Ediția 2010

Pagina 57

crească nivelul de competitivitate a sistemului socio-economic românesc.

Pentru a atinge acest obiectiv sunt necesare:

1. Recunoaşterea valorii şi redarea demnităţii cadrului didactic prin reorganizarea pregătirii pentru profesia de dascăl; asigurarea juridică şi consolidarea socială a autonomiei profesionale a educatorului; aplicarea recunoaşterii salariale a formării continue; fluidizarea mobilităţii personalului didactic; refacerea succesiunii naturale a generaţiilor în posturi didactice şi de cercetare ştiinţifică; sprijinirea, prin politici distincte, a personalului didactic din zonele rurale; refacerea interesului noilor generaţii pentru profesia de cadru didactic; folosirea personalului didactic şi a cercetătorilor ştiinţifici, în afara oricărei discriminări de vârstă, conform valorii profesionale a fiecăruia şi reperelor europene actuale. Acestea vor fi posibile prin garantarea unui parcurs de carieră pentru corpul profesoral prin coroborarea legislaţiei specifice cu cea a muncii, cea a salarizării în scopul asigurării predictibilităţii pe parcursul activităţii profesorilor. Această necesitate este primul pas

pentru păstrarea profesorilor performanţi în şcoli şi repoziţionarea socială a acestora; 2. Asigurarea egalităţii de şanse şi modernizarea adecvată a infrastructurii sistemului educaţional. Egalitatea de şanse reprezintă o prioritate şi de aceea trebuie eliminat decalajul care diferenţiază în mod dramatic mediul rural de cel urban; de asemenea trebuie clarificat cadrul de educaţie specifică pentru copiii cu nevoi de educaţie speciale; o necesitate specială este şi flexibilizarea curiculei în scopul asigurării de noi oportunităţi pentru elevii supradotaţi. În ceea ce priveşte infrastructura este nevoie de modernizare pentru asigurarea compatibilităţii între noile informaţii şi mijloacele de transmitere a acestora. Deşi problema infrastructurii de bază a şcolii rămâne o prioritate publică, scopul final este acela de a aduce şi păstra elevii cât mai mult timp în contact cu şcoala şi noile cunoştinţe; 3. Educaţia ca premisă a dezvoltării prin extinderea serviciilor educaţionale; sporirea

suporturilor societăţii pentru educaţie; relansarea educaţiei pentru valori morale, civice, estetice; sporirea impactului educaţiei în economie, administraţie, cultură. 4. O societate a învăţării prin conceperea şi organizarea şcolarizării, studiilor, educaţiei, a formării continue ca sistem de cuprindere pe scară mare a populaţiei în forme şi niveluri diversificate de învăţare; dezvoltarea structurii didactice corespunzătoare; aplicarea unei educaţii timpurii la nivelul experienţei internaţionale; aplicarea unei noi politici a tineretului; aplicarea unei politici a sportului sincronizată cu secolul actual. Un element esenţial pentru dezvoltarea durabilă a societăţii va fi educaţia permanentă, ca program prioritar de educaţie a adulţilor pe toată durata vieţii[2]. Un astfel de program prioritar ar permite continuarea unei activităţi remunerate şi productive din punct de vedere economic de către persoanele de vârsta medie, fapt ce ar îmbunătăţi şi raportul actual, total nefavorabil, dintre

numărul salariaţilor si cel al pensionarilor. Stimularea programelor de educaţie permanentă va avea în vedere deduceri fiscale aplicate mediului de afaceri pentru investiţiile în programele de formare a resurselor umane, precum şi introducerea de programe obligatorii de formare a personalului în instituţiile publice;

5. Funcţionarea pe principiul subsidiarităţii. Efectuarea descentralizărilor chibzuite şi reale; profilarea autonomiei instituţionale a şcolilor, a liceelor şi consolidarea autonomiei universităţilor, conform practicilor europene; extinderea posibilităţilor de iniţiativă şi de decizie la fiecare nivel; crearea cadrului răspunderii pentru performanţe conform practicilor din sistemele subsidiarităţii. 6. Acestea vor fi posibile prin: descentralizarea curiculei, prin existenţa în planul de învăţământ a unui fond de timp aflat la dispoziţia consiliului de administraţiei al fiecărei şcoli, care va decide alocarea acestuia în conformitate cu cerinţele şi nevoile specifice, particulare, ale elevilor din

