Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 97
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028
5. DUBLAREA ANUALĂ A BUGETULUI 6. OPORTUNITĂȚI EDUCAȚIONALE
PENTRU CERCETARE ȘI INOVARE PÂNĂ PENTRU TINERII ȘI CADRELE DIDACTICE
CÂND ACESTA VA ATINGE 1% DIN PIB ȘI ROMÂNI DIN DIASPORA ȘI PENTRU
ALOCAREA A 15% DIN BUGETUL GENERAL ROMÂNII DE PRETUTINDENI
CONSOLIDAT PENTRU EDUCAȚIE
În acord cu prevederile Legii învățământului titularizarea în zone defavorizate. Creștem
preuniversitar și Legii învățământului numărul consilierilor și personalului auxiliar în
superior, ne propunem să alocăm cel școli pentru a îmbunătăți mediul educațional,
puțin 15% din cheltuielile bugetului general iar persoanele care se pensionează vor
consolidat pentru finanțarea sistemului primi o primă echivalentă cu două salarii
educațional. Această măsură va asigura de bază. În învățământul superior, investim
resursele financiare necesare pentru în dezvoltarea infrastructurii universitare,
transpunerea reformelor prevăzute în accesibilizare pentru studenții cu dizabilități
legile educației: creșterea numărului de și sprijinim fuzionarea instituțiilor pentru
locuri la creșe și grădinițe, prin investiții a crește competitivitatea națională și
în infrastructură, incluzând deschiderea internațională.
de noi unități, modernizarea și extinderea
celor actuale, precum și sprijinirea mediului Sistemul național de cercetare se află într-un
privat în înființarea de creșe; generalizarea proces amplu de restructurare și, în 2024, a
Programului Național „Masă sănătoasă” primit cel mai mare buget din istoria sa. Cu
la nivelul tuturor unităților de învățământ, toate acestea, raportat la PIB, bugetul trebuie
până în anul 2029; dezvoltarea și extinderea să crească mai repede pentru a ajunge la
programelor „Învățare remedială” pentru 1% din PIB, astfel încât să atragă investiții
Cu o perspectivă pe termen lung care să permită
sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare, private suplimentare în valoare de încă
inclusiv a copiilor români veniți din afara 1%. Obiectivul este de a atinge o finanțare
reîntoarcerea constantă a românilor din diaspora,
granițelor țării, și „Școala după școală,” care totală de 2% din PIB, din care jumătate să PNL își propune să înființeze Corpul instructorilor
oferă oportunități de învățare formală și fie finanțare publică și cealaltă jumătate să de Limbă, cultură și civilizație românească
nonformală, consolidarea competențelor provină din mediul privat. În 2023, bugetul (LCCR) pentru a promova identitatea culturală și
și accelerarea învățării prin activități pentru cercetare a avut o creștere istorică lingvistică.
educative, recreative și de timp liber. Vom de 70% față de anul precedent, însă în 2024,
susține cadrele didactice prin creșterea creșterea a fost mai mică, ceea ce a dus la o
salariilor, reducerea normei didactice scădere a ponderii acestuia în PIB Planul pe termen lung include actualizarea programelor școlare pentru elevii înscriși la cursurile
pentru cei cu vechime și stimulente pentru LCCR, precum și pentru cei reîntorși în țară, care vor fi integrați în grupele de acomodare
organizate în școlile din România. În plus, vor fi acordate burse, locuri de cazare în internate
și cămine studențești, reduceri la transport și alte facilități pentru elevii și studenții români de
pretutindeni, sprijinind astfel integrarea lor în sistemul educațional. Totodată, vor fi organizate
Prioritățile de finanțare includ cercetarea stagii de specializare în România pentru cadrele didactice care predau limba română sau
aplicativă, inovarea și domeniile cu potențial de predau în limba română în unități de învățământ sau instituții de învățământ superior din
creștere economică. străinătate, consolidând legăturile educaționale cu diaspora.
