Ediția 2010

Pagina 105

politice, resurselor şi ambiţiilor echilibrate ale României, a intereselor sale primordiale la nivelul unor politici europene şi regiuni geografice de proximitate;

15. Asumarea unor deprinderi europene la nivelul tuturor politicilor publice interne ale României.

Asumarea şi integrarea valorilor europene la nivelul comportamentului întregii societăţi, în primul rînd la nivelul politicienilor, formatorilor de opinie, experţilor şi specialiştilor, al corpului didactic şi auxiliar din educaţie, al mass media şi al funcţionarilor publici. Excluderea naturală, la nivelul grupurilor profesionale şi al opiniei publice şi a persoanelor ce încalcă aceste norme; 16. Dezvoltarea abilităţilor de construire a alianţelor flexibile necesare promovării eficiente a intereselor României cu relevanţă europeană;

17. Îndeplinirea criteriilor Schengen şi ridicarea limitărilor şi derogărilor la libera circulaţie a cetăţenilor români. Aplicarea completă şi fără restricţii a dreptului neîngrădit la muncă al resortisanţilor români la nivelul tuturor statelor Uniunii Europene, în condiţii egale. Recunoaşterea studiilor şi diplomelor şi eliminarea barierelor administrative în vederea pregătirii si remunerarii corespunzătoare la locul de muncă, la nivelul UE;

18. Repartizarea echitabilă, potrivit nevoilor stringente, a fondurilor din politicile de combatere a crizei, cu precădere la statele cele mai expuse şi respectarea strictă a principiilor competiţiei în special în ceea ce priveşte produsele statelor cele mai vulnerabile pe piaţa europeană.

Instrumente de securitate tradiţionale indispensabile

În noul context internaţional, cu efecte secundare ale procesului de globalizare şi multiplicare a ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii naţionale, cu provocări majore în perspectiva viitorilor 10 ani, cu instabilitate cronică şi multiplicare a actorilor non-statali intraţi pe piaţa securităţii globale, România trebuie să-şi consolideze profilul şi instrumentele de securitate. Acest lucru este posibil utilizând la maxim toate organizaţiile şi instituţiile ce aduc elemente suplimentare şi concură la securitatea internaţională. În acest sens, nu ne permitem să pierdem valoarea adăugată a ONU şi OSCE sau a altor organizaţii care sînt depozitare ale instrumentelor de control al armamentelor nucleare şi convenţionale, dar şi a Tratatelor de neproliferare sau reducere a armelor de toate categoriile.

Instrumente de securitate complementare noi

În noul context regional, o valoare adăugată relevantă poate veni din desemnarea, negocierea şi realizarea unui parteneriat strategic Suedia-Polonia-România-Turcia, pe dimensiunea cooperativă NATO-UE, care poate deveni un instrument important, adăugat celor existente, pentru creşterea eficacităţii gestionării relaţiei la Răsărit.

La nivel global, o valoare adăugată consistentă pentru aliaţii şi partenerii noştri, poate fi reconsolidarea relaţiei bilaterale cu noii actori globali emergenţi relevanţi China, India, Brazilia, Africa de Sud, pe baza relaţiilor tradiţionale bune ale României cu aceste state.

Politica Externă a României. Obiective, capacităţi, resurse.

Pagina 106

Diplomaţia, noile capacităţi umane, creativitatea şi erudiţia în politica externă au dat naştere la cea mai recentă capabilitate a politicii externe, de securitate şi apărare a României. Realizările noii generaţii de diplomaţi în cadrul procesului de la Haga împotriva Ucrainei este cea mai recentă şi elocventă dovadă a unei valori adăugate a României. Know how-ul şi consultanţa ce poate fi acordată pe baza experienţei dobândite şi a prestigiului de care se bucură această echipă trebuie valorificate la cel mai înalt nivel în relaţiile bilaterale şi multilaterale ale ţării noastre.

Ca şi componentă a abordării integrate a obiectivelor de politică externă, securitate şi apărare ale României, diplomaţia şi politica externă pot fi o variantă de utilizare eficace a resurselor care, gândită în ponderi potrivite subiectului abordat, pot face ca România să poată atinge obiectivul de a face mai mult cu mai puţin în timpul acestei crize economice. Abordarea integrată a tuturor obiectivelor din această sferă, poate permite alocări rezonabile şi cumpănite de resurse pe cele trei dimensiuni, iar rezultatul acţiunii conjugate şi sinergice să fie atingerea obiectivelor stabilite realist şi rezonabil cu eficienţă maximă.

