Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 25
Insistăm asupra eligibilităţii costurilor aferente contabilizării, fiscalităţii, consultanţei de
evaluare a riscurilor şi a consultanţei vizavi de procedurile de achiziţii publice în cadrul
finanţărilor nerambursabile incluse în programele operative.
UDMR insistă asupra aplicării în România a „Testului IMM” după model european prin
introducerea obligatorie a studiului de impact asupra sectorului IMM aferent oricărei măsuri
legislative cu caracter economic, fiscal sau bugetar. Un rezultat negativ al „Testului IMM”
înseamnă majorarea poverii administrative, birocratice asupra întreprinderilor mici şi mijlocii,
acesta trebuind să atragă după sine, în mod obligatoriu, revizuirea proiectului de act normativ.
Agricultură, silvicultură, dezvoltare rurală
Pentru asigurarea un trai decent pentru cei care trăiesc în mediu rural este nevoie de
elaborarea unei strategii agrare pe baze ştiinţifice, fiabile şi independente de tendinţele din
mediul politic. Obiectvul acestei strategii este transparenţa şi profitabilitatea activităţilor
gospodăreşti, respectiv creşterea forţei localităţilor din mediul rural de a-şi păstra locuitorii.
Prin urmare considerăm că este necesară:
a) integrarea treptată a agriculturii într-un program complex de dezvoltare rurală în
cadrul căruia producţia să fie completată de îndeplinirea unor sarcini de protecţie a
mediului, de protecţie a valorilor ecologice ale peisajului în aşa fel încât aceste noi
sarcini să genereze şi un anumit venit;
b) elaborarea, pe baza prevederilor Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene a unui
sistem diferenţiat de finanţări aplicabil în România, acordându-se prioritate
gospodarilor, întreprinzătorilor, întreprinderilor de familie, tinerilor cu vârsta sub 35
de ani;
c) elaborarea şi introducerea unui sistem de finanţare în agricultură mai simplu, mai
transparent, mai echitabil şi publicat în timp util, pentru facilitarea procesului de
aplicare în aşa fel încât să se asigure accesul la informaţie, consultare şi opinie a
organizaţiilor neguvernamentale şi a composesoratelor;
d) constituirea unor reţele locale de consiliere agrară din resurse ale autorităţilor locale şi
din resurse UE;
e) aplicarea unor limitări şi reguli de împroprietărire aplicate cu succes în unele state
membre ale UE; Elaborarea unei noi legi de utilizare a pământului, care să prevadă
domiciliul local obligatoriu, conducerea unei gospodării, exercitarea activităţii în
agricultură, educaţie în domeniu şi luarea în considerare a intereselor locale;
f) garantarea dreptului la proprietate, protecţia unităţii domeniului, elaborarea condiţiilor
pentru comasare, schimb de teren, achiziţie de teren, chiria terenurilor agrare şi
constituirea unei structuri raţionale a domeniului;
g) constituirea, pentru minimalizarea riscurilor naturale ale producţiei agrare, a unui
sistem de atenuare a daunelor cauzate de calamităţi naturale şi asigurarea anuală a
resurselor necesare în acest sens prin constituirea unui fond pentru calamităţi naturale;
h) reforma registrului cadastral indispensabilă pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor,
pentru înregistrarea lor conform unor parametri de calitate, pentru stabilirea preţului
de piaţă a terenurilor, pentru finanţarea direcţionată a producţiei agrare;
i) iniţierea construirii unui sistem de siguranţă a alimentelor de la terenul arabil la
consumator;
j) dezvoltarea infrastructurii agricole rurale cu accent pe interesele comunităţilor locale;
k) împădurirea terenurilor arabile degradate, reînnoirea ariilor de tăiere pentru înlăturarea
eroziunilor avansate ale solului respectiv elaborarea unui sistem de finanţări destinat
echipării terenurilor împădurite cu deschideri, arbori de protecţie anti-vânt, arii de
protecţie împotriva incendiilor, locuri de alimentare cu apă şi drumuri forestiere;
25
Pagina 26
l) operaţionalizarea tuturor anunţurilor Planului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007,
inclusiv cele legate de Natura 2000 şi pensionarea timpurie în agricultură;
m) motivarea constituirii unor cooperative, asociaţii de producţie şi comercializare în
sectoarele legume, fructe, lapte şi carne, cu resurse financiare ale autorităţilor locale şi
bugetare;
Evaluarea indicatorilor caracterului rural atât conform standardelor naţionale, cât şi conform
celor europene arată faptul că o parte semnificativă a teritoriului ţării şi marea majoritate a
societăţii din România primeşte calificativul rural. Conform celor mai recente statistici, 87,1%
a teritoriului României are caracter rural, iar 45,1% a populaţiei ţării trăieşte în mediul rural.
