber la cunoaștere. Fiecare doctor din România trebuie să aibă acces gratuit la revistele de specialitate din domeniul său pentru a fi la curent cu cele mai noi rezultate ale cercetării din zona lui de activitate. De aceea propunem înființarea unei biblioteci virtuale dedicată medicilor unde să se poată accesa tratate, studii și articole de specialitate.
Legătură la propunere ↗
E3.54 Pagina 47
Ghiduri de bună practică pentru a uni-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
9. Ghiduri de bună practică pentru a uni-
formiza practica medicală și pentru a o face mai puțin vulnerabilă la malpraxis. Implementarea unui plan strategic pentru adoptarea ghidurilor europene pe specialități medicale și elaborarea protocoalelor aferente pentru asigurarea unor standarde de calitate în armonie cu cele din Uniunea Europeană—acestea vor permite achiziționarea predictibilă de către spitale a medicamentelor și vor facilita achizițiile centralizate. Pentru o practică unitară în spitale este necesar editarea unui Monitor Oficial Medical unde vor fi publicate toate ghidurile și protocoalele medicale, ordinele de ministru și reglementările care privesc sistemul medical pentru ca standardele de bună practică să fie aplicate adecvat și predictibil în toate spitalele din România.
Legătură la propunere ↗
E3.55 Pagina 48
Întărirea independenței profesiilor
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
10. Întărirea independenței profesiilor
medicale. Definirea clară a actului medical, a limitelor de competență și a responsabilităților pentru fiecare profesie medicală pentru a preveni exercitarea abuzivă a oricărei dintre profesiile medicale. De asemenea vom defini mai clar circuitul pacientului în spital și condițiile pentru transferul său între unități medicale atunci când situația o impune.
Legătură la propunere ↗
E3.56 Pagina 48
Reformarea, depolitizarea și profesionalizarea Autorităților Competente din
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
11. Reformarea, depolitizarea și profesionalizarea Autorităților Competente din
sistem, a structurilor de reprezentare a breslelor—cuprinse în Regulamentul IMI: CMR, CMSR, CFR, OTDR, OAMGMAMR, OBBCSSR. Incompatibilitate între funcțiile de conducere din Educație și Sănătate; maximum 2 mandate în oricare funcție de conducere din aceste structuri. Este esențială democratizarea acestora astfel încât reprezentarea breslei și reglementarea profesiei să fie făcute onest, în interesul practicianului și al pacientului.
Legătură la propunere ↗
E3.57 Pagina 48
Eficientizarea proceselor din domeniul managementului resurselor umane.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
12. Eficientizarea proceselor din domeniul managementului resurselor umane.
Stabilirea de criterii de selecție și evaluare, meritocratice și nediscriminatorii, pentru accesul în funcțiile de conducere (șefi de secție, șefi de departamente, etc.). Includerea unităților sanitare publice în cadrul legal aferent guvernanței corporative, pentru obținerea unui proces optimizat al selecției și evaluării managerilor și a membrilor consiliilor de administrație.
Legătură la propunere ↗
E3.58 Pagina 48
Posibilitatea reconversiei specialității
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
13. Posibilitatea reconversiei specialității
medicale pentru medic în cazul în care uzura fizică și psihică în specialitățile solicitante nu mai permite exercitarea activității în specialitatea inițială.
Legătură la propunere ↗
E3.59 Pagina 48
Ameliorarea relaționării corpului medi-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
14. Ameliorarea relaționării corpului medi-
cal cu pacientul. Propunem modificarea metodologiei de concurs pentru accesul în sistemul public de sănătate prin introducerea evaluării capacității de a comunica
empatic și deontologic cu pacientul și aparținătorii acestuia.
Legătură la propunere ↗
E3.60 Pagina 48
Asigurarea unui standard minimal obli-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
15. Asigurarea unui standard minimal obli-
gatoriu pentru toate unitățile spitalicești referitor la accesul în spital și la asigurarea securității personalului medical care activează în acestea;
Legătură la propunere ↗
E3.61 Pagina 48
Reevaluarea și actualizarea normativului de personal pe secțiile și com-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
16. Reevaluarea și actualizarea normativului de personal pe secțiile și com-
partimentele din spitale. Sub-normarea înseamnă subfinanțare și practică medicală vulnerabilă, în final fiind la risc viața pacientului.
Legătură la propunere ↗
E3.62 Pagina 48
Întărirea instituției avertizorului de inte-
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
17. Întărirea instituției avertizorului de inte-
gritate—suport juridic și protecție extinsă pentru cei care semnalează nelegalitatea, corupția sau încălcarea regulilor epidemiologice sau de igienă în spitale.
Legătură la propunere ↗
E3.63 Paginile 48 - 49
O nouă Lege a Malpraxisului care să acopere cu adevărat interesele pacienților și ale personalului medical;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
18. O nouă Lege a Malpraxisului care să acopere cu adevărat interesele pacienților și ale personalului medical; o lege care să fie o garanție atât pentru pacient cât și pentru medic. Este necesară a clarificare a culpei medicale—atunci când aceasta e individuală sau din cauza dotărilor insuficiente sau a protocoalelor sau a procedurilor inadecvate. Datorită neajunsurilor actualei legi s-a ajuns la practicarea medicinei defensive—actul medical cu risc minimal pentru medic, care nu este întotdeauna în interesul legitim al pacientului. Este necesară introducerea în noua lege și a instituției medierii prejudiciare—instrument de despăgubire în cazurile de culpă medicală care să evite instanța, acolo unde este posibil. Substanța esențială pentru reclădirea relației medic-pacient este tocmai siguranța actului medical și definirea mult mai clară a malpraxisului.
• Nivelul malpraxisului corelat cu salariul mediu al medicilor. In țările UE, prețul asigurării de malpraxis reprezintă maxim 10–15% din venitul net al medicului.
• Condițiile de la asigurare discutate în forma organizata instituțională. Ar fi necesar, pentru a evita politici de tip trust și de impunere a tarifelor, să se realizeze un contract cadru anual stabilit prin negocieri între asigurători, Ministerul Sănătății, organizații profesionale, asociații ale pacienților și justiție. Acesta trebuie să precizeze modul de sesizare și răspuns în cazurile de malpraxis, plafonarea daunelor ne-materiale (morale) care se pot acorda și modul de evaluare a lor, procedura de stabilirea a răspunderii în astfel de cazuri
• Precizarea scopului final al contractului medic (instituție) pacient (malpraxis bazat pe rezultat). Din punct de vedere al contractului de acordare a asistenței medicale, pacientul este în contract cu spitalul (instituția), și medicul este doar un prestator de servicii. Astfel s-ar separa în situațiile de malpraxis responsabilitatea instituțională de cea individuală.
OBIECTIV
Accesul la medicamente și dispozitive
medicale, piața farmaceutică. Medicamentele și intervențiile medicale inovative au scăzut mortalitatea sau au crescut considerabil rata de supraviețuire. Astăzi, pacienții cu hemofilie pot trăi o viață normală, HIV este o boală cronică, iar 2 din 3 pacienți cu cancer supraviețuiesc la 5 ani de la diagnostic.
La nivel global sunt peste 7000 medicamente în faza de cercetare—dezvoltare, medicamente ce vor adresa nevoile medicale nesatisfăcute. Se studiază tehnologii medicale ce vor schimba paradigma—din tratamente simptomatice în tratamente curative, dar vor pune presiune pe bugetul public.
În ultimii ani, România se confruntă atât cu lipsa medicamentelor esențiale cât și cu întârzieri considerabile în accesul la medicamente de ultimă generație, cauzate de birocrație și
• Definirea responsabilităților mai clar în fișa postului și în protocoale (echipa, nu individul răspunde), și acoperirea malpraxisului (parțial/total) de instituție. Lipsa unor protocoale instituționale nu este o culpă a medicului și deci decizia de eroare medicală trebuie luată exclusiv de colegiu, nu de instituții din afara specialității (mai ales cele din justiție)
• Limitarea daunelor morale la cele asigurate de poliță /stabilite prin discuții instituționale, în funcție de valoarea convenită cu asigurătorii în contractul cadru și într-o proporție corelată cu criterii care sunt obiectivabile. Așa cum în contractele de asigurare de malpraxis plafonul daunelor morale este egal maxim cu cel de daune materiale, și acordarea daunelor morale să fie corelată cu acest plafon.
de constrângeri bugetare (280 euro/cap de locuitor pentru medicamente comparativ cu 522 euro media UE) deși 27% din cheltuielile pentru sănătate sunt direcționate către produse farmaceutice și produse de uz medicinal (al treilea procent din UE după Bulgaria și Slovacia). Astfel, peste două treimi din plata directă pentru sănătate în România—cheltuielile suportate de pacient, dincolo de contribuția lunară—au fost direcționate către co-plata medicamentelor.
În 2017, doar 2 din 10 medicamente esențiale în tratamentul bolilor non-comunicabile sunt considerate a fi fost „general disponibile”.
Pe de altă parte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu decontează din FNUASS decât medicamente curative, nu și preventive, acestea din urmă având potențialul de a reduce cheltuielile cu spitalizarea pe termen lung.
Legătură la propunere ↗
E3.64 Pagina 50
Reforma politicii medicamentului astfel încât să răspundă nevoilor de sănătate și bugetare:
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Reforma politicii medicamentului astfel încât să răspundă nevoilor de sănătate și bugetare:
• Revizuirea politicii de preț a medicamentelor astfel încât să se asigure disponibilitatea continuă a medicamentelor de bază pentru pacienți; Cu o politică de preț sustenabilă se rezolvă problema exportului paralel, fără sa fie nevoie de intervenții care vin în contradicție cu regulile pieței interne UE
• Actualizarea progresivă a bugetului pentru medicamente conform unui calendar predictibil de absorbție a moleculelor noi, inovative cu eficiență dovedită. Indexarea Bugetului Anual cu rata inflației
• Revizuirea criteriilor de includere a medicamentelor în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru a asigura disponibilitate rapidă și în condiții de sustenabilitate bugetară
• Implementarea schemelor inovative de decontare, care să asigure că lista de medicamente compensate sau gratuite este actualizată periodic și medicamentul potrivit ajunge la pacientul potrivit iar plata se face în funcție de rezultat
• Reevaluarea criteriilor de decontare a medicamentelor în sistemul de asigurări sociale de sănătate astfel încât să se încurajeze o competiție reală pentru furnizarea de medicamente pacienților
• Implementarea unui sistem de pay-back echitabil și predictibil care să înlocuiască contribuția trimestrială plătită de producătorii și distribuitorii de medicamente (claw-back)
• Program de acces rapid la tehnologiile medicale de ultimă generație având ca exemplu sisteme din alte țări europene.
Legătură la propunere ↗
E3.65 Pagina 50
Includerea în rambursare a vaccinurilor pentru adulți și categorii la risc
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Includerea în rambursare a vaccinurilor pentru adulți și categorii la risc
Legătură la propunere ↗
E3.66 Pagina 50
Implementarea de criterii obiective și verificabile de intrare pe piață a medicamentelor și a dispozitivelor medicale (HTA— Health Technology Assessment).
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Implementarea de criterii obiective și verificabile de intrare pe piață a medicamentelor și a dispozitivelor medicale (HTA— Health Technology Assessment).
Legătură la propunere ↗
E3.67 Pagina 50
Încurajarea, inclusiv prin instrumente fiscale a producției interne de medicamente și scăderea astfel a dependenței de piața externă. România înregistrează un deficit comercial al pieței farmaceutice de 2 miliarde de euro.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Încurajarea, inclusiv prin instrumente fiscale a producției interne de medicamente și scăderea astfel a dependenței de piața externă. România înregistrează un deficit comercial al pieței farmaceutice de 2 miliarde de euro.
Legătură la propunere ↗
E3.68 Pagina 50
Întocmirea listei medicamentelor esențiale care să fie prezente permanent, fără nicio discontinuitate. Asigurarea unei rezerve de substanțe medicamentoase strategice „prea ieftine” (listate ca Denumiri Comune Internaționale), cu prețuri subvenționate, acolo unde este cazul, pentru atingerea criteriului de rentabilitate a producătorilor și furnizorilor din rețeaua de distribuție farmaceutică și împiedicarea dispariției lor din motive economice.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Întocmirea listei medicamentelor esențiale care să fie prezente permanent, fără nicio discontinuitate. Asigurarea unei rezerve de substanțe medicamentoase strategice „prea ieftine” (listate ca Denumiri Comune Internaționale), cu prețuri subvenționate, acolo unde este cazul, pentru atingerea criteriului de rentabilitate a producătorilor și furnizorilor din rețeaua de distribuție farmaceutică și împiedicarea dispariției lor din motive economice.
Legătură la propunere ↗
E3.69 Pagina 50
Stimularea importului paralel și limitarea exportului paralel de medicamente.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
6. Stimularea importului paralel și limitarea exportului paralel de medicamente.
Legătură la propunere ↗
E3.70 Pagina 50
Acces echitabil la dispozitive medicale.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
7. Acces echitabil la dispozitive medicale.
Legătură la propunere ↗
E3.71 Pagina 50
Ne vom implica în extinderea inițiativelor regionale (BeNeLuxAI și Declarația de la Valletta) și chiar în găsirea unui cadru pan-european de negociere comună a prețului pentru moleculele noi.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
8. Ne vom implica în extinderea inițiativelor regionale (BeNeLuxAI și Declarația de la Valletta) și chiar în găsirea unui cadru pan-european de negociere comună a prețului pentru moleculele noi.
Legătură la propunere ↗
E3.72 Pagina 50
Încurajarea cercetării (studiilor clinice) prin reducerea birocrației impusă de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și comprimarea rezonabilă termenelor de avizare.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
9. Încurajarea cercetării (studiilor clinice) prin reducerea birocrației impusă de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și comprimarea rezonabilă termenelor de avizare.
Legătură la propunere ↗
E3.73 Paginile 50 - 51
Gestiunea judicioasă a stocurilor de materiale și consumabile pentru situații de dezastru și pentru activitatea curentă.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
10. Gestiunea judicioasă a stocurilor de materiale și consumabile pentru situații de dezastru și pentru activitatea curentă.
Sistem de sănătate digitalizat
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.74 Pagina 51
Dezvoltarea unui sistem de e-sănătate pentru asigurarea accesului transparent al tuturor partenerilor din sistem, debirocratizare și asigurarea trasabilității actului medical.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Dezvoltarea unui sistem de e-sănătate pentru asigurarea accesului transparent al tuturor partenerilor din sistem, debirocratizare și asigurarea trasabilității actului medical.
Legătură la propunere ↗
E3.75 Pagina 51
Dezvoltarea unei platforme online pentru interconectarea sistemelor informatice folosite în sistemul de sănătate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Dezvoltarea unei platforme online pentru interconectarea sistemelor informatice folosite în sistemul de sănătate.
