Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 15
32 Uniunea Democrată Mashiară din România : Propram Electoral — 1996 33
REFORMA ÎN SPRIJINUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI i
sistemului de învățământ independent în limba maternă de la grădiniță până la universitate,t¢
subintelegand aici toate domeniile învățământului profesional, de specialitate, superior, precum
Învăţământul poate constitui un factor hotărâtor în restructurarea economică şi gag: și postuniversitargin realizarea acestui deziderat, tratatul de bază româno-maghiar semnat de lol 4
socială a țării satis[ăcând în acelaşi timp si condiția umanistă a democraţiei pluripartite bazate Quy.
curând oferă un bun punct de plecaré/Considerim necesară reglementarea legală a problemelor f, [qi
pe economia de piață? Experienţa internațională dovedeşte că numai acele tari în curs de
în spiritul acestui tratat? Până la crearea cadrului juridic adecvat, insistăm asupra necesității Aa
dezvoltare care au luat în calcul învățământul ca forță de tracţiune, respectiv ca rampă de Soh unor măsuri imediate, cu referire specială la posibilitatea susținerii examenelor de admitere si
lansare in procesul de pregătire a viitorului, au izbutit să-şi asigure un loc printre țările
de absolvire în limba maternă! la reinfiintarea învățământului profesional în limba maternăăi To
dezvoltate ale lumii? A ' a secției maghiare a Academiet de Muzică “Gheorghe Dima”. d a “fn
Scopul nostru este crearea unui sistem de învățământ capabil să se adapteze cu 4)
ușurință la solicitările realităţii?
un învățământ caracterizat printr-o mare mobilitate
care, să le mf
,
transmilă elevilor cunoştinţe moderne, utile în viata de toate zilele?un învățământ accesibil
tuturo? un îhvățământ care să creeze şi să asigure, în acelaşi timp, acea scară de valori fără
care caracterul democratic al edificiului nostru social nu se poate imagina.
de TINERETUL
Încrederea în viitor .
Lees
Guvernul actual a irosit șansele de transformare efectivă a moștenirii lăsate de-statul
partidului unic? in forma in care a fost adoptată, legea învățământului consfinteste, în fond, 60 24 Semnificaţia propriu-zisă a politicii U.D.M.R. in problemele referitoare la tineret este 70Gy
această stare dt lucruri
De aceea e indispensabilă elaborarea unei politici noi în domeniul
crearea condițiilor pentru ca tineretul să poată lua parte, in mod corespunzător însemnătății lui
învățământului, în centrul căreia să se situeze restructurarea sistemului insusi7in vederea
<7'f sociale, la viata socială, politică, economică si culturală a ari - |
sah
asigurării succesului acestui proces de reformare, U.D.M.R. propune includerea organizaţiilor
Chezășia integrării sociale şi a transformării tineretului într-un factor Seterminant oc
profesionale în toate stadiile, participarea lor la toate fazele procesului 7. Se al societății o constituie asigurarea unei instructii multilaterale, elastice si moderneZsusținerea
Principiul nostru de bază îl constituie libertatea ca trăsătură carăcteristică a educației, 909,
materială, socială a tinerilor care-și continuă studiileZă celor ce-și întemeiază o amili¢si a |
și învăţământului — fiecare se bucură de dreptul fundamental dea-şi alege forma de învățământ
celor aflaţi la începutul carierei profesional?
şi, bineînţeles, existenţa unui cadru institutional,
in care vrea să se instruiască Aceasta nu se poate imagina decât în condiţiile libertăţii deQo2
a unui mediu social, comunitar care să încurajeze și să valorifice iniţiativa individuală? | G.
înfiinţare a instituţiei de învăfâmânt?0. cerință fundamentală o constituie, de:asemenea, 2 U.D.M.R. se pronunță împotriva modificării limitei de vârstă pentru pensionare în sensul |
egalitatea in drepturi si independența diferitelor instituţii de învățământ — de stat, ale 20
creşterii acesteia, tocmai pentru facilitarea posibilităților încadrării în muncă a tineretului?> €
bisericilor, susținute de asociaţii, fundaţii sau particulare „(precum și asigurarea
U.D.M.R. susţine restructurarea rapidă, întrucât aceasta reprezintă o condiţie esenţială pentru 400
intercomunicabilitătii si circulatiei între diferitele formă? Criteriu exclusiv de apreciere a
crearea de noi locuri de muncăzU.D.M.R. se pronunță în favoarea unui sistem democratic de |!"