Obiectivul politicii de dezvoltare rurală a UDMR este îmbunătăţirea calităţii vieţii
populaţiei din regiuni rurale, păstrarea mediului, a peisajului natural şi cultural,
asigurarea dezvoltării sustenabile a regiunilor rurale conform caracteristicilor fiecărei
regiuni şi conform Chartei Europene a Regiunilor Rurale.
În acest sens este necesar:
a) să insistăm asupra dezvoltării infrastructurii rurale în aşa fel încât condiţiile de viaţă şi
şansele oamenilor de la sat să se apropie de condiţiile şi şansele celor de la oraş;
b) susţinerea, din punct de vedere a creşterii atractivităţii mediului rural pentru proprii
locuitori, pentru gospodari şi gospodăriile de familie, pentru cei care sunt
întreprinzători şi produc înainte de toate legume, fructe, carne şi lapte pentru piaţă;
c) modificarea sistemului de clasificare a localităţilor din regiunile montane conform
situaţiilor reale;
d) susţinerea comasării în localităţile (în special în Secuime) unde parcelele lungi şi
înguste îngreunează o gospodărire raţională a pământurilor;
e) sprijinul generării noilor surse de venit în agricultură şi silvicultură (energie verde,
biomasă, energie), elaborarea, în concordanţă cu Politica Agricolă Comună, a
legislaţiei care să reglementeze finanţarea în acest domeniu;
f) modificarea Codului Fiscal şi a Legii de administrare a păşunilor în aşa fel încât
composesoratele să facă faţă aşteptărilor sociale din statutul lor;
Agricultura din România se bazează pe un sistem special al gospodăriilor de familie. O
valoare primordială a conceptului nostru de dezvoltare rurală este modelul gospodăriilor de
familie, iar obiectivul primordial este dezvoltarea acestora. Aşadar este nevoie de elaborarea
unei strategii specifice integrate în sistemele agriculturii şi dezvoltării rurale europene. Pentru
îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agrar şi silvic este nevoie de elaborarea legii
gospodăriilor familiale şi de constituirea unui sistem de finanţare a gospodăriilor familiale în
conformitate cu prevederile UE în domeniu.
În acest sens sectorul creşterii animalelor are nevoie de finanţare sporită, iar producţia furajeră
de asemenea. Eficienţa dezvoltării sectorului va creşte prin constituirea unei reţele de
comercializare de tip cooperativist care să reprezinte la nivelul economiei de piaţă interesele
gospodăriilor. Este totodată nevoie de încurajarea construcţiei spaţiilor de înmagazinare
utilizând fonduri europene şi resurse ale autorităţilor locale.
Cu toate că marile întreprinderi europene din industria alimentară se află în fruntea tendinţelor
din domeniu, introducerea noilor produse şi proceduri poate contribui semnificativ la
creşterea performanţei gospodăriilor şi întreprinderilor de procesare mai mici. În gospodăriile
rurale există posibilităţi reale pentru crearea şi comercializarea unor produse noi, pentru
păstrarea mai multor valori în regiuni rurale prin programe de calitate, dar pentru aceasta este
26
Pagina 27
nevoie de sprijin profesional, tehnologic şi financiar adecvat pentru gospodarii care produc în
primul rând alimente bio.
În acest sens sprijinim cu tărie în micro-regiuni constituirea unor unităţi de procesare a cărnii,
laptelui, fructelor de pădure în vederea comercializării pe piaţă a unor produse caracteristice
micro-regiunilor în cauză.
3. DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII
În urma crizei economice, cantitatea investiţiilor bugetare alocate dezvoltării infrastructurii a
scăzut, acest fapt dezavantajând în special finanţarea dezvoltări infrastructurii rurale.
În pofida acestora, investiţiile bugetare trebuie continuate şi este necesară elaborarea unor noi
strategii pentru eliminarea lipsurilor infrastructurale.
