Ediția 2009

Pagina 1

STĂ ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ SCHIMBĂM PUTEREA LOR

Crin Antonescu

PROGRAMUL PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI

1

Pagina 2

CUPRINS

STA ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ SCHIMBĂM PUTEREA LOR 4

1. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI – RECONSTRUCȚIA UNEI INSTITUȚII 5

1.1. De la Preşedintele -"jucător" la Preşedintele tuturor 5

1.2. Preşedintele responsabil 6

1.3. Preşedintele - reper al îndeplinirii marilor obiective naţionale 8

1.4. Un Preşedinte care spune adevărul 9

1.5. POLITICA EXTERNĂ: UN NOU PROIECT, UN NOU ROL AL PREŞEDINTELUI 9 a. Absența unui proiect postintegrare pentru politica externă românească 9 b. Provocările secolului XXI 10 c. Rolul Preşedintelui în politica externă: viziune, coordonare, consens 11  Preşedintele României, inspiratorul unui nou proiect de politică externă 11  Preşedintele României, coordonator şi integrator al politicii externe româneşti 12  Deconflictualizarea politicii externe româneşti 13  Garantul credibilităţii şi predictibilităţii acțiunii României în plan extern 13 d. Opţiuni fundamentale în politica externă 14  Opţiunea pentru o Europă puternică, cu instituţii eficiente și legitimate democratic 14  Refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii 16  Raporturile cu Federaţia Rusă – un nou nivel, o nouă calitate 17

 O relaţie normală cu Republica Moldova 17  Politica de vecinătate. Marea Neagră 18  Turcia, Caucazul de sud şi Asia Centrală. Politica de securitate energetică 19  Relaţii strategice. Diplomaţie economică 20  O politică mai activă în raport cu românii de pretutindeni 21

1.6. APĂRAREA NAŢIONALĂ ŞI ORDINEA PUBLICĂ – SECURITATE PENTRU DEZVOLTARE 21 a. Teme sensibile în domeniul securităţii naţionale 22 b. Principiile de la care pornesc 23 c. Politica de apărare a României 24 d. Ordine şi siguranţă publică 26 e. Serviciile de informaţii: simplificare, eficienţă, depolitizare 27

2. UN PROIECT NAȚIONAL PENTRU ROMÂNIA – RECONSTRUCȚIA UNEI SOCIETĂȚI 31

2.1. IEŞIREA DIN CRIZA ECONOMICĂ 31 a. Reducerea cheltuielilor bugetare şi stoparea risipei banilor publici 32 b. Stimularea relansării economice 32

2

Pagina 3

2.2. REFORMA STATULUI: ELITE VERSUS CLIENTELE 32 a. Separaţia reală a puterilor în stat 33 b. Descentralizare, debirocratizare şi dereglementare 33

2.3. JUSTIŢIE INDEPENDENTĂ, RESPONSABILĂ ŞI CREDIBILĂ 35

2.4. ECONOMIA ROMÂNEASCĂ: SFÂRŞITUL TRANZIŢIEI 36 a. Cheia prosperităţii românilor: mai puţină politică şi birocraţie, mai multă economie 36 b. Impozite mici, impozite pentru prosperitatea românilor 37 c. Stimularea muncii şi stoparea risipei 37 d. Simplificare şi stabilitate legislativă pentru mediul de afaceri 38