Legătură la propunere ↗
E3.76 Pagina 51
Introducerea unor instrumente digitale de suport decizional bazate pe analiza informațiilor din sistemul de sănătate pentru a identifica rapid și precis prioritățile de intervenție corectivă.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Introducerea unor instrumente digitale de suport decizional bazate pe analiza informațiilor din sistemul de sănătate pentru a identifica rapid și precis prioritățile de intervenție corectivă.
Legătură la propunere ↗
E3.77 Pagina 51
Debirocratizarea și digitalizarea sistemului de sănătate; e-medicina. Eliminarea poverii birocratice asupra medicilor, clinicilor și spitalelor prin implementarea proiectului de „tăiat hârtii” în sistemul sanitar.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Debirocratizarea și digitalizarea sistemului de sănătate; e-medicina. Eliminarea poverii birocratice asupra medicilor, clinicilor și spitalelor prin implementarea proiectului de „tăiat hârtii” în sistemul sanitar.
Legătură la propunere ↗
E3.78 Paginile 51 - 52
Foaia de Observație Electronică— Validarea securizată a actului medical, a măsurilor de tratament sau profilaxie întreprinse, de exemplu prin coduri QR:
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Foaia de Observație Electronică— Validarea securizată a actului medical, a măsurilor de tratament sau profilaxie întreprinse, de exemplu prin coduri QR:
• Aceasta permite:
f) Transparenta gestionarii resurselor, fie materia Ie, fie logistice, fie de personal
g) Trasabilitatea masurilor de tratament, profilaxie sau de tip organizatoric— instituțional întreprinse, optimizarea costurilor
h) Formularea unor obiective centrate pe nevoile de îngrijire sau de profilaxie, în baza analizelor culese „din teren” și nu a unor decizii adoptate „din birou”
i) Optimizarea masurilor de îngrijire sau profilaxie necesare, adaptate la necesitățile reale
j) Dimensionarea prospectiva a politicilor de sănătate publică
• Trebuie implementata cuantificarea activității medicale și de sănătate publică în baza măsurilor întreprinse la fiecare caz, indiferent unde aceasta activitate ar avea loc, cu confirmarea directă încrucișată a masurilor întreprinse, direct de către profesioniștii din domeniu care au prestat respectivul serviciu către respectivul beneficiar, într-o bază de date / platforma de gestionare a activității în sănătate. Activitatea trebuie doar auditată de către o structură de control al serviciului medical întreprins—cu rol de verificare a conformității, raportata la codificări diagnostice, ghiduri, protocoale și planuri de masuri formulate de către specialiști din domeniu, pe aceeași platforma.
• Acest lucru ar debirocratiza sistemul, ar motiva personalul, ar permite unificarea bazelor de date în jurul unor noțiuni concrete, ar reduce pierderile oculte de mijloace materia Ie și ar evita fraudarea, ar permite cuantificarea necesarului anumitor tipuri de masuri profilactice, curative sau administrative, ar facilita informarea beneficiarilor asupra serviciilor ce i s-au oferit, ar permite adaptarea supla a sistemului de sănătate la necesități prezente și ar permite dimensionarea corespunzătoare a serviciilor pentru viitor.
Cercetare științifică medicală
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.79 Pagina 52
Revizuirea modalității și diversificarea surselor de finanțare a cercetării medicale prin debirocratizare și introducerea unor criterii obiective, simple, de evaluare a importanței temelor;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Revizuirea modalității și diversificarea surselor de finanțare a cercetării medicale prin debirocratizare și introducerea unor criterii obiective, simple, de evaluare a importanței temelor;
Legătură la propunere ↗
E3.80 Pagina 52
Transparentizarea finanțării cercetării medicale prin crearea unui portal unic de acces al profesioniștilor din domeniu;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Transparentizarea finanțării cercetării medicale prin crearea unui portal unic de acces al profesioniștilor din domeniu;
OBIECTIV
Abordare integrativă pentru diminuarea factorilor de risc.
Mai mult de 40% din povara de boală din România, estimată în ani de viață sănătoasă pierduți și aproape jumătate dintre decese se datorează factorilor de risc comportamentali. Așadar sunt necesare măsuri comprehensive, coordonate și cost-eficiente pentru a ameliora impactul acestora asupra incidenței și prevalenței bolilor non-comunicabile—boli respiratorii cronice, diabet zaharat, patologie cardio-vasculară și cancer.
România are o proporție mare de fumători; 1 din 5 români fumează—4 milioane și jumătate de persoane cu vârsta peste 15 ani iar 115 români mor zilnic din cauza bolilor asociate fumatului, fumatul scăzând speranța de viață în medie cu 10 ani. Mai îngrijorătoare este rata adolescenților care devin fumători, prevalența fumatului pe segmentul 15–24 de ani crescând cu peste 50% din 2011. Cancerul pulmonar reprezintă cea mai frecventă cauză de deces de cauză neoplazică, rata mortalității crescând cu aproape 14 % din 2000. Costurile medicale și nemedicale, directe și indirecte ale fumatului ajung la 4% din PIB.
Legătură la propunere ↗
E3.81 Paginile 52 - 53
Promovarea programelor de cercetare derulate în parteneriat între universități, centre de cercetare etc.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Promovarea programelor de cercetare derulate în parteneriat între universități, centre de cercetare etc.
România are cea mai mare rată standardizată a mortalității legată de consumul de alcool dintre țările membre UE—42/100.000. Consumul abuziv și dependența de alcool sunt responsabile de 70.000 de pacienți/an în sistemul public de sănătate, costurile medicale și nemedicale (economice) ale alcoolismului ridicându-se la 1% din PIB. Consumul episodic excesiv depășește cu mult media UE—35% vs 20%. Pe segmentul 20–24 de ani un sfert dintre decese sunt legate de consumul abuziv de alcool.
De altfel Organizația Mondială a Sănătății setează ca obiectiv reducerea relativă a consumului de alcool cu 10% până în 2025; nu s-a făcut nimic în acest sens. Managementul acestei probleme de interes național este fragmentat, insuficient, cu rezultate neglijabile.
Dieta inadecvată—bogată în calorii, sare, grăsimi animale și zaharuri este una dintre cauzele mortalității cardiovasculare mari din România. În fapt 1 din 2 decese vasculare—fie că vorbim de infarct miocardic fie de accident vascular cerebral este legat direct și nemijlocit de dieta defectivă. De altfel și recentul trend accentuat de creștere a ratei obezității printre
adolescenți are aceeași cauză. Pe de altă parte România are cea mai mare incidență a diabetului zaharat din Europa—11% din populația 18–65 ani, acest fapt devenind o problemă de securitate națională, iar printre cauze fiind și stilul de viață și alimentație la risc.
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.82 Pagina 53
Educație pentru sănătate în școli în vederea prevenirii debutului consumului de alcool/tutun; educație nutrițională și reproductivă;
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Educație pentru sănătate în școli în vederea prevenirii debutului consumului de alcool/tutun; educație nutrițională și reproductivă;
Legătură la propunere ↗
E3.83 Pagina 53
Centre de prevenție/tratare a dependenței de consumul de alcool la nivelul fiecărui spital Județean/Regional.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Centre de prevenție/tratare a dependenței de consumul de alcool la nivelul fiecărui spital Județean/Regional.
Legătură la propunere ↗
E3.84 Pagina 53
Aplicarea chestionarelor de tip AUDIT (Alcohol Use Disorders Identification Test & Guidelines) în toate spitalele și cabinetele de medicină de familie din România, (chiar anexă la Foaia de Observație)—chestionare care identifică comportamentul de risc—consumul de risc și consumul abuziv, permițând intervenții de consiliere „scurte” din partea medicului (succes 1 din 8 intervenții; 1 viață salvată la 60 de intervenții scurte)
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Aplicarea chestionarelor de tip AUDIT (Alcohol Use Disorders Identification Test & Guidelines) în toate spitalele și cabinetele de medicină de familie din România, (chiar anexă la Foaia de Observație)—chestionare care identifică comportamentul de risc—consumul de risc și consumul abuziv, permițând intervenții de consiliere „scurte” din partea medicului (succes 1 din 8 intervenții; 1 viață salvată la 60 de intervenții scurte)
Legătură la propunere ↗
E3.85 Pagina 53
Adresarea dependenței de alcool în Compartimente de Specialitate, cu protocoale de supraveghere și tratament standardizate.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Adresarea dependenței de alcool în Compartimente de Specialitate, cu protocoale de supraveghere și tratament standardizate.
Legătură la propunere ↗
E3.86 Pagina 53
Educație continuă a personalului pe zona adicției joacă un rol dovedit în prevenția alcoolismului.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Educație continuă a personalului pe zona adicției joacă un rol dovedit în prevenția alcoolismului.
Legătură la propunere ↗
E3.87 Pagina 53
Semaforizarea alimentară: implementarea sistemului de etichetare cromatică Nutri- Score (de la roșu la verde în funcție de conținutul de grăsimi saturate, sare, zaharuri libere, proteine și fibre alimentare). Astfel românii se vor putea informa facil despre impactul asupra sănătății al produselor pe care le cumpără.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
6. Semaforizarea alimentară: implementarea sistemului de etichetare cromatică Nutri- Score (de la roșu la verde în funcție de conținutul de grăsimi saturate, sare, zaharuri libere, proteine și fibre alimentare). Astfel românii se vor putea informa facil despre impactul asupra sănătății al produselor pe care le cumpără.
Factorii de mediu contribuie de asemenea la starea de sănătate generală a populației. România, cu 28.000 din cele 400.000 de decese premature datorate poluării aerului din UE, se află pe locul 3.
Legătură la propunere ↗
E3.88 Pagina 53
Măsuri fundamentale pentru reducerea consumului de tutun; reducerea expunerii la orice mesaj direct sau indirect legat de tutun în rândul tinerilor în vederea reducerii comportamentului de consum; interzicerea fumatului de orice fel în locurile publice închise și astfel scăderea validării sociale a fumatului; folosirea taxelor aplicate tutunului pentru programele de sănătate și pentru campanii educaționale extensive pentru prevenirea adicției la nicotină în rândul copiilor.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
7. Măsuri fundamentale pentru reducerea consumului de tutun; reducerea expunerii la orice mesaj direct sau indirect legat de tutun în rândul tinerilor în vederea reducerii comportamentului de consum; interzicerea fumatului de orice fel în locurile publice închise și astfel scăderea validării sociale a fumatului; folosirea taxelor aplicate tutunului pentru programele de sănătate și pentru campanii educaționale extensive pentru prevenirea adicției la nicotină în rândul copiilor.
Legătură la propunere ↗
E3.89 Pagina 53
Descurajarea automedicației. Consumul de medicamente, în special de antibiotice, trebuie să fie supravegheat de specialiști și realizat pe bază de prescripție, ghiduri și instruire. Riscurile automedicației pentru sănătatea pacientului sunt majore, dar acest fenomen este larg răspândit în România (peste 80% din pacienți își procură tratament fără prescripție medicală) și este cauzat de neîncrederea în medici, lipsa educației sanitare și publicitatea excesivă la medicamente.
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
8. Descurajarea automedicației. Consumul de medicamente, în special de antibiotice, trebuie să fie supravegheat de specialiști și realizat pe bază de prescripție, ghiduri și instruire. Riscurile automedicației pentru sănătatea pacientului sunt majore, dar acest fenomen este larg răspândit în România (peste 80% din pacienți își procură tratament fără prescripție medicală) și este cauzat de neîncrederea în medici, lipsa educației sanitare și publicitatea excesivă la medicamente.
Legătură la propunere ↗
E3.90 Paginile 53 - 54
Introducerea în normele de tehnică legislativă, pentru fiecare act normativ, pe lângă evaluarea impactului socio-economic și a unei secțiuni de ‚impact asupra sănătății publice”. Astfel, cuantificarea sistematică a acestei coordonate a sănătății publice va deveni comună în procesul decizional în toate domeniile sectoriale. De altfel, „health în all policies” este un principiu de guvernanță europeană care va trebui preluat și în România. Mai mult, vom încerca să determinăm decidenții de la toate nivelurile să
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
9. Introducerea în normele de tehnică legislativă, pentru fiecare act normativ, pe lângă evaluarea impactului socio-economic și a unei secțiuni de ‚impact asupra sănătății publice”. Astfel, cuantificarea sistematică a acestei coordonate a sănătății publice va deveni comună în procesul decizional în toate domeniile sectoriale. De altfel, „health în all policies” este un principiu de guvernanță europeană care va trebui preluat și în România. Mai mult, vom încerca să determinăm decidenții de la toate nivelurile să
ajusteze aceste politici astfel încât, fără excepție, acestea să aibă un efect pozitiv, cel mult neutru asupra stării de sănătate
OBIECTIV
Prevenirea îmbolnăvirilor.
Prevenția trebuie să devină o componentă strategică a sistemului public de sănătate și implică politici publice intersectoriale, secvențiale și coordonate. La ora actuală România investește doar 18 euro pentru fiecare persoană, (1,7% din bugetul sănătății, media UE fiind de 3,1%) în zona prevenției. Aceste deficiențe de sistem se traduc prin a patra cea mai mare mortalitate evitabilă prin prevenție din UE—310 decese la 100.000 de locuitori.
Prevenția presupune responsabilizarea persoanei, comunității și autorităților privitor la măsuri integrate de sănătate publică. De asemenea, este necesar un calendar personalizat pentru efectuarea de controale preventive în funcție de vârstă și factori de risc. Există exemple de bune practici și politici intervenționale validate care trebuie replicate și în România.
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.91 Paginile 54 - 55
O populație conștientă asupra modalităților de prevenire—igienă personală și comunitară
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. O populație conștientă asupra modalităților de prevenire—igienă personală și comunitară
• Promovarea unui mod de viață sănătos din punct de vedere fizic și psihic, prin reducerea factorilor de stres și încurajarea activității fizice de la vârstă fragedă; colaborarea cu instituțiile statului din zona educației, socialului și justiției pentru identificarea măsurilor prin care se creează un mediu socio-economic sigur, propice unei vieți de calitate;
a populației. Sistem integrat de sănătate centrat pe pacient.
E nevoie de o Lege a Prevenției care să structureze o nouă arhitectură a responsabilității infrastructurii instituționale, să dimensioneze resursa umană și financiară pentru Planurile Naționale de Control Integrat al bolilor cardiovasculare și oncologice—principalele contributoare la mortalitatea și morbiditatea din România.
