Ediția 2009

Pagina 9

stat de drept autentic, cu instituţii eficiente în slujba interesului public, economie de piaţă performantă şi capabilă să genereze prosperitate, sistem coerent, democratic şi performant de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, profil internaţional bine definit şi consistent. Situat cu adevărat deasupra intereselor partizane, partinice, conjuncturale sau electorale, Preşedintele este singura instanţă publică a cărui menire şi obligaţie va fi aceea de a urmări în permanenţă îndeplinirea în ansamblu a interesului naţional, aşa cum este formulat în marile obiective de ţară, în programul prezidenţial şi în mandatul pe care electoratul român i l-a acordat.

1.4. Un Preşedinte care spune adevărul

În prezent, românii sunt pe cale să nu mai creadă pe nimeni. La grupurile de interese care exprimă viziuni şi interese proprii şi partizane, aşa cum, în mod natural, sunt şi partidele, se adaugă, din nefericire, chiar Preşedintele actual, atât de implicat în lupta politică încât transmite societăţii informaţii false, trunchiate sau determinate de interese de moment. Cetăţeanul român nu poate primi de la nimeni o prezentare credibilă despre starea naţiunii şi despre viitorul acesteia. Şeful statului trebuie să devină rapid o sursă credibilă de informare şi evaluare pentru cetăţeanul român şi pentru partenerii externi ai României. Un asemenea statut presupune ieşirea din jocul politic partizan şi recunoaşterea publică a faptului că Preşedintele este un om de stat şi nu un om de partid. Corectitudinea comunicării este măsura cinstei şi a respectului pentru cei pe care îi reprezintă. Rolul de comunicator al preşedintelui este cu atât mai important într-o societate aflată în schimbare, aflată într-un proces de reaşezare a

instituţiilor, practicilor şi mentalităţilor publice, iar în raport cu prerogativele şi constrângerile constituţionale şansa comunicării este esenţială pentru Preşedintele României. Avem nevoie, după atâtea decenii de minciună, de adevăr, de tot adevărul. Îmi asum răspicat, în condiţia de Preşedinte al României, să vă spun adevărul, mereu şi până la capăt.

1.5. POLITICA EXTERNĂ: UN NOU PROIECT, UN NOU ROL AL PREŞEDINTELUI

a. Absența unui proiect postintegrare pentru politica externă românească

Mai mult de un deceniu, proiectul major al României în materie de politică externă a fost integrarea europeană şi euro-atlantică. Odată cu 1 ianuarie 2007, după atingerea obiectivelor legate de aderare, nu se mai poate vorbi despre un proiect postaderare de o anvergură similară, care să constituie fundamentul politicii externe a României şi nici despre vreun alt proiect politic de ansamblu, în acelaşi domeniu.

9

Pagina 10

Cadrul constituţional şi legislativ existent a permis o suprapunere a rolurilor instituţionale în materie de politică externă între Preşedintele României, Guvern şi Parlament. Această confuzie este reflectată şi de faptul că România are doi reprezentanţi la Consiliul European. Pe fondul unei ambiguităţi instituţionale cu privire la responsabilităţile în domeniul politicii externe, România a lansat, cel puţin declarativ şi la cel mai înalt nivel, mai multe proiecte, unele dintre ele eşuate. Un astfel de proiect este aşa-numita axă „Washington-Londra-Bucureşti”, care a fost o creaţie unilaterală şi nu a produs nici un efect. Tot la capitolul proiecte eşuate putem încadra modul în care a fost gestionată relaţia cu două dintre statele vecine, Moldova şi Ucraina. În ciuda tentativelor constante de a impune România ca jucător strategic în regiunea Mării Negre, nici acest proiect nu a avut drept efect afirmarea României în plan internaţional pe măsura potenţialului său geostrategic.