Politica externă. Temele de relaţionare cu actori terţi

Politica externă a României a fost programată pentru a acoperi întreaga lume, toate azimuturile geografice, pe baza unei reţete tradiţionale extinse care cuprind în mod egal toate dimensiunile unei reprezentanţe: politice, militare, economice, consulare. Li s-a adăugat, mai recent, dimensiunea reprezentanţilor pentru afaceri interne şi servicii de informaţii, acolo unde a fost cazul.

În actualul context al raţionalizării obiectivelor în funcţie de resurse şi calibrării ambiţiilor în funcţie de nevoi şi interese directe, imediate, în contextul actualei crize economico-financiare, ţinta politicii externe nu mai poate fi întreaga lume, ci trebuie calibrată la nivelul obiectivelor imediate şi urgent stabilite.

În acest context, abordările, componenţa misiunilor şi structura din centrala MAE, trebuie să reflecte corect şi exact dimensiunile şi temele de relaţionare ale României cu pionii terţi. În consecinţă, am identificat următoarele direcţii şi teme:

Relaţiile la Răsărit: Rusia, Republica Moldova, Ucraina.

România a avut o serie de rezerve, limite şi frustrări, totodată, pentru abordarea politicii la Răsărit. Această dimensiune trebuie recâştigată şi prioritizată atât prin calitatea şi eficienţa personalului implicat, cît şi prin capacitatea de a genera valoare adăugată aliaţilor şi partenerilor României.

19. Relaţia cu Federaţia Rusă trebuie reconstruită cu ingeniozitate şi reţinere, având la bază o consultare permanentă cu aliaţii şi partenerii noştri, fără gesturi şi angajamente ce pot afecta eşafodajul de securitate al României;

20. România susţine suveranitatea, independenţa reală şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi vede relaţia bilaterală întemeiată pe principiile parteneriatului special şi identităţii comune, a drumului spre Uniunea Europeană consistent în reforme şi realist în aşteptări. De asemenea, România trebuie să încurajeze Republica Moldova astfel încât să-şi identifice o soluţie de securitate realistă, sustenabilă şi potrivită aspiraţiilor sale de consolidare a statalităţii;

21. Relaţia cu Ucraina trebuie să se bazeze pe sprijinul constant şi asistenţa pentru reforme, democratizarea şi europenizarea sistemului normativ şi instituţional, dar şi

Pagina 107

pe reforme consistente ale sectorului de securitate şi îndeplinirea criteriilor politice şi tehnice de integrare în NATO.

În abordarea substanţială şi coerentă a politicii la Răsărit, România poate valorifica parteneriatul UE-NATO pe relaţia Suedia-Polonia-România-Turcia, state interesate de această dimensiune, cu greutate specifică şi relevanţă considerabilă şi care pot juca împreună un rol esenţial în proiectarea unor politici comune la nivelul UE şi NATO.

Marea Neagră, Caucazul de Sud şi Asia Centrală. Securitatea Energetică

Marea Neagră rămâne o zonă de un real interes strategic prin prisma poziţiei geografice, dar şi a rolului pe care-l poate juca în transportul de hidrocarburi şi resurse energetice, în asigurarea securităţii energetice a României şi contribuţia substanţială, pe această dimensiune, la nivelul UE. Coordonatele şi instrumentele sunt multiple, în ciuda rezervelor şi blocajelor unor state riverane. Inventivitatea şi capacitatea de inovare a abordărilor cu geometrie variabilă sunt şansa României de a aduce o valoare adăugată importantă, pe această dimensiune, aliaţilor şi partenerilor săi.

Relaţiile, pe această dimensiune, se disting în trei grupe:

22. Parteneriat strategic cu Turcia. Relaţia cu Turcia trebuie reconstruită pe baza relaţiei militare excelente şi a susţinerii aspiraţiilor europene ale Ankarei. România recunoaşte rolul major al Turciei la Marea Neagră, în stabilizarea Orientului Mijlociu Extins, în cadrul NATO – a doua armată a Alianţei – şi ca model de stat musulman sunit secular modern. Parteneriatul trebuie să reafirme principiile fundamentale europene şi să fie dezvoltat indiferent de prezenţa la guvernare în Turcia a unei puteri politice sau alta;