Prevenția prin screening și depistare precoce, monitorizarea și managementul integrat al bolilor non-comunicabile este un imperativ. Prea multe cancere sunt depistate în stadii avansate, atunci când opțiunile terapeutice și pronosticul sunt limitate; 1 din 2 cazuri de diabet zaharat nou diagnosticat are deja instalate complicațiile cronice ale bolii iar parcursul bolii vasculare în România este interceptat de cele mai multe ori în stadiul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Puți peste 50% dintre cabinetele din rețeaua medicinei primare oferă stratificarea riscului cardiovascular în practica generală curentă.
• Derularea de campanii de conștientizare asupra efectelor sedentarismului și a dependențelor de stupefiante, alcool și tutun.
• Derularea de campanii de prevenție în rândul populației vulnerabile și introducerea în curricula școlară a unor cursuri de sănătate, incluzând aspecte de igienă orală și corporală, alimentație, exercițiu fizic, sănătate mintală, prevenția accidentărilor și primul ajutor, pregătire pentru situații de urgență, educație sexuală,
prevenția abuzului de substanțe, a abuzului de tehnologie.
• Deprinderea membrilor comunităților școlare și locale de a solicita un sfat medical avizat la momentul oportun (screening, semne care pot indica boli etc.).
• Conștientizarea riscurilor automedicației.
• Informarea corectă și educarea din punct de vedere medical a beneficiarilor referitoare la medicamente, suplimente alimentare, terapii, etc.
• Conștientizarea costurilor îmbolnăvirii (în plan personal și socio-economic) și a importanței acțiunilor care duc la menținerea stării de sănătate.
• Prevenția bolilor cu transmitere sexuală.
• Testarea integrativă gratuită pentru bolile cu prevalență globală (TBC, HIV, Hepatită B și C), conform recomandării OMS, pentru populația vulnerabilă prin caravane dedicate. Pentru aceste boli este esențial accesul universal și gratuit la servicii medicale de screening, diagnostic precoce și tratament. Este necesară implicarea coordonată a autorităților locale și a sectorului neguvernamental.
• Screening pentru boala vasculară/calcul scor de risc cardiovascular prin servicii medicale preventive contractate cu rețeaua de medicină primară.
• Rețea națională de screening și tratament pentru retinopatia diabetică, declarată de OMS ca boală oculară prioritară. Complicația acesteia—orbirea, afectează iremediabil calitatea vieții populației active. Vom înființa o rețele naționale cu centre județene de „ Ochi Diabetic” în dotarea minimă a acestora intrând un echipament de detecție (fundus camera) și de tratament al retinopatiei (laser fotocoagulant).
Legătură la propunere ↗
E3.92 Pagina 55
Alimentație sănătoasă și bogată în nutrienți
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Alimentație sănătoasă și bogată în nutrienți
• Colaborarea cu sistemul de educație pentru diseminarea cunoștințelor și informațiilor relevante referitoare la alimentație și alegerea dietei zilnice.
• Descurajarea consumului de alimente nesănătoase prin suprataxarea acestora sau indirect, prin reducerea accizelor pentru alimentele sănătoase.
• Informarea corectă a cumpărătorului cu privire la conținutul și valoarea nutrițională a produselor; adoptarea sistemului de clasificare european nutriscore și ecoscore pentru alimente.
• Colaborarea cu domenii conexe—mediu, chimie alimentară etc.—în programe naționale multidisciplinare privind cercetarea și îmbunătățirea calității alimentelor, a apei și a aerului.
Legătură la propunere ↗
E3.93 Pagina 55
Calitatea mediului urban și a condițiilor de locuire ca obiectiv de sănătate publică
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
3. Calitatea mediului urban și a condițiilor de locuire ca obiectiv de sănătate publică
• Colaborarea cu autoritățile de mediu pentru analiza și cercetarea corelațiilor dintre evoluția factorilor de mediu și incidența afecțiunilor, cu scopul evaluării localităților și zonelor cu potențial nociv asupra populației.
Legătură la propunere ↗
E3.94 Paginile 55 - 56
Sănătatea reproducerii și măsuri de asigurare a sănătății nou-născutului
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
4. Sănătatea reproducerii și măsuri de asigurare a sănătății nou-născutului
• Promovarea planificării familiale.
• Asigurarea accesului universal la îngrijire antenatală bazată pe prevenția și detecția complicațiilor materne și fetale ale sarcinii începând din primul trimestru; continuarea îngrijirilor în concordanță cu riscurile identificate.
• Asigurarea îngrijirii la naștere ținând cont de nevoile medicale și psiho-sociale ale mamei.
• Promovarea alăptării naturale și diseminarea cunoștințelor și informațiilor relevante referitoare la îngrijirea nou-născutului.
• Dezvoltarea facilităților de neonatologie aplicată, cu accent pe patologia complexă a nou-născutului (prematuritate, malformații etc.).
Legătură la propunere ↗
E3.95 Pagina 56
Vaccinare
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
5. Vaccinare
• Deblocarea legii vaccinării. Vom lua decizii pe bază de dovezi asigurând funcționarea Comitetului Național de Vaccinologie. Vom asigura predictibilitate în achiziții asigurând stocurile necesare de vaccinuri astfel încât
OBIECTIV
Menținerea stării de sănătate— Medicină primară.
Medicina de familie este subfinanțată aceasta „beneficiind” de aproximativ 6% din fondurile destinate sănătății (FNUASS) în timp ce media UE este de 12–15%. România și Bulgaria sunt singurele țari din Europa care alocă peste 50% din finanțarea sistemului de sănătate medicinei de spital; avem 500 paturi acuți/100.000 de locuitori, media UE fiind de 396/100.000. Avem sute de localități în România fără niciun fel de acces la medicina primară, vârsta medie a medicului de familie fiind de 57 de ani. Astfel, monitorizarea și dispensarizarea bolilor
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.96 Paginile 56 - 58
Rețeaua medicilor de familie
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
1. Rețeaua medicilor de familie
• Scăderea compartimentalizării serviciilor medicale de specialitate și favorizarea
părinții să nu mai fie nevoiți să meargă în alte țări să cumpere și să aducă vaccinuri pentru copiii lor.
• Derularea de campanii de educare privind importanța vaccinării—cu motivare suplimentară a medicilor de familie.
• Actualizarea schemei obligatorii de vaccinare și dezvoltarea unui cadru legal pentru vaccinarea obligatorie.
• Creșterea ratei de vaccinare a copiilor prin derularea de campanii de vaccinare, cu atenție sporită pentru comunitățile vulnerabile.
• Completarea schemei de vaccinare pentru populația adultă la risc, expusă social, profesional sau prin patologii dobândite.
cronice și prevenția sunt profund deficitare. Într-adevăr, accesibilitatea sistemului de sănătate românesc este printre cele mai slabe din Europa, nevoile medicale nesatisfăcute fiind enorme. La populația peste 65 ani se efectuează 1,9 consultații/an comparativ cu media europeană de 4,1/consultații/an.
Este esențială dezvoltarea medicinei de familie ca placă turnantă a sistemului public de sănătate, optimizarea rolului de „gate-keeping” al medicinei primare (controlul ratei internărilor evitabile) și transferul poverii dinspre medicina de spital spre medicina prespitalicească, mult mai cost-eficientă.
integrării în tratarea ambulatorie a comorbidităților; creșterea rolului integrator al medicinei de familie.
• Revitalizarea centrelor de permanență existente și stimularea activității acestora, facilitarea dezvoltării unora noi, concomitent cu redefinirea pachetului de servicii medicale de bază.
• Integrarea navigatorilor de pacienți cu rețeaua de medicină de familie și sistemele de admisie și programări ale spitalelor și ambulatoriilor de specialitate.
• Extinderea pachetului de servicii de bază și facilitarea dezvoltării de servicii noi, cu dezvoltarea competențelor/serviciilor ce pot fi decontate în rețeaua primară.
• Integrarea centrelor de permanență într-o rețea națională în vederea eficientizării și transparentizării activității, cu transformarea lor în policlinici de proximitate—un concept nou cu adăugarea unor noi servicii: analize de tip Point Of Care, ecografie și servicii de radiologie ce pot fi folosite și prin telemedicina; acestea ar degreva camerele de gardă și vor da posibilitate de angajare a tinerilor specialiști în medicină de urgență, medicină internă, specialități chirurgicale etc. care la ora actuală nu au locuri de muncă și părăsesc România. De asemenea, împreună cu serviciul de ambulanță, ar facilita accesul rapid la intervenții în urgență. Aceste policlinici vor avea rol important în meținerea stării de sănătate și prin derulare de campanii de prevenție; în plus vor avea rol de gestionare a sănătății mintale a populației prin cabinete de psihologie și, eventual, rețeaua de policlinici de proximitate ar putea avea și un serviciu comun de psihiatrie.
• Integrarea funcțională a centrelor de permanență / policlinicilor de proximitate într-o rețea de gestionare a cazurilor, coordonată județean /regional /național, prin extensii ale dispeceratelor unice de urgență și prin rețea de navigatori
• (Dotarea și dezvoltarea capacității și competențelor Centrelor de Permanență pentru a prelua pacienții de cod alb și albastru (non-urgențe) și chiar urgențele „de cod verde” dinspre Unitățile de Primiri Urgențe; găsirea de soluții locale astfel încât să se înființeze câte un centru de permanență în imediata vecinătate a Unităților de Primiri Urgențe astfel încât timpii de așteptare la UPU să scadă semnificativ)
• Extinderea rolului medicilor de familie inclusiv cu ajutorul telemedicinei dar și prin programe de formare centrate pe dobândirea de abilități și competențe noi, cu unelte și susținere din partea sistemului de sănătate pentru facilitarea unei decizii medicale corect fundamentate și a unui tratament corespunzător în rețeaua primară.
• Realocarea în interiorul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) astfel încât medicina primară să fie finanțată corespunzător—minim 8%; creșterea progresivă a rolului medicinei de familie astfel încât numărul internărilor evitabile să scadă prin monitorizarea și dispensarizarea adecvată a bolilor cronice și măsuri preventive eficiente.
• Creșterea autonomiei medicilor de familie în prescrierea unor medicamente sau recomandarea unor investigații prin corectarea anomaliilor din Contractul Cadru.
• Creșterea eficienței economice și a valorii medicale a serviciilor oferite de medicul de familie.
• Implicarea activă a autorităților locale în sprijinirea medicinei de familie (impozit 0 pe clădirea cabinetului, contribuția la instalarea medicului de familie și dotarea cabinetului acestuia). Chiar declararea Medicinei de Familie ca SIEG-uri—Servicii de Interes Economic General cu toate facilitățile asociate.
• Reașezarea finanțării în funcție de calitate și rezultat;
• Bonus de rural izolat pentru medicii de familie care decid să își deschidă un CMI în aceste zone—bonificația capitației și a plății per serviciu.
• Direcționarea solicitărilor care nu corespund criteriilor medicale de urgență majoră spre rețeaua primară/ centrele de permanență, în vederea păstrării disponibilității resurselor avansate pentru cazurile severe sau complexe.
• Debirocratizarea și descărcarea poverii administrative a cabinetele de medicină de familie; spre exemplu, administrarea gradului de compensare la nivelul farmaciei.
Legătură la propunere ↗
E3.97 Paginile 58 - 59
Accesul la servicii de asistență medicală comunitară—rețea complementară medicinei de familie
Reforma sistemului de sănătate pentru performanță medicală sustenabilă
2. Accesul la servicii de asistență medicală comunitară—rețea complementară medicinei de familie
• Clarificarea statutului asistenților medicali comunitari și a atribuțiilor acestora.
• Consolidarea rețelei existente de asistență comunitară cu finanțare locală prin asigurarea spațiului și a resurselor necesare, pentru o bună funcționare.
• Extinderea rețelei prin recrutarea și profesionalizarea de asistenți medicali comunitari;
• Crearea reglementărilor și mecanismelor corespunzătoare în scopul utilizării telemedicinei pentru accesul la servicii medicale al comunităților izolate.
• Dezvoltarea programelor de screening existente pentru patologiile cu risc crescut și introducerea unora noi pentru depistarea timpurie a afecțiunilor cu incidență populațională.
• Încurajarea controalelor medicale regulate prin campanii de informare, caravane medicale și facilitarea accesului la serviciile de asistență medicală primară (inclusiv vizitele la domiciliu).
• Dezvoltarea facilităților balneo-climaterice și asigurarea suportului profesional medical și auxiliar prin implicarea sistemului de sănătate în ghidarea dezvoltării de astfel de facilități.
• Servicii integrate de îngrijiri la domiciliu, sociale, etc.
PRIORITATEA 2
Legătură la propunere ↗
E3.98 Pagina 59
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
OBIECTIV
Servicii medicale de urgență corelate cu asistența medicală primară
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.99 Pagina 59
Integrarea funcțională a centrelor de permanență într-o rețea de gestionare a cazurilor, coordonată județean /regional / național, prin extensii ale dispeceratelor unice de urgență.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Integrarea funcțională a centrelor de permanență într-o rețea de gestionare a cazurilor, coordonată județean /regional / național, prin extensii ale dispeceratelor unice de urgență.
OBIECTIV
Servicii medicale de tratament secundar și recuperare
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.100 Pagina 59
Facilitarea și susținerea derulării serviciilor medicale în regim ambulatoriu pentru a reduce necesitatea tratării pacienților în regim de spitalizare continuă.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Facilitarea și susținerea derulării serviciilor medicale în regim ambulatoriu pentru a reduce necesitatea tratării pacienților în regim de spitalizare continuă.
Legătură la propunere ↗
E3.101 Pagina 59
Dezvoltarea unei rețele de spitale regionale capabilă să ofere servicii medicale la standarde internaționale și adaptarea prezentei structuri a rețelei spitalicești la nevoile actuale de îngrijire.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Dezvoltarea unei rețele de spitale regionale capabilă să ofere servicii medicale la standarde internaționale și adaptarea prezentei structuri a rețelei spitalicești la nevoile actuale de îngrijire.
Legătură la propunere ↗
E3.102 Pagina 59
Îmbunătățirea eficacității prevenirii, supravegherii și controlului infecțiilor nosocomiale (infecțiilor asociate asistenței medicale—IAAM).
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Îmbunătățirea eficacității prevenirii, supravegherii și controlului infecțiilor nosocomiale (infecțiilor asociate asistenței medicale—IAAM).
Legătură la propunere ↗
E3.103 Pagina 59
Direcționarea solicitărilor care nu corespund criteriilor medicale de urgență majoră spre rețeaua primară/ centrele de permanență, în vederea păstrării disponibilității resurselor avansate pentru cazurile severe sau complexe.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Direcționarea solicitărilor care nu corespund criteriilor medicale de urgență majoră spre rețeaua primară/ centrele de permanență, în vederea păstrării disponibilității resurselor avansate pentru cazurile severe sau complexe.
Legătură la propunere ↗
E3.104 Pagina 59
Dezvoltarea rețelei de centre de recuperare și reabilitare.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Dezvoltarea rețelei de centre de recuperare și reabilitare.