Sarcina diferitelor investiţii infrastructurale este împărţită de instituţiile autorităţilor locale şi
de cele guvernamentale. Este important ca diferitele niveluri guvernamentale să elaboreze o
strategie unitară la nivel local – (localitate, micro-regiune, zonă metropolitană), regional şi
naţional.
Pentru Uniunea Democrată Maghiară din România îmbunătăţirea infrastructurii
circulaţiei este o prioritate. Pe lângă drumurile naţionale şi judeţene este importantă
construirea unor coridoare de circulaţie, a unor autostrăzi şi căi ferate. Pentru noi,
finalizarea autostrăzii Oradea–Cluj–Tg. Mureş–Braşov, a autostrăzii din Sudul Transilvaniei
Nădlac–Arad–Braşov–Bucureşti şi dezvoltarea drumurilor ce leagă Satu Mare de Oradea şi
Arad de Timişoara în drumuri expres, respectiv construirea unor noi puncte de trecere a
frontierei au prioritate. Un obiectiv accentuat al UDMR este construirea autostrăzii Tg. Mureş
- - Iaşi, trecând prin Secuime, racordând astfel acest teritoriu, cu semnificaţie majoră pentru
noi, la coridoarele internaţionale de transport. Este importantă, totodată, construirea
infrastructurii de drumuri şi a centurii de ocolire a oraşelor mici şi mijlocii.
Modernizarea Căilor Ferate Române este de importanţă majoră, în special pe ruta Braşov–
Deda –Tg Mureş, este, de asemenea, importantă construirea unor centre logistice şi elaborarea
sistemului de transport feroviar de marfă pe această rută.
Este importantă eficientizarea aeroporturilor de pe teritoriul Transilvaniei. Sprijinim
construirea unui aeroport lângă oraşul Braşov, facilitând astfel racordarea Secuimii la reţelele
de transport internaţionale.
Construirea infrastructurii rurale este o prioritate pentru UDMR, cu accent pe investiţiile în
domeniul infrastructurii comunale, a sistemelor de apă potabilă, apă menajeră, a sistemelor
moderne de epurare a apei menajere şi pe introducerea furnizării în sistem modern a energiei
electrice.
Sprijinim introducerea tehnologiilor eficiente şi ecologice, respectiv exploatarea resurselor de
energie verde şi regenerabilă.
Siguranţa distribuirii energiei electrice este o condiţie importantă a funcţionalităţii economiei
şi a modului de viaţă a cetăţenilor ţării. Ca putere legislativă şi parţial ca proprietar, statul
trebuie să asigure, prin mijloace de piaţă, siguranţa furnizării energiei electrice, validarea
intereselor de termen lung, respectiv protecţia mediului natural.
UDMR sprijină continuarea investiţiilor în domeniul izolării termice a locuinţelor, respectiv
în domeniul construirii sau reabilitării centrelor sportive şi culturale în localităţi rurale.
Un obiectiv în domeniul modernizării este asigurarea serviciilor de internet în localităţile din
Transilvania, crearea condiţiilor pentru racordarea lor la reţeaua world wide web, constituirea
27
Pagina 28
reţelelor de internet în bandă largă în întreaga ţară, toate acestea facilitând dezvoltarea
economică şi socială a ţării.
4. SĂNĂTATE
Dreptul la sănătate este un drept individual şi colectiv primordial. Obiectivul Uniunii
Democrate Maghiare din România este creşterea numărului de ani trăiţi de un individ în
sănătate, asigurarea posibilităţii de vindecare şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru toţi
bolnavii.
Sănătatea este o valoare socială şi economică, păstrarea şi cultivarea ei fiind indispensabilă
pentru asigurarea dezvoltării economice inovative şi sustenabile. Valorile noastre primordiale
în domeniul politicii sănătătţii sunt dreptatea, echitatea, sustenabilitatea şi eficienţa.
Dezvoltarea, prin utilizarea rezultatelor pozitive ale descentralizării reţelei spitalelor, a
spitalelor transferate în administraţia autorităţilor locale este o prioritate din punct de vedere a
furnizării serviciilor către cetăţeni.
Pe lângă respectarea şi consolidarea prin control şi inspecţie a sistemului legislativ, Uniunea
sprijină implementarea principiului neutralităţii sectoriale în domeniul finanţării instituţiilor
publice şi private.