192 193
Pagina 98
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028
7. REDUCEREA DECALAJELOR EDUCAȚIONALE ȘI 8. DIGITALIZAREA SISTEMULUI
ÎMBUNĂTĂȚIREA REZULTATELOR LA EXAMENELE EDUCAȚIONAL (PREUNIVERSITAR ȘI
NAȚIONALE ȘI TESTĂRILE PISA SUPERIOR)
România a făcut pași înainte în ceea ce privește debirocratizarea sistemului de învățământ din
România. Începând din 2024, diplomele de doctorat din învățământul superior vor include un
cod QR, care va oferi acces la informații pentru validarea și verificarea conformității diplomelor
direct în baza de date a Ministerului Educației. De asemenea, începând cu anul universitar
2024-2025, toate actele de studii emise absolvenților vor fi redactate în română și engleză, fiind
PNL își propune să reducă decalajele însoțite de suplimentul la diplomă exclusiv în format Europass.
educaționale dintre elevi și să optimizeze procesul
de predare, învățare și evaluare.
PNL îşi propune continuarea
următoarele măsuri:
- • Implementarea programului „Masă sănătoasă”, acordarea de burse școlare, asigurarea
transportului și accesul la resurse educaționale suplimentare.
- • Bursele de merit și de reziliență sunt destinate primilor 30% din elevii fiecărei clase, pentru • Înființarea Registrului Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studii (RUNIDAS),
a stimula competiția constructivă și progresul individual în învățare. Prioritatea noastră ca sistem informatic integrat pentru gestiunea actelor de studii eliberate de unitățile de
trebuie să fie să încurajăm și să susținem elevii cu rezultate scăzute să aspire și să obțină învățământ preuniversitar, de instituțiile de învățământ superior și Academia Română,
rezultate medii, iar pe cei de la nivel mediu să aspire și obțină rezultate ridicate. În fiecare precum și a registrelor matricole de la nivelul sistemului de învățământ superior.
clasă există elevi care depun efort consistent și consecvent de învățare, efortul lor de • Operaționalizarea Platformei Naționale de Raportare Unică în Învățământul Superior,
auto-depășire și progresul lor în relație cu colegii trebuie recunoscut și încurajat. Bursele pentru consolidarea colectării și analizării datelor relevante privind performanța și
de merit și reziliență trebuie menținute! eficiența instituțiilor de învățământ superior.
- • Toleranță zero la absențe. Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate • Crearea unui sistem național de monitorizare a inserției absolvenților pe piața muncii, prin
într-o lună nu primesc bursele de excelență, de merit sau sociale pentru luna respectivă. interoperabilitatea sistemelor informatice din sectoare diferite de activitate.
La fiecare 20 de absențe nemotivate, elevilor li se scade un punct din media anuală la • Digitalizarea proceselor de management și administrative.
purtare. • Simplificarea și digitalizarea procesului de înscriere pentru studenții internaționali.
- • Peste 29.000 de profesori vor beneficia de un program național de formare continuă • Publicarea extinsă a datelor deschise pentru a asigura transparență și predictibilitate în
pentru a crește nivelul de alfabetizare funcțională a elevilor, finanțat cu 25 de milioane de sistemul de învățământ preuniversitar și universitar, precum și în procesele administrative
euro prin Programul Educație și Ocupare. și investițiile în infrastructura școlară.
- • Conform profilului și standardelor profesionale pentru cariera didactică, pus în vara • Crearea unei biblioteci de manuale școlare în format digital accesibilă și gratuită pentru
aceasta în consultare publică, toți profesorii ar trebui să aibă capacitatea de a aplica elevi.
în mod consecvent abordări didactice care să susțină dezvoltarea competențelor de • Extinderea programelor de formare pentru a pregăti cadrele didactice să utilizeze
literație, numerație, digitale și civice. tehnologiile moderne în vederea formării elevilor pentru oportunitățile viitorului.