În fapt, eşecul acestor proiecte de politică externă se bazeaza pe incercarea de a suplini lipsa unei viziuni despre Romania ca actor statal intr-o lume globala cu idei punctuale si conjuncturale care dau aparenta unei politici externe, fara a fi insa cladite pe teme de interes global.

b. Provocările secolului XXI

În contextul crizei economico-financiare, al războiului ruso-georgian din august 2008 (considerat „primul conflict al sistemului internaţional non-unipolar”), precum şi al alegerii lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, sistemul de relaţii internaţionale a intrat într-o nouă etapă, în căutarea unor noi reguli şi noi echilibre. Însăşi Uniunea Europeană are de făcut mai multe opţiuni strategice, în privinţa politicii sale. Lumea globalizată se confruntă cu o tipologie diferită a riscurilor şi ameninţărilor de securitate, care au trecut din zona „hard” în zona celor asimetrice. După transformarea ameninţării teroriste în principalul risc la adresa securităţii internaţionale, în toată lumea strategiile de securitate au fost regândite prin prisma noilor realităţi. Evenimentele recente din domeniul economic şi politico-militar au evidenţiat creşterea incidenţei altor tipuri de ameninţări decât cele identificate în prima parte a anilor `90. Schimbările climatice sunt considerate la nivelul Uniunii Europene un factor important care

va transforma matricea definirii riscurilor şi ameninţărilor pentru următoarea jumătate de secol. Acelaşi conflict ruso-georgian (la care am făcut anterior referire) a pus în discuţie şi chestiunea securităţii energetice la nivelul Uniunii Europene. Proiectele gazoductelor Nord Stream şi South Stream au produs diviziuni în interiorul Uniunii Europene, o parte din noile state membre având rezerve în legătură cu accentuarea dependenţei energetice faţă de Federaţia Rusă.

10

Pagina 11

Criza financiară globală, transformată într-o criză economică de aceleaşi dimensiuni, a devenit cea mai importantă ameninţare la adresa securităţii mondiale, pentru că ar putea determina sărăcirea a sute de milioane de oameni. Criza economică va pune o şi mai mare presiune asupra sistemelor de securitate socială din Uniunea Europeană, perspectiva unui şomaj extins ridicând problema resurselor pentru acoperirea cheltuielilor legate de pensii şi asigurările de sănătate. Un alt efect potenţial al unei crize economice prelungite ar fi mărirea riscului ca unele ţări tinere sau instabile din vecinătatea Uniunii, fie că este vorba de unele din Africa sau din spaţiul ex-sovietic, să devină structuri statale slabe sau eşuate, care pot declanşa conflicte locale sau regionale. Aceste conflicte - alături de alte stări tensionate, tendinţe separatiste, dispute teritoriale şi situaţii de instabilitate - generează incertitudine, determină irosirea resurselor şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de asemenea, alte forme de violenţă şi

criminalitate şi favorizează terorismul. Politica externa a Romaniei trebuie sa raspunda acestor noi provocari, sa identifice si sa promoveze oportunitatile, sa previzioneze si sa abordeze proactiv riscurile si amenintarile generate global. De calitatea si promptitudinea actiunii de politica externa depind, in noul context, interese fundamentale ale cetatenilor romani.

c. Rolul Preşedintelui în politica externă: viziune, coordonare, consens

În noul context internaţional este nevoie şi de o nouă viziune privind politica externă românească, precum şi de redefinirea rolului preşedintelui, respectând parametrii pe care Constituţia îi stabileşte.