Legătură la propunere ↗
E3.105 Pagina 59
Sprijinirea serviciilor de îngrijire paliativă și la domiciliu.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Sprijinirea serviciilor de îngrijire paliativă și la domiciliu.
Legătură la propunere ↗
E3.106 Paginile 59 - 60
Reevaluarea și adaptarea strategiei naționale pentru sănătate mintală cu accent pe reintegrarea socială și reinserția profesională.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
6. Reevaluarea și adaptarea strategiei naționale pentru sănătate mintală cu accent pe reintegrarea socială și reinserția profesională.
OBIECTIV
Medicina oncologică
România are una dintre cele mai mici supraviețuiri ale pacientului cu boală oncologică; ratele de supraviețuire, în special pentru tipurile de cancer care pot fi prevenite prin scăderea expunerii la factori de risc (cancerul pulmonar, hepatic și de stomac) sunt mult sub media europeană. Acest fapt se datorează depistării tardive, a timpilor de așteptare ai rețelei de oncologie, (inclusiv pentru investigații imagistice în vederea stadializării) și a tratamentului ineficient și tardiv. Nu avem programe
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.107 Pagina 60
Acces cu prioritate pentru investigațiile de înaltă performanță de tip CT și RMN pentru pacientul oncologic (diagnostic/stadializare/monitorizarea recidivei); disjungerea acestor investigații de listele de așteptare prin contractarea separată de către CNAS a acestora cu toți furnizorii acestor servicii medicale. Pacientul oncologic trebuie să beneficieze de o „foaie de parcurs” fără hățișuri birocratice, predictibilă, astfel încât tratamentul să fie optim și la momentul oportun.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Acces cu prioritate pentru investigațiile de înaltă performanță de tip CT și RMN pentru pacientul oncologic (diagnostic/stadializare/monitorizarea recidivei); disjungerea acestor investigații de listele de așteptare prin contractarea separată de către CNAS a acestora cu toți furnizorii acestor servicii medicale. Pacientul oncologic trebuie să beneficieze de o „foaie de parcurs” fără hățișuri birocratice, predictibilă, astfel încât tratamentul să fie optim și la momentul oportun.
Legătură la propunere ↗
E3.108 Pagina 60
Dezvoltarea de programe populaționale de screening și depistare precoce oncologică cu acces universal și echitabil—cancer pulmonar, de sân, cancer de col uterin și cancer de colon. Astăzi, doar 0,2% dintre neoplazii sunt depistate prin screening de boală.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Dezvoltarea de programe populaționale de screening și depistare precoce oncologică cu acces universal și echitabil—cancer pulmonar, de sân, cancer de col uterin și cancer de colon. Astăzi, doar 0,2% dintre neoplazii sunt depistate prin screening de boală.
Legătură la propunere ↗
E3.109 Pagina 60
Creșterea capacității infrastructurii de medicină oncologică din România de a prelua și adresa cazurile noi—creșterea numărului de ambulatorii de oncologie de medici oncologi.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Creșterea capacității infrastructurii de medicină oncologică din România de a prelua și adresa cazurile noi—creșterea numărului de ambulatorii de oncologie de medici oncologi.
populaționale de screening și depistare precoce nici măcar pentru tipurile de cancer pentru care această strategie salvează vieți: cancerul pulmonar, cancerul de sân, de col uterin și cancerul colo-rectal; cu toate că există Directivă Europeană cu recomandări specifice în acest sens, peste 100 de milioane de europeni și nord-americani fiind cuprinși în astfel de programe periodice. Costurile tratamentelor oncologice se estimează că vor crește mai mult comparativ cu costurile altor categorii de patologie și de asemenea numărul cazurilor va fi în continuă creștere.
Legătură la propunere ↗
E3.110 Pagina 60
Dezvoltarea Chirurgiei Oncologice și creșterea calității tratamentului oncologic în fereastra chirurgicală. Astăzi, o mare parte a chirurgiei tumorale este făcută în secțiile de chirurgie generală. Ne dorim înființarea de departamente de chirurgie oncologică în cât mai multe spitale județene și regionale din România.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Dezvoltarea Chirurgiei Oncologice și creșterea calității tratamentului oncologic în fereastra chirurgicală. Astăzi, o mare parte a chirurgiei tumorale este făcută în secțiile de chirurgie generală. Ne dorim înființarea de departamente de chirurgie oncologică în cât mai multe spitale județene și regionale din România.
Legătură la propunere ↗
E3.111 Pagina 60
Înființarea Registrului Național de Oncologie, instrument de depistare a clusterelor de cancer—rate mai mari decât expectanța în arii geografice circumscrise ale anumitor tipuri de cancer legate de factori de mediu sau contaminarea industrială.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Înființarea Registrului Național de Oncologie, instrument de depistare a clusterelor de cancer—rate mai mari decât expectanța în arii geografice circumscrise ale anumitor tipuri de cancer legate de factori de mediu sau contaminarea industrială.
Legătură la propunere ↗
E3.112 Pagina 60
Programul „Camere Curate”—amenajarea de saloane cu izolare specifică pentru protejarea de infecții exogene a pacienților cu netropenie marcată și prelungită post-chimioterapie în practica hemato-oncologică.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
6. Programul „Camere Curate”—amenajarea de saloane cu izolare specifică pentru protejarea de infecții exogene a pacienților cu netropenie marcată și prelungită post-chimioterapie în practica hemato-oncologică.
Legătură la propunere ↗
E3.113 Paginile 60 - 61
Demararea unui subprogram național de testare genetică și tratament personalizat— terapie celulară—în cadrul Programului Național de Oncologie.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
7. Demararea unui subprogram național de testare genetică și tratament personalizat— terapie celulară—în cadrul Programului Național de Oncologie.
OBIECTIV
Sănătate mintală
Pentru dezvoltarea optimă a individului, pe tot parcursul vieții sale, sănătatea mintală este la fel de importantă ca și sănătatea fizică. Sănătatea mintală este principalul contribuitor, alături de afecțiunile musculo-scheletale, la starea precară de sănătate a populației din România (IHME 2016). Deși sănătatea mintală reprezintă o prioritate la nivel European, România nu a avut parte, până azi, de o intervenție multidisciplinară structurată care
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.114 Pagina 61
Monitorizarea afecțiunilor psihice atât la nivel național cât și la nivel regional, local și individual, prin crearea unui registru național al afecțiunilor psihice. Dezvoltarea unui sistem de audit de caz de sănătate mintală, de la diagnostic până la integrarea în comunitate.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Monitorizarea afecțiunilor psihice atât la nivel național cât și la nivel regional, local și individual, prin crearea unui registru național al afecțiunilor psihice. Dezvoltarea unui sistem de audit de caz de sănătate mintală, de la diagnostic până la integrarea în comunitate.
Legătură la propunere ↗
E3.115 Pagina 61
Reevaluarea și îmbunătățirea funcționalității proceselor în serviciile de sănătate mintală specializate, cum ar fi cele pentru abuzul de substanțe, gerontopsihiatria, psihiatria judiciară, serviciile destinate ameliorării dizabilităților de învățare și relaționare.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Reevaluarea și îmbunătățirea funcționalității proceselor în serviciile de sănătate mintală specializate, cum ar fi cele pentru abuzul de substanțe, gerontopsihiatria, psihiatria judiciară, serviciile destinate ameliorării dizabilităților de învățare și relaționare.
Legătură la propunere ↗
E3.116 Pagina 61
Reevaluarea și îmbunătățirea condițiilor de spitalizare și de siguranță în unitățile ce îngrijesc persoane cu afecțiuni psihice inclusiv protocoale și ghiduri clare pentru izolare la minor și adult, pentru internarea non-voluntară și contenționarea chimică.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Reevaluarea și îmbunătățirea condițiilor de spitalizare și de siguranță în unitățile ce îngrijesc persoane cu afecțiuni psihice inclusiv protocoale și ghiduri clare pentru izolare la minor și adult, pentru internarea non-voluntară și contenționarea chimică.
Legătură la propunere ↗
E3.117 Pagina 61
Ameliorarea abuzului de neuroleptice în Centrele de plasament—ghiduri clare de diagnostic și tratament; suplimentarea cu psihologi a schemelor de personal.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Ameliorarea abuzului de neuroleptice în Centrele de plasament—ghiduri clare de diagnostic și tratament; suplimentarea cu psihologi a schemelor de personal.
să includă un management de caz integrat, atât la nivel medical cât și la nivel psihologic, educațional sau social. Sistemele rezidențiale nespitalicești sunt rareori utilizate pentru ameliorarea sănătății mintale a pacienților. Statisticile autohtone în sănătatea mintală sunt aproape inexistente.
De asemenea sunt necesare protocoale clare pentru reglementarea condițiilor care impun restricționarea libertății de mișcare.
Legătură la propunere ↗
E3.118 Pagina 61
Sporirea importanței echipelor comunitare multi-disciplinare de sănătate mintală care să realizeze un management integrat al cazului. Formarea unor echipe care să includă medici psihiatri, psihologi, medici generaliști, furnizori de servicii sociale și societăți de binefacere, având ca focus, pe lângă tratamentului inițial, prevenția recăderilor și îmbunătățirea calității vieții pacientului.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Sporirea importanței echipelor comunitare multi-disciplinare de sănătate mintală care să realizeze un management integrat al cazului. Formarea unor echipe care să includă medici psihiatri, psihologi, medici generaliști, furnizori de servicii sociale și societăți de binefacere, având ca focus, pe lângă tratamentului inițial, prevenția recăderilor și îmbunătățirea calității vieții pacientului.
Legătură la propunere ↗
E3.119 Pagina 61
Elaborarea și coordonarea unor programe inter-organizaționale care să includă scheme terapeutice multi-disciplinare, centrate pe caz și grupe diagnostice. Evaluarea periodică a stadiului implementării programelor de sănătate mintală prin indicatori de performanță specifici. Evaluarea anuală a raportului cost-eficienta a programelor de sănătate mintală la nivel național și local.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
6. Elaborarea și coordonarea unor programe inter-organizaționale care să includă scheme terapeutice multi-disciplinare, centrate pe caz și grupe diagnostice. Evaluarea periodică a stadiului implementării programelor de sănătate mintală prin indicatori de performanță specifici. Evaluarea anuală a raportului cost-eficienta a programelor de sănătate mintală la nivel național și local.
Legătură la propunere ↗
E3.120 Pagina 61
Recompensarea colaborării la nivelul echipelor multi-disciplinare la nivel național, pentru reducerea impactului unor obstacole psihice, cum ar fi depresia perinatală.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
7. Recompensarea colaborării la nivelul echipelor multi-disciplinare la nivel național, pentru reducerea impactului unor obstacole psihice, cum ar fi depresia perinatală.
Legătură la propunere ↗
E3.121 Pagina 62
Încurajarea aderenței pe termen lung a pacientului la măsurile terapeutice, prin furnizarea unor informații practice despre evoluția probabilă și prognosticul obstacolului psihic sub impactul diverselor forme de tratament. Sporirea importanței negocierii cu pacientul, prin decontarea specifică a timpului petrecut în discuții în care se explică eficacitatea și efectele adverse ale diverselor terapii și se identifică varianta terapeutică optimă pentru contextului social al persoanei.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
8. Încurajarea aderenței pe termen lung a pacientului la măsurile terapeutice, prin furnizarea unor informații practice despre evoluția probabilă și prognosticul obstacolului psihic sub impactul diverselor forme de tratament. Sporirea importanței negocierii cu pacientul, prin decontarea specifică a timpului petrecut în discuții în care se explică eficacitatea și efectele adverse ale diverselor terapii și se identifică varianta terapeutică optimă pentru contextului social al persoanei.
Legătură la propunere ↗
E3.122 Pagina 62
Acreditarea și stimularea utilizării unor sisteme rezidențiale nespitalicești, de tip locuință protejată, finanțate din fonduri locale, care să faciliteze utilizarea serviciilor de psihoterapie de grup, pentru o mai bună prevenire a recidivelor și în vederea unei cât mai bune integrări a pacienților în comunitate. Stimularea utilizării sistemelor locale de recuperare psihică va reduce tendința de dislocare forțată a pacienților departe de casă. Stimularea pe cât posibil a încadrării în muncă a pacienților cu obstacole psihice;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
9. Acreditarea și stimularea utilizării unor sisteme rezidențiale nespitalicești, de tip locuință protejată, finanțate din fonduri locale, care să faciliteze utilizarea serviciilor de psihoterapie de grup, pentru o mai bună prevenire a recidivelor și în vederea unei cât mai bune integrări a pacienților în comunitate. Stimularea utilizării sistemelor locale de recuperare psihică va reduce tendința de dislocare forțată a pacienților departe de casă. Stimularea pe cât posibil a încadrării în muncă a pacienților cu obstacole psihice;
Legătură la propunere ↗
E3.123 Pagina 62
Evaluarea dinamică, prin sondaje de opinie, a nevoilor familiilor în privința evoluției serviciilor de sănătate mintală, inclusiv a nevoii de asistență specializată la domiciliu.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
10. Evaluarea dinamică, prin sondaje de opinie, a nevoilor familiilor în privința evoluției serviciilor de sănătate mintală, inclusiv a nevoii de asistență specializată la domiciliu.
Legătură la propunere ↗
E3.124 Pagina 62
Depolitizarea, profesionalizarea și dinamizarea activității Consiliului pentru Monitorizarea Implementării Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, autoritate autonomă, aflată sub control parlamentar;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
11. Depolitizarea, profesionalizarea și dinamizarea activității Consiliului pentru Monitorizarea Implementării Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, autoritate autonomă, aflată sub control parlamentar; în prezent, această instituție, care ar trebui să responsabilizeze statul social România asupra dramelor și neajunsurilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate este captivă politic fiind în fapt un rezervor de sinecuri. Nu apare nici măcar o referință la cele 1260 de decese, adulți și copii, multe din neglijență, în raportul pe 2018 al acestei
instituții. Consiliul trebuie să își urmeze menirea de îndată.
Legătură la propunere ↗
E3.125 Pagina 62
Tranziția dinspre tutela spre decizie asistată, dinspre decizia substituită înspre decizia asistată; întărirea capacității juridice a persoanelor cu dizabilități, conform articolului 12 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (Legea nr. 221 din 2010).
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
12. Tranziția dinspre tutela spre decizie asistată, dinspre decizia substituită înspre decizia asistată; întărirea capacității juridice a persoanelor cu dizabilități, conform articolului 12 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (Legea nr. 221 din 2010).