Pagina 58

şcoala respectivă; în acest context se urmăreşte şi descongestionarea planurilor de învăţământ; descentralizarea finanţării, care va intra şi în responsabilitatea autorităţilor locale, în special în privinţa investiţiilor şi dotărilor în materie de infrastructură şcolară. Asigurarea autonomiei financiare la nivelul fiecărei unităţi şcolare înseamnă ca şcolile să fie conduse prin instituţia consiliului de administraţie, în care membrii vor fi părinţii precum şi persoane cu bună reputaţie, cu experienţă în domeniul educaţional, finanţatori – publici şi privaţi – ai activităţilor şcolare. Instituţiile şcolare vor putea să-şi construiască propriul buget şi să decidă cât din resursele financiare să fie alocate către remunerarea profesorilor şi cât către infrastructura şcolară, în funcţie de cerinţele specifice; descentralizarea politicii de personal, ceea ce înseamnă că angajarea cadrelor

didactice se va decide la nivelul fiecărei şcoli, prin deciziile consiliului de administraţie cu privire la concursuri, evaluarea şi salarizarea personalului. Aceasta include şi descentralizarea conducerii activităţii şcolare, de către directori care încheie contracte de performanţă şi de management cu autorităţile locale şi consiliul de administraţie al şcolii. Angajarea sau concedierea profesorilor, desemnarea directorilor nu trebuie să reclame implicarea primarului, ca autoritate politică locală – sau a inspectorului general – ca autoritate statală centrală. Autonomia decizională impune libertatea de alegere şi responsabilizarea şcolilor în actul educativ. O autonomie reală – decizională şi financiară – reprezintă stimulentul pentru inovare şi creativitate. Succesul fiecărei şcoli va depinde de gradul în care dezvoltă noi metode didactice, noi modalităţi de transmitere a cunoştinţelor;

7. Învăţământ centrat pe cel ce învaţă prin reforma curiculară corespunzătoare competiţiilor de pe pieţele în curs de globalizare; mecanisme avansate de feedback educaţional; individualizarea rutelor de pregătire pentru elevi, studenţi, cursanţi prin sporirea spaţiului pentru opţiuni profesionale şi alegeri de rute de pregătire; reorganizarea bibliotecilor şi a întregii baze de informare şi formare profesională şi cetăţenească; reorganizarea educaţiei pentru valori; modernizarea şi stabilizarea sistemului de examene naţionale. De asemenea, este nevoie de creşterea competiţiei între furnizorii de educaţie indiferent de forma lor de proprietate prin asigurarea finanţării elevului şi nu a instituţiei şcolare. Finanţarea de bază pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul obligatoriu se va acorda tuturor şcolilor, publice şi private, dacă acestea sunt acreditate şi se supun evaluării periodice realizată de Ministerul Educaţiei. Astfel, prin transferul elevilor de la o şcoală la alta se vor transfera şi

resursele financiare alocate educaţiei sale, ceea ce justifică ideea conform căreia: calitatea educaţiei contează mai mult decât tipul furnizorului acesteia. Principiul finanţării elevului va naşte o piaţă deschisă a serviciilor educaţionale iar dacă părinţii sunt nemulţumiţi de anumite şcoli, ei îşi pot muta copiii la altă instituţie şcolară iar odată cu transferarea elevului, va avea loc şi transferarea subvenţiei de la buget. Este evident că acest sistem impune constrângeri bugetare tari pentru orice unitate şcolară, stimulând creşterea calităţii serviciilor educaţionale. Numai astfel, şcolile pot concura, pot rămâne pe piaţă şi se pot dezvolta. Principiul finanţării elevului este un alt instrument care contribuie la creşterea autonomiei financiare şi a libertăţii instituţionale ale organismelor şcolare şi încurajează diversitatea pe piaţa educaţiei. 8. Acordarea de credit fiscal de 100% contribuabililor pentru sumele direcţionate către finanţarea unităţilor şcolare, cercetare ştiinţifică sau burse şcolare. Statul mai

poate avea un rol esenţial pentru îmbunătăţirea situaţiei învăţământului, în afara descentralizării, prin stimularea participării private voluntare la finanţarea educaţiei, mai precis prin nefiscalizarea acestor sume. Creditul fiscal presupune deducerea de la plata impozitului a fondurilor alocate în acest scop respectiv pentru acoperirea diferitelor cheltuieli generate de educaţia copiilor[3];