23. Relaţia cu statele caucaziene este relevantă în ceea ce priveşte securitatea energetică, capacitatea de producţie şi tranzit şi poziţa geografică. România susţine suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a celor trei state caucaziene. Georgia este de importanţă majoră strategică pentru comunitatea euro-atlantică, pierderea orientării democratice şi pro-occidentale a Georgiei însemnând pierderea Mării Negre şi a culuarului de tranzit Asia Centrală-UE. Azerbaidjanul este stat pivotal relevant în producţia şi tranzitul din surse şi pe rute alternative ale hidrocarburilor, iar relaţia României cu Armenia a fost de la început foarte bună;

24. Relaţia cu statele din Asia Centrală trebuie reluată, Kazahstanul jucând un rol major de echilibru în regiune, fiind relevant prin prisma investiţiei în cel de-al doilea producător de petrol din România. Turkmenistanul are rezevre de hidrocarburi neexplorate şi neexploatate, cu relevanţă deosebită în echilibrul energetic global, iar Uzbekistanul este vecin imediat al Afghanistanului, jucând un rol relevant în securitatea regiunii, cât şi în tranzitul forţelor şi rezervelor către trupele din Afghanistan şi controlul traficului de droguri spre Europa. Resursele energetice din regiune sînt majore, iar aportul la proiectele alternative de producţie şi transport cruciale.

Vecinătate apropiată sau strategică. Diplomaţie economică

25. Balcanii de Vest sunt o regiune de instabilitate relativă şi fragilitate statală în vecinătatea României. Primirea cât mai rapidă a Macedoniei în NATO prin deblocarea afacerii numelui, relaţia strategică, democratizarea şi europenizarea Serbiei şi

Pagina 108

antrenarea în Parteneriatul individual cu Alianţa, dar şi angajarea într-o soluţie solidă de consens fezabilă şi sustenabilă în relaţia cu regiunea Kosovo, sunt obligatorii. România poate recunoaşte Kosovo doar după ce această structură politică va fi recunoscută de către Belgrad. În concluzie, România susţine o soluţie realistă şi sustenabilă la fragilitatea statală şi la lipsa de coeziune societală în Bosnia Herzegovina;

26. Orientul Mijlociu – este o zonă tradiţională a relaţiilor foarte bune ale României cu toate părţile implicate. Aici decenţa, echilibrul şi rezerva în a a aborda problemele delicate, se poate dovedi esenţială pentru capacitatea noastră de susţinere a comunităţilor de români din toate statele din zonă. Trebuie valorificate la maximum relaţiile tradiţionale şi capacitatea de a aduce valoarea adăugată în sistemul complicat al soluţionării dosarelor din regiune;

27. Asia şi Africa – Abordarea selectivă a acestor relaţii trebuie făcută prin prisma capabilităţilor şi relaţiilor României cu aceste state, a valorii adăugate pe care o pot aduce economiei româneşti, partenerilor şi aliaţilor.

Referitor la toate aceste aspecte trebuie formulate abordări stabile, conduse cu o diplomaţie economică eficientă.

Politica faţă de românii de pretutindeni: revizuirea temei.

România are constituţional responsabilităţi faţă de resortisanţii săi oriunde s-ar afla. Tendinţa de a aborda astăzi subiectul românilor de pretutindeni, a produs deja aberaţii instituţionale, efecte secundare costisitoare şi chiar tensiuni cu vecinii. România nu-şi permite construirea în afara ţării, în misiuni diplomatice, a unui guvern pentru cele 3-4 milioane de români aflaţi peste hotare, majoritatea refuzând relaţia cu ţara de baştină. Administraţia şi politicile publice se aplică în Bucureşti şi la nivelul administraţiilor statelor unde concetăţenii noştri au ales să se stabilească.

Abordarea globală şi comunitară poate crea dificultăţi şi da naştere la incapacitatea de a interveni în cazurile punctuale ce necesită asistenţa statului român. Misiunile diplomatice îşi pierd sau îşi diluează rolul de reprezentare şi aplicare a politicilor bilaterale, iar consulatele riscă să se tranforme în firme de avocatură sau antreprize de pompe funebre pentru concetăţenii noştri.