2.5. EDUCAŢIA ÎN SPIRITUL LIBERTĂŢII ŞI AL RESPONSABILITĂŢII 38

3. VIZIUNEA UNUI PREŞEDINTE ELIBERAT DE INTERESE ELECTORALE 41

3

Pagina 4

STA ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ SCHIMBĂM PUTEREA LOR

Trăim un moment istoric dificil. Criza economică ne spulberă iluzia că ne mai putem "descurca" în continuare cu jumătăţi de măsură. Ea scoate la iveală, în întregime, toate crizele noastre ca societate: criza politică, criza morală, criza de autoritate, criza de idei. Scadenţa datoriilor acumulate în ani de minciuni, simulări, amânări a sosit. Trăim ca pe un moment al adevărului drama tensiunii între un stat arogant, ineficient, incapabil să-şi justifice costurile imense şi un cetăţean care nu mai are deloc încredere în instituţiile statului şi în proprii săi reprezentanţi. Nu avem instanţe, nu avem modele, nu avem autorităţi. Deruta şi disfuncţiile societăţii româneşti se amplifică pe zi ce trece şi rezerva de speranţă publică tinde spre zero. Acesta este momentul istoric în care vom alege un nou Preşedinte. Nu cred în oameni providenţiali sau, în orice caz, nu mă consider un om providenţial. Sunt doar un român care fac politică de aproape 20 de ani, într-un fel diferit, care mi-a dat şansa de a ajunge în vârful

sistemului politic fără a-mi pierde libertatea şi fără a-mi vinde principiile. Candidez la Preşedinţia României pentru că sunt solidar cu compatrioţii mei şi pentru că nu mi-am pierdut speranţa că România tăcută, România profundă are resursele de a învinge "răul românesc" din viaţa publică. Candidez la Preşedinţie nu pentru că aş deţine toate soluţiile la marile probleme ale ţării în care trăiesc, ci pentru că am certitudinea că ceea ce voi putea face ca Preşedinte este decisiv pentru a reda încrederea şi speranţa românilor. Ştiu că un singur om nu poate rezolva totul. Dar mai ştiu şi că nu voi fi singur şi că un om liber şi solidar cu ceilalţi, învestit cu puterea speranţei lor, poate ridica un stindard. Da, eu cred că se poate. Eu cred că putem construi, cu hotărâre, cu răbdare, cu pasiune şi compasiune, o Românie normală, aşa cum sunt cei mai mulţi dintre români. Eu cred în România celor care muncesc, celor care învaţă, celor care încearcă, celor care ştiu să respecte şi să fie solidari, celor care au aspiraţii, speranţe şi planuri pentru ei şi copiii lor.

Cred în România celor cărora le pasă. Şi cred că acum această Românie poate veni la putere. Zidul care s-a ridicat între clasa politică românească şi restul societăţii poate fi spart, dintr-o parte şi din alta. Este nevoie de o alianţă sinceră şi durabilă între un preşedinte care poartă speranţa tuturor şi societate, pentru a deschide lumea politică şi instituţiile statului către cei pe care trebuie să-i servească şi să-i reprezinte. Acum este momentul în care nu mai putem amâna sau rata această schimbare. Acum ne putem ridica împreună şi putem porni pe drumul normalităţii şi bunului-simţ. Acesta e mandatul pe care vi-l cer, scopul în care voi lucra cu toată energia şi credinţa mea şi pentru care voi strânge laolaltă pe toţi cei care vor să schimbe România. Putem face asta, putem da o şansă şi un viitor ţării noastre. Stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor.

4

Pagina 5

1. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI – RECONSTRUCŢIA UNEI INSTITUŢII

1.1. De la Preşedintele -"jucător" la Preşedintele tuturor

Cei cinci ani în care şeful statului român s-a autodefinit drept "preşedinte-jucător" au afectat serios evoluţia democraţiei româneşti. Dacă „joci”, nu poţi juca de partea tuturor. Jucătorul are o echipă. Doar arbitrul este deasupra jocului şi aceasta este soluţia constituţională. Statul român trebuie să-şi găsească, în fine, principalul element politic de echilibru, definit ca atare de Constituţie: instituţia prezidenţială. România trebuie să aibă un preşedinte cu adevărat echidistant în raport cu jocul politic al partidelor, desprins de propriul său partid de origine sau de susţinere. Şeful statului are obligaţia constituţională şi morală de a trata toate forţele politice cu aceeaşi măsura şi conform aceloraşi reguli. Partidele, instituţiile şi cetăţenii trebuie să i se poată adresa cu încredere, fără să-l bănuiască de partizanat sau de jocuri în favoarea unor grupuri. Ultimii cinci ani au conturat un model prezidenţial dezastruos, caracterizat de promovarea permanentă şi făţişă a intereselor personale ale preşedintelui, ale familiei sale, ale partidului

