Ediția 2014

Pagina 41

România este în continuare o campioană europeană în privința birocraţiei şi a costurilor cu actele și autorizațiile administrative. În ultimii 10 ani, Codul Fiscal a fost modificat de peste 100 de ori, iar regimul juridic al investițiilor străine directe a suferit 15 schimbări. Așa cum corect invocă mediul de afaceri, performanța economică necesită reguli bune pe termen lung, adică predictibilitate fiscală și legislativă. În absența acestor condiții elementare, întreprinzătorii nu pot planifica nimic, nici formarea capitalului, nici investițiile și crearea de noi locuri de muncă, iar economia stă în blocaj și pierde oportunități, în așteptarea unor vremuri mai bune. Consider că industria și energia trebuie să devină vectori constanți ai competitivității economiei României, prin investiții susținute și mediu concurențial. O politică industrială coerentă trebuie să facă din industria românească un veritabil actor

european. „O politică industrială pentru era globalizării”, conform Strategiei Europa 2020, înseamnă abordarea întregului lanţ valoric, de la infrastructură şi materii prime până la serviciile post-vânzare, pentru a obține un sistem industrial puternic și inovativ, diversificat şi competitiv. În același timp, printr-o strategie energetică ambițioasă, una reală - nu doar clamată - ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT are toate atuurile pentru a deveni un veritabil pol energetic regional. Dacă vom fructifica toate oportunitățile economice și geostrategice, inclusiv prin diversificarea surselor, țara noastră se poate plasa durabil și eficient pe harta energetică regională. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă și agricultură performantă, care necesită, de asemenea, industrializare, capitalizare și competitivitate. România nu-şi mai permite greşeli în defavoarea fermierului român. Nu este suficient să conştientizăm faptul că avem un potenţial agricol imens, ci trebuie să valorificăm în mod real acest avantaj, și nu doar

conjunctural, în funcție de starea vremii, ci ca sursă constantă de creștere economică. În viziunea mea, dezvoltarea agriculturii înseamnă scoaterea agricultorului român din agricultura de subzistență, care trebuie să devină o afacere ca toate celelalte. Prin capitalizare, agricultorul român își va putea dezvolta potențialul de adevărat fermier european. Industrializarea agriculturii este esențială pentru echilibrarea balanței ocupării forței de muncă. Decalajele de competitivitate ale României sunt evidente fie și numai dacă invocăm decalajele de structură economică. Suntem pe primul loc în privința populației ocupate în agricultură din UE și suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește populația ocupată în sfera serviciilor. Așadar, în legătură cu piața muncii, suntem încă departe de a fi parcurs ajustările în direcția unei structuri economice competitive. Absorbția fondurilor europene trebuie să fie prioritatea zero a oricărei guvernări. O economie lipsită de capital este obligată să fructifice șansele dezvoltării

durabile cu bani europeni. În această privință, ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT nu are doar datoria de a înzestra contabil bugetul cu fonduri de cofinanțare pentru proiectele europene, ci

41

Pagina 42

să creeze capacitate instituțională și administrativă pentru ca proiectele de dezvoltare să fie concretizate financiar și economic. Dezvoltarea pieței de capital și a sistemului financiar, în general, este o altă direcție strategică a modelului liberal de dezvoltare, una menită să mobilizeze capitalul investițional și să asigure accesul eficient și facil al investitorilor străini la piața locală. Actualmente, piața de capital din România rămâne una dintre cele mai reduse din UE. Tocmai în acest sens, consider o prioritate înlăturarea tuturor barierelor ce inhibă dezvoltarea pieței de capital. De exemplu, prin reclasificarea pieței de capital din România de la piață de frontieră la piață emergentă, s-ar obține beneficii certe în materie de capital și investiții. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT își va dezvolta infrastructura financiară necesară susținerii IMM-urilor. În ultimă instanță, nu banii sunt problema, ci calitatea politicilor prin care urmărim atragerea lor.