 Preşedintele României, inspiratorul unui nou proiect de politică externă

Cred că este misiunea preşedintelui României să devină inspiratorul unui nou proiect de politică externă, un proiect care pleacă de la noul statut al României de stat membru al Uniunii Europene şi NATO, de la noua configuraţie strategică, de la interesele şi obiectivele cetatenilor României pe termen scurt, mediu şi lung. Desigur, un asemenea proiect şi o asemenea viziune nu pot fi doar rezultatul unei singure gândiri. Preşedintele trebuie să fie factorul constituţional care determină o amplă dezbatere publică, antrenează resursele intelectuale din diferite instituţii cu atribuţii în domeniul politicii externe, din mediul academic sau din societatea civilă. Acest nou proiect trebuie să răspundă câtorva întrebări importante:  Care sunt avantajele competitive ale Romaniei in raport cu statutul sau de tara membra a UE si intr-o lume globala? Cum pot fi valorificate aceste avantaje in interesul cetatenilor sai?

 Care sunt obiectivele Romaniei în Uniunea Europeană si opţiunile sale în raport cu temele de interes general pentru UE? 11

Pagina 12

 Cum vede Romania viitorul constructiei europene in interesul cetatenilor sai?  Care sunt interesele Romaniei în raport cu alte state sau zone de influenţă, şi cum pot fi acestea reprezentate atât prin politica comuna a Uniunii cat si prin raporturi bilaterale? România are nevoie de un preşedinte vizionar şi implicat, capabil să urmărească interesele cetățenilor săi în competiția globală pentru atragerea de resurse. Iar politica externă a României este un instrument esențial în afirmarea și utilizarea avantajelor competitive în beneficiul cetățenilor români, în identificarea și construirea proiectelor comune cu alte state, care să ne apropie, punând deoparte lucrurile care ne despart. România trebuie să-și găsească locul și rolul ca stat membru al UE, al NATO și al instituțiilor internaționale dezvoltând politici de nișă care să o identifice ca actor într-o lume globală. Pentru aceasta, paradigma trebuie schimbată: politica externă a României trebuie

să fie expresia opțiunilor strategice de dezvoltare, să fie una proactivă și conectată la provocările lumii globale. Dezbaterea publică trebuie să fie îndreptată mai mult către subiectele care au semnificație și relevanță și dincolo de granițele României, contribuind la conectarea spațiului public românesc la problemele globale și la creșterea consistenței demersului de politică externă. Cetățenii au dreptul să își exprime opinia și să fie informați în legătură cu felul în care interesele lor sunt apărate și promovate în relația României cu alte state sau cu instituții internaționale. Întreaga mea viziune asupra politicii externe pornește de la convingerea că aceasta trebuie să fie un instrument și o expresie a tuturor politicilor publice care servesc interesul cetățenilor români în interiorul și în afara granițelor țării.

 Preşedintele României, coordonator şi integrator al politicii externe româneşti

Consider că preşedintele României trebuie să depăşească actuala stare de fapt în care îşi limitează acţiunile de politică externă doar în raport cu Ministerul Afacerilor Externe şi uneori nici cu acesta. Diplomaţia are mai multe componente. Unele ţin de executiv, în principal de Ministerul Afacerilor Externe, dar şi de zone economice, altele ţin de Parlament. Există şi mijloace specifice diplomaţiei publice şi culturale, dar şi forme de dialog la nivelul organizaţiilor politice şi civice. Misiunea preşedintelui României este de a deveni un centru de coordonare al tuturor acestor forme multiple de diplomaţie, care, nu o dată, funcţionează independent, adesea haotic, fără luarea în considerare a planului mai general al obiectivelor comune şi tacticilor de urmat. Din acest punct de vedere, preşedintele României poate să devină un facilitator al unei mai bune comunicări interinstituţionale, dar şi o interfaţă a acestor instituţii cu expertiza din zona academică sau a societăţii civile.

12

Pagina 13

Nu este lipsită de interes din acest punct de vedere ideea constituirii, pe lângă preşedintele României, a unui consiliu consultativ pentru politica externă, care să se reunească periodic, ceea ce ar determina o convergenţă a eforturilor diferitelor instituţii, dar şi o informare a zonei neguvernamentale asupra priorităţilor şi calendarului de politică externă. Experienţa ultimilor 20 de ani arată că atâta vreme cât forme de consultare şi coordonare au funcţionat, eficienţa unor acţiuni de politică externă a fost mult mai mare.