său (asumat public ca atare) sau ale diferitelor grupuri de fideli. Împărţirea lumii româneşti în prieteni şi duşmani şi folosirea unor instituţii ale statului în acest "joc" au decredibilizat şi defuncţionalizat preşedinţia. Astăzi statul român, lumea politică românească nu au o instanţă, un moderator sau un factor de echilibru, deşi Constituţia îl prevede. Practic, în sens profund constituţional, România nu are astăzi un preşedinte, ci doar o căpetenie de "clan", care se substituie preşedintelui unui anumit partid şi primului-ministru. Primul element al reconstrucţiei instituţiei prezidenţiale este acela că Preşedintele va fi un OM DE STAT şi nu un OM DE PARTID. În acest moment, marcat de gravele probleme ale crizei economice şi instituţionale, ca şi de provocările generate de integrarea europeană, dialogul politic şi social în România este, practic, întrerupt. Interesul de moment aduce la guvernare alianţe fără viziune şi stabilitate, legile sunt adoptate deja în cerc închis, adeseori fără minimă dezbatere publică sau chiar

parlamentară. Asumarea răspunderii guvernului şi ordonanţele de urgenţă folosite abuziv definesc din ce în ce mai mult un stat condus discreţionar, în favoarea câtorva cercuri politice şi economice fără legătură cu interesul public. Un preşedinte mediator este neapărat necesar pentru reluarea dialogului real între principalii actori sociali: guvern, opoziţie, sindicate, patronate, asociaţii profesionale, ONG- uri. Acest dialog are nevoie de un mediator şi doar Preşedintele poate fi un moderator eficient, atunci când respectă cu adevărat interesele diferite care acţionează în societate, diversitatea opiniilor, identitatea specifică a fiecărui actor de pe scena publică. Preşedintele României îşi va putea îndeplini rolul de arbitru, mediator şi garant numai dacă întregul său comportament public îl recomandă drept o instanţă şi îl instituie drept model. Preşedintele României trebuie să devină modelul necesar de comportament, de atitudine,

5

Pagina 6

de limbaj, conform cu criteriile respectului pentru valori fundamentale, solidarităţii cu toţi cetăţenii propriului său stat, toleranţei faţă de diversitate. "Valorile" şi reţetele de succes promovate astăzi ostentativ în societatea românească (şi în special în politică) sunt tot mai nocive şi mai puţin legate de statutul unei ţări cu aspiraţii de prosperitate şi modernitate. Clientelismul, slugărnicia, nepotismul, dubla măsură, lipsa de responsabilitate, lipsa de respect faţă de legi, de tradiţii autentice, de cuvântul dat, dispreţul faţă de şcoala, de cultură, de valori spirituale sunt afişate cu din ce în ce mai mult cinism şi contaminează imaginea publică despre viaţă, succes, carieră, familie. Primul om din stat, reprezentantul tuturor românilor, trebuie să pledeze teoretic şi practic, prin fiecare gest al său, pentru o cultură a succesului bazată pe educaţie, muncă, talent şi valori autentice.

1.2. Preşedintele responsabil

Pentru că deţine mandatul printr-un vot universal direct, Preşedintele României trebuie să invoce cât mai rar constrângerile constituţionale, chiar dacă trebuie să le respecte întotdeauna. Nimeni nu vrea să ştie ce NU poate face Preşedintele, pentru că, atunci când aleg, oamenii îşi pun în votul lor toate speranţele şi pentru că mereu, până acum, viitorii preşedinţi nu au invocat aceste constrângeri în campaniile electorale. Mai mult ca oricând, România şi românii au acum nevoie de un Preşedinte care să îşi asume răspunderea că POATE face lucrurile de care ţara şi oamenii ei au nevoie. În România politică aproape totul trebuie reconstruit şi, cel puţin în aparenţă, aproape toate forţele care compun şi întreţin sistemul actual opun rezistenţă. Nu cred în oameni providenţiali în politică, nu cred că un singur om e în stare să rezolve totul şi dintr-odată. Dar cred că există oameni care prin voinţă, curaj, efort şi sacrificiu pot, în anumite împrejurări să dea un impuls hotărâtor lucrurilor, să rupă cercuri vicioase, să deschidă drumuri şi să facă oamenii să-I urmeze. Cei

