Pagina 57
parcursul european al Chișinăului, obiectivul aderării la UE nu trebuie să fie pus în balanță cu „dosarul transnistrean” și nici condiționat de acesta. Drumul european al Republicii Moldova este încă lung, fără garanții formale de aderare la UE, de aceea eforturile viitorului Președinte al României trebuie să fie susținute și perseverente. Există două tipuri de declarații publice privind Republica Moldova. Pe de-o parte, angajamentul ferm al Bucureștiului de a sprijini Chișinăul în drumul său european iar, pe de alta, ideea reunificării celor două state. Ar fi o eroare să le considerăm drept contradictorii. Avem, în acest moment, ca proiect politic asumat unanim - Președinție, Guvern, Parlament - ideea de sprijin european pentru Chișinău. A pune „reunificarea” împotriva „integrării” e greșit și inutil. „Reunificarea” este alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinăul o poate accepta și
beneficia de ea. Dacă cetățenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu îi poate forța, iar dacă o doresc, nimeni nu îi poate opri să o facă. Aceasta este consecința ultimă a relației speciale dintre cele două state. Bătălia politică internă nu trebuie să împiedice elitele României să gândească relația cu Republica Moldova, în perspectivă post- sau ne- electorală, mai cu seamă dacă parcursul european al vecinilor de peste Prut se va încetini sau va fi blocat. La baza oricărui proiect major trebuie să existe un consens care trebuie construit, la nivelul societății, al clasei politice, al instituțiilor statului, Parlamentului etc. Președintele României va trebui să aibă un rol determinant în acest proces. Singurul proiect de țară al României care a reușit a fost desemnarea integrării europene și euroatlantice ca obiectiv strategic național, iar reușita s-a datorat faptului că acest consens a funcționat, fie și tacit, pe trei paliere:
- - consens societal (societatea civilă sub impulsul Academiei Române);
- - consens politic la nivel de partide;
- - consens la nivelul instituțiilor fundamentale (Președinție, Guvern, Parlament etc.);
- - instituționalizarea proiectului (construcție instituțională care să dureze mai mult
decât un ciclu electoral) și asumarea lui dincolo de culoarea de partid. Aceasta a fost esența „Pactului de la Snagov”, inițiat și patronat la începutul anilor ‘90 de către Academia Română, semnat de toate partidele politice și asumat politic și social. Decizia strategică de a urma calea integrării în NATO și UE a fost primul proiect de țară, vizionar și coerent, al României democratice. Adoptat într-o conjunctură internațională prielnică, el a fost, în mod categoric, produsul voinței politice bine cumpănite a societății românești în ansamblul său. Existau și atunci tensiuni și animozități politice, dar s-a reușit consensul în numele interesului național. Atât timp cât nu se va declanșa un proces similar în privința raportării României la Republica Moldova - poate tot sub egida Academiei Romane – ne putem aștepta ca dezbaterile pe această temă să se desfășoare în continuare sub semnul improvizației.
57