Consider că politica economică trebuie să se facă în primul rând pentru economie, adică pentru cetățeni și nu pentru politicieni (pentru câștigurile electorale ale acestora).

4. Viziunea fiscal-bugetară: regândirea relației dintre stat și cetățean

Filosofia finanțelor publice este, în prezent, în flagrantă contradicție cu principiile dezvoltării economice sănătoase. Calitatea de contribuabil a ajuns să fie sinonimă doar cu aceea de plătitor de taxe și impozite, oricât de multe și de apăsătoare uneori, fără ca cetățeanul să simtă că este și beneficiar al sistemelor publice. Când acest sentiment ajunge să predomine în relația dintre contribuabil și stat, devine clar de ce economia subterană și corolarul său fiscal, evaziunea, tind să devină regula – de supraviețuire uneori – care erodează treptat și subtil calitatea și sustenabilitatea sistemelor publice. În viziunea mea, soluțiile nu trebuie căutate în afara sistemului fiscal, ci tocmai înăuntrul lui, și nu prin transformarea contribuabililor în ținte fiscale, ci prin prisma unei noi abordări a relației dintre stat și contribuabil, una clădită pe principiile unui parteneriat fiscal, ceea ce reclamă de fapt regândirea întregului sistem fiscal-bugetar pe criterii de transparență și corectitudine reciproce. Statul la coadă pentru plata impozitelor

este, încă, cel mai trist indiciu al funcționării unui sistem fiscal în care contribuabilii nu au fost niciodată parteneri egali ai statului, ci mai degrabă subordonații ori clienții birocrației fiscale și ai tratamentului discreționar. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, a fi contribuabil nu înseamnă a avea doar obligații fiscale către stat, ci a avea dreptul legitim de a pretinde de la stat corectitudine, tratament egal, eficiență și chibzuință în cheltuirea banilor publici, adică bună guvernare, în general. În dimensiunea sa fiscal-bugetară, modelul liberal de dezvoltare a ROMÂNIEI LUCRULUI BINE FĂCUT este ancorat în principii precum: 42

Pagina 43

• - competitivitate fiscală: impozitarea redusă și simplificată trebuie să redevină

atuul fiscal al României, pentru a atrage din nou atenția investitorilor străini, pentru a susține capitalul românesc și crearea de noi locuri de muncă. Nevoile bugetare mai mari nu trebuie să însemne impozite mai mari, ci dimpotrivă, trebuie urmărite prin îmbunătățirea eficienței fiscale, prin simplificare și creșterea colectării. România competitivă fiscal în UE înseamnă convergență rapidă în planul prosperității economice;

• - echitate și corectitudine: tratamentul fiscal egal și universal este definitoriu pentru

viziunea noastră liberală. Cota unică este soluția justă, corectă și care a dat rezultate în economia românească. Echitate în politica fiscală nu înseamnă unități de măsură diferite pentru contribuabili diferiți, așa cum stau lucrurile în viziunea fiscală a stângii;

• - disciplină fiscală și bugetară: întărirea guvernanţei fiscale și reducerea deciziei

discreţionare în politicile fiscal-bugetare sunt esențiale pentru creșterea eficienței sistemului fiscal. În acest sens, creşterea colectării veniturilor bugetare şi creşterea calităţii cheltuielilor publice trebuie să aducă transparență, simplificare, costuri mai mici cu funcționarea sistemului fiscal, costuri de conformare pentru contribuabili și de administrare fiscală din partea statului. Acestea sunt principiile esențiale care oferă coerență strategiilor și politicilor fiscal- bugetare. În definitiv, coerența sistemului fiscal transmite la rândul său coerență și predictibilitate în întreg sistemul economic. În calitate de Președinte al României, voi încerca să conving Guvernul că nu politica bugetară trebuie să conducă politica fiscală (așa cum, din păcate, se întâmplă în prezent), că nu trebuie să introducem impozite după cât dorește să cheltuiască ministerul Bugetului, ca să descoperim, ulterior, că nici nu poate să o facă. În viziunea mea, politica fiscală

