Ediția 2010

Pagina 65

asigurarea integrării între diferitele tipuri de asistenţă medicală;

• - Acordarea de îngrijiri de sănătate oferite în cadrul pachetului de servicii

medicale de bază:

susţinerea unui pachet de servicii de sănătate de bază realist şi adecvat nevoilor de sănătate ale populaţiei care să răspundă principiilor de solidaritate şi egalitate; creşterea nivelului de finanţare şi alocarea proporţională mai judicioasă a fondurilor disponibile între diferitele tipuri de asistenţă medicală; extinderea pachetului de servicii medicale suplimentare şi complementare în cadrul asigurărilor private de sănătate; îngrijiri de sănătate pe termen lung; abordarea intersectorială a acestui domeniu de asistenţă prin planificarea şi finanţarea integrată a acestor servicii de către sistemul de sănătate, sistemul de asistenţă socială şi consiliile locale 5. Continuarea dezvoltării activităţii de prevenţie şi promovarea unui stil de viaţă sănătos:

• - Dezvoltarea de programe de promovare a sănătăţii în domeniul reducerii

obezităţii, consumului de tutun, alcool şi droguri;

• - Promovarea de programe de depistare precoce a diferitelor patologii la nivel

de copii, tineri şi grupuri populaţionale ţintă, conform riscogramei naţionale;

• - Propunerea de programe privind limitarea bolilor cu transmitere sexuală;

• - Iniţierea şi continuarea dezvoltării şi implementării de programe privind

promovarea activităţii fizice, în special dezvoltarea de comportamente sănătoase/ stil de viaţă sănătos la grupe de vârstă mici (copii şi adolescenţi)

6. Continuarea programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei în funcţie de riscograma medicală a fiecărui cetăţean:

• - Continuarea monitorizării stării de sănătate a populaţiei cu ritmicitatea impusă

de nivelele de risc identificate la programul de evaluare a sănătăţii, respectiv continuarea monitorizării implementării de către medicul de familie a riscogramei (ghid de prevenţie) în cadrul contractului obişnuit cu casa de asigurări;

• - Creşterea eficacităţii programelor de oncologie, diabet, HIV-SIDA, hepatită,

boli rare, boli cardiovasculare prin continuarea introducerii de ghiduri clinice noi în medicina de familie pentru detectarea precoce a bolilor în diferite patologii;

• - Dezvoltarea programelor de prevenţie şi de profilaxie pe baze de dovezi şi pe

indicatori sanitari;

Îmbunătăţirea nivelului calitativ al serviciilor de sănătate.

Creşterea calităţii serviciilor de sănătate priveşte mai multe nivele:

7. Creşterea calităţii structurii:

Pagina 66

• - Continuarea investiţiilor în infrastructură, cu accent pe cea de înaltă

performanţă în vederea continuării efortului de a defini centre de excelenţă, centre de referinţă pentru diagnostic şi tratament;

• - Asigurarea necesarului de resurse umane calificate prin redefinirea strategiilor

de recrutare, formare, reţinere a specialiştilor pornind de la nevoile de dezvoltare către excelenţă ale fiecărei specialităţi.

8. Creşterea calităţii proceselor şi procedurilor:

• - Promovarea unui management sanitar profesionist (dezvoltarea capacităţii de

management de programe, de planificare de servicii la nivel comunitar în vederea descentralizării, continuarea procesului de dezvoltare a unor reţele de servicii care să asigure continuitatea serviciilor acordate în bolile cronice cu impact major pe starea de sănătate, etc);

• - Continuarea facilitării procesului de elaborare de ghiduri şi protocoale de

diagnostic şi tratament, definirea de metodologii pentru monitorizarea implementării acestora şi implementarea efectivă a acestora în practica de zi cu zi (aplicarea ghidurilor şi protocoalelor terapeutice);

• - Revizuirea permanentă a pachetului de servicii de bază tocmai având ca

punct de plecare prevederile ghidurilor şi protocoalelor de practică;

• - Iniţierea unui sistem de acreditare a furnizorilor de servicii de sănătate.

9. Creşterea calităţii rezultatelor:

• - Urmărirea calităţii rezultatelor prin integrarea pacienţilor în procesele de luare a

deciziilor cu privire la planurile de servicii adresate rezolvării problematicii bolilor de care suferă.