Insistăm asupra cooptării unor resurse alternative care să asigure îngrijirea mai eficientă a
pacienţilor în domeniile în care sectorul de stat nu este prezent sau este prezent doar într-o
mică măsură (îngrijirea pacienţilor în vârstă, îngrijirea pacienţilor la domiciliu, îngrijire
paleativă).
Sprijinim elaborarea mecanismelor de compensare în Uniunea Europeană în aşa fel încât
problema resurselor umane în sănătate să fie tratată ca prioritate şi să se elaboreze
reglementări la nivelul celor din Uniunea Europeană.
Obiectivul nostru este constituirea unui sistem de îngrijire a bolnavilor echitabil, uman,
european, din acest motiv insistăm asupra continuării şi finalizării reformei în sănătate.
Considerăm că este importantă:
a) creşterea graduală a resurselor bugetare alocate sănătăţii, în aşa fel încât în 2016 să se
atingă cota de 6% din PIB alocată în sistem;
b) desfiinţarea sistemului de conducere bipolar în sănătate: condiţia implementării unei
politici coordonate şi eficiente în sănătate este funcţionarea sistemului conform unei
strategii unitare;
c) operarea unui sistem informatic în sănătate eficient, adaptat normelor europene,
introducerea cât mai rapidă a cardului de asigurare medicală;
d) continuarea marilor investiţii infrastructurale finanţate în perioada 2010-2012 având în
vedere expunerea mărită a judeţelor-frontieră după intrarea în vigoare a directivei
unionale privind furnizarea transfrontalieră a serviciilor în sănătate (octombrie 2013);
e) elaborarea principiilor sistemelor controlate de îngrijire a bolnavilor la nivelul
regiunilor de dezvoltare, cu luarea în considerare a competenţelor profesionale şi a
infrastructurii disponibile;
f) continuarea armonizării legislaţiei, constituirii unui sistem de îngrijire eficient,
introducerea unor noi forme de funcţionare (operarea spitalelor de către fundaţii, de
exemplu) cu adoptarea unei legi moderne a sănătăţii publice;
g) reorganizarea programelor naţionale în sănătate: este nevoie de dezvoltarea
programelor naţionale de prevenţie, iar cele destinate vindecării, în cazul asiguraţilor,
trebuie transferate în cercul serviciilor garantate;
28
Pagina 29
h) administrarea şi utilizarea fondului de asigurare în sănătate în mod transparent şi
direcţionat, exclusiv în favoarea pacientului asigurat;
i) continuarea modelului sistemului bugetar multianual introdus în sănătate în anul 2011,
pentru calculabilitatea şi programarea mai eficientă a sistemului;
j) consolidarea instituţiei medicului de familie prin alocarea unor resurse mai mari (12% a
cheltuielilor totale în domeniul sănătăţii pe termen mediu) şi prin reevaluarea rolului
medicului de familie, extinderea competenţelor sale;
k) dezvoltarea serviciilor ambulatorii, respectiv a formelor de îngrijire zilnice sau de o zi
în loc de internările spitaliceşti pe termen lung mult mai costisitoare;
l) elaborarea unui sistem alternativ de remunerare a angajaţilor în sănătate pentru o mai
bună motivare a lor şi pentru reducerea migraţiei personalului medical spre Vest,
pentru asigurarea unui prestigiu adecvat al medicilor şi personalului medical cu
dedicaţie pentru profesia lor;
m) modificarea legislaţiei privind evenimentele de malpraxis pentru o funcţionare mai
eficientă şi pentru plata mai rapidă şi proporţională a compensaţiilor, asigurarea unui
sistem de asigurare pentru malpraxis cu acumulare de capital care să faciliteze
finanţarea unor proiecte de prevenţie în domeniu;
n) asigurarea utilizării limbii materne în sănătate în spiritul legii nr. 46/2003.
5. BUNĂSTARE ȘI SECURITATE SOCIALĂ
Protecţia socială este o componentă de bază a modelului social european bazat economia
socială de piață. Un principiu general acceptat în Uniunea Europeană este prezenţa
permanentă a politicilor sociale deopotrivă în perioadele de creştere economică, dar și în cele
de recesiune sau criză.
Criza economico-financiară creează dificultăţi majore pentru întreaga populaţie, iar
distribuirea acestora ar trebui să fie echitabilă, bazată pe principiul proporţionalităţii.
Greutăţile nu trebuie suportate exclusiv de către categoriile sociale cu venituri mici.