nu trebuie proiectată din perspectiva maximizării încasărilor la bugetul de stat. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, statul nu trebuie să facă doar ceea ce îi permite cadrul fiscal-bugetar, cu precădere în cazul unui cadru fiscal-bugetar rostogolit inerțial de la un an la altul, fără viziune și priorități, ci să modifice cadrul fiscal-bugetar potrivit oportunităților de dezvoltare economică. Este, în esență, o filosofie simplă: nu modificăm obiectivele datorită instrumentelor care aparent ne încorsetează, ci adecvăm instrumentele astfel încât să ne atingem mai bine obiectivele. Schimbarea filozofiei fiscal-bugetare înseamnă a face din bugetul statului un suport al dezvoltării, dar nu în sensul trivial al simplei expansiunii bugetare, ci pe baza priorităților și oportunităților indicate de pilonii competitivității economice. În planul politicii bugetare, creșterea calității cheltuielilor publice reclamă transparență, în primul rând, dar și o construcție bugetară axată pe criterii de oportunitate,

prioritate și eficienţă. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT își poate așeza sistemul cheltuielilor publice pe proiecte și programe, în baza unor criterii clare de performanță, dar și pe bugete multianuale, pentru o viziune de investiții pe termen lung. Consider că este imperativă prioritizarea temeinică a programelor publice, în funcție de

43

Pagina 44

relevanța lor pentru cetățeni, astfel încât românii să simtă că bugetul statului nu reflectă doar agende politice, ci și nevoile lor și ale comunităților lor, iar guvernul nu este un simplu trezorier care, discreționar, taie și împarte felii din „plăcinta bugetară”. În planul politicii fiscale și din perspectiva competitivității, România are de rezolvat numeroase carențe instituționale, de la dificultățile de a plăti impozitele și până la neajunsurile administrării sistemului fiscal, de la povara fiscală asupra muncii și până la evaziunea sistemică. În prezent, România înregistrează cel mai scăzut grad de conformare voluntară în plan fiscal dintre țările UE. Este însă limpede că această degradare a relației stat - contribuabil inhibă grav competitivitatea fiscală a economiei românești și, totodată, șansele noastre de dezvoltare. Prin cota unică de 16%, România beneficiază încă de competitivitate fiscală în raport cu cele mai multe din țările UE. În schimb, impozitarea muncii este cea mai importantă povară

pentru crearea de noi locuri de muncă. Potrivit Global Competitiveness Report, România se găsește pe poziția 140 din toate cele 144 de țări în privința efectelor depresive ale taxării asupra stimulentelor de a munci. În România, salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța de muncă sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale asupra muncii aproape sufocante. În același timp, cota de TVA de 24% pare aproape o invitație deschisă la evaziune fiscală și un obstacol dintre cele mai serioase în calea consumului. Potrivit Comisiei Europene, România este pe primul loc în UE privind evaziunea fiscală prin neplata TVA. Este pe deplin explicabil, mai ales în condițiile în care 22 de țări ale UE au TVA mai mic decât România. Probabil că cea mai nefastă combinație fiscal-bugetară pentru România este dată de cota crescută de TVA și slaba capacitate de control și administrare fiscală. În planul politicilor de relaxare fiscală și în perspectiva apropiată a guvernării dreptei

românești, pentru mine, reprezintă o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscală va duce nu doar la îmbunătățirea colectării veniturilor și a sustenabilității finanțelor publice, ci mai cu seamă la creșterea economiei și a nivelului de trai al românilor.