 Deconflictualizarea politicii externe româneşti

Ca preşedinte al României voi încuraja un consens bipartizan, între putere şi opoziţie, în jurul principalelor obiective de politică externă. Zona de acţiune externă trebuie extrasă din spaţiul conflictelor şi competiţiei politice interne. Din păcate, în ultimii ani, nu numai că nu a existat un dialog constant şi instituţionalizat între instituţia prezidenţială şi principalele forţe politice pe teme de politică externă, dar, mai mult decât atât, chiar şi în momente critice, această consultare nu a existat. Criza declanşată în Republica Moldova după alegerile parlamentare din acest an, modul unilateral în care a acţionat preşedintele României reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens. Din nefericire au existat multe alte situaţii în care s-a încercat utilizarea unor momente de politică externă pentru a obţine capital politic şi electoral. Populismul nu are ce căuta în politica externă a României. În timpul mandatului meu de preşedinte, voi fi garantul caracterului bipartizan al politicii externe, consultând cu regularitate forţele politice semnificative şi

valorificând activ experienţa foştilor şefi de stat ai României, dar şi a altor persoane publice care au exercitat demnităţi care au legătură cu politica externă.

 Garantul credibilității şi predictibilității acțiunii României în plan extern

Misiunea mea ca Președinte este de a fi garantul seriozității și predictibilității politicii externe românești, garantul că resursele politicii noastre externe sunt exploatate la maximum. Iar actiunea de politica externa trebuie sa fie caracterizata de credibilitate, competenţă si creativitate. România trebuie să-şi recapete credibilitatea internaţională, iar acţiunile Preşedintelui României trebuie să fie predictibile. Politica internaţională a României nu poate fi eficientă dacă nu se bazează pe competenţa şi creativitatea celor chemaţi să o realizeze. Ţara noastră poate fi un bun jucător de echipă – în cadrul NATO, UE, OSCE, etc - care poate aduce aliaţilor şi partenerilor săi, celorlaltor state din comunitatea internaţională, valoarea sa adăugată pentru atingerea obiectivelor majore globale, instituţionale, regionale. Valoarea adăugată vine din dezvoltarea unor capabilităţi de nişă pentru care avem aptitudini şi capacităţi, capabilităţi interesante pentru aliaţii şi partenerii noştri.

13

Pagina 14

Valori, principii şi interese. Fundamentul raportării la parteneri şi la diferitele politici publice pe domeniul securităţii, apărării şi politicii externe este suma de valori ce constituie miezul instituţiilor europene şi euro-atlantice. În ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state, România îşi propune să fie un partener loial şi credibil care pledează pentru valorile în care crede dar abordează pragmatic şi realist implementarea acestor valori, respectând cultura şi particularităţile partenerilor săi, principiile cooperării internaţionale şi interesele naţionale, armonizate cu cele ale aliaţilor şi partenerilor, atunci cînd ele sunt formulate. Mai puţine declaraţii, mai multă acţiune. Nu de puţine ori, ţara noastră a plătit tribut pentru excesul de declaraţii publice care nu răspundeau unui imperativ al transparenţei politicilor publice din domeniu, ci făceau parte din politici de vizibilitate şi imagine ale protagoniştilor implicaţi în aceste categorii de politici. Consider că declaraţiile trebuie să apară la momentul oportun şi să aibă echilibrul necesar pentru a nu antrena costuri

suplimentare sau a bloca aplicarea politicilor publice în acest domeniu, periclitînd chiar atingerea obiectivelor stabilite. Consider că eficacitatea unei politici coerente externe, de securitate şi apărare constă şi în maximizarea acţiunii în domeniu, a faptelor aferente acestor politici publice, şi mai puţin a discursurilor fără miez.

d. Opţiuni fundamentale în politica externă

 Opţiunea pentru o Europă puternică, cu instituţii eficiente și legitimate democratic