Legătură la propunere ↗
E3.126 Pagina 62
Demararea unui amplu proces de dezinstituționalizare și trecere progresivă la viața în comunitate, transformarea spitalelor de psihiatrie cronici în centre de servicii de sănătate mintală comunitare, inclusive și asigurarea serviciilor de cazare prin intermediul locuințelor protejate (minim sau maxim, în funcție de nevoile persoanelor cu probleme de sănătate mintală /dizabilități mintale);
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
13. Demararea unui amplu proces de dezinstituționalizare și trecere progresivă la viața în comunitate, transformarea spitalelor de psihiatrie cronici în centre de servicii de sănătate mintală comunitare, inclusive și asigurarea serviciilor de cazare prin intermediul locuințelor protejate (minim sau maxim, în funcție de nevoile persoanelor cu probleme de sănătate mintală /dizabilități mintale);
Legătură la propunere ↗
E3.127 Pagina 62
Eficientizarea activității Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog din subordinea Ministerului Sănătății.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
14. Eficientizarea activității Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog din subordinea Ministerului Sănătății. Activitatea acestuia este în principal de birou, fără o cunoaștere reală a nevoilor pacienților și personalului angajat în spitalele de psihiatrie, fără a fi inițiat colectarea și analiza datelor privind internările voluntare sau nevoluntare, tipologia, cauzele deceselor survenite în spitalele de psihiatrie, monitorizarea, raportarea și îmbunătățirea Programului Național de Ergoterapie, verificarea și raportarea modului în care sunt tratați pacienții din spitalele de psihiatrie, cel puțin în cazurile grave prezentate de ONG-uri și presă. Echipa CNSMLA este formată dintr-un director și medic psihiatru, o asistentă medical, un consilier juridic și o contabilă. CNSMLA a fost înființat drept răspuns la problemele ridicate din spitale de Comisia Europeană în perioada de preaderare a României la UE.
Legătură la propunere ↗
E3.128 Paginile 62 - 63
Urmărirea executării hotărârilor CEDO împotriva României (cu titlu de exemplu):
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
15. Urmărirea executării hotărârilor CEDO împotriva României (cu titlu de exemplu):
Parascineti c. România (2012), Centrul de Resurse Juridice în numele lui V. Câmpeanu c. României (2014). În cauza Parascineti, România avea obligația de a depune un Plan de acțiune privind reforma în psihiatrie. Serviciul de Executări al Consiliului Europei a atras atenția că așteaptă acest Plan din anul 2012 și a transmis României un ultimatum pentru martie 2020.
Legătură la propunere ↗
E3.129 Pagina 63
Actualizarea și aplicarea Ordinului ministrului sănătății nr 426 din 2006 privind Planul de acțiune în psihiatrie (niciodată nu a
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
16. Actualizarea și aplicarea Ordinului ministrului sănătății nr 426 din 2006 privind Planul de acțiune în psihiatrie (niciodată nu a
OBIECTIV
Medicină transfuzională
„Reorganizarea sistemului de transfuzii sanguine este esențială pentru sănătatea publică și siguranța și bunăstarea poporului român.” Aceasta este prima concluzie din Raportul Misiunii de Audit a Comisiei Europene—misiune solicitată de Ministerul Sănătății în 2016, realizată în 2017.
Spațiile sunt vechi și inadecvate pentru desfășurarea operațiunilor în condiții de siguranță. Echipamentele sunt depășite și insuficiente pentru gestionarea eficientă a colectării, testării și prelucrării sângelui. Printre cele mai severe lipsuri, se remarcă lipsa aproape totală a automatizării testării. Lipsa informatizării îngreunează sistemul de trasabilitate a sângelui și a componentelor sanguine, ceea ce reprezintă o amenințare la starea sănătății publice—din pricina probabilității ridicate a erorilor fatale.
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.130 Pagina 63
Îmbunătățirea și actualizarea legislației din domeniu și adaptarea acesteia pentru
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Îmbunătățirea și actualizarea legislației din domeniu și adaptarea acesteia pentru
fost mediatizat și pus în aplicare, conține elemente corecte și buget în euro, realizat într-un proiect de Twining la presiunea UE înainte de aderarea României)
Legătură la propunere ↗
E3.131 Pagina 63
Eficientizarea activității Centrelor comunitare de sănătate mintală, realizarea parteneriatului dintre MS–MMPS (în lipsa acestuia nu putem vorbi despre un proces real de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități din centrele DGASPC și nici închiderea spitalelor de psihiatrie cronici).
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
17. Eficientizarea activității Centrelor comunitare de sănătate mintală, realizarea parteneriatului dintre MS–MMPS (în lipsa acestuia nu putem vorbi despre un proces real de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități din centrele DGASPC și nici închiderea spitalelor de psihiatrie cronici).
De asemenea, se impun noi strategii de asigurare a resursei vitale—donatorul voluntar. Donarea de sânge este expresia maximă a altruismului uman. Unul din 10 pacienți care ajunge în spital are nevoie de sânge sau de produse derivate din sânge. Cu toate acestea, România se confruntă recurent cu crize majore de sânge. Intervențiile chirurgicale sunt amânate și reprogramate și în Centrele de Transfuzie se instituie Codul de Urgență— personalul își prelungește orele de program iar donatorii frecvenți sunt contactați telefonic și invitați să doneze. Odată cu îmbătrânirea populației (scăderea natalității, emigrația) numărul persoanelor eligibile pentru donare (vârsta între 18–60 de ani) scade. Organizația Mondială a Sănătății a elaborat o Strategie— Către Donarea 100% Voluntară—în care recomandă, pe lângă standarde de calitate, consolidarea unei baze constante de donatori (OMS recomandă un obiectiv de 40 de donări de la 20–25 de donatori constanți/1000 de locuitori/ an) prin crearea unei „culturi a donării”.
procesul etapizat de reorganizare (inclusiv plan de acțiuni);
Legătură la propunere ↗
E3.132 Pagina 64
Plan de investiții pe 5 ani pentru reorganizarea Sistemului de Transfuzii Sanguine din România (care include renovarea clădirilor/relocarea și achiziția de aparatură performantă pentru colectare, procesare, testare și depozitare);
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Plan de investiții pe 5 ani pentru reorganizarea Sistemului de Transfuzii Sanguine din România (care include renovarea clădirilor/relocarea și achiziția de aparatură performantă pentru colectare, procesare, testare și depozitare);
Legătură la propunere ↗
E3.133 Pagina 64
Reorganizarea sistemului de transfuzii în jurul unor centre regionale cu rol de platforme de colectare, prelucrare, testare, procesare și distribuție;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Reorganizarea sistemului de transfuzii în jurul unor centre regionale cu rol de platforme de colectare, prelucrare, testare, procesare și distribuție;
Legătură la propunere ↗
E3.134 Pagina 64
Includerea testării NAT în centrele regionale de tip platformă de testare;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Includerea testării NAT în centrele regionale de tip platformă de testare;
Legătură la propunere ↗
E3.135 Pagina 64
Informatizarea „de la venă la venă” a întregului lanț de proceduri transfuzionale;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Informatizarea „de la venă la venă” a întregului lanț de proceduri transfuzionale;
Legătură la propunere ↗
E3.136 Pagina 64
Extinderea la nivel național a proiectului Donorium—pentru a facilita procesul de donare (prin programarea la donare) și comunicarea dintre donatori și centrele de transfuzii sanguine (alerte în funcție de grupele de sânge necesare la momentul respectiv);
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
6. Extinderea la nivel național a proiectului Donorium—pentru a facilita procesul de donare (prin programarea la donare) și comunicarea dintre donatori și centrele de transfuzii sanguine (alerte în funcție de grupele de sânge necesare la momentul respectiv);
Legătură la propunere ↗
E3.137 Pagina 64
Creșterea capacității administrative și de management al calității la nivelul INHT, Centrelor de Transfuzii și Unităților de
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
7. Creșterea capacității administrative și de management al calității la nivelul INHT, Centrelor de Transfuzii și Unităților de
OBIECTIV
Medicina materno-fetală
Una din cinci sarcini sunt evaluate pentru prima dată de obstetrician în momentul nașterii. Astfel, mortalitatea maternă este de 11,4/100.000 de nașteri, peste dublul mediei UE și de 3 ori mai ridicată față de Slovenia, Slovacia și Bulgaria, de peste 6 ori mai mare comparativ cu Italia și Spania și de aproape 10 ori mai mare față de Austria și Polonia; dintre aceste decese 3 din 10 se datorează unor boli preexistente, reflectând lipsa controalelor medicale în sarcină. 1 din 4 decese se datorează avortului, rata avorturilor fiind
Transfuzii din spitale. Instruirea adecvată și permanentă a întregului personal implicat în donarea, colectarea, testarea, distribuția, depozitarea și administrarea componentelor sanguine;
Legătură la propunere ↗
E3.138 Pagina 64
Dezvoltarea rețelei de colectare, prelucrare și utilizare a plasmei și a produselor derivate din plasmă;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
8. Dezvoltarea rețelei de colectare, prelucrare și utilizare a plasmei și a produselor derivate din plasmă;
Legătură la propunere ↗
E3.139 Pagina 64
Creșterea numărului de donatori prin organizarea unor caravane cu rol de informare / colectare, precum și prin dezvoltarea și extinderea punctelor de recoltare în spitale;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
9. Creșterea numărului de donatori prin organizarea unor caravane cu rol de informare / colectare, precum și prin dezvoltarea și extinderea punctelor de recoltare în spitale;
Legătură la propunere ↗
E3.140 Pagina 64
Creșterea normativului de personal pentru a putea extinde programul de primire a donatorilor;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
10. Creșterea normativului de personal pentru a putea extinde programul de primire a donatorilor;
Legătură la propunere ↗
E3.141 Pagina 64
Promovarea tehnologiilor de avangardă ce permit diminuarea consumului de componente sanguine;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
11. Promovarea tehnologiilor de avangardă ce permit diminuarea consumului de componente sanguine;
Legătură la propunere ↗
E3.142 Pagina 64
Introducerea specializării medicinei transfuzionale;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
12. Introducerea specializării medicinei transfuzionale;
Legătură la propunere ↗
E3.143 Paginile 64 - 65
Promovarea autotransfuziei.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
13. Promovarea autotransfuziei.
peste dublul mediei europene. De altfel avortul este principala metodă contraceptivă la adolescente, în România 1 din 10 mame fiind minoră. Înregistrăm 34 de sarcini/1000 de adolescente—cele mai multe sarcini la minore din Uniunea Europeană, acestea fiind în mare parte sarcini cu risc.
Mortalitatea infantilă la copii sub 1 an este peste dublul mediei UE Anual mor 2000 de copii sub 5 ani în România, 70% dintre aceștia sub 1 an. Această situație tragică se datorează și testării insuficiente a nou-născuților pentru boli congenitale metabolice, endocrine sau
cardiovasculare, incidența acestora fiind de 1/1000 de nașteri (1/1200 de nașteri sunt copii cu cord malformat). Programul Național de screening neonatal acoperă doar o treime dintre nou-născuți și se testează doar 2 boli (fenilcetonuria și hipotiroidismul congenital). Spre comparație în SUA se face screening neonatal pentru 21 de boli, Canada și Germania peste 30 iar Ungaria 20. O alta cauza a mortalității infantile crescute este absenta implementării screeningului populațional antenatal începând din primul trimestru pentru complicații materne și fetale ale sarcinii.
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.144 Pagina 65
Este necesară o Strategie națională de sănătate reproductivă care să vizeze educația, educația sexuală și relațională în școli—introducerea „Educației reproductive” ca materie curiculară o dată pe ciclul de învățământ;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Este necesară o Strategie națională de sănătate reproductivă care să vizeze educația, educația sexuală și relațională în școli—introducerea „Educației reproductive” ca materie curiculară o dată pe ciclul de învățământ;
Legătură la propunere ↗
E3.145 Pagina 65
Promovarea planificării familiale. Acordarea de competențe medicului de familie pentru prescrierea și urmărirea utilizatoarelor de metode de planificare familială
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Promovarea planificării familiale. Acordarea de competențe medicului de familie pentru prescrierea și urmărirea utilizatoarelor de metode de planificare familială
Legătură la propunere ↗
E3.146 Pagina 65
Prevenția bolilor cu transmitere sexuală.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Prevenția bolilor cu transmitere sexuală.
Legătură la propunere ↗
E3.147 Pagina 65
Creșterea accesului la servicii integrate de planning/sănătatea reproducerii prin creșterea acoperirii teritoriale și acordarea de competențe și atribuții cabinetelor de planificare familială. Este nevoie și de accesul mai facil la produsele contraceptive gratuite pentru populația vulnerabilă și țintirea mai bună a acestei populații cu sprijinul asistenței medicale comunitare.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Creșterea accesului la servicii integrate de planning/sănătatea reproducerii prin creșterea acoperirii teritoriale și acordarea de competențe și atribuții cabinetelor de planificare familială. Este nevoie și de accesul mai facil la produsele contraceptive gratuite pentru populația vulnerabilă și țintirea mai bună a acestei populații cu sprijinul asistenței medicale comunitare.
Legătură la propunere ↗
E3.148 Pagina 65
Încurajarea (atât în rândul pacienților cat și a personalului medical) folosirii avortului medicamentos ca alternativa la întreruperea chirurgicala a sarcinii (chiuretaj uterin)
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Încurajarea (atât în rândul pacienților cat și a personalului medical) folosirii avortului medicamentos ca alternativa la întreruperea chirurgicala a sarcinii (chiuretaj uterin)
Legătură la propunere ↗
E3.149 Pagina 65
Asigurarea accesului universal la îngrijire antenatală bazată pe prevenția și detecția
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
6. Asigurarea accesului universal la îngrijire antenatală bazată pe prevenția și detecția
Există o tendință îngrijorătoare de creștere a nașterilor prin cezariană, peste 35%, în Municipiul București ajungând chiar spre 70%, în ciuda recomandărilor OMS de a menține o rată a cezarienelor de 10–15%.
De asemenea practica alăptării naturale la nou-născut și copilul mic este profund deficitară, doar 20% dintre mame alăptându-și copii; mai mult, alăptarea exclusiv la sân a copilului pînă la 6 luni, recomandare expresă a Organizației Mondiale a Sănătății se realizează pentru mai puțin de 15% dintre copii.
complicațiilor materne și fetale ale sarcinii începând din primul trimestru; continuarea îngrijirilor în concordanță cu riscurile identificate.
Legătură la propunere ↗
E3.150 Pagina 65
Dezvoltarea unui program de formare de formatori regionali ce se vor ocupa de pregătire suplimentara a medicilor din specialitatea de Obstetrică-Ginecologie pentru ecografie fetală/screening de trimestrul 1 și 2 pentru sindromuri genetice, malformații, complicații ale sarcinii, examinările urmând a fi decontate 100% de Casa de Asigurări / Autoritatea Locală.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
7. Dezvoltarea unui program de formare de formatori regionali ce se vor ocupa de pregătire suplimentara a medicilor din specialitatea de Obstetrică-Ginecologie pentru ecografie fetală/screening de trimestrul 1 și 2 pentru sindromuri genetice, malformații, complicații ale sarcinii, examinările urmând a fi decontate 100% de Casa de Asigurări / Autoritatea Locală.