mai mulţi dintre români vor schimbări radicale, vor să străbatem drumul spre normalitate, vor să ieşim din fundătura în care am ajuns. Rolul Preşedintelui e acela de a impune această direcţie, de a pune în mişcare energii, aspiraţii şi competenţe, de a porni şi de a conduce reconstrucţia României şi a condiţiei de român. Pentru toate acestea, viitorul Preşedinte are nevoie de pasiune şi echilibru, de compasiune şi de forţă. Prima obligaţie a Preşedintelui este să asigure funcţionarea eficientă a instituţiilor statului. De ani buni, în ciuda procesului de apropiere şi apoi de integrare în Uniunea Europeană, instituţiile României sunt din ce în ce mai blocate. Statul funcţionează din ce mai puţin eficient dar din ce în ce mai costisitor. Schimbarea continuă a conducerilor de tot felul după criterii arbitrare, împărţirea şi reîmpărţirea perpetuă a autorităţii statului între clanuri politice şi clientele rivale, încălcarea continuă a statutului funcţionarului public, presiunile politice, absenţa colaborării şi a dialogului au transformat statul într-un mecanism

uriaş şi inutil care acţionează împotriva cetăţeanului şi contribuabilului care îl plăteşte. Preşedintele trebuie să fie cu adevărat garantul unui stat eficient, cu instituţii funcţionale, în care rostul lui nu este acela de a se pricepe la orice, ci de a-I pune la lucru pe cei cu

6

Pagina 7

competenţele necesare în fiecare domeniu şi de a respecta aceste competenţe. E un obiectiv dintre cele mai dificile şi de durată, pentru că presupune reformarea statului ca atare, implicit a partidelor şi clasei politice. Dar Preşedintele nu va trebui să piardă nici o zi din mandatul său fără a lucra în acest orizont şi fără a-şi găsi peste tot acolo unde ei există, aliaţi în vederea acestui obiectiv. Eficienţa acţiunii statului în ansamblu şi a diverselor sale instituţii este dată de servirea interesului public. Condiţiile esenţiale pentru ca Preşedintele să poată impune şi controla această respectare a interesului public sunt: voinţa politică personală, independenţa faţă de orice reţea de interese clientelare, capacitatea de a aduna şi de a pune la lucru echipe care să nu se transforme în camarile la rândul lor. În calitate de cel mai înalt reprezentant al cetăţenilor României, Preşedintele este garantul drepturilor şi libertăţilor acestora prevăzute în Constituţie. Numai în

momentul în care cel mai defavorizat cetăţean se va simţi apărat de lege şi de instituţii, statul şi Preşedintele vor putea considera că işi fac pe deplin datoria. Statul român şi instituţiile sale, democraţia şi statul de drept pot căpăta consistenţă şi eficacitate numai în momentul în care condiţia cetăţeanului definită de respectarea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor garantate şi impuse de Constituţie şi legi este pe deplin respectată, în fiecare moment şi în fiecare împrejurare. Marea provocare a societăţii româneşti, condiţia necesară pentru funcţionarea eficientă şi corectă a ansamblului de instituţii ale statului, rămâne reforma fundamentală a clasei politice. Iar misiunea poate cea mai importantă şi urgentă a Preşedintelui României este iniţierea şi conducerea acestei reforme. Vorbim de ani buni despre această temă primordială, am asistat la o întreagă serie de "reforme" şi "revoluţii", am ascultat nesfârşite declaraţii de bune-intenţii, dar realitatea românească, dupa 2o de ani,

este dezolantă în această privinţă. Avem o clasă politică ineficientă, neconvigătoare, nepăsătoare, coruptă, complice sau măcar tolerantă la corupţie. Duplicitatea, demagogia, discursul autist cantonat în sfera îngustă a propagandei de partid, lipsa de personalitate, curaj şi spirit critic, lipsa de credibilitate elementară în faţa societăţii civile sunt caracteristicile dominante şi deja de bună vreme consacrate ale celor mai mulţi dintre politicienii români şi ale tuturor partidelor politice româneşti. Reforma clasei politice înseamnă un amplu şi anevoios proces de schimbare de oameni, practici, mentalităţi, criterii şi valori autentice şi pentru iniţierea şi dezvoltarea acestui proces e necesar un efort conjugat al tuturor factorilor de forţă şi influenţă din societate (oameni politici, lideri de opinie publică, jurnalişti, reprezentanţi legitimi ai societăţii civile). Dacă Preşedintele României, liderii principalelor partide politice, liderii de opinie, liderii