- • Programul „Învățare remedială”: Sprijin pentru elevii cu dificultăți de învățare prin • Interoperabilitatea ca standard în orice aplicație destinată sistemului de educație.
suport personalizat și intervenții timpurii. Programul poate fi implementat de unitățile de Utilizând principiul ”once only”, continuăm îmbunătățirea proceselor digitale utilizate,
învățământ în parteneriat cu organizațiile non-guvernamentale și este evaluat periodic de pentru a câștiga timp și eficiență pentru comunitatea celui mai mare sistem public din
către ARACIP. România.
- • Flexibilizarea normei didactice. Pentru pregătirea remedială sau stimularea excelenței • Crearea catalogului electronic național, disponibil gratuit pentru toate școlile. Cu un
didactice se pot aloca până la 4 ore din norma didactică de predare. număr estimat de peste 4,5 milioane de utilizatori (cadre didactice, elevi și părinți).
- • Începând cu anul școlar 2027-2028, toate evaluările și examenele naționale vor fi integral • Îmbunătățim transparența actelor de studii, limitând posibilitatea falsificării acestora.
standardizate și administrate în format digital. Vor fi introduse evaluări periodice pentru Simplificăm verificarea actelor de studii emise de către unitățile de învățământ din
monitorizarea continuă a nivelului de competențe al elevilor. România prin intermediul unei aplicații conectate la registrele digitale care gestionează
- • Actualizarea curriculumului pentru a se alinia noilor realități educaționale și pentru a aceste informații.
răspunde nevoilor elevilor din diverse categorii socioeconomice. • Standardizarea evaluărilor și examenelor naționale pentru a asigura echitate,
obiectivitate și comparabilitate în evaluarea competențelor elevilor.
194 195
Pagina 99
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028
9. PROGRAM NAȚIONAL PENTRU 10. UNIVERSITĂȚILE: PILON AL INOVĂRII
CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI PARTENERIATELOR PUBLIC-PRIVATE
UNIVERSITĂȚILOR ROMÂNEȘTI
Rezultatele Metarankingului național 2023 arată că universitățile din România au fost incluse în
doar șase din cele opt clasamente internaționalizate utilizate pentru exercițiul din anul anterior.
Este necesar să centralizăm eforturile actuale ale Ministerului Educației (finanțarea specială
cu suma de 1,515 miliarde lei; granturi doctorale cu suma 338 milioane lei; finanțarea cercetării
universitare cu suma de 100 milioane lei).
Acest program are ca obiectiv sprijinirea
competitivității internaționale a universităților
Universitățile vor facilita accesul companiilor la resursele lor de calcul,
românești, facilitând creșterea lor în
la expertiză în data science și la laboratoare de testare a soluțiilor
clasamentele globale și participarea acestora în digitale, sprijinind astfel adoptarea de noi tehnologii și îmbunătățirea
consorții internaționale și naționale. infrastructurii IT naționale. Prin aceste colaborări, universitățile
vor deveni un pilon central în dezvoltarea economică și socială a
României, transformând rezultatele cercetării academice în soluții
practice și inovatoare.
De asemenea, se vor avea în vedere:
- • colaborările cu universități și institute de cercetare de top pentru
schimburi academice și proiecte comune;
Aceste inițiative vor crea un ecosistem de inovare
- • atragerea cadrelor didactice și cercetătorilor de prestigiu din robust, capabil să dezvolte soluții moderne pentru
străinătate; provocările economiei globale și să sprijine
- • dezvoltarea centrelor de inovare în cadrul universităților pentru a creșterea durabilă și competitivitatea economică
sprijini start-up-urile și spin-off-urile. a României.
196 197
Pagina 100
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028
9
Modernizarea
și digitalizarea
sănătății –
investiții în
infrastructură și
acces sporit la
servicii medicale
198 199
Pagina 101
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028
1. FINALIZAREA MODERNIZĂRII A 50 DE 2. PRIORITIZAREA BUGETULUI NAȚIONAL
SPITALE MARI PRIN PNRR ȘI POS CĂTRE MEDICINA PRIMARĂ ȘI DE
AMBULATOR PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI
ACCESUL LA SERVICII MEDICALE DE BAZĂ
PNL, prin programul de guvernare, vizează alocarea unei finanțări
adecvate pentru medicina primară și ambulatorie, pentru a
îmbunătăți accesul la servicii medicale de bază, mai ales în zonele
izolate și defavorizate.