9. Utilizarea infrastructurii erei digitale prin corelarea infrastructurii cu nivelurile

Pagina 59

competitive de pregătire şi de calificare; racordarea la tehnologii, pedagogii şi metodici educaţionale cu randament; transformarea ameliorării infrastructurii în parte a programelor performante ale administraţiilor şcolare şi universitare, locale, regionale şi centrale;

10. Îmbunătăţirea tehnologiilor utilizate în activităţile socio-economice prin cercetare ştiinţifică. Reorientarea cercetării ştiinţifice spre un impact sporit în tehnologie, economie, administraţie, cultură; profilarea institutelor şi a centrelor de performanţă; stimularea juridică şi financiară a inovaţiei; măsurarea performanţelor în cercetare după criterii internaţionale; legarea cercetării ştiinţifice cu nevoile de tehnologii – de exploatare, de producţie, de organizare, de formare etc. – din societate;

11. Un sistem acordat la nevoile societăţii prin evaluarea permanentă a componentelor sistemului de educaţie, şi a rezultatelor sale din punctul de vedere al utilităţii sociale, al performanţelor şi al raţionalităţii educaţionale; încheierea macroorganizării într-un sistem competitiv în condiţiile erei globalizării; organizarea analizei specializate continue a educaţiei din ţară şi a dezbaterii publice asupra măsurilor de interes general;

12. Competitivitate prin cooperare internaţională prin punerea organizărilor din învăţământ sub exigenţa randamentului şi a performanţei competitive; expansiunea formelor avansate de cooperare internaţională (joint curriculum, joint research units etc.) în serviciul sporirii competitivităţii sistemului educativ autohton; schimbarea prezentării internaţionale a învăţământului din ţară; etalarea valorilor proprii competitive în context internaţional;

13. Educaţia europeană. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, învăţământului românesc îi revine şi sarcina de a promova valorile culturale europene, în unitatea şi diversitatea lor, fără a neglija specificul naţional, identitatea culturală românească. Un pas important îl reprezintă cursul de limba, cultura şi civilizaţie românească în Europa, demarat în anul 2007, având şi obiectivul promovării identităţii culturale româneşti în spaţiul european. Un alt obiectiv al educaţiei europene urmăreşte stimularea competenţelor în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, la toate ciclurile şcolare;

În ceea ce priveşte învăţământul superior obiectivul care urmăreşte creşterea calităţii se traduce prin adaptarea la piaţa muncii, deschiderea către excelenţă şi consolidarea cercetării.

În viziunea PNL universitatea trebuie să îmbine caracterul antreprenorial cu priorităţi de cercetare. Autonomia financiară şi libertatea decizională de la nivelul universitar va trebui să transforme instituţiile de învăţământ universitar într-un întreprinzător pe o piaţă lărgită, a serviciilor educaţionale, de training şi de cercetare ştiinţifică. Pe de altă parte obiectivul îmbunătăţirii calitative se poate atinge în contextul creşterii reputaţiei absolvenţilor şi a vizibilităţii rezultatelor cercetării. În acest context, se impune un răspuns particularizat al României la Procesul Bolognia care să permită o adaptare mai eficientă a absolvenţilor la piaţa muncii dar şi la necesităţile unei societăţi a cunoaşterii. Modernizarea învăţământului superior şi a cercetării implică:

14. Întărirea autonomiei universitare, în ceea ce priveşte definirea diferenţiată a programelor de studii, eliminând principiul unificator prin care finanţarea se face pe un număr de studenţi. Finanţarea trebuie să urmărească relevanţa domeniului şi nu