Modul în care vedem abordarea acestei teme este la nivel bilateral, cu statul gazdă – comunitar cînd e vorbă de state europene – fapt ce nu semnifică excluderea intervenţiilor prompte în cazul exceselor, manifestărilor xenofobe sau dirijate controlat pe criterii etnice. Principiile noii abordări propuse sunt:

28. Loialitate faţă de statul gazdă;

29. Utilizarea relaţiei bilaterale pentru a sprijini crearea de către statul gazdă a facilităţilor şi cadrului de păstrare a identităţii culturale şi lingvistice;

30. Sprijinirea resortisanţilor români în dobîndirea de poziţii politice în statul gazdă –

Pagina 109

fapt ce ar determina soluţionarea la acest nivel a problemelor şi ar aduce avantaje reale pentru România în relaţia cu statul respectiv;

31. Utilizarea mecanismelor internaţionale multilaterale pentru respectarea drepturilor minorităţilor în statul gazdă la nivelul standardelor europene.

Asistenţa pentru dezvoltare

Odată cu intrarea în UE, România are obligaţia de a furniza asistenţă pentru dezvoltare în state non-UE. Susţinem priorităţile actuale ale asistenţei pentru dezvoltare – Republica Moldova, Serbia, Georgia. Considerăm însă că România trebuie să-şi asume rolul de a distribui direct, instituţional, cu ţintă precisă, pentru susţinerea politicilor proprii, ajutorul pentru dezvoltare. În acest sens trebuie înfiinţata o Agenţie specializată la nivelul MAE, dimensionată proporţional cu sumele administrate, care să gestioneze pe reguli europene proiectele ce se referă la asistenţa pentru dezvoltare.

Activitatea şi serviciile de informaţii

Dezbaterea publică de după 11 septembrie a vizat revenirea la o temă clasică ce obliga la opţiune şi decizie politică: raportul dintre securitate şi libertate. Această realitate marchează şi astăzi dezbaterea publică, iar poziţia constantă a noastră a fost de a da prevalenţă libertăţilor individuale şi drepturilor omului a căror îngrădire trebuie să fie o excepţie. Această îngrădire trebuie făcută cu temei solid juridic şi faptic, în condiţii concret determinate, care să se judece de la caz la caz, pe criterii concrete şi stricte, şi care să evite arbitrariul.

Noul mediu internaţional de securitate instabil şi turbulent, în care apar foarte des noi ameninţări neanticipate şi evenimente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi tulburarea masivă a vieţii normale a cetăţenilor impune noi abordări ce presupun:

• - avertizare timpurie;

• - prevenirea conflictelor;

• - decizie coerentă în momente de criză, întemeiată de informaţie reală, exactă

şi la timp;

• - soluţionarea competentă şi rapidă a conflictelor;

• - analiza şi eliminarea cauzelor crizelor derulate;

• - instituirea rapidă a sistemelor de adaptare din mers, pe baza evaluărilor solide

şi a lecţiilor învăţate de la criza cu care tocmai ne-am confruntat.

În acest context, instituţiile serviciilor de informaţii au o relevanţă majoră şi un rol exact în apărarea drepturilor omului, a vieţii şi integrităţii concetăţenilor noştri, a

Pagina 110

exercitării neîngrădite a libertăţilor fundamentate constituţional. De aceea considerăm că o sinteză justă între maximizarea capabilităţilor şi mijoacelor de intelligence, cât şi apărarea şi respectarea fără excepţie a drepturilor şi libertăţilor fiecărui om este posibilă şi imperios necesară.

Dorim să asigurăm instituţiilor de securitate naţională, inclusiv celor din sfera serviciilor de informaţii, toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice de mai sus, cu condiţia respectării unor criterii stricte – normative, regulamentare şi de implementare - pentru limitarea libertăţilor individuale din raţiuni de securitate, cu caracter de excepţie.

Pentru evitarea arbitrariului, dorim revizuirea consensuală şi aplicarea critică a criteriilor de limitare a drepturilor individuale. Dorim şi limitarea drastică a regulilor ce se raportează la invocarea “interesului naţional”. Dezbaterea privind elementele care necesită subsumarea interesului naţional trebuie deschisă imediat în societate, la nivelul instituţiilor interesate şi a Parlamentului României, care să tranşeze conţinutul acestui concept.

Este necesară, de asemenea, adaptarea normelor, regulilor, structurilor de securitate la realitatea mediului internaţional de securitate contemporan şi ameninţărilor, riscurilor şi provocărilor existente. Obiectivul unui asemenea proces este diminuarea oportunităţilor de speculare a fisurilor instituţional-normative şi limitarea oricăror încercări de valorificare a vulnerabilităţilor sistemului de securitate al României.