mass-media, reprezentanţii sindicatelor şi ai grupurilor economice semnificative vor continua să vorbească despre reformă doar când le convine conjunctural, doar despre aplicarea criteriilor asupra altora, dacă partizanatele interesate, simpatiile şi antipatiile vor continua să prevaleze asupra unor principii generale şi ferme, atunci "tranziţia" către o nouă

7

Pagina 8

clasă politică se va prelungi pe o perioadă nedeterminată, va ramâne închisă în cerc vicios, va alimenta în continuare frustrarea şi disperarea unei societăţi întregi rătăcite din drumul către normalitate. Reforma clasei politice este posibilă cu câteva condiţii elementare: voinţă politică maximă, curaj şi onestitate depline, criterii clare şi ferme, aplicate fără excepţii, înţelegerea mecanismelor politice şi sociale, capacitatea de a impune public valori. Reforma este posibilă în cadrul actualei Constituţii, cu actualul sistem instituţional, cu actualele partide politice consacrate, cu oameni din cadrul actualului personal politic şi administrativ. Reforma nu poate veni din afara sistemului, ci din interiorul său, modificându- l, ameliorându-l, deschizându-l. Există în interiorul actualei clase politice şi administraţiei româneşti oameni, nu foarte mulţi dar destui, care pot întruni condiţiile amintite mai sus. Obligaţia şi şansa Preşedintelui este de a impune, în realitate şi nu declarativ, valorile şi direcţia în jurul cărora aceştia să-şi adune energiile şi efortul. Pentru că cea mai mare parte

din "răul" politicii româneşti a venit, în toţi aceşti ani, de la vârf. De la vârful statului, de la vârful partidelor, de la vârful principalelor instituţii. Selecţia şi promovarea s-au făcut, în spatele vorbelor, pe criterii şi în scopuri contrare interesului public, ducând la izolarea din ce în ce mai accentuată a lumii politice de restul societăţii, la reducerea dramatică a reprezentativităţii şi comunicării publice. Azi trăim într-o ţară în care între politiceni şi diversele lor clientele, pe de o parte şi restul cetăţenilor, pe de altă parte, există dispret reciproc, interese şi aspiraţii diferite, "agende" diferite. Acest zid trebuie şi poate fi spart iar acest lucru trebuie să se petreacă din interiorul sistemului politic înspre restul societăţii. E misiunea Preşedintelui României, pe care o definesc şi o asum, aceea de a-i aduce laolaltă pe oamenii care, în toate partidele, în toate instituţiile, doresc spargerea acestui zid. Mandatul viitorului preşedinte trebuie să însemne alianţa acestuia cu presiunea

publică şi exigenţele societăţii în raport cu clasa politică, precum şi alianţa cu toate forţele autentic reformatoare din interiorul acesteia. Preşedintele îşi poate îndeplini misiunea doar dacă exprimă şi foloseşte presiunea publică fără a deveni un demagog populist de tip "plebiscitar" şi dacă reuşeşte să impulsioneze şi să coordoneze demersul reformator al unor oameni din interiorul clasei politice fără a construi un partid "prezidential", caricatură a partidului unic.

1.3. Preşedintele - reper al îndeplinirii marilor obiective naţionale

Cu o clasa politică în proces de reformare, în consecinţă cu instituţii ale statului din ce în ce mai eficiente, Preşedintele va putea să-şi asume responsabilitatea urmăririi permanente a marilor obiective de ţară, care ţin de interesul naţional. În conlucrare cu Parlamentul, cu Guvernul, cu celelalte instituţii importante ale statului, cu partidele politice, cu principalii actori economici, cu partenerii sociali, cu centrele semnificative de exprimare a opiniei publice, Preşedintele are misiunea de conduce România în direcţia marilor sale obiective:

8