Dezvoltarea resursei umane şi a programelor de infrastructură sanitară

10. Asigurarea resursei umane medicale calificate:

• - Creşterea numărului de medici şi asistenţi medicali prin îmbunătăţirea

sistemului de salarizare, a creşterii calităţii locurilor de muncă;

• - Perfecţionarea cadrului de acces la rezidenţiat, inclusiv la rezidenţiat pe post

pentru toţi medicii ;

• - Imbunătăţirea accesului la profesia de asistent medical, inclusiv prin

organizarea de cursuri cu plata de la buget;

• - Reaşezarea profesiei şi a sistemului de salarizare care să atenueze procesul

migraţiei medicilor;

• - Colaborarea cu autorităţile locale privind asigurarea unor condiţii stimulative

pentru atragerea personalului medical în zonele neacoperite cu medici şi asistenţi medicali.

Pagina 67

11. Perfecţionarea managementului sistemului de sănătate:

• - Pregătirea managerilor de programe şi creşterea capacităţii instituţionale de

planificare, implementare, monitorizare şi evaluare a rezultatelor programelor în termeni de sănătate publică;

• - Continuarea îmbunătăţirii managementului spitalelor, inclusiv prin aplicarea

de management privat;

• - Preluarea unei părţi din personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

ca urmare a desfiinţării acesteia şi care să participe la desfăşurarea programelor naţionale şi locale de sănătate;

• - Extinderea şi generalizarea procesului de elaborare a ghidurilor şi

protocoalelor terapeutice pornind de la principiul medicinei bazate pe dovezi;

• - Iniţierea unui proces/mecanism de evaluare a tehnologiilor medicale şi luarea

măsurilor adecvate

12. Dezvoltarea infrastructurii construite:

• - Construirea cu prioritate a celor 8 spitale regionale urgenţă şi a încă 20

spitale judeţene de urgenţă;

• - Reabilitarea a 15 spitale judeţene de urgenţă, inclusiv cu fonduri europene;

• - Finalizarea spitalelor municipale şi orăşeneşti începute în perioada 1994 –

2004, după efectuarea unor studii noi privind fezabilitatea acestora;

• - Dotarea cu aparatură de înaltă performanţă în (toate) unităţile sanitare, în

funcţie de nivelul acestora, numărul populaţiei deservite şi evaluarea tehnologiilor;

• - Consolidarea, repararea şi reabilitarea spitalelor publice;

• - Continuarea progresului în definirea (finalizarea) sistemului informatic şi

informaţional necesar creşterii transparenţei, analizei datelor şi luării de decizii adecvate de politică publică în sistemul sanitar public;

• - Intensificarea derulării programului pentru dezvoltarea infrastructurii în

asistenţă medicală primară – cabinete medicale multifuncţionale în mediul rural.

Descentralizarea sistemului sanitar şi deschiderea externă a sistemului

13. Revizuirea cadrului legislativ pentru accelerarea procesului de reformă a sistemului sanitar. În acest scop se va realiza integrarea în cadrul legislativ a aspectelor referitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar.

14. Descentralizarea efectivă a sistemului sanitar:

Pagina 68

• - Transferarea spitalelor comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene neclinice

şi care nu sunt de urgenţă la autorităţile locale (consilii locale sau judeţene, după caz) numai după stabilirea standardelor de calitate, de cost şi de management;

• - Transferarea activităţii de medicină şcolară, comunitară şi mediere sanitară la

primării şi asigurarea integrării în cadrul serviciilor de asistenţă socială cu asigurarea fondurilor financiare din bugetul naţional.

15. Promovarea externă a serviciilor de sănătate de excelenţă: redresarea balanţei între plăţile pe care le facem către clinicile europene şi cele care ar intra în ţară prin promovarea serviciilor de excelenţă către cetăţenii celorlalte ţări membre europene (servicii de stomatologie, servicii balneoclimaterice, unele servicii chirurgicale, etc).

Modificarea structurală a sistemului de asigurări de sănătate

16. Creşterea finanţării totale a sistemului de sănătate. Bugetul naţional urmează să asigure un pachet de bază (minimal) privind serviciile medicale de urgenţă, cele de prevenţie şi cele aferente programelor naţionale de sănătate, restul serviciilor medicale urmând a fi achitate de firmele de asigurări de sănătate, în baza şi în limita contului de asigurări private al fiecărei persoane.

Contribuţia angajatorului se face venit la bugetul Ministerului Sănătăţii, care repartizează, în baza unor criterii unitare, fondurile aferente pachetului minimal de servicii medicale de sănătate. Restul serviciilor medicale sunt achitate de către firmele de asigurări pentru serviciile medicale executate de furnizorii autorizaţi de servicii medicale. În acest fel, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se desfiinţează, cu tot aparatul birocratic aferent. Contribuţia plătită de asigurat, sub două forme: obligatorie şi facultativă, către firmele de asigurări devine astfel, o formă de investire, un cont propriu de capital, care, la un moment dat, peste acumularea unei anumite sume şi la o anumită perioadă, în condiţii specifice, poate fi reorientată, dacă persoana respectivă doreşte.