5. Agricultură performantă și dezvoltarea satului românesc

România a făcut pași importanți în spațiul integrării europene, însă agricultura și satul românesc au resimțit cele mai modeste progrese, căci saltul spre modernizare încă întârzie să apară. În această privință, în care agricultura și problemele satului românesc aproape că par îngemănate, România are nevoie de o viziune integrată, care să formuleze priorități și direcții de dezvoltare. După un sfert de secol de reforme și miliarde de euro cheltuiţi, prosperitatea întârzie să apară în satul românesc. El încă mai reprezintă o a doua Românie, desprinsă parcă din alt secol, dominată de sărăcie şi dependentă cvasitotal de asistența statului. Satul românesc va renaște însă nu doar odată cu agricultura, pentru că satul trebuie să 44

Pagina 45

însemne și altceva, adică mici industrii, ferme familiale, oamenii cu viziune şi iniţiativă, întreprinzători rurali capabili să utilizeze tehnologii performante, să dezvolte avantajele competitive pe care România le are în acest sector. În viziunea dreptei românești, modernizarea sectorului agro-rural este de interes național. Pentru ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, reformarea exploataţiilor agricole, modernizarea spaţiului rural şi deblocarea potenţialului său economic, precum și simplificarea administrativă constituie direcţii clare care vor aduce și beneficiile așteptate. Nu este suficient să conştientizăm că avem un potenţial agricol imens, ci trebuie să facem ca agricultorul român să devină un pion important în arhitectura economiei românești. Este vitală transfomarea agriculturii româneşti într-un motor de creştere economică, prin crearea de locuri de muncă pentru populaţia din mediul rural și prin susținerea performanței și a veniturilor agricultorilor.

Pasul esențial care ar urni agricultura pe calea modernizării europene este rezolvarea durabilă a problemei proprietății. Performanța economică a agriculturii românești va crește proporțional cu consolidarea regimului de proprietate funciară. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT începe cu definirea și recunoașterea clară a proprietății, care să ofere oamenilor stimulente economice și perspective de dezvoltare. În concepția mea, nu structura polarizată a proprietăţii funciare a constituit obstacolul major în dezvoltarea agriculturii, ci lipsa voinţei politice de a clarifica legislativ, la timp şi în mod neutru, dreptul de proprietate. Din această cauză, s-a întârziat procesul natural de creare a pieţelor în acest domeniu, de la cea a creditării, la cea a asigurărilor, a garanţiilor funciare etc., iar agricultura a devenit eficientă aproape doar în privința marilor ferme. Tocmai de aceea avem nevoie să încurajăm, într-un cadru instituțional tranparent, cooperarea fermierilor și a proprietarilor de terenuri agricole.

Pentru o agricultură performantă, lucrările de cadastru trebuie finalizate cu celeritate. În această privință, autoritățile locale trebuie să aibă un rol determinant, nu doar în a urgenta procedurile birocratice legate de reglementarea proprietății, ci și în implicarea pentru rezolvarea eficientă a litigiilor privind proprietatea. În același timp, politica agrară nu trebuie să interfereze cu piața funciară, ci să elimine excesul de reglementare și birocratizare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă, în mod necesar, un cadru legislativ care să reglementeze piaţa funciară într-o formă coerentă, unitară și simplificată. Odată cu rezolvarea contextului instituțional de reglementare și proprietate, atunci piața, cadrul competitiv și performanțele economice vor deveni factorii definitorii care vor optimiza raporturile dintre mica și marea exploatație agricolă. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, mica exploatație agricolă trebuie să înceteze a mai fi doar mijloc informal de protecție socială, ci trebuie să genereze motivație economică și răsplată pe măsura

performanțelor comerciale. Actualmente, populația ocupată în agricultura României reprezintă peste 29%, comparativ cu o medie europeană de circa 5%, ceea ce ilustrează un imens dezechilibru

45

Pagina 46

structural, precum și indiciul unei productivități a muncii foarte scăzute. În același timp, importante suprafeţe agricole rămân încă necultivate, în timp ce pe piaţa naţională, europeană şi mondială cererea de produse alimentare crește în continuare. Va fi foarte greu de susţinut pe viitor, atât din punct de vedere politic, cât şi economic, o asemenea situație care nu încurajează cultivarea terenurilor agricole și mai ales gruparea lor în parcele atractive și eficiente din punct de vedere economic. Un asemenea cerc vicios atrage atenția asupra adevăratei priorități investiționale: industrializarea agriculturii și modernizarea infrastructurii rurale, astfel încât și agricultura românească să poată deveni o afacere profitabilă în condiții civilizate. În viziunea mea, cred că se cuvine să ne concentrăm atenția asupra potențialului exploatațiilor familiale de tip comercial. Este indispensabilă crearea și dezvoltarea unei infrastructuri de piaţă moderne, în deplin acord cu modelul european, dar adaptată eficient la