În anii trecuţi, s-a realizat introducerea unui număr mare de reforme sociale. Astfel de măsuri
sunt sistemul public de pensii, asigurările private şi facultative în domeniul pensiilor,
serviciile sociale, ajutoarele pentru creşterea copilului, alocaţiile pentru familii, protecţia
socială a persoanelor cu dizabilităţi, integrarea socială a şomerilor, protecţia socială a
persoanelor vârstnice, construirea unor locuinţe pentru tineret, etc. Iniţiem şi sprijinim în
continuare orice măsură menită să soluţioneze probleme sociale reale.
În vederea asigurării unei vieţi umane demne trebuie să acordăm o atenţie sporită acelor
grupuri sociale care, din diverse motive, nu-şi pot trăi viaţa în parametrii calitativi general
acceptați în societate. Discriminarea socială, sărăcia, lipsa de protecţie socială sunt factori
care influenţează în mod negativ viaţa de zi cu zi, generând probleme sociale. Prin urmare
principalul nostru obiectiv este reducerea sărăciei şi eliminarea excluziunii sociale.
Asumarea rolului de sprijin al comunităţii este importantă, acesta implicând consilierea,
informarea, integrarea socială a păturilor sociale vulnerabile, respectiv accesul acestora la
serviciile sociale oferite de către stat şi organizaţii neguvernamentale.
Politică socială
Cea mai importantă problemă este îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale vârstnicilor.
Măsurile de austeritate introduse din pricina crizei economice, îngheţarea pensiilor, dar şi
29
Pagina 30
cheltuielile comune crescute, creşterea continuă a preţurilor (în special la alimentele de bază
şi la medicamente) înseamnă pentru mulţi pensionari pierderea demnităţii.
Aşadar insistăm asupra următoarelor:
a) deblocarea pensiilor, creşterea valorii pensiilor şi păstrarea puterii lor de cumpărare;
b) elaborarea şi implementarea unui program de corecţie a pensiilor pe perioada 2012-
2016 pentru reducerea disproporţionalităţilor generale şi tipice între diferite grupuri de
pensionari;
c) eliminarea inechităţilor din Legea pensiilor; garantarea posibilităţii nelimitate de a
acumula pensii şi salarii bugetare. Limitările actuale sunt umilitoare faţă de cei care au
muncit atât pentru pensie, cât şi pentru salariul lor, dar sunt şi profund anti-
constituţionale: dreptul la pensie este un drept de proprietate pe care statul nu îl poate
leza;
d) reexaminarea impozitării pensiilor în sensul ca obligativitatea plăţii impozitelor să se
refere doar la pensiile speciale;
e) îmbunătăţirea condiţiilor dreptului la alocaţia pentru văduve;
f) îmbunătăţirea activităţii caselor judeţene de pensii;
g) contracararea abuzurilor şi problemelor în domeniul călătoriei compensate a
pensionarilor;
h) îmbunătăţirea condiţiilor de vacanţă de odihnă şi îngrijire medicală a pensionarilor;
Cei cu dizabilităţi au aceleaşi drepturi ca restul cetăţenilor. Îmbunătăţirea calităţii vieţii
persoanelor cu dizabilităţii şi integrarea lor socială este printre cele mai importante
obiective ale UDMR. Pentru asigurarea egalităţii în şanse a persoanelor cu dizabiliăţi este
recomandată elaborarea unor programe de reabilitare la nivel naţional şi la nivelul autorităţilor
locale. Luptăm pentru eliminarea oricăror forme de discriminare a celor cu dizabilităţi.
Sprijinim orice iniţiativă, program, resursă destinată persoanelor cu dizabilităţi.
Accesul deplin al celor cu dizabilităţi la produse si servicii este încă o problemă nesoluţionată.
În acest context urmărim accentuat facilitarea participării celor cu dizabilităţi la formele vieţii
sociale. Înlăturarea obstacolelor înseamnă crearea unor condiţii pentru cei cu dizabilităţi care
să contracareze lipsurile suferite datorită dizabilităţii lor. Respectarea drepturilor celor cu
dizabilităţi trebuie controlată la modul cel mai concret şi eficient. Vom analiza permanent
legislaţia existentă şi vom face recomandări pentru modificarea lor conform necesităţilor.