Reforma sistemului de sănătate presupune dezvoltarea celor două componente importante şi necesare ale asigurării calităţii şi creşterii acesteia: competiţia şi concurenţa.

Finanţarea sistemului de sănătate trebuie să ducă la asigurarea reală a accesului la servicii medicale de calitate în conformitate cu standardele internaţionale, la transparenţa şi eficientizarea utilizării banului public, la atragerea personalului medical în sistemul public de sănătate.

De asemenea, statul va adapta finanţarea şi prin sporirea ponderii finanţării bugetului de stat pentru programe naţionale de sănătate şi compensarea medicamentelor aferente, inclusiv pentru programele de prevenţie, pentru investiţii strategice, pentru medicina de urgenţă şi accesul populaţiei din mediul rural la servicii de sănătate. În acest mod se vor asigura: finanţarea superioară şi adecvată a programelor naţionale de sănătate şi introducerea unor programe noi, în special în domeniile identificate drept prioritare prin programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei; modificarea structurii finanţării diverselor componente ale sistemului de sănătate în scopul asigurării cu fonduri a tuturor activităţilor; monitorizarea permanentă a tuturor veniturilor şi cheltuielilor şi a modului de utilizare a banului public

Pagina 69

17. Promovarea asigurărilor private de sănătate şi înregistrarea acestora în conturile personale – acest tip de asigurări se va baza pe alegerea voluntară a asiguratului. Asiguratul va putea negocia liber cu societăţile de asigurare valoarea primelor de asigurare, altfel spus ratele în bani ce trebuie plătite şi serviciile de sănătate oferite. În acelaşi timp, se va negocia cu patronatul şi nivelul contribuţiilor, adică procentul din salariu care va putea fi oferit pentru serviciile de sănătate, cu excepţia unui nivel minim stabilit prin lege, care să asigure accesul la serviciile medicale de bază si de urgenţă; dezvoltarea şi implementarea asigurărilor voluntare de sănătate inclusiv prin creşterea deductibilităţii acestora din impozitul pe venit şi impozitul pe profit; adecvarea nivelului contribuţiei la sistemul de solidaritate sanitară pentru stimularea asigurării de sănătate;

18. Crearea contului privat pentru cheltuieli de asistenţă sanitară - care aparţine oricărui cetăţean ce optează pentru această formă de asigurare şi permite acumularea de bani pentru momentele în care se vor efectua cheltuieli de sănătate. Posesorii de conturi vor depune periodic bani, ce pot fi investiţi sau pot acumula dobânzi, cu posibilitatea de a-i ridica la un moment dat pentru a-i utiliza la acoperirea unor cheltuieli medicale sau pe baza cărora vor avea acces la un credit pentru nevoi de sănătate;

19. Instituirea sistemului asigurărilor pentru urgenţe medicale prin crearea fondului de urgenţe medicale, fond care va acoperi cheltuielile sistemului de urgenţă, statul fiind obligat să contribuie la constituirea acestuia din bugetul centralizat;

20. Asigurarea autonomiei financiare şi privatizarea unor unităţi de asistenţă sanitară – condiţia esenţiala pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemului de sănătate din România. Se vor încuraja şi sprijini iniţiativele în sănătate din partea fundaţiilor de profil, a diverselor clinici şi aşezăminte spitaliceşti organizate pe lângă biserici, iar prin descentralizare, se va susţine transformarea spitalelor ineficiente sau imposibil de acreditat din lipsa personalului adecvat în spitale-cămin pentru îngrijirea persoanelor vârstnice sau cu dezabilităţi, în condiţiile unor parteneriate transparente cu autorităţile administrative locale;

21. Finanţarea din bugetul de stat a serviciilor medicale esenţiale : cele de urgenţă, a programelor de sănătate, a serviciilor preventive, a compensării unor medicamente esenţiale;

22. Stimularea infuziei de capital privat şi/sau public, prin concesionări, externalizări, parteneriate public – private, toate acestea cu atragerea şi implicarea autorităţilor administrative locale şi prin accesarea de către acestea a diverselor linii de finanţare externă;

23. Asigurarea nevoilor imediate de sănătate ale categoriilor de cetăţeni cu nevoi speciale în cadrul programele naţionale de sănătate care vor fi regândite pentru afecţiunile cronice ale vârstnicilor, pentru susţinerea creşterii şi dezvoltării sănătoase a copiilor şi adolescenţilor, pentru prevenirea prin vaccinare a diverselor bolilor cu grad ridicat de risc;

