Ediția 2010

Pagina 33

Măsuri pentru combaterea întârzierii efectuării plăţilor în economie, inclusiv în relaţiile contractuale cu autorităţile publice

Obiectiv principal urmărit este achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadentei, de către toate instituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori. Iata masurile preconizate:

54. Accelerarea plăţilor publice datorate tuturor operatorilor economici, dar mai ales IMM-urilor – ca regulă generală – în termen de 30 de zile, conform angajamentului din cuprinsul “SmallBusiness Act” – SBAE şi modificărilor aduse de Comisia Europeană Directivei 2000/35/EC privind combaterea întârzierii la plata în tranzacţiile comerciale;

55. Autorităţile publice vor trebui să işi plătească facturile, ca regulă generală, în termen de 30 de zile – sau să achite o compensaţie forfetară echivalentă cu 5% din suma datorată, la care se va adauga dobânda; Operatorii economici vor avea dreptul de a pretinde atât plata dobânzii de întârziere, cât şi rambursarea costurilor de recuperare; Aceasta propunere vizează îmbunătăţirea fluxurilor de numerar ale operatorilor economici, care sunt deosebit de importante într-o perioadă de recesiune economică.

56. Eficientizarea (externalizarea) sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, prin:

• - Externalizarea unor funcţii atribuite în prezent administraţiei publice centrale,

în baza prevederilor actelor normative europene (ex:administrarea cererilor de propuneri lansate in cadrul programelor operationale, funcţia de plată);

• - Asigurarea transferului de fonduri în mod direct, de la nivel central către

contractori, evitând astfel un circuit financiar prelungit;

• - Acordarea avansului pentru IMM-uri şi autorităti publice locale se va realiza

fără obligaţia prezentării garanţiei de avans, dar cu obligaţia efectuării plăţilor din contul de avans doar pentru facturi aferente proiectului aprobat;

• - Verificările cheltuielilor pentru proiectele publice se vor realiza după

efectuarea integrală a plăţilor, asigurând astfel un rulaj ridicat al fondurilor publice;

• - Fondurile europene se vor derula fie prin trezoreria statului, fie prin bănci

comerciale (la dobânda de piaţă), şi nu prin Banca Naţională a României;

• - Realizarea de analize economico-financiare pentru proiectele publice de

investiţii şi acordarea contribuţiei bugetului de stat, în completare, în funcţie de capacitatea de cofinanţare a beneficiarului final;

• - Posibilitatea acordării unui bonus financiar (creşterea contribuţiei publice

naţionale) pentru situaţiile în care proiectele europene sunt finalizate în avans faţă de termenele contractuale.

Dacă măsurile pe termen scurt se axează îndeosebi asupra politicii fiscal-bugetare şi vizează stoparea declinului economic şi atenuarea dezechilibrelor ivite în anii 2009-

Pagina 34

2010, masurile pe termen mediu si lung se adresează precumpănitor, prin intermediul politicii fiscale, mediului de afaceri, stimularii creşterii economice, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, consolidarea fiscală şi bugetară şi, totodată, implicarea investiţiilor publice în acest concept.

Aceste măsuri au drept scop o reacţie macro-economică anticiclică la criză, sunt măsuri ambiţioase care vor sprijini economia reală şi vor reda încrederea consumatorilor si operatorilor economici, prin încurajarea rapidă a cererii din partea sectorului privat şi sporirea încrederii consumatorilor, cum ar fi:

• - Redresarea economică prin stimularea investiţiilor private în economie şi a

consumului populaţiei;

• - Reducerea costurilor cu forţa de muncă in vederea încurajarii producţiei şi

ocupării forţei de muncă prin reducerea cotelor contribuţiilor sociale totale;

• - Instituirea unui ajutor în stoparea pierderii locurilor de muncă dar şi un ajutor

acordat persoanelor pentru a reveni rapid pe piaţa muncii şi a evita şomajul pe termen lung;

• - Asigurarea unor facilităţi la plata taxelor şi impozitelor;

• - Lăsarea mai multor resurse în mâna pieţei, a consumatorilor şi a

producătorilor, îmbunătăţind eficienţa economică;

• - Reducerea corupţiei, pentru că reduce rolul statului în economie.

Prin aplicarea tuturor acestor măsuri România îşi poate relua “marşul forţat” demarat în anii 2005-2008 pentru a deveni una dintre primele zece puteri economice ale Uniunii Europene.

2. ECONOMIA ŞI MEDIUL DE AFACERI

România are nevoie de o nouă politică industrială construită pe principiile de funcţionare ale Pieţei Interne şi orientată către dezvoltarea serviciilor şi creşterea competitivităţii.

Obiectivele unei politici industriale eficiente sunt: creşterea ponderii serviciilor în PIB, continuarea privatizării în domenii de interes bugetar, diversificarea serviciilor şi promovarea noilor produse şi servicii pentru mediu şi surse regenerabile de energie, continuarea şi consolidarea procesului de liberalizare a serviciilor financiare şi nefinanciare, întărirea instituţiilor care furnizează servicii pentru piaţă şi creşterea calităţii reglementărilor, finanţarea continuă a cercetării în general şi promovarea celei private în special, evaluarea competitivităţii ramurilor industriale şi promovarea industriilor intense în tehnologie, inovative şi noi precum şi utilizarea efectului pozitiv al comerţului în procesul de modernizare economică .