Iniţiem:
a) asigurarea locurilor gratuite în sistemul învăţământului public superior pentru
persoane cu dizabilităţi;
b) asigurarea – în funcţie de necesităţi – pentru studenţi a gratuităţii totale în
învăţământul public şi privat;
Pentru integrarea socială a locuitorilor localităţilor defavorizate şi pentru reducerea inegalităţii
în şanse din cauza dezavantajelor teritoriale insistăm asupra implementării rapide a
programelor de creare a locurilor de muncă în aceste regiuni, în primul rând prin calificarea
resurselor umane şi prin constituirea unor parteneriate locale.
Organizaţiile nonprofit şi bisericile asigură o parte semnificativă a serviciilor sociale. Aceste
entităţi realizează îngrijirea bătrânilor în cămine pentru vârstnici şi în sisteme de îngrijire a
pacienţilor/vârstnicilor la domiciliu, facilitează îngrijirea, angajarea, protecţia persoanelor cu
dizabilităţi, luptă pentru drepturile copilului şi pentru asigurarea unei vieţi demne, şi operează
multe alte programe sociale. Dorim să sprijinim instituţiile similare, să finanţăm activitatea lor
şi să le creăm condiţii favorabile.
30
Pagina 31
Luptăm continuu pentru reducerea gradului de sărăcie. Încurajăm membrii comunităţii
noastre să exploateze posibilităţile studiului continuu atât în sistemul de învăţământ
preuniversitar şi univresitar cât şi în sistemul de educaţie continuă al adulţilor. Educaţia,
nivelul profesional cresc şansele angajării şi reduc gradul de sărăcie. Obiectivul nostru este
asigurarea accesului la un sistem educaţional cât mai bine adaptat la condiţiile de pe piaţa
forţelor de muncă pentru membrii comunităţii noastre.
Pentru facilitarea ocupării forţei de muncă şi reducerea nivelului şomajului insistăm asupra
dezvoltării diferitelor programe de creare a locurilor de muncă, prin finanţare şi asigurarea
unor condiţii favorabile. Acordăm atenţie sporită integrării pe piaţa forţelor de muncă a
tinerilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a celor cu vârsta peste 45 de ani. Insistăm asupra
operării economiei sociale menită să faciliteze integrarea socială şi angajarea persoanelor
defavorizate. În urma efectului factorilor demografici nefavorabili şi a şomajului structural,
educaţia adulţilor, problema educaţiei pe întreaga perioadă a vieţii este din ce în ce mai
importantă. Sprijinim extinderea şi consolidarea reţelei de educaţie pentru adulţi în limba
maghiară în special în domeniul învăţământului mediu sanitar şi de profil informatic.
Sprijinim pregătirea la locul de muncă şi perfecţionarea reglementărilor în acest domeniu.
Pentru ocuparea forţei de muncă este necesară elaborarea unor soluţii mai bune în organizarea
muncii şi de angajare mai flexibile – cum ar fi munca de la distanţă.
Aceasta este o formă a organizării şi/sau efectuării muncii care utilizează tehnica informaţiei
în cadrul relaţiei de muncă, în aşa fel încât munca concretă este efectuată în altă locaţie decât
sediul angajatorului.
Pentru facilitarea angajărilor cu program de muncă parţial este necesară modificarea Legii nr.
76/2002 privind stimularea ocupării forţei de muncă şi sistemul asigurărilor pentru şomaj în
aşa fel încât să fie posibil sprijinul mărit al angajatorilor care angajează forţă de muncă a cărui
interes este prestarea muncii cu program de muncă parţial.
Sprijinim şi facilităm dialogul între angajaţi şi angajatori referitor la creşterea productivităţii
muncii şi la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Consolidarea sferei economice, încurajarea întreprinderilor, supravieţuirea şi dezvoltarea
acestora sunt elemente importante ale asigurării unui nivel de trai cât mai ridicat.
Insistăm asupra utilizării mai eficiente a fondurilor europene pentru facilitarea integrării
sociale.
Acordăm atenţie sporită protecţiei sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă. Nu este suficientă
simpla preluare a reglementărilor UE în domeniul protecţiei muncii, acestea trebuie
implementate şi funcţionarea lor trebuie controlată, lucruri care încă presupun eforturi
însemnate.
Este importantă armonizarea continuuă a reglementărilor în domeniul sistemului serviciilor
sociale conform dinamicii necesităţilor sociale. Serviciile sociale sunt destinate asigurării
bunăstării publice în reprezentanţa unui sistem echitabil.