Pagina 60

doar numărul participanţilor la programul de studii. Astfel, profesorii pot lucra mai eficient cu studenţii cu efecte benefice asupra pregătirii acestora. De asemenea finanţarea multianuală a programelor de studii este esenţială pentru asigurarea continuităţii programelor de studii (astăzi, din cauza sistemului de finanţare, pierderea unui număr de studenţi duce la stoparea programului de studii). Promovarea măsurilor de intrare şi rămânere în sistem prin întărirea suportului financiar pentru cercetătorii debutanţi şi doctoranzi;

15. Constituirea cadrului naţional al calificărilor, pentru creşterea compatibilităţii cu sistemele de educaţie din statele membre în ceea ce priveşte cunoştinţele, abilităţile şi competenţele; acesta va permite intensificarea mobilităţii. Cadrul naţional al calificărilor este o componentă care trebuie văzută ca o contribuţie a cadrului european cu efecte pozitive asupra liberei circulaţii a persoanelor şi a cunoaşterii;

16. Diferenţierea şi concentrarea universităţilor cu respectarea principiului autonomiei în scopul alocării eficiente a resurselor şi pe baza aplicării criteriilor de calitate aferente activităţii didactice şi de cercetare;

17. Promovarea culturii antreprenoriatului, prin stimularea iniţiativelor care privesc atât promovarea propriilor produse intelectuale cât şi elemente ale transferului tehnologic;

18. Creşterea calităţii activităţii de cercetare prin eliminarea fragmentării acesteia, regândirea sistemului de evaluare a granturilor de cercetare, transparenţa utilizării fondurilor. Pe de altă parte, este necesară stabilirea priorităţilor naţionale de cercetare în interiorul Programelor cadru ale UE dar şi corelarea cu priorităţile CE exprimate prin documentele elaborate de către structura specializată Joint Research Center. Stimularea procesului de “brain regain” în universităţi şi centre de cercetări. Stabilirea de facilităţi fiscale substanţiale pentru firmele care investesc în programele prioritare de cercetare naţionale şi europene.

În ceea ce priveşte domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI) este evident că în perioada 2005-2008 acest domeniu a trecut dintr-o stare de criză a resurselor şi rezultatelor într-o stare de relansare şi creştere cantitativă şi calitativă a acestora, iar începând din 2009 într-o nouă stare de criză a resurselor şi rezultatelor. Fără o susţinere cantitativă nu poate fi asigurată o accentuare a evoluţiei calitative, angrenarea profundă a cercetării româneşti în Aria Europeană a Cercetării şi în procesul de internaţionalizare a ştiinţei. Deşi la nivel european s-a accentuat interesul pentru latura inovativă a produselor şi serviciilor, acest aspect , practic, nu se regăseşte în politicile publice referitoare la CDI. Mai mult, implicarea firmelor în activităţi de cercetare este sistematic descurajată nu doar prin stoparea cofinanţărilor dar şi prin reducerea marjei de manevră a institutelor de cercetare în ceea ce priveşte implicarea în proiecte comune.

În acest context PNL consideră că obiectivele generale de creştere a competitivităţii activităţilor de CDI sunt în pericol de a fi definitiv ratate, având în vedere că orice an de stagnare în domeniul cercetării reprezintă o creştere a decalajelor cu 3-5 ani faţă de statele care nu reduc finanţarea.

În viziunea PNL obiectivele activităţii de CDI rămân:

19. Creşterea capacităţii şi a competitivităţii sistemului CDI peste media noilor state membre UE prin:

Dezvoltarea resurselor umane din domeniul CDI prin programe de stimulare a

Pagina 61

formării şi dezvoltării carierelor ştiinţifice şi a colectivelor de cercetare de înaltă performanţă având ca ţintă triplarea numărului cercetătorilor şi creşterea ponderii doctorilor şi doctoranzilor până la peste 50% din numărul cercetătorilor până în anul 2013; Atragerea tinerilor către cercetare, asigurarea unor cariere de succes în ţară prin cooperare cu echipe de vârf din lume, atragerea tinerilor către studii doctorale, în principal către doctoratul cu frecventă, se va realiza prin acordarea de granturi pentru proiecte de cercetare doctorală, stagii post-doctorat, prin burse doctorale, prin programe de tip „brain gain”, inclusiv pentru revenirea în ţară a cercetătorilor tineri de valoare ; Dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare în unităţile şi instituţiile componente ale sistemului naţional de cercetare, condiţie esenţiala pentru creşterea