instituţiilor trebuie să fie modernitatea cunostintelor pe care le pun la dispoziţie, eficienţa p învățământ, care asigură nu numai dezvoltarea liberă a personalității tinerilor, dar leoferă şi
actului de învățământ, precum $i modalitatea democratică de funcţionare 2 _ Da părinţilor posibilitatea de a alege scoala care să le educe copiii pe banii statului? Un sistem go G
In ceea ce priveşte orientarea și supravegherea instituţiilor de învățământ, credem Sbb
democratic de învățământ reprezintă o asigurare a faptului că si viitoarele generații vor respecta
că e necesară transformarea radicală a actualului sistem centralizat? părțile interesate (elevi, Sb
şi dezvolta organizarea democratică a societății _ en,
studenţi, profesori, părinţi, sponsori) trebuie să aibă asigurate, deopotrivă, competenţe
„+ U:D.M.R. se pronunță pentru sprijinirea integrării tinerilor aparținând diferitelor HO)
corespunzătoare /.. | |
comunități nationale Aceasta este, in opinia noastră, de neconceput fără crearea condițiilor : 9
În ceea ce priveşte conţinutul învățământului, considerăm drept criteriu esenţial
însuşirea tuturor acelor cunoştinţe care sunt necesare în vederea funcţionării instituțiilor 7 p pentru învățământul în limba maternă, pentru dezvoltarea conştiinţei identității de sine şi P.
culturale specifice și moderne, 2
democraţici/precum și a constituirii economici de piali’Socotim necesară puncrea permanentă :
de acord a fândului programci nationale de învățământ cu ultimele noutăţi din domeniyl
Organizatiile maghiare de tineret sunt partenere atât în activitatea U.D.M.R., cât si * x)
ştiinţelor, îmbogățirea mijloacelor auxiliare, modernizarea infrastructurii si,
in luarea deciziilor sale In consecinţă, aceste organizaţii participă ~ in mod corespunzător ..
cu deosebire, a insemnatatii lor sociale —fa conducerea uniunii, sunt reprezentate la toate nivelurile structurilor . fof
înzestrării tehnice necesare iniţierii în informatică si predării materiilor conexe? Insistăm asupra Oo
acestei
7a
necesităţii formării elitelor, a tratamentului deosebit de care trebuie să beneficieze elevii i op: |
studenţii superdotati,/
„ ."U.D.M.R. se raportează la tineretul din România ca la un strat social specific, cu OO}
i caracteristici distincte, capabil. să-și contureze singur destinul? U.D.M.R. recunoaşte
În opinia noastră, finanţarea de la bugetul de stat a instituțiilor de învățământ trebuie
asigurată pe baza sistemului proportionalitatii, al “cotei pe cap de beneficiar”: unicul criteriu
organizațiile autonome şi independente ale tineretului, precum și grupările de tineret constituite. WG?
me.
de luat în scamă — independent de susținătorul financiar al instituției — trebuie să fie numărul Jup sub egida_diferitelor instituții de învățământ, culturale și bisericeşti, drept reprezentante ;
elevilor, respectiv al. studenţilor existenți în respectiva instituție Considerăm
legitime ale tineretului din Românii Sprijinirea instituționalizării acestor organizații constituie toy
necesară dea B
asemenea sporirca semnificativa a surselor financiare/intrucat reforma în domenitincl
o latură importantă a activității desfasurate de U.D.M.R. în interesul construcției societăţii 14"
usiv’~'
remuncrarea echitabilă a corpului didactic, nu se poate Concepe în condiţiile bugetul civile /Din păcate, în ultimii șapte ani, cu toată strădania depusă de organizațiile tinerilor god
actualzi {0
maghiari din România, organizaţiile de tineret din România n-au putut depăși adversit&tile si :
In cuzul minorităților nationale, țelul nostru este — în conformitate cu strategia în
. divergentele de ordin politic/U.D.M.R. propune ca, luându-se ca exemplu Consiliul
os
domeniul învăţământului adoptată de către Consiliul Reprezentanţilor Uniunii — stabilirea ;
cadrului legal care să facă posibilă crearea si asigurarea funcţionării unei rețele de invatimant 14 - Tineretului Maghiar din România, să ia ființă Consiliul Tineretului din România, ca foruntde ?