Opţiunea mea ca şi Preşedinte al României este pentru o Europă puternică, cu instituţii consolidate, o Europă în care Romania sa fie o poveste de succes. Principala dimensiune a proiectului meu de Președinte este definirea rolului României în interiorul Uniunii Europene, pornind de la avantajele competitive pe care le avem in raport cu partenerii nostri. Securitatea energetica este una din preocuparile majore ale statelor membre. Romania poate deveni un pilon de sprijin pentru securitatea energetica a Uniunii Europene: diversificarea surselor de aprovizionare, interconectarea retelelor de energie si de gaz sunt politici europene pe care Romania isi poate construi contributia efectiva la politica energetica comuna. Frontiera de est a Uniunii Europene are o relevanta tot mai mare pentru spatiul de securitate european. Romania este cel mai mare stat membru care poate asigura gestionarea eficienta si in deplina siguranta a acestei frontiere.

Politica europeană este principala ancoră a demersului extern al României. Acest nou proiect implică o schimbare de paradigmă. Integrarea europeană este privită cel mai adesea în ţară exclusiv prin prisma absorbţiei fondurilor europene, respectiv a banilor care vin sau ar trebui să vină de la Bruxelles. Desigur, reprezintă un subiect de preocupare faptul că deocamdată românii resimt mai degrabă costurile şi mai puţin beneficiile, faptul că 14

Pagina 15

deocamdată România este mai degrabă contributor la bugetul Uniunii decât beneficiar al finanţărilor europene. Această situaţie ar putea genera insatisfacţie şi, în perspectivă, chiar curente de opinie publică eurosceptice sau chiar anti-integraţioniste. Dar gradul de absorbţie al fondurilor europene este în primul rând o problemă a administraţiei româneşti şi doar în mică măsură o problemă a relaţiei Bucureştiului cu birocraţia de la Bruxelles. România trebuie să-şi propună să joace un rol activ atât în ceea ce priveşte procesul de decizie, cât şi temele mari de dezbatere care stau pe agenda UE. Ca preşedinte al României, vreau ca ţara noastră sa fie un membru respectat al Uniunii Europene, un partener care-şi onorează angajamentele, dar ştie să-şi negocieze condiţiile. Cu alte cuvinte, consider că România trebuie să fie un membru cu personalitate al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastră în raport cu marile teme ale

dezbaterii. Ca lider politic, mă simt mai apropiat de proiectul unei Europe federale, cu instituţii puternice, cu o mai bună coordonare a politicilor în toate domeniile de activitate. Cred că proiectul unei Europe federale avantajează în acest moment România, putând fi un puternic vector de modernizare a societăţii noastre. Ca Preşedinte al României, voi sprijini procesele de consolidare şi adâncire a integrării europene. Nu Europa cu două viteze, nu departajarea internă în state mai puternice şi state mai slabe reprezintă soluţia la problemele Uniunii, ci adâncirea proceselor integraţioniste, întărirea rolului instituţiilor europene, paralel cu consolidarea legitimităţii democratice a acestora. Ca Preşedinte al României, voi sprijini în continuare ideea extinderii Uniunii Europene. Spaţiul comun european va trebui să includă pe termen scurt Balcanii de Vest,

pe termen mediu Moldova si Turcia, iar pe termen lung Ucraina şi, poate, Belarus. Unificarea politică şi economică a acestui spaţiu constituie o garanţie pentru ca Uniunea Europeană să capete mai multă forţă ca actor al relaţiilor internaţionale. În perspectiva anilor 2025-2030 Uniunea Europeană trebuie să devină un proiect definitiv din punctul de vedere al graniţelor sale. Ca Preşedinte al României, voi sprijini ideea unei politici externe şi de securitate comune, precum şi a unei politici energetice comune, elemente fără de care nu se poate vorbi de Uniunea Europeană ca actor unitar în relaţie cu alte centre de putere din sistemul relaţiilor internaţionale. Cred că România are un rol de jucat în ceea ce priveşte hotărârile Uniunii Europene privind cadrul financiar. Extinderea cu mai mare rapiditate a zonei euro este văzută astăzi de mulţi specialişti ca fiind o soluţie mai rapidă pentru depăşirea crizei economice. În dialogul cu Consiliul şi Comisia Europeană am putea