Obiectivele politicii în domeniu sunt:

• - consolidarea şi profesionalizarea controlului civil asupra instituţiilor care au

responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale

• - transformarea şi adaptarea structurilor, normelor, misiunilor, instruirii pentru

respectare strictă a principiilor democraţiei, eficienţei, transparenţei şi mai ales non- partizanatului politic. Înlocuirea relaţiilor instituţionale cu cele personale între decident şi furnizorul de informaţii, la orice nivel, trebuie condamnate cu fermitate.

• - transformarea profundă a mecanismelor de proiectare, implementare, control

şi evaluare integrată a obiectivelor şi cooperării instituţionale între politica externă, de securitate şi apărare

• - creşterea gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul

democratic asupra instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale

• - crearea unui sistem modern, eficient şi participativ de proiectare, planificare si

evaluare a politicii de securitate, cu aport substanţial de expertiză şi control civil

• - creşterea eficienţei, sporirea responsabilităţii şi optimizarea folosirii resurselor

în combaterea noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Coordonarea Politicii Externe, de securitate şi de Apărare a României este atributul executiv fundamental al Preşedintelui României şi reprezintă componenta cea mai importantă a activităţii Administraţiei prezidenţiale.

Pagina 111

14.2 Afacerile europene

Obiectivul strategic pentru România în parcursul european este adâncirea procesului de integrare simultan cu abordarea naţională a problemelor care privesc dezvoltarea socio-economică durabilă a Uniunii Europene în context global. România trebuie să treacă de la etapa de conformare specifică perioadei de preaderare şi postaderare imediată la faza de convergenţă în scopul influenţării politicilor europene. Nu trebuie uitat însă, că România mai are astăzi, încă 55 de măsuri preaderare ce trebuie îndeplinite, majoritatea implicând resurse financiare semnificative. Pe plan intern, Tratatul de la Lisabona trebuie să ducă la o întărire a procesului de control al Parlamentului României asupra ansamblului afacerilor europene şi o întărire a procesului de coordonare a acestora la nivelul Guvernului. Pe plan european, este nevoie de o racordare intensificată a membrilor Parlamemtului European la priorităţile naţionale evidenţiate prin concluziile Consiliului European şi prin evoluţiile

la nivelul Comisiei Europene. În ceea ce priveşte reprezentarea României în forumurile europene, aceasta trebuie să respecte atribuţiile constituţionale ale Guvernului respectiv ale Preşedinţiei. În contextul în care afacerile europene reprezintă, pentru un stat membru, afaceri interne iar politicile publice sunt atributul Guvernului, rezultă că responsabilitatea îndeplinirii angajamentelor naţionale, în ceea ce priveşte transpunerea acestora, revine Primului Ministru. O prioritate pentru România rămâne pregătirea accelerată a resursei umane în domeniul afacerilor europene, promovarea către instituţiile europene a unor experţi care să aducă valoare adăgată culturală şi profesională acestor instituţii şi creşterea calităţii comunicării publice în domeniu.

Odată cu alegerea unui nou Parlament European şi numirea noii Comisii Europene, România a intrat pentru prima dată, ca stat membru, într-un ciclu complet de evoluţie al instituţiilor europene. Relevanţa acestei realităţi constă în faptul că, odată cu validarea Tratatului de la Lisabona de către toate statele membre, cu tot ceea ce semnifică acesta ca evoluţie politică şi instituţională, aproape toate politicile relevante în care Comisia Europeană are competenţe exclusive, şi nu numai, vor suferi schimbări esenţiale cu efect direct asupra viziunii bugetare pentru ciclul post 2013. În domeniul mediului dar şi al energiei, pachetul Energie şi schimbări climatice aprobat la sfârşitul anului 2008 va produce modificări importante în ceea ce priveşte economia emisiilor de gaze cu efect de seră, va modifica tehnologii în special în sectoarele energiei şi industriei grele şi va crea un nou cadru pentru apariţia de noi produse şi servicii. În politica agricolă comună, ca urmare a „controlului de sănătate”,

este de aşteptat să apară modificări în ponderea finanţării celor doi piloni accentuându-se importanţa dezvoltării rurale. Pentru transporturi se va prezenta în anul 2010 o nouă viziune asupra culoarelor europene (TEN-T), accentuându-se importanţa transportului fluvial. Pentru politica de coeziune introducerea, prin Tratatul de la Lisabona, a conceptului de coeziune teritorială va naşte un nou tip de abordare cu privire la planificarea spaţială şi, bineînţeles, cu privire la noi tipuri de proiecte; politica de coeziune va rămâne un domeniu dificil de apărat de către CE în faţa presiunii unor state membre care, ca şi în cazul politicii comune agricole, ar dori o „naţionalizare” mai accentuată a acestora. La rândul ei, politica industrială, deşi nu se află între domeniile de competenţă exclusivă a CE, va beneficia de o atenţie sporită mai ales datorită analizei la nivel comunitar din punctul de vedere al infrastructurii industriale şi a diviziunii sale europene. Strategiile CE vor deveni din ce