care să rispundă cerintclor? În cazul minorităţii maghiare, considerăm necesară realizarea
reprezentare si conciliere al tuturor organizaţiilor de tineret de pe teritoriul țăriiQAcest consiliu
Pagina 16
za:
+
Ve hae
wh pe _ Uniunea Democrată Maghiară din România! Proggram Electoral — 1996 ’
sate
eed
PROTECȚIA MEDIULUI INCONJU RATOR
aj
ee
„constituit pe baza principiului subsidiaritati vatrebui să joace“rolul de partener al guvernului
În chestiunile privitoare la apărarea şi concilierea intereselor,la rezolvarea nevoilor tineretului,
precum şi în distribuirea
— transparentă gi accesibilă controlului public
— a diverselor su bventii
ne)
ENEA
“Natura nn-am mostenit-o, clamn primit-o cu împrumut dela nepoţii noştri» |~
de staf/7Crearea unui consiliu de această natură prezintă importanțănu numai pe plan intern,
-.. ci constituie o condiţie fundamentală aa instituționalizăriirelațiilor ecu organizațiile detineret ys | Protectia mediului înconjurător. reprezintă un domeniu de primă “importanţă în Shi
de peste hotare. Da ae programul nostru / Uniunea Democrată Maghiară din România se declarăîn mo fundamental Bel.hi
UD. Bromovează:şi susţine necesitatea colaborăriidintre institutiile de stat si ep sv
interesată de pistfarea unității naturale şi a echilibrului ecosistemelor noastre, Lee nae
“Suntem de părere că e nevoie, în primul rand, de o schimbare
consiliile locale şiș organizaţiile de tineretîn rezolvarea problemeloi specifice ale tinerilof) 7" de optic Protectia
- - Din punctul de vedere al judecatii de lperspectiva, U.D.M.R. atribuie o importanță mediului nu e un obstacol, ci o condiţie a dezvoltării substantiafex
A rezultate ia termen DE
strategică creării spaţiului cultural pentru tineret, constituit pe criterii -de generatie işido lunghu se pot sconta decâtîn măsura în care restructurarea economică are loc pe baza tunei ..-
strategii compatibile cu cerințele protecţiei mediului $Socotim că este imperios necesară o SO |
cuprinzând toate categoriile de tine AnBintarea de instituţii, oficii sociale ale tineretului:care
să funcţioneze pe lângă şi cu sprijitul instituțiilor locale si teritoriale şi-să aibă menirea dea.
Top reglementare juridică adecvată, bine gândită,
g care să if în considerare problemele: ecologice f._
în toată complexitatea of n absența unei asemenea legi, se va perperua acea practică a puterii
gestiona o anumită parte din bugetele administratiilor în scopul ajutorării tineretului, foe o
Asigurarea unei instruiri complexe, modeme şi eticiente, sprijinul material, social acordat
în cadrul căreia protect mediului reprezintă doar un pretext în slujba unor interese de Sb}. E
îndeosebi tinerilor căsătoriți;(celor dedicați studiilor postuniversitare sau aflaţi la începutul. moment, |
carierei fi, fireşte, existența unui cadru institutional prielnic iniţiativelor individual? ;precum Principiul nostrude bază este că diminuarea daunelor ecologice provocate în trecut Sup
tă) este-o îndatorire comundfin schimb, daunele ecologice provocate în zilele noastre isi au
şi a unui mediu social, comunitar adecvat constituie garanţia integrării sociale a tinerétului si
a impunerii sale ca unul din factorii determinanti ai dezvoltării. societăţii (_
Foy] responsabiliiîn prezent, astfel că povara apasă pe umerii lor, ei fiind aceia care trebuie să St
- - restabilească echilibrul ecologic, după cum e si firesc]
Una dintre problemele cele mai dificile cu care se confruntă România este emi grarea AO
intelectualilor tineri/ La aceasta contribuie starea generală a economiei, șomajul, precum şi 000
U.D.M.R. susţine instituirea de măsuri în dătieniul pprotecției mediului care să fie @>
penuria de locuinte Tinerii maghiari din România îngroaşă rândurile emigranților într-ud în concordanţă cu nonnele si acordurile internationale res pectiv@Considerim că e de cea mai SP
Zr
număr mai mare, dacă ne raportăm la ponderea lor relativă în cadrui populatiei tinere a țări?"