Iată câteva puncte cheie
referitoare la acest aspect:
- • Finanțare crescută pentru medicina de familie: Se propune ca cel puțin 8% din Fondul
Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate să fie alocat pentru medicina de familie,
cu o creștere treptată a rolului său pentru a reduce numărul internărilor evitabile prin
monitorizare și prevenție a bolilor cronice.
PNL îşi propune să finalizeze modernizarea a 50 de spitale mari prin intermediul finanțării • Debirocratizare: Se urmărește simplificarea proceselor administrative între medicii de
din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul Operațional Sănătate familie și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru a permite medicilor să își
(POS). Aceste investiții, care depășesc 24 de miliarde de lei, vizează construirea de noi unități și concentreze mai mult pe pacienți și pe asigurarea unui acces facil la servicii.
modernizarea celor existente pentru a îmbunătăți infrastructura spitalicească la nivel național. • Extinderea accesului la servicii în zone izolate: Programul propune dezvoltarea unui
Prioritatea este acordată spitalelor județene și regionale, unde lucrările includ dotarea cu program de acoperire a serviciilor medicale pentru populațiile defavorizate, în special în
echipamente medicale moderne, digitalizare și tranziție verde. zonele greu accesibile, inclusiv pentru servicii de medicină generală, stomatologie și alte
servicii medicale auxiliare.
- • Reducerea presiunii asupra spitalelor: Se subliniază necesitatea extinderii serviciilor
de medicină primară și ambulatorie pentru a reduce solicitările asupra spitalelor și
a unităților de primiri urgențe. Astfel, printr-o mai bună acoperire a nevoilor de bază
Investițiile din PNRR includ construcția de noi
în sistemul de sănătate, se speră că se va evita suprasolicitarea spitalelor și se va
pavilioane și modernizarea unităților spitalicești îmbunătăți starea de sănătate generală a populației.
existente, cu accent pe digitalizare și tranziție
verde.
Astfel, Ministerul Sănătății alocă fonduri pentru spitale județene,
spitale de urgență și spitale municipale din diverse regiuni ale țării.
Un exemplu concret este sprijinul pentru extinderea spitalelor prin
Aceste propuneri reflectă o abordare strategică
construirea de noi secții, cum ar fi cele de oncologie, boli infecțioase pentru a crește accesul și calitatea serviciilor
și neurologie. Printre spitalele care beneficiază de aceste fonduri se de sănătate la nivelul primar, adresând nevoile
numără Spitalul Clinic de Urgență din Constanța și Institutul de Boli fundamentale ale cetățenilor, în special ale celor
Cardiovasculare din București. din zonele mai puțin deservite.
200 201
Pagina 102
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028
3. IMPLEMENTAREA ȘI EXTINDEREA
PROGRAMELOR DE PREVENȚIE
PRIMARA ȘI SECUNDARA PRECUM ȘI
PROGRAMELOR DE SCREENING PENTRU
CELE MAI FRECVENTE BOLI ŞI ACCES
SPORIT LA TRATAMENT PRIN ASIGURAREA
PREDICTIBILITĂȚII ACTUALIZĂRII LISTEI DE
MEDICAMENTE RAMBURSATE
PNL își propune să implementeze și să Finanțarea adecvată a tratamentelor
extindă programele de prevenție primară inovatoare și de ultimă generație reprezintă
și secundară, precum și cele de screening o altă prioritate a programului de guvernare.