Legătură la propunere ↗
E3.151 Pagina 65
Finanțarea în totalitate de la stat a 6–8 vizite prenatale la medic pentru orice gravidă, asigurată sau neasigurată și pachet gratuit pentru investigațiile prenatale esențiale.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
8. Finanțarea în totalitate de la stat a 6–8 vizite prenatale la medic pentru orice gravidă, asigurată sau neasigurată și pachet gratuit pentru investigațiile prenatale esențiale.
Legătură la propunere ↗
E3.152 Pagina 65
Vom face un program național „Bun venit nou-născutului” care va oferi trusouri pentru îngrijirea nou-născuților proveniți din medii defavorizate, cu condiția ca mamele să se înscrie în programele pre și post natale de monitorizare a sănătății.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
9. Vom face un program național „Bun venit nou-născutului” care va oferi trusouri pentru îngrijirea nou-născuților proveniți din medii defavorizate, cu condiția ca mamele să se înscrie în programele pre și post natale de monitorizare a sănătății.
Legătură la propunere ↗
E3.153 Pagina 65
Asigurarea îngrijirii la naștere ținând cont de nevoile medicale și psiho-sociale ale mamei.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
10. Asigurarea îngrijirii la naștere ținând cont de nevoile medicale și psiho-sociale ale mamei.
Legătură la propunere ↗
E3.154 Pagina 66
Sub-program național pentru moașe și doule.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
11. Sub-program național pentru moașe și doule.
Legătură la propunere ↗
E3.155 Pagina 66
Dotarea cu ecocardiografe a maternităților, instruirea neonatologilor și instituirea ecocardiografiei de diagnostic al malformațiilor cardiace congenitale la toți nou-născuții și screening pentru luxația congenitală de șold.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
12. Dotarea cu ecocardiografe a maternităților, instruirea neonatologilor și instituirea ecocardiografiei de diagnostic al malformațiilor cardiace congenitale la toți nou-născuții și screening pentru luxația congenitală de șold.
Legătură la propunere ↗
E3.156 Pagina 66
Dezvoltarea facilităților de neonatologie aplicată, cu accent pe patologia complexă a nou-născutului (prematuritate, malformații etc.)
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
13. Dezvoltarea facilităților de neonatologie aplicată, cu accent pe patologia complexă a nou-născutului (prematuritate, malformații etc.)
OBIECTIV
Rezistența antimicrobiană— Infecții nosocomiale
România exportă antibiorezistență—bacterii multirezistente, cultivate în spitale. Astfel avem cel mai ridicat nivel de antibiorezistență din UE pentru Stafilococcus aureus și pentru Pseudomonas aeruginosa și printre cele mai ridicate niveluri pentru Acinetobacter,
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.157 Pagina 66
Prevenirea utilizării excesive și incorecte a antibioticelor în zona zootehniei. Astfel, trebuie limitată/exclusă folosirea acestora în scop preventiv sau pentru stimularea creșterii. Introducerea pe această cale a antibioticelor în ciclurile naturale din sol și apă conduce creșterea de ansamblu a rezistenței la antibiotice.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Prevenirea utilizării excesive și incorecte a antibioticelor în zona zootehniei. Astfel, trebuie limitată/exclusă folosirea acestora în scop preventiv sau pentru stimularea creșterii. Introducerea pe această cale a antibioticelor în ciclurile naturale din sol și apă conduce creșterea de ansamblu a rezistenței la antibiotice.
Legătură la propunere ↗
E3.158 Pagina 66
Stoparea poluării farmaceutice prin preluarea de către farmacii, în vederea incinerării a medicamentelor expirate de la populație. Aproximativ 1.500 de tone de medicamente expirate ajung anual la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare în România. Este necesară crearea unei scheme de finanțare
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Stoparea poluării farmaceutice prin preluarea de către farmacii, în vederea incinerării a medicamentelor expirate de la populație. Aproximativ 1.500 de tone de medicamente expirate ajung anual la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare în România. Este necesară crearea unei scheme de finanțare
Legătură la propunere ↗
E3.159 Pagina 66
Creșterea numărului de teste pentru boli metabolice și endocrinologice congenitale și creșterea ariei de acoperire.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
14. Creșterea numărului de teste pentru boli metabolice și endocrinologice congenitale și creșterea ariei de acoperire.
Legătură la propunere ↗
E3.160 Pagina 66
Promovarea alăptării naturale și diseminarea cunoștințelor și informațiilor relevante referitoare la îngrijirea nou-născutului.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
15. Promovarea alăptării naturale și diseminarea cunoștințelor și informațiilor relevante referitoare la îngrijirea nou-născutului.
Legătură la propunere ↗
E3.161 Pagina 66
Înființarea „băncilor” de lapte matern la care să contribuie mamele cu surplus și care să suplinească deficitul biologic al unora dintre lăuze.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
16. Înființarea „băncilor” de lapte matern la care să contribuie mamele cu surplus și care să suplinească deficitul biologic al unora dintre lăuze.
Klebsiella pneumoniae, E. coli, pneumococ sau entorococi. Infecțiile nosocomiale cu aceste bacterii sunt responsabile de 25.000 de spitalizări și peste 1.500 de decese în spitalele din România. Este esențială elaborarea și implementarea cu termene și responsabili a unui Plan Național de Acțiune Împotriva Creșterii Amenințării Rezistenței Anti-microbiene.
a preluării și incinerării medicamentelor expirate pornind de la principiul responsabilității extinse a producătorului.
Legătură la propunere ↗
E3.162 Pagina 66
Ameliorarea măsurilor de prevenție și control al infecțiilor asociate actului medical (IAAM) în spitale. Procedurarea strictă a actului medical prin auditarea și impunerea măsurilor de igienă. Cel puțin 20% dintre IAAM pot fi prevenite astfel prin implementarea ubicuă a acestor măsuri.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Ameliorarea măsurilor de prevenție și control al infecțiilor asociate actului medical (IAAM) în spitale. Procedurarea strictă a actului medical prin auditarea și impunerea măsurilor de igienă. Cel puțin 20% dintre IAAM pot fi prevenite astfel prin implementarea ubicuă a acestor măsuri.
Legătură la propunere ↗
E3.163 Paginile 66 - 67
Întărirea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale și prin introducerea în echipele SPIAAM din Spitale (Serviciul de
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Întărirea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale și prin introducerea în echipele SPIAAM din Spitale (Serviciul de
prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale) și responsabilizarea conform curriculei de pregătire a medicului Igienist și a asistentului medical de Igienă și Sănătate Publică.
Legătură la propunere ↗
E3.164 Pagina 67
Măsuri administrative energice pentru creșterea gradului de declarare al acestora de către personalul medical, inclusiv introducerea în anexele contractelor de management ale managerilor și șefilor de secție a unui indicator cantitativ procentual de asumare a creșterii declarării spre media UE a infecțiilor asociate actului medical.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Măsuri administrative energice pentru creșterea gradului de declarare al acestora de către personalul medical, inclusiv introducerea în anexele contractelor de management ale managerilor și șefilor de secție a unui indicator cantitativ procentual de asumare a creșterii declarării spre media UE a infecțiilor asociate actului medical.
Legătură la propunere ↗
E3.165 Pagina 67
Ghiduri clare pentru antibioterapie în spitale și în practica medicinei primare, ghiduri reiterate constant, astfel încât să prevenim suprautilizarea acestora. 50% dintre prescrierile de antibiotice nu sunt eficiente sau justificate iar 15% din consumul de antibiotic este fără prescripție medical.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
6. Ghiduri clare pentru antibioterapie în spitale și în practica medicinei primare, ghiduri reiterate constant, astfel încât să prevenim suprautilizarea acestora. 50% dintre prescrierile de antibiotice nu sunt eficiente sau justificate iar 15% din consumul de antibiotic este fără prescripție medical.
Legătură la propunere ↗
E3.166 Pagina 67
Vom crește accesul la Instrumente de Diagnostic Rapid pentru a distinge infecțiile virale de cele bacteriene, direct în
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
7. Vom crește accesul la Instrumente de Diagnostic Rapid pentru a distinge infecțiile virale de cele bacteriene, direct în
OBIECTIV
Medicina stomatologică
Avem una dintre cele mai mari ponderi ale nevoilor medicale nesatisfăcute privitor la asistența stomatologică.
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.167 Pagina 67
Asigurări medicale stomatologice complementare, deductibile fiscal în paralel cu creșterea finanțării și a paletei de proceduri stomatologice acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
1. Asigurări medicale stomatologice complementare, deductibile fiscal în paralel cu creșterea finanțării și a paletei de proceduri stomatologice acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate
Legătură la propunere ↗
E3.168 Pagina 67
Creșterea accesului la servicii stomatologice de calitate: reducerea TVA redus la
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
2. Creșterea accesului la servicii stomatologice de calitate: reducerea TVA redus la
cabinetele medicale și astfel să limităm prescrierea de antibiotice strict acolo unde ele sunt indispensabile.
Legătură la propunere ↗
E3.169 Pagina 67
Accesibilizarea determinării rezistenței și antibiogramelor în medicina umană și veterinară. Este extrem de importantă limitarea antibioticelor de ultimă linie strict pentru uz uman avizat.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
8. Accesibilizarea determinării rezistenței și antibiogramelor în medicina umană și veterinară. Este extrem de importantă limitarea antibioticelor de ultimă linie strict pentru uz uman avizat.
Legătură la propunere ↗
E3.170 Pagina 67
Tuberculoza multi-rezistentă este cauza principală de deces datorat antibiorezistenței. Este necesară intrarea în standardul de practică pneumologică a testării rezistenței la tuberculostatice pentru toți pacienții nou diagnosticați astfel încât MDR-TB (tuberculoza multi-rezistentă) să fie tratată adecvat chiar de la început;
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
9. Tuberculoza multi-rezistentă este cauza principală de deces datorat antibiorezistenței. Este necesară intrarea în standardul de practică pneumologică a testării rezistenței la tuberculostatice pentru toți pacienții nou diagnosticați astfel încât MDR-TB (tuberculoza multi-rezistentă) să fie tratată adecvat chiar de la început;
Legătură la propunere ↗
E3.171 Pagina 67
Vom regândi sistemul de achiziție de către spitale a antibioticelor de la un sistem preț per pilulă la un sistem tip abonament; astfel, toate antibioticele de ultimă linie pentru bacterii multi-rezistente vor fi disponibile la momentul oportun și în cantitatea necesară.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
10. Vom regândi sistemul de achiziție de către spitale a antibioticelor de la un sistem preț per pilulă la un sistem tip abonament; astfel, toate antibioticele de ultimă linie pentru bacterii multi-rezistente vor fi disponibile la momentul oportun și în cantitatea necesară.
9% pentru echipamentele, instrumentarul, materialele și consumabilele folosite în stomatologie;
Legătură la propunere ↗
E3.172 Paginile 67 - 68
Simplificarea practicii de radiologie stomatologică diagnostică: eliminarea birocrație excesive pentru instalarea și autorizarea aparaturii de radiologie în stomatologie,
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
3. Simplificarea practicii de radiologie stomatologică diagnostică: eliminarea birocrație excesive pentru instalarea și autorizarea aparaturii de radiologie în stomatologie,
actualizarea tematicii pentru permisul de exercitare de nivel 2 în conformitate cu tehnologiile digitale moderne; prelungirea valabilității acestui permis de la 5 la 10 ani.
Legătură la propunere ↗
E3.173 Pagina 68
Profesionalizarea și acoperirea legală a ariilor de practică, ex:—atestat de studii complementare pentru injectare de fillere; dorim să evităm practica în clandestinitate sau nedeontologică. Dorim act medical asumat și responsabil, indiferent de procedură.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
4. Profesionalizarea și acoperirea legală a ariilor de practică, ex:—atestat de studii complementare pentru injectare de fillere; dorim să evităm practica în clandestinitate sau nedeontologică. Dorim act medical asumat și responsabil, indiferent de procedură.
Legătură la propunere ↗
E3.174 Pagina 68
Susținerea turismului medical stomatologic—Promovarea ofertelor cabinetelor de stomatologie la târgurile de profil din străinătate. Medicii stomatologi din România folosesc aceleași tehnologii, oferă aceeași calitate a actului medical dar percep onorarii mai mici decât în majoritatea statelor membre UE, astfel încât reprezintă o resursă semnificativă și insuficient promovată.
Diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile medicale—Specialități medicale
5. Susținerea turismului medical stomatologic—Promovarea ofertelor cabinetelor de stomatologie la târgurile de profil din străinătate. Medicii stomatologi din România folosesc aceleași tehnologii, oferă aceeași calitate a actului medical dar percep onorarii mai mici decât în majoritatea statelor membre UE, astfel încât reprezintă o resursă semnificativă și insuficient promovată.
Legătură la propunere ↗
E3.175 Pagina 68
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.176 Pagina 68
Asigurarea finanțării pentru fiecare obiectiv din Strategia Națională privind Controlul Hepatitelor Virale și pentru tot circuitul—prevenție, testare, diagnostic, tratament antiviral, monitorizare clinico-biologică, îngrijiri auxiliare; estimările arată că România are unele dintre cele mai mari prevalențe din Europa pentru hepatitele B și C. Este esențială ralierea la efortul internațional de eradicare a hepatitelor virale ca amenințare globală până în 2030, obiective asumate de Organizația Mondială a Sănătății și de Organizația Națiunilor Unite prin documente strategice asumate și de România.
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
1. Asigurarea finanțării pentru fiecare obiectiv din Strategia Națională privind Controlul Hepatitelor Virale și pentru tot circuitul—prevenție, testare, diagnostic, tratament antiviral, monitorizare clinico-biologică, îngrijiri auxiliare; estimările arată că România are unele dintre cele mai mari prevalențe din Europa pentru hepatitele B și C. Este esențială ralierea la efortul internațional de eradicare a hepatitelor virale ca amenințare globală până în 2030, obiective asumate de Organizația Mondială a Sănătății și de Organizația Națiunilor Unite prin documente strategice asumate și de România.