mare urgență eluborarea unei noi legi de protecție a mediului, de nivel european Această lege * 7
„trebuie să opglindească interdependenta existentă între sistemele vii si nevii, echilibrul dinamic i
_ Pentrurevigorarea vieţii economice, sociale, culturale, pentru păstrarea identității comunităților
şi minorităților nationale, este esenţial ca intelectualitatea să rămână pe meieagurilenatale? Ne 100 dintre acestea Protectia trebuie să vizeze, ca pe un tot unitar, utmosfera, hidrosfera, litosfera,
dimpreună cu sistemele vii ale acestora, fie ele acvatice sau teresireDin acest sens, trebuie Def
angajim întru apărarea intereselor tinererului universitar din Romanid,@entru ca să beneficieze
restabili echilibrul biologic dintre om şi mediul înconjurător, wansformand activităţile
Li
de burse corespunzătoare, instituite cu sprijinul statului şi.al administrației publice locale, spre
a-şi putea desăvârși studiileîn condiţii optime, aici, acasă) condiţie esenţială a posibilității of
productivein așa tel încât să nu deterioreze condiţiile naturale, umanizând mediul urban
artificial Prin puterea legii, trebuie să devină oblipatorii:
continuării studiilor o reprezintă asigurarea unei cazări de bună calitate şi la un pret rezonabi PT) ~ efectuarea de studii privind protecția mediului inainte de aprobarea construcției
U.D.M.R. socotește că se impune sporirea cu 30% a capacității de cazare a căminelor, oricăror obiective industriale sau: agricole, precum şi în cazul întreprinderilor industriale,
concomitent cu îmbunătățirea substanţială a condiţiilor de locui Însistăm, de asemenea, in “fey agricole. sau de gospodărire comunală potenţial poluante, în interesul evitării daunelor
iul |
„vederea unor iniţiative sociale locale, a elaborării si aplicării unor programe ale administratiilor ecologice:
‘publice în această direcție ZA tribuim o important’ deosebită colaborării dintre organele ~ descoperirea, elaborarea şi reelaborareaunor tehnologii adecvuie, care să producă pă
administratiilor publice locale și erganizatiile patronale, de întreprinzători,în asigurarea bazei „minimum de reziduuri, satisfăcând cerințele de protecţie a mediul u precum şi reconsiderareaSki .
materiale necesare funcţionării instituţiilor de invatimani) Credem că ar îi absolut oporturi ca activitatii unităţilor industriala poluanreZ__ Ry,„o
— exploatarea rațională a bogățiilor subsolului si, în general, a resurselor naturale
“euoj| silvicultură exploatarea matenalului lemnos iîn aşa fel încât să se asigure refacerea adecvată a
autorităţile locale şi categoria întreprinzătorilor să conltrâreze în-a crea condițiile materiale
|
necesare stabilirii tinerilor intelectuali, cu atenţie specială la forța de muncă intelectuală — în agricultură, în măsura posibilului, aplicarea procedeelor natural&? jar In.
doritoare să se reîntoarcă din crinii in opinia U.D.M.R., e important ca guvernul gă-i
sprijine pe întreprinzătorii care angajeazătineri aflați la începutul. carierei profesionale n or
a
acelaşi timp, se cuvine să li se acorde tineriloriîmprumuturi preferentiale, de lungă durată, în
scopul construirii sau. cumpărării de locuinţe (În aprecierea cererilor de locuinţă, consiliile toy — elabStarea unor programe de protecţie zonală, care să asigu e “condiţii SI
fondului forestier;
corespunzătoare pentru conservarea mediului nostru istoric, creat de mâna omului rotecția — SU.
locale.să acorde prioritate tinerilor căsătoriţi şi intelectualilor aflaţi la începutul activității WY
. patrimoniului reprezentat de satele care au scăpat de. furia demolatoare a trecutului apropiat, |
"dobândă de maximum 5% — în scopul cumpărării de eri de către stat atol
„ profesiona (U.DM.R. sprijină ideea ca tinerii căsătoriţi să beneficieze de împrumuturi cu. „de comune, cartiere istorice ale unor orașe, Castele, biserici, vechi, clădiri administrative,”
gospodării, vestigii industriale etc)
dobânzilor şi, în general, facilităţile acordate tineretului constituie investiţii de lungă |durată, — înființarea de noi parcuri nationale, rezervaţii naturale, ejgcumscripti deprotecțieve =
fără de care dezvoltarea generală a ţării n-ar fi posibilă. "te zonală, recensământul speciilor pe cale de dispariție şi protecția lor?