Protecţia drepturilor copilului
Protecţia drepturilor copilului înseamnă garantarea drepturilor omului pentru copii. Statul
trebuie să garanteze drepturile primordiale, adică dreptul la dezvoltare sănătoasă (la educaţie,
31
Pagina 32
servicii medicale, servicii sociale) dreptul la protecţie împotriva violenţei, la tratament egal, la
participare etc.
În acest sens, în cadrul reformei justiţiei Uniunea Democrată Maghiară din România insistă
asupra constituirii unui sistem juridic favorabil garantării drepturilor copilului în
România. Pentru implementarea intereselor primordiale ale copilului şi a principiului
procedurilor rapide în procesele legate de minori este nevoie de constituirea, pe plan naţional,
a Tribunalelor pentru Minori şi Familie, respectiv iniţierea de programe de training pentru
judecători. Totodată, este necesară modificarea procedurilor în vederea stabilirii unei
atmosfere potrivite minorilor astfel încât procedurile civile sau penale la care participă minori
să nu influenţeze negativ dezvoltarea lor.
Responsabili pentru educaţia copilului sunt în primul rând părinţii, prin urmare protecţia
drepturilor copilului este inseparabilă de protecţia familiei. Dacă părinţii, din fie ce motiv, nu
sunt în stare să îşi îndeplinească într-un mod adecvat sarcinile de a-şi educa şi îngriji copilul,
în baza principiului subsidiarităţii, comunitatea şi statul trebuie să intervină şi să ofere ajutor.
În acest sens, autorităţilor locale şi judeţene le revine sarcina de a identifica familiile care din
cauza diferitelor motive se luptă cu pericolul excluziunii sociale şi să ofere servicii adecvate
acestora.
Pentru eficientizarea intervenţiilor sociale este necesară continuarea reformei sistemului de
servicii sociale. În acest sens, pentru creşterea calităţii şi a eficienţei în costuri a serviciilor
sociale, UDMR sprijină desfiinţarea situaţiei de monopol a furnizorilor publici de servicii
sociale. Orgnizaţiile civice şi bisericile joacă în mod tradiţional un rol important în sistemul
de servicii sociale din Transilvania. Considerăm importantă consolidarea continuuă a acestora
prin constituirea unui sistem bugetar de finanţare echitabil, transparent, centrat pe rezultate şi
controlat.
Este necesară trecerea de la un sistem de sprijin social bazat pe alocaţii la un sistem de sprijin
social bazat pe servicii.
Desfiinţarea excluziunii sociale şi a sărăciei în rândul copiilor este posibilă doar prin
intervenţii armonizate, bazate pe principiul dezvoltării, flexibile şi teritoriale. În acest sens,
Uniunea insistă asupra elaborării şi implementării unor strategii teritoriale de integrare socială
şi dezvoltare, utilizând toate resursele disponibile ca stat membru a Uniunii Europene (vezi
Planul de dezvoltare Transilvania 2020).
Statul garantează dreptul la învăţământ, însă exerciţiul acestui drept este des obstrucţionat de
către factori legaţi de excluderea socială: lipsa condiţiilor materiale, izolare teritorială,
încadrarea copiilor în muncă etc. Desfiinţarea acestor factori este indispensabilă pentru
înscrierea tuturor copiilor de vârstă şcolară în şcoli şi pentru absolvirea şcolilor de către
aceştia. În acest sens, sprijinim constituirea unor centre comunitare, deoarece acest tip de
serviciu joacă un rol cheie în domeniul activităţilor de protecţie a copilului şi familiei şi în
domeniul activităţilor de tineret.
Punem accent şi pe învăţământul preşcolar, pe alcătuirea unor reţele de creşe şi grădiniţe,
pentru că este necesară constituirea unui sistem de calitate, flexibil de servicii educaţionale şi
de îngrijire cu program prelungit a copiilor sub 6 ani cu finanţare din partea autorităţilor
locale.
6. TINERET ŞI SPORT
Reprezentarea intereselor tineretului maghiar din România este un obiectiv prioritar pentru
Uniunea Democrată Maghiară din România. Tineretul maghiar din România este factor
determinant al viitorului societăţii noastre, garanţia supravieţuirii, înnoirii şi continuităţii
32