pentru cele mai frecvente boli, având ca PNL propune alocarea de fonduri dedicate
obiectiv principal îmbunătățirea sănătății în cadrul bugetului destinat sănătății, care
populației și reducerea incidenței bolilor să susțină accesul la terapii dovedite clinic
grave. Aceste programe sunt esențiale pentru pentru a îmbunătăți rezultatele tratamentului
o detectare precoce și pentru îmbunătățirea pentru pacienți. Acest lucru este esențial
șanselor de tratament eficient, reducând în pentru ca pacienții să beneficieze de cele mai
același timp costurile asociate cu tratarea avansate tratamente disponibile pe piață,
bolilor în stadii avansate. Prin extinderea cum ar fi medicamentele inovatoare pentru
acestor programe la scară națională, PNL bolile cronice sau terapiile personalizate,
dorește să ofere acces larg și egal la măsuri care pot aduce rezultate semnificative în
de prevenție și diagnosticare timpurie, ceea îmbunătățirea calității vieții. Aceste fonduri
ce va contribui la îmbunătățirea calității vieții dedicate vor permite o mai bună planificare
pentru cetățeni. și eficiență în alocarea resurselor către
tratamentele de care pacienții au cea mai
Un aspect cheie al acestui program este mare nevoie.
asigurarea accesului sporit la tratamente
de ultimă generație. Pentru a răspunde Totodată, PNL dorește să îmbunătățească
nevoilor de sănătate ale populației, PNL accesul la medicamente esențiale prin
propune actualizarea predictibilă a listei de introducerea unor mecanisme de finanțare
medicamente rambursate de două ori pe eficiente și sustenabile. Prin stimularea
an, ceea ce va permite pacienților acces consumului de medicamente generice și Programul de guvernare al PNL privind sănătatea
constant la terapii moderne și inovatoare, biosimilare, alinierea metodologiei naționale își propune să creeze un sistem care prioritizează
adaptate la noile descoperiri din domeniul la standardele europene și facilitarea prevenția și inovația în tratamente, prin acces
medical. Acest mecanism de actualizare accesului la tratamente pentru boli rare și crescut la programe de prevenție și tratamente
a listei de medicamente va contribui la complexe, se urmărește o echitate mai mare
moderne. În acest fel, PNL dorește să contribuie
reducerea disparităților în accesul la în accesul la tratamente și o eficiență sporită
tratamente, oferind o abordare flexibilă și a sistemului de sănătate.
la construirea unui sistem de sănătate sustenabil,
adaptată nevoilor medicale în continuă orientat către nevoile pacienților și capabil să
schimbare. ofere soluții de calitate la standarde europene.
202 203
Pagina 103
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028 Implementarea integrală a Programului Național de Combatere a
Cancerului va permite României să se alinieze la standardele europene
de combatere a cancerului, în conformitate cu Planul European de
4. IMPLEMENTAREA INTEGRALĂ Combatere a Cancerului.
A PROGRAMULUI NATIONAL DE
COMBATERE A CANCERULUI Prin aceste măsuri, PNL își propune să ofere
cetățenilor acces la servicii de sănătate de
calitate, să îmbunătățească calitatea vieții
pentru pacienți și să reducă incidența și
PNL își propune implementarea integrală a Programului Național de Combatere a Cancerului, ca
mortalitatea cauzate de cancer.
parte a unui efort cuprinzător de abordare a uneia dintre cele mai răspândite și devastatoare
boli din România.
Programul este conceput pentru a oferi o
abordare integrată a luptei împotriva cancerului,
cu măsuri care acoperă toate etapele, de la
prevenție la îngrijire post-tratament.
Printre obiectivele principale se numără:
- • Prevenție și educație pentru sănătate: PNL va dezvolta campanii naționale și programe
de informare pentru a educa populația despre factorii de risc pentru cancer și măsurile
preventive esențiale. Vor fi promovate activități pentru adoptarea unui stil de viață
sănătos, reducerea consumului de tutun și alcool și combaterea factorilor de risc din
mediu, cum ar fi poluarea.