. . . Lă — elaborarea normelor privitoare | a substanțele toxice, la protecția tonică șis împotriva pi2
radiațiilor şi respectarea acestora în toate domeniile şi ramurile producţii —
— pedepsirea aspră a tuturor celor cc încalcă normele de protecţie a mediului = an .
tet
was a
Pagina 17
|.
bere iant ri
d,(omisefrees,"Seae)
po Eat
njurat LEN
ispro lemelor:adminis ce
oieal-ee
de:PPeete
rohee
ie.
pal
olvates pie] SNe ene neea urs aoNyaa
trecerea! îndatoriri lorcorn
stă TEE STTE ride areIUOT2prCant
Motrin
are”ti
oyetia
A
Ease
ale ee
lulucaing mee
Rica se
Hivtiatteters
Pibrobeae 7)
o;ern
Iom (3)
ee USS elita i SAG
naa oneoer Be | suit.
E| conomică
. oe isie.
C
i easesieie tisa:creșterea Sumelotcari dtru’ pai ee
" propuneim introducerea e atthai'grabnicd a taxeide:seste c:a'medi nctie de:
daunele ecologicerezultăte depe uma fabricăriiprodusului:da Agaconvinge
reacă‘aceasta
va contribui iîn mare măsură la proliferarea tehnologiilor n
1 epo laborareaunui studiu «‘
cu privire la consecințele”ecologice. sădevină!condiţie?picalabi Ls'ăaut i '0ricărei ;
întreprinderide natură economică? o atenție specialătrebuie acordată, în.
7 "aceastaordine.‘de idei,S04
ară refolosirii sau neutralizăiii”deșeurilor rezultată de pe urma Tespectiveiactivităţi
economice
ES
| Formarea unui comportament care. să presupună! intervenţia‘activain:
‘fayoarea -
. protecției mediului înconjurător: necesită extinderea educaţiei e
‘ologice'dela “grădiniță până
„la universitate? Şă se introducăîn programa şcolară ecologia:ca materie de Studiu independent’, *
y2et
oy
"cu capitole referitoare la protecția mediuluiZÎn Scopul unei educatii ecologice
eficiente;trebuie,
asigurată formarca de cadre specializate, recurgându-se
- - la sprijinul fundațiilor din tard
străinătate,, respectiv internaționale, precum și prin acordarea de diferite burse de
studi
„i. Trebuie asigurată — inclusiv sub forma perfecționării peste hotare sibilitatea unei;
formar,Specializări de nivel international?’ _
oe
ss.
"Uniunea noastră are’ în vedere, 'de';asemenea, lărgirea. cadrului.‘Zonelor ‘naturale
protejaie, introducereauncii ordini,mai riguroase, Precum Şi supravegherea_Șicontroll ppi Li
consecvent ale acesteia? _
În relaţiile internationale,U.D.M.R se sițuează cu coăsecvență, împotriva amplasării
2
în apropierea! frontierelor Statelor, ia unor.'obicctiveeconomic
. e,“cu înalt.potențial. poluant? (DI
Poluarea upei țări vecine nu„poate:rezolva nicidecum chestiuneaBe
Bete
accea,„U;D.M.R.;;= A
nsistă pentru. colaborarea statelor din Bazinul“Carpatic și
„echilibrului Ecologic, pentru. semnarea:şi respectarea, n
‘problem ‘psecşi pentru elaborareaa modalităţii
e fr vs
aa
Rea Lanier seta CER a hie
az“pei G0 j
instar’cai socuiitalea,i socială ŞI,Barantatea eei al
mi seJealizeaz’
ză de Ja sine,Pentru fpu
Vă rugăm păstraţi acest program si după alegeri, pentru că pe baza acestuia
puteți
aprecia, dacă politicienii Uniunii Democrate Maghiare din România şi-au îndeplinit
ok
promisiunile sau nu.
ce
Ue
asa
as
i
Sri