specificul gospodăriei ţărăneşti. Trebuie să folosim resursele din cercetare pentru crearea unor modele de funcţionare locală a pieţelor, având ca punct de pornire centrele de tranzacţionare existente. Astfel, vom putea configura un sistem naţional eficient, dinamic şi adaptat specificităţilor locale pentru colectarea şi depozitarea produselor din gospodăriile ţărăneşti. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, o agricultură performantă necesită adaptarea la condiţiile dinamice ale Politicii Agricole Comune. România trebuie să se armonizeze în funcţie de Politica Agricolă Comună, însă într-o manieră benefică intereselor românești, astfel încât activitatea fermierului român să devină competitivă, iar dezvoltarea spaţiului rural să devină reală și durabilă. Agricultura performantă în România necesită sisteme moderne de irigații. În această privință, este absolut necesară modernizarea infrastructurii de irigaţii din fonduri

structurale în perioada 2014-2020. În același timp, întreţinerea sistemelor vechi este costisitoare pe termen lung atât pentru agricultori, cât şi pentru stat, ceea ce conduce la creşterea costurilor pentru agricultori. Tocmai de aceea, statul trebuie să sprijine, prin toate tipurile de instrumente – fiscale, legislative, financiare – atragerea de investiții majore în agricultură, căci competitivitatea agriculturii trebuie să se bazeze pe capitalizare și acces facil al agricultorilor la finanțare. România are nevoie de o poziție politică implicată în privința agriculturii, în legătură cu șansele de dezvoltare competitivă ale agriculturii românești. La nivel european, avem nevoie să apărăm și să promovăm interesele agriculturii românești, nu doar în legătură cu noua concepție financiară a Politicii Agricole Comune, ci în orice privință care poate fi benefică fermierilor români. România dispune de întreg potențialul pentru a deveni una din principalele forțe ale agriculturii europene.

România poate deveni numărul 1 în UE în privința agriculturii ecologice. Piața europeană ne oferă largi oportunități, mai ales că produsele românești încep să fie recunoscute și premiate la diverse târguri europene. Avem însă nevoie să dezvoltăm susținut

46

Pagina 47

partea de procesare și comercializare, prin promovare continuă și inventivă. Agricultura ecologică și produsele tradiționale merită să devină veritabile mărci înregistrate ale performanțelor românești. În perioada următoare, aferentă ciclului 2014-2020, agricultura trebuie să treacă la o etapa superioară în dezvoltarea ei, prin revigorarea ramurilor procesatoare ale industriei alimentare, prin sporirea competitivității economice a exploatațiilor familiale de tip comercial, prin întărirea rolului organizațiilor profesionale și interprofesionale din sfera agro-alimentară, prin refacerea lanțului valoric al activității economice din domeniul agriculturii și industriei alimentare. Prin implementarea Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, dar și în contextul unor ani agricoli buni, performanțele agriculturii s-au îmbunătățit treptat. Însă, la nivelul satului românesc nu s-au simțit schimbări majore, progrese comparabile cu cele din

agricultură. Dimpotrivă chiar, calitatea vieții stagnează sau chiar este în scădere în mediul rural, media de vârstă a oamenilor de la țară a crescut. Populația rurală a României are cea mai ridicată pondere în totalul populației dintre toate țările UE, aproape 45%. Astăzi, aproape 60% din agricultori au vârste de peste 60 de ani și dețin peste 25% din terenul agricol al României, ceea ce atrage atenția asupra unei probleme majore a politicii agricole românești din perspectiva resurelor umane din spațiul rural. În multe locuri, câmpurile și lanurile sunt mai frumoase și mai îngrijite decât satul românesc. De aceea, politica agricolă românească trebuie să cuprindă și priorități dedicate satului românesc. Satul românesc a fost întotdeauna un izvor de cultură şi civilizaţie, dar evoluțiile economice și lipsa unei consecvențe a priorităților nu i-au permis să ţină pasul cu ritmul modernizărilor actuale. În acest sens, investițiile în infrastructura rurală, de la cea școlară și până la utilitățile publice, vor trebui să fie primul semn clar de

modernizare a satului românesc.