calităţii activităţii de cercetare ; Promovarea şi stimularea drepturilor de proprietate intelectuală. Pentru aceasta entităţile de cercetare din România vor fi sprijinite în protejarea proprietăţii intelectuale şi valorizarea rezultatelor cercetării obţinute din fonduri publice. 20. Stimularea generală a activităţilor CDI desfăşurate de agenţii economici în parteneriat cu unităţile şi instituţiile de CD peste media noilor state membre UE prin:

Buna utilizare a infrastructurilor, prin stimularea accesului la infrastructurile publice, prin realizarea şi operarea de infrastructuri de cercetare în parteneriat public privat sau parteneriat internaţional; Stimularea generală a activităţilor CDI desfăşurate de agenţii economici, prin dezvoltarea schemelor de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea acestor activităţi în parteneriat cu unităţile şi instituţiile de CD. Intensificarea promovarării sistematice a culturii de inovare prin evenimente şi publicaţii promoţionale, campanii de promovare prin mass-media, târguri, expoziţii etc. 21. Creşterea resurselor financiare publice şi private alocate cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;

22. Întărirea capacităţii instituţionale pentru formularea, fundamentarea şi implementarea de politici, pentru managementul programelor şi proiectelor, pentru valorizarea rezultatelor CDI;

23. Creşterea gradului de internaţionalizare a activităţilor de CDI în România în conformitate cu strategia Lisabona şi principiile Ariei Europene a Cercetarii prin :

Promovarea şi dezvoltarea centrelor şi a reţelelor de excelenţă ştiinţifică şi tehnologică în domeniile considerate prioritare astfel încât, până în 2013, să fie recunoscute şi integrate în parteneriate şi programe internaţionale reprezentative cel puţin o reţea pentru fiecare domeniu de referinţă şi cel puţin o platformă integrată pentru fiecare reţea de centre de cercetare de înaltă performanţă ; Consolidarea Ariei Româneşti a Cercetării prin realizarea şi întărirea parteneriatului şi colaborării unităţilor şi entităţilor CDI prin finanţarea de programe şi proiecte dar şi reforma instituţională a unităţilor şi entităţilor CDI care fac parte din sistemul public al cercetării. Universităţile vor fi încurajate şi sprijinite să se transforme în universităţi antreprenoriale, care să permită un transfer direct şi eficient de cunoştinţe practice studenţilor, dar şi pentru construirea şi operarea de infrastructuri de cercetare, în scopul dezvoltării capacităţii naţionale de producere, asimilare şi difuzare a

tehnologiilor avansate. Pentru atingerea acestor obiective este necesar ca politicile publice în domeniu să fie caracterizate prin transparenţă în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor publice şi asigurarea criteriilor de performanţă în selectarea proiectelor precum, şi evaluarea

Pagina 62

permanentă a utilităţii rezultatelor cercetărilor finanţate din fonduri publice.

7. SĂNĂTATEA

PNL a început o reformă profundă a sistemului sanitar românesc care trebuie continuată, deşi din 2009 aceasta s-a blocat financiar şi administrativ, uneori împinsă spre satisfacerea unor interese clientelare sau de grup. În prezent este creată o majoritate din rândul medicilor, a personalului medical, în general, şi sindicatelor din sănătate care apreciază reforma sanitară liberală şi care solicită continuarea acesteia.

Viziunea liberală asupra sistemul românesc de sănătate rămâne în continuare orientată către:

Pagina 63

Realizarea unui sistem integrat pentru îmbunătăţirea indicatorilor sanitari: sănătate, sport, protecţia consumatorului, siguranţa alimentului, factori care contribuie la modificarea abordării sănătăţii publice;

Restructurarea modului de finanţare prin renunţarea la forma actuală a asigurărilor sociale de sănătate, la birocraţia Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate şi introducerea finanţării pentru pachetul de bază de servicii medicale din bugetul naţional, a unei contribuţii de solidaritate şi dezvoltarea asigurărilor private sub forma de conturi personale de sănătate;

Organizarea şi funcţionarea unui sistem sanitar cu efect social pentru cetăţean şi liberal pentru personalul medical;

Principalele ţinte pentru atingerea efectelor preconizate ale reformei sunt: îmbunătăţirea indicatorilor sanitari, creşterea finanţării la un nivel care să asigura sustenabilitatea sistemului, asigurarea demnităţii cetăţeanului şi a medicului, reformarea consecventă, corectă, eficace a elementelor sistemului de sănătate.