24. Obligativitatea introducerii şi utilizării cardului de asigurat, prin informatizarea completă a sistemului de sănătate: pacienţi, spitale, cabinete, medici de familie şi ambulator, farmacii, laboratoare de furnizare de servicii medicale de bază sau conexe;

Pagina 70

25. Creşterea eficienţei în gestionarea serviciilor de sănătate pe tipuri de asistenţă:

• - Asistenţa medicală primară şi ambulatoriu de specialitate: stabilirea

procedurilor de actualizare a listei de medicamente în conformitate cu necesităţile de tratament ale populaţiei şi ale medicinei bazate pe dovezi; definitivarea protocoalelor de practică în scopul uniformizării accesului la acelaşi tip de diagnostic şi tratament pentru aceleaşi nevoi de sănătate la nivelul întregii ţări ;

• - Asistenţa medicală secundară : întocmirea planului naţional pentru necesarul

de paturi de spital în colaborare cu autorităţile publice locale ; creşterea ponderii spitalizării de zi, scăderea spitalizării continue pentru afecţiunile care pot fi tratate în ambulator în vederea creşterii confortului pacienţilor şi integrarea mai rapidă a acestora în societate ; reguli de bună practică pentru specialităţi medicale/chirurgicale stabilite împreună cu societăţile profesionale pentru stabilirea condiţiilor legale de asigurare a actului medical în vederea creşterii siguranţei pacientului; îmbunătăţirea procedurilor de stabilire a necesarului de finanţare şi control al cheltuielilor spitalelor ; creşterea eficienţei protocoalelor de practică spitalicească; management profesionist de spital;

• - Asistenţă medicală terţiară : dezvoltarea şi perfecţionarea managementului

Programelor Naţionale de Sănătate; Realizarea de Reţele integrate de management al bolior cronice (ex. cancer, boli cardiovasculare, diabet) prin introducerea unui sistem de urmărire şi intervenţie specializată în caz de nevoie.

Statul trebuie să îşi asume în mod obligatoriu şi transparent un procent din buget care să asigure funcţionarea realistă a sistemului sanitar;

Pagina 71

8. SISTEMUL DE PENSII

Toate sistemele de pensii, oricare ar fi tipul lor de organizare, sunt supuse presiunii reformelor în principal din cauze naturale: îmbătrânirea populaţiei concomitent cu reducerea natalităţii şi creşterea duratei medii de viaţă. În numele sustenabilităţii acestor sisteme, care au implicaţii deosebite asupra finanţelor publice naţionale, se vehiculează fie necesitatea creşterii vârstei de pensionare sau restrângerea condiţiilor de retragere anticipată din activitate fie, dimpotrivă, scăderea vârstei de intrare pe piaţa muncii.

Sistemele de pensii de tip pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea dintre generaţii, se confruntă cu probleme şi deficite financiare din ce în ce mai acute. Toate aceste fenomene, fie că sunt de esenţă demografică sau fiscală se răsfrâng în reducerea ratei de dependenţă (respectiv creşterea relativă a numărului de pensionari în raport cu numărul de contribuabili). Asemenea evoluţii se manifestă în majoritatea ţărilor lumii.

În Uniunea Europeană, schimbările demografice vor remodela întreaga societate. Se estimează că, în ţările europene, între anii 2010-2050, se va modifica fundamental structura populaţiei pe grupe de vârstă, în sensul îmbătrânirii. Cei cu vârste de peste 65 de ani vor reprezenta în anul 2050 peste 30% din totalul populaţiei, faţă de 17% în prezent, în timp ce ponderea populaţiei de până la 24 de ani, se va reduce în acelaşi interval de timp, de la 30% la 23%. Acest proces de îmbătrânire a populaţiei este similar în multe alte ţări, dezvoltate sau aflate în dezvoltare.

Realitatea din România arată că riscurile sistemului preponderent redistributiv au început să se resimtă şi asupra generaţiilor tinere şi active. Astfel, atâta vreme cât plata pensiilor depinde de echilibrul raportului dintre numărul de angajaţi şi cei retraşi din activitate (pe baza principiului solidarităţii dintre generaţii) riscurile sunt proporţionale cu cele demografice, de migraţie, economice etc.; cu cât mai multe riscuri cu atât mai multe motive pentru reformarea acestor sisteme. Se dovedeşte că sistemul actual nu numai că sacrifică generaţia viitoare prin punerea sub semnul întrebării a cuantumului pensiei ce o vor primi, ci şi generaţia actuală care se zbate la limita suportabilului. Impunerea forţată a principiului solidarităţii nu reprezintă soluţia pentru viitor.