insista pe această soluţie. În fine, România ar trebui să aibă ambiţia de a deveni o interfaţă a Uniunii Europene în relaţia cu terţe state. Un asemenea rol nu se atribuie declarativ ci se poate construi doar pe parteneriate solide cu tarile respective, pe proiecte comune.

15

Pagina 16

In acest sens, raporturile dintre UE şi Ucraina sau Federaţia Rusă interesează în mod direct ţara noastră. De aceea, consider că avem interesul să contribuim la configurarea politicilor Uniunii în raport cu aceste state. Primul pas pe care îl voi face, în calitate de preşedinte al României, în domeniul politicii europene va fi clarificarea raporturilor instituţionale în ceea ce priveşte participarea la Consiliile Europene. Este nefiresc ca România să fie singura ţară din partea căreia la Consiliile Europene participă două persoane, atât preşedintele, cât şi prim-ministrul. Ca factor constituţional care are în răspundere politica externă, inclusiv politica europeană, mi se pare firesc ca România să vorbească în Consiliile Europene cu o singură voce. În interiorul Uniunii Europene, România va trebui să stabilească alianţe şi parteneriate în funcţie de obiectivele şi interesele sale. Parteneriatul strategic cu Franţa va rămâne un instrument politic important şi, dincolo de enunţ, el trebuie să

capete consistenţă. Ca preşedinte al României, voi propune un parteneriat strategic care vizează spaţiul central-european şi în primul rând Germania şi Austria. Opţiunea mea derivă dintr-o realitate economică evidentă. Investiţiile cele mai mari în România vin din zona de influenţă a Europei Centrale. România este acum în mod natural integrată acestui spaţiu. Relaţiile politice trebuie să urmeze logica relaţiilor economice. Parteneriatele trebuie să însemne inclusiv alinierea poziţiilor şi consultarea reciprocă în ceea ce priveşte deciziile europene. Aceeaşi perspectivă trebuie aplicată şi raporturilor cu Ungaria şi Bulgaria. Experienţa a demonstrat că parteneriatul strategic cu Ungaria a adus României un plus de credibilitate în ceea ce priveşte demersurile de aderare la NATO, în vreme ce tandemul România- Bulgaria a funcţionat ca un vehicul pentru accelerarea integrării europene. Ca preşedinte, îmi propun să regândesc raporturile cu ambele state, din perspectiva noii realităţi de

membri ai UE.

 Refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii

Ca Preşedinte al României voi actiona pentru refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii. Atunci când, în iulie 1997, a fost lansat Parteneriatul Strategic bilateral dintre Statele Unite ale Americii şi România, ţara noastră era aspirantă atât la aderarea la NATO, cât şi la integrarea în Uniunea Europeană. Astăzi, la peste un deceniu, România este membru cu drepturi depline atât al Uniunii Europene cât şi al NATO. Este nevoie aşadar de refondarea parteneriatului transatlantic, plecând de la noile realităţi. Primul pas al acestui proces îl reprezintă clarificarea problemei vizelor de intrare în Statele Unite, astfel încât pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene să existe un regim uniform de acces. Dincolo de această problemă, cu o puternică dimensiune simbolică pentru români, refondarea parteneriatului strategic înseamnă cooperarea în domeniile de maxim interes în noul context global: proiecte comune şi transferul de tehnologii eficiente ecologic; securitatea energetică; cooperarea în domeniul agricol, inclusiv prin atragerea de

16