Urmare a schimbării de abordare sistemică se preconizează asigurarea următoarelor efecte:

• - Servicii medicale de bază în mod permanent, la nivel calitativ satisfăcător

pentru toţi cetăţenii;

• - Prevenţie la orice vârstă şi programe naţionale de sănătate eficiente;

• - Medicamente compensate pentru toţi cei care au nevoie potrivit prescripţiilor

medicale şi bugetului sănătăţii;

• - Administrarea în regim de acumulare a fondurilor de asigurări private de

sănătate;

• - Infrastructură medicală modernă şi performantă, atât în spitale cât şi în

amubulator;

• - Salarii decente pentru personal în vederea descurajării emigrării şi

fenomenului plăţilor informale;

• - Servicii medicale complementare şi suplimentare prin dezvoltarea sistemului

de asigurări private de sănătate

Obiective generale

Îmbunătăţirea accesului echitabil al întregii populaţii la servicii de sănătate esenţiale, prin întărirea /redefinirea rolului componentelor sistemului de sănătate în cadrul reformei acestuia.

Pagina 64

1. Continuarea şi aprofundarea reformei în asistenţa medicală primară:

• - Introducerea activităţii de prevenţie ca principală atribuţie a medicului de

familie;

• - Creşterea calităţii infrastructurii sanitare cu precădere în mediul rural;

• - Facilitarea informatizării unitare şi integrate a cabinetului medicului de

familie;

• - Încorporarea ghidurilor şi protocoalelor clinice bazate pe evidenţă, în practica

de rutină;

• - Repoziţionarea activităţii medicului de familie şi definirea rolului acestuia în

echipa multidisciplinară de la nivelul comunităţii locale;

2. Continuarea şi aprofundarea reformei în asistenţa medicală de urgenţă:

• - Continuarea investiţiilor în infrastructura sanitară de urgenţă (spitale regionale

şi judeţene, ambulanţe, echipamente medicale specializate, etc.);

• - Continuarea procesului de formare a resurselor umane dedicate;

• - Definitivarea reţelei integrate de asistenţă medicală de urgenţă – SMURD cu

celelalte componente medicale;

• - Creşterea finanţării acestui segment de asistenţă medicală şi asigurarea lui

integrală pentru toti cetăţenii de la bugetul de stat;

3. Promovarea şi dezvoltarea serviciilor medicale de prevenţie:

• - Dezvoltarea conceptului promovat în Programul Naţional de Evaluare a Stării

de Sănătate a Populaţiei şi integrarea acestuia în practica de rutină a medicului de familie şi în comportamentul cetăţeanului;

• - Implementarea de campanii de prevenţie primară având ca obiectiv

schimbarea de comportament în legatură cu factorii de risc asociaţi principalelor cauze de morbiditate şi mortalitate;

• - Dezvoltarea conceptului de prevenţie secundară realizată în mod organizat şi

sistematic pentru cancerul de col uterin, sân şi colon, alte forme de cancer;

4. Dezvoltarea asistenţei comunitare, inclusiv a serviciilor medicale la domiciliu:

• - Transformarea asistenţei comunitare din program de sănătate în componentă

de asistenţă medicală şi descentralizarea asistenţei comunitare la nivel de servicii publice în cadrul consiliilor locale;

• - Diversificarea serviciilor de asistenţă comunitară (servicii de îngrijiri la

domiciliu, servicii de sănătate mintală comunitară, servicii de paliaţie la nivel comunitar, servicii de prevenţie comunitare);

• - Creşterea finanţării acestei componente de asistenţă medicală din bugetele

locale;

• - Asigurarea continuităţii acestor servicii prin managementul de caz şi