Legătură la propunere ↗
E3.177 Pagina 68
Adresarea „catastrofei morale” numită tuberculoză. Tuberculoza este o boală care poate fi prevenită, tratată și vindecată. Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă ale ONU propun scăderea mortalității prin tuberculoză cu 90% până în 2030 iar OMS are ca țintă reducerea incidenței acestei boli cu 90% până în 2035. România trebuie să se ralieze acestor obiective globale prin creșterea calității îngrijirii pacienților
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
2. Adresarea „catastrofei morale” numită tuberculoză. Tuberculoza este o boală care poate fi prevenită, tratată și vindecată. Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă ale ONU propun scăderea mortalității prin tuberculoză cu 90% până în 2030 iar OMS are ca țintă reducerea incidenței acestei boli cu 90% până în 2035. România trebuie să se ralieze acestor obiective globale prin creșterea calității îngrijirii pacienților
cu tuberculoză și prin investiții necesare în rețeaua de ftiziologie din România; screening și depistare activă a bolii în zonele sociale de „excluziune” cu finanțare din Fondul Global.
Legătură la propunere ↗
E3.178 Pagina 68
Program de tratament și recuperare post traumatic pentru marii arși. Dorim redesenarea, renovarea și dotarea infrastructurii de tratament a marilor arși în toată țara și, de asemenea, elaborarea protocoale și ghiduri de tratament pentru arși.
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
3. Program de tratament și recuperare post traumatic pentru marii arși. Dorim redesenarea, renovarea și dotarea infrastructurii de tratament a marilor arși în toată țara și, de asemenea, elaborarea protocoale și ghiduri de tratament pentru arși.
Legătură la propunere ↗
E3.179 Paginile 68 - 69
Finanțarea adecvată a tuturor Acțiunilor Prioritare din cadrul Programului Național Integrat al Marilor Urgențe pentru ca fiecare pacient să poată beneficia de tratamentul optim pentru situația critică a unei urgențe amenințătoare de viață. Concomitent, va fi accelerat procesul de înființare a unităților de accident vascular cerebral acut—tromboliză în fiecare Unitate de Primiri Urgențe, a compartimentelor de cardiologie intervențională și a unităților de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
4. Finanțarea adecvată a tuturor Acțiunilor Prioritare din cadrul Programului Național Integrat al Marilor Urgențe pentru ca fiecare pacient să poată beneficia de tratamentul optim pentru situația critică a unei urgențe amenințătoare de viață. Concomitent, va fi accelerat procesul de înființare a unităților de accident vascular cerebral acut—tromboliză în fiecare Unitate de Primiri Urgențe, a compartimentelor de cardiologie intervențională și a unităților de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici
(USTACC). De asemenea vor fi introduși în Acțiunea Prioritară Inimă și pacienții cu infarct non-STEMI conform recomandărilor ESC. Rata mortalității cauzate de boala cardiacă ischemică este de aproape trei ori mai mare în România comparative cu media UE iar accidentul vascular cerebral cu 256 de decese la 100 000 de locuitori în 2016 (mult peste media UE de 80) rămâne a doua cauză de deces.
Legătură la propunere ↗
E3.180 Pagina 69
Inițierea unui sistem de neuroreabilitare, aceasta făcând parte integrantă din terapia de prevenție secundară a accidentului vascular cerebral.
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
5. Inițierea unui sistem de neuroreabilitare, aceasta făcând parte integrantă din terapia de prevenție secundară a accidentului vascular cerebral.
Legătură la propunere ↗
E3.181 Pagina 69
Extinderea Programului Național de Îngrijiri Paliative. În România se moare barbar și nedemn. În jur de 10% dintre pacienții care au nevoie au acces la îngrijire paliativă. Propunem un program care să asigure fiecăruia alinarea suferinței în faza terminală a bolii. Prin acest program vom asigura finanțare pentru centre de paliație în fiecare spital județean și pentru îngrijire paliativă la domiciliu.
Alte măsuri esențiale— Programe Naționale
6. Extinderea Programului Național de Îngrijiri Paliative. În România se moare barbar și nedemn. În jur de 10% dintre pacienții care au nevoie au acces la îngrijire paliativă. Propunem un program care să asigure fiecăruia alinarea suferinței în faza terminală a bolii. Prin acest program vom asigura finanțare pentru centre de paliație în fiecare spital județean și pentru îngrijire paliativă la domiciliu.
Legătură la propunere ↗
E3.182 Paginile 69 - 70
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
Estimările pe modele internaționale prevăd o evoluție sumbră pornind de la starea de fapt de azi. O depășire a numărului total de paturi ATI raportat de România (1.744) pe 18 noiembrie, o depășire a numărului total de paturi câteva zile mai târziu, un vârf de 211 decese pe 3 decembrie (presupunând măsuri limitative azi). INSP nu oferă în raportul săptămânal predicții pe orice model, ultimul raport de supraveghere se bazează pe date raportate până la 18 octombrie.
Situația globală transmisă de INSP la data de 27 octombrie 2020 este la fel de îngrijorătoare, cu 383.256 de cazuri noi față de ziua precedentă și 3.912 decese, cu manifestarea valului 2 în Europa. Diferența majoră însă între principalele state europene și România este ponderea deceselor zilnice din totalul de cazuri confirmate zilnice (chiar dacă decesele sunt rezultatul infectărilor din urmă cu 20–25 de zile, există o relevanță statistică).
Ultimele 24 de ore la 27 octombrie 2020
Țara / perioada: România, medie zilnică 11–18 octombrie; Cazuri confirmate: 3.450; Decese: 58; Decese / cazuri confirmate (%): 1,68%
Țara / perioada: Franța; Cazuri confirmate: 26.771; Decese: 257; Decese / cazuri confirmate (%): 0,96%
Țara / perioada: Italia; Cazuri confirmate: 17.007; Decese: 141; Decese / cazuri confirmate (%): 0,83%
Țara / perioada: Spania; Cazuri confirmate: 52.188; Decese: 279; Decese / cazuri confirmate (%): 0,53%
Țara / perioada: Marea Britanie; Cazuri confirmate: 20.890; Decese: 102; Decese / cazuri confirmate (%): 0,49%
Țara / perioada: Belgia; Cazuri confirmate: 15.622; Decese: 73; Decese / cazuri confirmate (%): 0,47%
Țara / perioada: Germania; Cazuri confirmate: 11.409; Decese: 42; Decese / cazuri confirmate (%): 0,37%
Țara / perioada: Elveția; Cazuri confirmate: 17.355; Decese: 37; Decese / cazuri confirmate (%): 0,21%
Țara / perioada: Austria; Cazuri confirmate: 2.512; Decese: 4; Decese / cazuri confirmate (%): 0,16%
Sunt necesare măsuri de prevenire, de adaptare, de tratare și de pregătire medicală și socio-economică. Toate aceste lucruri depind de pachete de măsuri integrate și de o bună colaborare la fiecare nivel (local, județean, regional, central, european, mondial), în schimbul de bune practici, concluzii din cercetări și din rezultatul măsurilor implementate, sesizarea rapidă a tuturor problemelor și gestionarea comună a resurselor. Un exemplu în acest sens este rețeaua de medici români din străinătate care de la începutul crizei a tradus rapid ghiduri din țările unde COVID–19 a fost prezent înaintea României pentru a susține medicii de aici cu concluziile practicilor de acolo, în acord cu recomandările WHO, însă
EVALUARE
Situația epidemiei nSARS–COV2/COVID–19 prezintă în acest moment trei categorii de probleme distincte, din perspectiva sănătății publice:
Legătură la propunere ↗
E3.183 Pagina 70
Manifestarea pe termen scurt a unui dezastru umanitar prin depășirea capacității reale de tratament a cazurilor grave și critice. Aplatizarea curbei exponențiale de infectare este dificilă în condițiile în care campania electorală face ca măsurile nepopulare să fie greu de decis.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
1. Manifestarea pe termen scurt a unui dezastru umanitar prin depășirea capacității reale de tratament a cazurilor grave și critice. Aplatizarea curbei exponențiale de infectare este dificilă în condițiile în care campania electorală face ca măsurile nepopulare să fie greu de decis.
OBIECTIVE
Pe termen scurt:
Legătură la propunere ↗
E3.184 Pagina 70
Comunicarea cu populația și obținerea complianței voluntare cu măsurile de prevenție și creșterea capacității de testare.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
1. Comunicarea cu populația și obținerea complianței voluntare cu măsurile de prevenție și creșterea capacității de testare.
Legătură la propunere ↗
E3.185 Pagina 70
Colaborarea mai bună cu toate părțile implicate în gestionarea medicală a situației—medici de familie (inclusiv prin asociații profesionale), personalul medical din spitale. Identificarea unor alte facilități de îngrijire a pacienților (ex: Facultatea de
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
2. Colaborarea mai bună cu toate părțile implicate în gestionarea medicală a situației—medici de familie (inclusiv prin asociații profesionale), personalul medical din spitale. Identificarea unor alte facilități de îngrijire a pacienților (ex: Facultatea de
aceste procese bazate pe generozitatea unor voluntari pot fi replicate și instituțional cu resursele potrivite.
Măsurile la care facem referire se regăsesc în mai multe capitole din program. Soluții pentru sprijinul pentru școala online se regăsesc în capitolul de educație, pentru accesul la servicii publice de la distanță în cel de digitalizare și reforma administrației, în capitolul de economie se regăsesc măsurile de telemuncă și muncă flexibilă și cele care depinde de autoritățile locale în ghidurile de recomandări publicate anterior. Aici le vom prezenta detaliat pe cele care țin de sistemul de Sănătate.
Legătură la propunere ↗
E3.186 Pagina 70
Personalul medical insuficient în situația actuală, extenuat și cu risc crescut de îmbolnăvire și incapacitare.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
2. Personalul medical insuficient în situația actuală, extenuat și cu risc crescut de îmbolnăvire și incapacitare.
Legătură la propunere ↗
E3.187 Pagina 70
Probleme cronice de sistem—management defectuos al spitalelor, DSP-urilor și serviciilor de ambulanță, incapacitatea de a implementa circuite separate în toate unitățile medicale, infecții nosocomiale (bacteriene și virale), absența unui proces național unitar de gestiune a focarelor COVID–19.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
3. Probleme cronice de sistem—management defectuos al spitalelor, DSP-urilor și serviciilor de ambulanță, incapacitatea de a implementa circuite separate în toate unitățile medicale, infecții nosocomiale (bacteriene și virale), absența unui proces național unitar de gestiune a focarelor COVID–19.
Medicină Veterinară are stație de oxigen și personal calificabil).
Legătură la propunere ↗
E3.188 Pagina 70
Eficientizarea răspunsului sistemului de sănătate la numărul în creștere al îmbolnăvirilor.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
3. Eficientizarea răspunsului sistemului de sănătate la numărul în creștere al îmbolnăvirilor.
Legătură la propunere ↗
E3.189 Paginile 70 - 71
Eficientizarea tratamentului pacienților infectați COVID–19—creșterea capacității secțiilor de terapie intensivă și un model flexibil de creștere a personalului din aceste secții.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
4. Eficientizarea tratamentului pacienților infectați COVID–19—creșterea capacității secțiilor de terapie intensivă și un model flexibil de creștere a personalului din aceste secții.
Pe termen mediu:
Legătură la propunere ↗
E3.190 Pagina 71
Pregătirea campaniei de informare a populației privind vaccinarea COVID–19 și pregătirea distribuției și administrării vaccinurilor. Inițierea dezbaterii despre categoriile socio-profesionale pentru care vaccinarea va fi obligatorie și definirea opțiunilor pentru categoriile vulnerabile.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
1. Pregătirea campaniei de informare a populației privind vaccinarea COVID–19 și pregătirea distribuției și administrării vaccinurilor. Inițierea dezbaterii despre categoriile socio-profesionale pentru care vaccinarea va fi obligatorie și definirea opțiunilor pentru categoriile vulnerabile.
• Gestiunea epidemiologică a cazurilor de coronavirus: identificare, anchete epidemiologice izolarea celor expuși, tratament, pregătirea campaniei de vaccinare. Publicarea datelor despre focare și modul de răspândire, în regim controlat dar extins.
• Eficientizarea tratamentului pacienților infectați COVID–19—creșterea capacității secțiilor de terapie intensivă și un model flexibil de creștere a personalului din aceste secții
MĂSURI
Legătură la propunere ↗
E3.191 Pagina 71
Comunicarea cu populația și obținerea complianței voluntare cu măsurile de prevenție.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
1. Comunicarea cu populația și obținerea complianței voluntare cu măsurile de prevenție.
• Comunicarea prin studii de caz pe focare, așa cum a fost cazul Gerota—Nelu Lupu.
• Întărirea rolului medicilor de familie și al autorităților locale, inclusiv poliție locală, în comunicarea centrată pe focar și împrejurimi.
• Stabilirea de comun acord cu medicii de familie a măsurilor necesare pentru o bună gestionare a implicării acestora și stabilirea de penalități pentru încălcarea măsurilor astfel stabilite.
• Pregătirea implicării personalului ce nu e de specialitate medicală, de exemplu
• Pregătirea campaniei de informare a populației privind vaccinarea COVID–19 și pregătirea distribuției și administrării vaccinurilor. La acest moment nu este pregătită suficient și nu sunt stocuri pentru campania de vaccin antigripal.
Legătură la propunere ↗
E3.192 Pagina 71
Asigurarea continuității asistenței medicale pentru pacienții non–COVID–19—cu focus pe pacienții cronici.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
2. Asigurarea continuității asistenței medicale pentru pacienții non–COVID–19—cu focus pe pacienții cronici.
• Numărul internărilor în primele 6 luni de pandemie a scăzut cu 48% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Scăderea a fost cauzată de accesul îngreunat la servicii și tratament a bolnavilor cronici.
Legătură la propunere ↗
E3.193 Pagina 71
Suport pentru susținerea activităților economice, sociale, culturale, educaționale în condiții de siguranță epidemiologică.
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
3. Suport pentru susținerea activităților economice, sociale, culturale, educaționale în condiții de siguranță epidemiologică.
Poliția Locală, pentru gestionarea cazurilor problematice.
Stabilirea unui grup de experți la nivel național și unul la nivel de județ, pe principiu meritocratic, care să comunice permanent despre boală în general și despre situația zilnică (de exemplu la momentul acesta oamenii nu știu că prin nas se transmite mult mai mult și trebuie să stea cu masca și pe nas; nu este general cunoscut că după 14 zile de la un test pozitiv cu stare clinică bună pacientul nu mai este infectat și nu necesită retestare).
Legătură la propunere ↗
E3.194 Paginile 71 - 72
Colaborarea mai bună cu toate părțile implicate în gestionarea medicală a situației—medici de familie (inclusiv prin asociații profesionale), personalul medical din spitale, autorități locale
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
2. Colaborarea mai bună cu toate părțile implicate în gestionarea medicală a situației—medici de familie (inclusiv prin asociații profesionale), personalul medical din spitale, autorități locale
Principala soluție pe termen scurt rămâne prevenția și întărirea rolului medicilor de familie. Care vor să fie respectați și ajutați, așa cum sunt și ceilalți colegi în lupta cu virusul. Pentru asta ar trebui să se discute cinstit și deschis cu ei. Pentru că nimeni nu știe mai bine că ei situația din teritoriu, ce nevoi sunt și cum să vorbească cu oamenii, cu pacienții lor.