în ce mai exacte din punct de vedere al obiectivelor şi al monitorizării progreselor şi se va accentua responsabilitatea statelor membre de a-şi respecta angajamentele. Din acest punct de vedere este de aşteptat ca Strategia Lisabona să fie înglobată în

Pagina 112

Strategia de dezvoltare durabilă a UE. Iată cum, chiar şi printr-o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai relevante evoluţii viitoare, se observă nevoia ca România să treacă de la etapa de conformare specifică perioadei de pre-aderare şi post-aderare imediată la faza de convergenţă în scopul influenţării politicilor europene.

Criza economică a provocat în interiorul instituţiilor europene o stare de alertă ca răspuns la accentele protecţioniste din discursul politic al unora dintre reprezentanţii statelor membre. Pe fondul reducerii ritmului reformelor s-a redus şi încrederea în rolul clasic de ancoră al Comisiei Europene. Multe dintre noile state membre, dependente de economiile vechilor state membre, au constatat, după două decenii de tranziţie, care este efectul strategiilor de dezvoltare al anilor ‘90 bazate pe liberalizare şi integrare accelerată. Etapa post-criză a Uniunii Europene ridică în faţa statelor membre o dublă realitate: contracararea tendinţelor protecţioniste şi promovarea unui nou set de obiective pe care cetăţenii europeni să le accepte, astfel încât reformele să nu stagneze. Opiniile cele mai des întâlnite arată că principalele obiective imediate pentru Uniunea Europeană sunt: regândirea sistemului bancar începând cu ansamblul reglementărilor şi punerea în discuţie a unui nou mix

economic cu trimitere la o nouă politică industrială în contextul pieţei unice.

Partidul Naţional Liberal consideră că obiectivul strategic pentru România în parcursul european este adâncirea procesului de integrare simultan cu abordarea naţională a problemelor care privesc dezvoltarea socio-economică durabilă a Uniunii Europene în context global.

Este evident că reformele care vor trebui realizate de către statele membre şi bineînţeles de către România în perioada post-criză vor fi influenţate de modul în care vor funcţiona instituţiile europene şi, la fel de important, de modul în care politicile europene vor fi înţelese, aplicate şi mai ales influenţate de către decidenţii români.

Parlamentul European a căpătat noi responsabilităţi prin Tratatul de la Lisabona, document care a pus bazele unei viziuni complexe asupra dezvoltării UE în special prin statuarea unor evoluţii instituţionale. Creşterea puterii Parlamentului European prin extinderea procedurii de co-decizie îl aduce pe picior de egalitate cu Consiliul European, forul reprezentativ al statelor membre, în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei europene. Creşte, de asemenea, rolul parlamentelor naţionale care se vor pronunţa în legătură cu oportunitatea unor măsuri naţionale invocând principiul subsidiarităţii. Creşterea responsabilităţii parlamentarilor naţionali va fi un argument cu privire la legitimitatea legislaţiei comunitare. Iată de ce, calitatea prestaţiei parlamentelor naţionale este esenţială iar colaborarea strânsă cu guvernele naţionale devine obligatorie pentru promovarea intereselor proprii în context european. În România, însă, Parlamentul României îşi exercită rolul de

control parlamentar asupra Guvernului în materia afacerilor europene doar în temeiul Constituţiei, neexistând o lege care să clarifice exact mecanismele prin care instituţia legislativului poate urmări şi amenda activitatea executivului. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este esenţial ca Parlamentul României să se aplece cu seriozitate asupra implicaţiilor pe care abordarea pasivă de până acum o poate avea asupra procesului de legiferare la nivel european.

Consiliul European îşi găseşte, în Tratatul de la Lisabona, recunoaşterea fără a primi responsabilităţi noi. Acest for decizional, însă, va avea un preşedinte pentru a permite acomodarea punctelor de vedere dintre nivelul executiv şi cel legislativ. La rândul său Consiliul de miniştrii va beneficia de o viteză de decizie mai ridicată prin introducerea noului tip de vot cu majoritate calificată inclusiv prin extinderea domeniilor de aplicare. Iată de ce, pentru România este necesară o regândire a