- • Screening și diagnostic precoce: Se va extinde și consolida accesul la programe de
screening pentru detectarea timpurie a cancerului, axate pe tipuri de cancer cu incidență
ridicată, cum ar fi cancerul de sân, de col uterin și colorectal. Aceste măsuri sunt esențiale
pentru identificarea cancerului în stadii incipiente, ceea ce va crește semnificativ șansele
de supraviețuire și eficiența tratamentului.
- • Acces rapid la tratament: PNL va asigura accesul pacienților la terapii moderne și
eficiente, inclusiv la medicamente inovatoare și terapii personalizate, care pot îmbunătăți
calitatea vieții și rata de supraviețuire. De asemenea, vor fi alocate resurse necesare
pentru dezvoltarea infrastructurii de tratament oncologic, care să răspundă nevoilor
specifice ale pacienților cu cancer.
- • Îngrijire post-tratament și suport pentru supraviețuitori: Programul Național de Combatere
a Cancerului include servicii de monitorizare și suport pentru pacienții care au învins
boala. PNL va dezvolta programe dedicate de recuperare, monitorizare a recidivei și
suport emoțional, asigurând sprijin psihologic atât pentru pacienți, cât și pentru familiile
acestora.
- • Toleranță zero la mită și primirea de foloase necuvenite în exercitarea profesiilor medicale
204 205
Pagina 104
PROGRAMUL DE GUVERNARE PNL 2025-2028 1. 3.
Profesionalizarea Responsabilizarea managerilor
managementului spitalelor: prin evaluări periodice: Reforma
5. REFORMA SPITALELOR: Reforma urmărește să asigure include mecanisme clare de
PROFESIONALIZAREA ȘI CREȘTEREA că managerii spitalelor sunt monitorizare și evaluare a
profesioniști calificați, cu performanței managerilor,
ATRIBUȚIILOR ȘI RESPONSABILITĂȚILOR experiență și competențe pentru a asigura îndeplinirea
MANAGERILOR DE SPITALE specifice în administrarea standardelor de calitate și
unităților medicale. Acest lucru eficiență. Managerii vor fi
va implica recrutarea pe bază evaluați pe baza unor criterii
Programul de guvernare propune o reformă amplă a spitalelor, cu accent pe profesionalizarea de merit și competențe reale clare, legate de satisfacția
managementului și creșterea atribuțiilor și responsabilităților managerilor de spitale. Această în managementul spitalicesc, pacienților, utilizarea eficientă
măsură este esențială pentru îmbunătățirea eficienței și calității serviciilor medicale, contribuind
pentru a garanta o conducere a resurselor, reducerea
la transformarea sistemului de sănătate într-unul modern, bine administrat și orientat către
nevoile pacienților.
eficientă și orientată către infecțiilor intra-spitalicești și
performanță. capacitatea de a implementa
măsuri de digitalizare și
modernizare a infrastructurii.
2. 4.
Creșterea atribuțiilor și Investiții în formarea continuă
responsabilităților managerilor: a managerilor: Sunt prevăzute
Se prevede extinderea programe de formare continuă
atribuțiilor managerilor de pentru managerii de spitale,
spitale, pentru a le oferi mai care să le ofere acces la cele
multă autonomie în luarea mai noi cunoștințe și bune
deciziilor strategice, financiare practici din domeniul sănătății.
și operaționale. Aceasta Aceasta va include și programe
va permite o gestionare de leadership, care să îi sprijine
mai flexibilă și adaptată la în adoptarea unor strategii
nevoile locale, contribuind inovatoare și eficiente de
la optimizarea resurselor, administrare a spitalelor.
la îmbunătățirea calității
serviciilor și la reducerea
birocrației interne.
Programul de guvernare propune o reformă amplă a spitalelor, cu accent pe profesionalizarea
managementului și creșterea atribuțiilor și responsabilităților managerilor de spitale. Această
măsură este esențială pentru îmbunătățirea eficienței și calității serviciilor medicale,
contribuind la transformarea sistemului de sănătate într-unul modern, bine administrat și
orientat către nevoile pacienților.
206 207