Trebuie ca autoritățile să coboare din turnul de cristal al statisticilor și calculelor de imagine. Să îi cheme la discuție—nu doar la ordin, pe toți cei implicați.
Legătură la propunere ↗
E3.195 Paginile 72 - 75
Eficientizarea răspunsului sistemului de sănătate la numărul în creștere al îmbolnăvirilor
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
3. Eficientizarea răspunsului sistemului de sănătate la numărul în creștere al îmbolnăvirilor
a) Depolitizarea și profesionalizarea instituțiilor care iau decizii și care comunică pe teme legate de COVID–19
• De multe ori deciziile nepopulare, precum măsurile de închidere a școlilor sau a unităților de alimentație publică, restricțiile referitoare la adunările publice sau religioase sunt amânate datorită factorilor politici. Este imperativ ca la nivelul fiecărui județ să fie constituit un grup de lucru format din experți și actori direct implicați în managementul epidemiei la nivel local (reprezentanți ai DSP-urilor, ai spitalelor COVID–19 ai medicilor de familie, ai școlilor, ai autorității locale și județene). Grupul de lucru trebuie să aibă acces la informațiile complete referitoare la numărul de cazuri, situația locurilor din spitale, numărul de teste efectuate. Deciziile luate în cadrul acestor grupuri de lucru trebuie comunicate transparent și aplicate de către toți actorii implicați în gestiunea crizei. Grupurile de lucru se vor afla în contact direct cu un grup național de experți în sănătate publică, epidemiologi, infecționiști,
managementul situațiilor de urgență și se vor consulta cu acesta.
b) Gestiunea epidemiologică a cazurilor de coronavirus: identificare, anchete epidemiologice izolarea celor expuși, tratament
• Identificarea și izolare rapidă a persoanelor infectate: creșterea capacității de testare, digitalizarea Direcțiilor de Sănătate Publică. Protejarea sporita a cetățenilor ce prezintă risc crescut de a dezvolta forme grave de boala.
• Creșterea capacității de testare. În ciuda creșterii aparente a capacității de testare, numărul de teste efectuate zilnic este insuficient. Epidemia evoluează deja de 7 luni, iar capacitatea de testare a rămas similară cu cea din urma cu 3–4 luni, în contextul în care numărul de cazuri este într-o continuă creștere, iar transmiterea comunitară este extinsă. Pentru a putea identifica și izola rapid un caz pozitiv, este nevoie de o confirmare rapidă a infecției. Până în acest moment, medicii de familie sau medicii specialiști din ambulatorii nu au unde să trimită pacienții care corespund definiției de caz a pacientului suspect de infecție COVID–19 pentru testare gratuită. Trebuie stabilite criterii clinice clare pe baza cărora orice medic specialist sau medic de familie să poată să trimită pacientul pentru testare gratuită într-un laborator acreditat pentru testare COVID–19. Deocamdată sunt testați contracții simptomatici conform definiției de caz. Testarea extinsă a contacților unui caz confirmat trebuie făcută ordonat, în urma unor anchete epidemiologice făcute de către profesioniști. Fiecare spital Municipal și Județean trebuie dotat obligatoriu cu un laborator de detectare a infecțiilor cu SARS- CoV-2. Spitalul trebuie să aibă personal calificat, care, la nevoie, să poată
asigura chiar și permanență activității. Fiecare spital trebuie să aibă planuri de contingență, prin colaborare cu unități învecinate, astfel încât să poată analiza un număr mare de cazuri, în eventualitatea apariției unor focare masive de infecție. Trebuie luată în calcul testarea prin metoda „pool testing” în cazul persoanelor ce lucrează mult timp împreună în spații închise (școli, birouri, magazine etc). Această modalitate ar genera reducerea semnificativă a costurilor și ar crește exponențial capacitatea de testare RT PCR precum și calibrarea măsurilor de închidere sau modificare a activității, astfel încât să nu fie necesară decât izolat acolo unde există risc crescut, permițând continuarea activității acolo unde nu este prezent acest risc.
• Testarea rapidă prin detecția antigenului COVID–19 la nivelul rinofaringelui poate fi o alternativă rapidă în cazul apariției focarelor în care capacitatea RT PCR este depășită. Depistarea anti- genului la persoanele simptomatice sau la cele care au fost în contact direct cu cazuri confirmate poate fi o metodă utilă de a confirma îmbolnăvirea unor pacienți, însă trebuie urmată și de teste moleculare pentru confirmare.
• Înființarea unui program național de instruire a personalului ce ar putea lucra în laboratoarele de detecție COVID–19. Există cercetători în domeniul biomedical ce sunt deja instruiți pentru folosirea acestor tehnici. Prin eliberarea de certificate de competență ar putea să lucreze imediat în laboratoarele unde este nevoie, fără să mai treacă prin toate etapele birocratice impuse de legislația actuală.
• Înființarea unui program național de compensare a costului testării pentru orice persoană ce este testată pozitiv,
chiar dacă testul este făcut într-o rețea privată și decontarea facilă pentru angajatorii care asigură testarea recurentă a personalului care lucrează în spații comune, cu prioritate pentru cei care au contact cu publicul.
• Având în vedere faptul că anumite boli pre-existente predispun la forme mai grave de boală (hipertensiune, diabet zaharat, obezitate, astm bronșic, insuficiență renală cronică) este necesară diagnosticarea eficientă și tratarea acestor afecțiuni. Se estimează că aproximativ jumătate dintre cazurile de diabet zaharat de tip 2 nu sunt diagnosticate și tratate corespunzător. În acest context este imperios necesară eficientizarea programelor naționale aflate în desfășurare. O campanie eficientă în spațiul public, cu susținere mass-media, ar putea crește nivelul de informare a populației despre riscurile crescute la care se expun în cazul în care aceste boli rămân netratate. De asemenea, vârstnicii și persoanele cu risc crescut pentru forme grave de boală ar trebui incluse prioritar în programe de prevenție și protecție (telemuncă, micșorarea numărului de persoane în birouri etc.)
c) Digitalizarea Direcțiilor de Sănătate Publică
• În acest moment, fluxul informațional dintre instituțiile implicate în gestionarea cazurilor COVID–19 este unul deficitar, centralizarea cazurilor se face de multe ori pe documente Excel care nu mai sunt verificate și informația nu poate fi urmărită în timp real, raportarea cazurilor pozitive este trimisă sub formă de buletine de analize scanate pe email. Este nevoie de crearea unei platforme, cu nivele diferențiate de acces, unde laboratoarele să poată să raporteze cazurile pozitive, spitalele să poată să
raporteze cazurile internate, cazurile de pe secțiile de terapie intensivă, decesele, medicii de familie să poată să vizualizeze situația pacienților aflați pe listele proprii care au nevoie de monitorizare (fie contactați, fie cazuri pozitive asimptomatice), direcțiile de sănătate publică să aibă acces și să gestioneze centralizat raportările din teritoriu și să ia decizii în timp real. Un nivel limitat de acces ar putea fi oferit și reprezentanților Primăriilor, pentru a putea fi implicați în monitorizarea și suportul persoanelor izolate la domiciliu. De asemenea, pe lângă creșterea și eficientizarea capacității de diagnostic și tratament, digitalizarea poate organiza un registru al pacienților ce au trecut prin boală, ce ar putea fi folosit pentru solicitarea donărilor de plasma hiperimună.
• Implementarea națională a aplicației pilotate cu succes pentru o gestiune epidemiologică adecvată cu toate părțile implicate.
• Publicarea datelor despre focare și modul de răspândire, măcar în regim controlat dar extins pentru a permite implicarea cercetătorilor și voluntarilor în analiza datelor și fundamentarea propunerilor de măsuri.
• Completarea cu subsistemul de control al disponibilității naționale a paturilor de ATI și alocarea pacienților.
• Încurajarea programelor de voluntariat în sprijinul acompanierii asigurate de DSP persoanelor izolate, în parteneriat cu societatea civilă și mediul de business, cu formarea și supervizarea de rigoare și accent pe lucrul la distanță în call–centrele suport.
d) Preluarea eficientă a cazurilor simptomatice
• Procedura actuală de preluare de către spitalele COVID–19 a pacienților pozitivi este greoaie și încarcă medicii specialiști, deja suprasolicitați de activitatea de până acum cu muncă birocratică și administrativă. În plus, în lipsa unor criterii clare de prioritizare a cazurilor care necesită internare în spital, riscăm să menținem internați pacienți cu simptome ușoare și să rămână fără locuri în spitale pacienții cu forme medii și severe. Este necesar să se stabilească un set standard de investigații care să fie efectuate în unitățile de primiri urgențe (parametri clinici, biologici și imagistici) care să permită clasificarea cazurilor în funcție de riscul de agravare a bolii. Pacienții cu risc redus să nu mai trebuiască internați 24–48 de ore, ci să poată fi trimiși acasă, pentru monitorizare la domiciliu, prin medicul de familie, iar cazurile cu risc să fie internate în spital, în unități sau pe secții care să poată să gestioneze cazul în funcție de nevoile specifice de îngrijire. Unitățile de primire a cazurilor de infecție cu COVID–19 trebuie să aibă în dotare echipamentele, consumabilele și reactivii necesari pentru evaluarea într-un timp scurt a stării clinice a pacientului: computer tomograf cu gardă permanentă de radiologie, laborator cu orar de funcționare de 24 de ore, etc.
e) Actualizarea permanentă a ghidurilor de tratament și asigurarea stocurilor de medicamente și materiale sanitare
• În multe din spitalele din țară, pacienții sunt tratați după scheme terapeutice care conțin medicamente care nu și-au dovedit eficiența, dar care expun pacienții la riscuri de efecte secundare și încarcă sistemul asigurărilor de sănătate cu costuri greu de suportat. Este nevoie ca ghidurile terapeutice să fie actualizate în permanență, în concordanță cu recomandările rezultate din studiile
internaționale, achiziția de medicamente să se facă la nivel centralizat, la prețuri negociate eficient, iar distribuirea în teritoriu să se realizeze în funcție de nevoile fiecărui spital în parte. Este vital să existe un stoc de materiale și medicamente de primă necesitate în gestiunea pacienților cu COVID–19, stoc care să poată acoperi nevoile crescute din perioadele de vârf ale epidemiei.
f) Creșterea capacității secțiilor de terapie intensivă și un model flexibil de creștere a personalului din aceste secții
• Creșterea capacității de tratare atât în secțiile speciale cât și în secțiile normale, care să poată acoperi nevoile crescute din perioadele de vârf ale epidemiei, dar cu un grad de flexibilizare care să permită realocarea resurselor spre pacienți tipici atunci când nu sunt necesare la întreaga capacitate pentru gestionarea crizei COVID–19.
• Suplimentarea efectivelor prin asigurarea procedurilor rapide speciale de angajare a absolvenților cât și a transferului rapid între unitățile medicale, inclusiv între public și privat, în baza unor analize regionale și predicții legate de evoluția cazurilor, nu doar o dată ce capacitatea este depășită și sunt cerute măsuri de pe o zi pe alta.
Legătură la propunere ↗
E3.196 Pagina 75
Pregătirea campaniei de informare a populației privind vaccinarea COVID–19. Pregătirea distribuției și administrării vaccinurilor
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
4. Pregătirea campaniei de informare a populației privind vaccinarea COVID–19. Pregătirea distribuției și administrării vaccinurilor
România trebuie să negocieze de asemenea de pe acum cu firmele ale căror vaccinuri au ajuns în teste de fază III o potențială achiziție a vaccinului, în momentul în care acesta va primi aprobare, ținând cont de acordurile încheiate la nivel european. Trebuie să stabilim criterii clare
și transparente pentru prioritizarea vaccinării persoanelor cu risc și a personalului medical care se află în linia întâi. Distribuția vaccinului și evidența persoanelor vaccinate trebuie să se realizeze eficient, iar campaniile de comunicare pentru promovarea vaccinării trebuie să fie profesioniste și cu impact. Demararea precoce a întocmirii listelor prioritare de vaccinare ar putea salva mult timp și preveni haosul provocat de un număr insuficient de doze dublat de
o cerere foarte mare.
Legătură la propunere ↗
E3.197 Paginile 75 - 76
Asigurarea continuității asistenței medicale pentru pacienții non-COVID–19 cu focus pe pacienții cronici
Managementul sanitar al pandemiei cauzate de virusul SARS CoV–2
5. Asigurarea continuității asistenței medicale pentru pacienții non-COVID–19 cu focus pe pacienții cronici
Efectele pandemiei asupra accesului la servicii medicale pentru pacienții cronici sunt, cel puțin din cifrele disponibile până acum, dramatice. Astfel, numărul total de spitalizări la nivel național a fost cu 48% mai mic în perioada aprilie–august a anului 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. A scăzut cu 80% numărul de internări pentru bolnavii HIV/SIDA, cu 67% numărul de internări pentru bolnavii de diabet și cu 46% numărul de internări pentru bolnavii oncologici. De asemenea, numărul de intervenții chirurgicale oncologice s-a redus semnificativ. De campanii de prevenție și de diagnostic precoce a afecțiunilor cronice nici nu poate fi vorba în condițiile în care o mare parte din resursele materiale și umane sunt concentrate pe asistența pacienților cu COVID–19. Crizele de aprovizionare cu multe din medicamentele esențiale persistă, iar lista cu produse care nu mai sunt disponibile în farmacii devine din ce în ce mai lungă. În aceste condiții, este foarte probabil ca bilanțul de la finalul pandemiei să ne arate că o mare parte din pierderile de vieți omenești se datorează lipsei de acces la serviciile medicale de bază.
Este nevoie de măsuri susținute care să asigure diagnosticul și tratamentul
pacienților cu alte afecțiuni decât infecția cu coronavirus.
• Rezolvarea crizei de aprovizionare cu medicamente esențiale prin revizuirea politicii de preț a medicamentelor astfel încât să se asigure disponibilitatea continuă a medicamentelor de bază pentru pacienți.
• Încurajarea telemedicinei și operaționalizarea Dosarului Electronic de Sănătate al pacientului.
• Creșterea finanțării pentru investigații paraclinice (laborator, imagistică) în ambulator și în spitalizare de zi, în paralel cu prelungirea programului de lucru a medicilor în ambulatoriile de specialitate (2 ture în ambulatorii, acolo unde este posibil); rezolvarea cazurilor în ambulatorii și spitalizare de zi permite degrevarea spitalelor și creșterea accesului la spitalizare continuă pentru patologiile grave și urgente.
Legătură la propunere ↗