Ca şi celelalte ţări foste socialiste, România a intrat în perioada de tranziţie cu un sistem de pensii PAYG în care pensionarii sunt plătiţi din contribuţiile salariaţilor actuali, iar cuantumul pensiilor este legat de nivelul venitului (cu perioade de contribuţii minime), dar nu direct relaţionat de contribuţia totală (in special cazul perioadelor asimilate: stagiul militar, studiile superioare). Guvernul a reacţionat prin creşterea ratei de contribuţie şi reducerea valorii pensiei. Din 1990, rata a crescut mai mult de două ori (de la 17% la 35%). România are acum una din cele mai ridicate rate de contribuţie socială în raport cu celelalte economii în tranziţie. Pe de alta parte valoarea reala a pensiei a scăzut, cea mai mică rată fiind in 1997, 49,7% din pensia reală existentă în 1990, ca putere de cumpărare, iar rata de înlocuire a ajuns la un minim de 35% în 1995 faţă de 44,6% în 1990. Dintr-o analiza a CN Cartel Alfa făcută

Pagina 72

în octombrie 2009 rezulta faptul ca la 1 leu contribuit, se primeşte o pensie 0,25 de bani, adică un randament nominal de -75%.

Partidul Naţional Liberal este convins că sustenabilitatea unui sistem de pensii ţine de aplicarea principiului contributivităţii, prin acumulare, şi al responsabilităţii individuale.

Permanenta recalculare a pensiilor nu a făcut decât să prelungească agonia sistemului public de pensii.

Reforma de căpătâi a sistemului de pensii impune dezvoltarea unui sistem durabil de conturi individuale de economisire pentru pensii publice, care să preia ca pondere un procent tot mai mare din venitul de înlocuire si totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului.

Funcţia definitorie a Guvernului este aceea de a asigura, pe de o parte, un sistem eficient de colectare a contribuţiilor şi, pe de altă parte, o instituţie de supraveghere a pieţei eficientă şi competentă.

Reducerea şi îmbătrânirea populaţiei înseamnă presiuni financiare tot mai mari pe umerii bugetului public de pensii, care trebuie să susţină, cu tot mai puţini contributori (salariaţi şi plătitori de contribuţii sociale), un număr tot mai mare de beneficiari (pensionari din sistemul public).

Rezolvarea dezechilibrelor sistemului public de pensii necesită dezvoltarea imperativă a sistemului pensiilor bazat pe principiul contributivităţii, prin care fiecare român va economisi pentru propriul viitor, banii fiind investiţi pe termen lung, în loc sa fie cheltuiţi imediat. Participanţii sunt proprietarii contului personal în care îşi economisesc banii de pensie; concurenţa dintre administratorii fondurilor de pensii asigură eficienţa sistemului, adică randamente sporite la investiţiile pe termen lung susţinute cu banii participanţilor. Nu în ultimul rând, acest sistem cultivă responsabilitatea individuală, spiritul de prevedere şi economisirea, cu rezultate pozitive asupra performanţei economice generale.

Sistemul pensiilor publice administrat în regim asemanator celui investitional privat, este garantat de stat, si presupune o perioada de aproximativ 18 ani de implementare, pentru a acoperi toate generatiile aflate în plată/care vor intra în plată, potrivit principiului actual bazat pe susţinerea inter-generaţională.

În prezent, tot mai multe guverne recurg la soluţia pensiilor private pentru a-şi reforma sistemul public de pensii. Modelul pensiilor ocupaţionale, foarte răspândit în Europa de Vest, este adoptat şi de Statele Unite ale Americii, dar şi de multe alte ţări. La nivel global, activele totale ale fondurilor de pensii private erau de circa 20-25 de mii de miliarde (trilioane) de euro, la finele anului 2008. Numărul celor care economisesc pentru bătrâneţe în diverse scheme de pensii private a ajuns, în prezent, să depăşească un miliard de persoane. În 2008 în Romania au fost virate la Pilonul II 206.3 mil euro de la 4.031.421 participanţi, locul 2 în Europa Centrala si de Est ca număr (dupa Polonia) dar ca sumă suntem în urmă (0,4% din ponderea Europei Centrale si de Est ) iar la Pilonul III suma a fost mult mai mică: 21 mil euro de la 150.745 participanţi.

Acesta este contextul în care, în spiritul viziunii liberale, Guvernul a introdus in 2007 sistemul de pensii private, potrivit unui model testat şi recomandat de către Banca