6. Cum răspundem la viitorul sistemului de pensii

Actualul sistem de pensii din România se confruntă cu câteva probleme majore, care sunt cunoscute de ani buni, dar la care nu există încă răspunsuri coerente și general acceptate. Din păcate, teama de a „nu mai putea plăti pensii” este adesea utilizată în discursul public din considerente electorale sau populiste, în locul unei abordări serioase și al unei proiecții de viitor. Există un set de realități care privesc sistemul de pensii și pe care suntem datori să le luăm în calcul:

• - raportul dintre salariați și pensionari, care devine din ce în ce mai disproporționat în

defavoarea salariaților, fapt ce determină o creștere a deficitului la bugetul asigurărilor sociale.

47

Pagina 48

Acest raport disproporționat a fost accentuat de încurajarea pensionărilor anticipate, ca modalitate de a rezolva problema lipsei locurilor de muncă;

• - rata de ocupare în rândul pensionarilor din țara noastră este una dintre cele mai mici

din Uniunea Europeană;

• - ponderea cheltuielilor cu pensiile (raportată la PIB) este una dintre cele mai mici din

UE;

• - România se află în primele 5 state membre UE care vor cunoaşte cel mai rapid ritm de

îmbătrânire a populaţiei în următoarele decenii, fapt ce are un impact extins din punct de vedere bugetar, economic și social. În afara unor măsuri punctuale care pot fi gândite pe termen scurt, în perspectiva anilor ce vor urma, va trebui adoptată o decizie cu privire la modul în care arată sistemul de pensii pentru a răspunde acestor probleme și pentru a acționa înainte ca el să devină nesustenabil. Ca Președinte al României, voi chema toate forțele politice să decidem împreună viitorul sistemului de pensii. Spre exemplu, este important de stabilit ca obiectiv strategic conservarea actualului sistem care se bazează pe principiul solidarităţii între generaţii, aşa- numitul sistem pay-as-you-go (în care plata pensiilor este plătită din contribuțiile celor aflați în muncă) sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investiţii prudenţiale, centrat pe principiul contributivității, al responsabilității individuale şi al definirii

şi garantării beneficiilor. De asemenea, în paralel cu sistemul public de pensii, voi solicita decidenților politici să- și îndrepte atenția către alte formule de asigurare de venituri la bătrânețe și, după o dezbatere amplă, să luăm de comun acord decizii. Prima dintre ele se referă la întărirea încrederii participanţilor în sistemul de pensii private obligatorii – pilonul II și lărgirea bazei participanţilor la acesta. Va trebui să răspundem la mai multe provocări la acest capitol, printre care se numără:

• - adoptarea legislației privind plata pensiilor obligatorii private;
• - protejarea drepturilor participanţilor, prin reglementarea mai multor tipuri de tipuri

de fonduri de pensii administrate privat, pentru ca aderarea să se facă în condiţii mai transparente;

• - adecvarea capitalului social al administratorilor fondurilor de pensii pentru

îndeplinirea cerinţelor minime de solvabilitate;

• - compensarea diferenţelor de rentabilitate sub rentabilitatea minimă, detalierea şi

diversificarea formelor de plată. Pentru a lărgi baza participanților, va fi nevoie de modificări legislative, dar, pentru ca ele să fie durabile, în beneficiul cetățenilor, și nu supuse arbitrariului schimbărilor politice, va fi necesară o abordare consensuală. Un al doilea subiect de dezbatere și decizie se referă la încurajarea pensiilor private facultative – pilonul III, prin acordarea unui regim egal de deductibilităţi fiscale pentru

48