Promovarea IMM trebuie făcută plecând de la imperativul stabiliăţii legislative, reducerea poverii admninistrative, înlăturarea discriminării pe criterii de talie şi chiar promovarea unei legislaţii orizontale favorabile, îmbunătăţirea accesului la finanţare şi utilizarea eficientă a pârghiilor ajutorului de stat precum şi a fondurilor structurale

Pagina 35

şi de coeziune. Este nevoie de întărirea legăturii dintre piaţa muncii şi sistemul de învăţământ, promovarea antreprenoriatului la toate nivelele de educaţie, învăţarea continuă în contextul înţelegerii corecte a diviziunii europene a muncii.

Politica industrială a României trebuie să devină un instrument complex care să furnizeze pârghiile de acces a IMM pe Piaţa Internă şi în contextul în care libera circulaţie a cetăţenilor români la nivelul UE este restricţionată în ceea ce priveşte accesul la muncă pentru următorii, maxim, patru ani. Din acest punct de vedere următorii ani sunt importanţi pentru a transpune în legislaţia naţională directiva privind serviciile precum şi pentru a generaliza bunele practici în ceea ce priveşte practica lobbing-ului şi protecţia consumatorilor. România trebuie să se racordeze mai eficient la procesul de elaborare a reglementărilor UE bazate pe cele cinci libertăţi fundamentale de circulaţie.

Realizarea economică cea mai importantă a ultimilor 16 de ani de funcţionare a Uniunii Europene este, fără îndoială, instituirea Pieţei Interne. Eliminarea barierelor comerciale şi deschiderea economiilor a permis ca din ce în ce mai multe companii să concureze liber cu efect pozitiv asupra consumatorilor. În prezent, noua abordare a Comisiei Europene în acest domeniu constă în trecerea de la “construirea” Pieţei Interne prin armonizarea legislativă (care a prevalat în anii anteriori) la focalizarea pe rezultate şi beneficii directe pentru operatori şi consumatori şi pe eficienţa economică. Din punct de vedere al procesului de liberalizare, Piaţa Internă reprezintă cel mai relevant şi dinamic cadru de acţiune în interiorul UE. Pe de altă parte, Piaţa Internă este unul dintre cei mai importanţi piloni ai Strategiei Lisabona pentru creştere şi ocupare. Pentru România şi ca pentru oricare dintre statele membre al UE dezvoltarea pieţei interne este calea către consolidarea companiilor şi în special a

firmelor mici şi mijlocii, protejarea consumatorilor, îndepărtarea barierelor transfrontaliere din calea serviciilor, reducerea costurilor printr-o mai bună reglementare, scăderea poverii administrative, promovarea tehnologiei digitale, sprijinirea inovării, colaborarea instituţională pentru informare etc.

În prezent, România nu este un actor reprezentativ în ceea ce priveşte influenţarea iniţiativelor Pieţei Interne, cauza principală fiind lipsa de competitivitate a economiei. Mai mult, la o analiză sumară se observă că aproape la fiecare dintre obiectivele de mai sus, administraţia centrală a introdus măsuri contra-productive: s-a încălcat principiul continuităţii finanţării pentru cercetare şi inovare, protecţia consumatorului nu are şi un actor neguvernamental semnificativ, povara administrativă pentru firmele mici nu scade ci dimpotrivă evoluează permanent, legislaţia achiziţiilor publice discriminează firmele mici pe criteriu de talie etc. În ciuda statutului de economie de piaţă funcţională şi a aderării la UE, economia României este încă departe de principiile pieţei libere şi ale dezvoltării economice sănătoase. Şi aceasta şi pentru că economia românească aproape că este construită în jurul bugetului statului. În viziunea PNL, dezvoltarea economică sănătoasă înseamnă construirea

unui sector privat puternic, autonom în raport de puterile politice, capabil să genereze prosperitate şi să dinamizeze inclusiv reformele din sfera sectorului public.

PNL consideră că pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri din România trebuie promovate simultan obiective specifice Pieţei Interne şi pentru promovarea IMM în contextul dialogului cu consumatorii şi autorităţile publice.

Pentru creşterea competitivităţii mediului de afaceri din România sunt necesare:

Înlăturarea sarcinilor administrative inutile suportate ce către IMM şi scăderea birocraţiei (cu cel puţin 20%) prin implementarea Strategiei pentru o mai bună reglementare; simplificarea procedurilor pentru accesarea fondurilor publice;

Pagina 36

predictibilitatea modificărilor legislative cu efect asupra funcţionării IMM (Codul fiscal, Codul muncii); clarificarea legislaţiei cu privire la parteneriatul public-privat; simplificarea şi compatibilizarea sistemelor electronice de raportare ale IMM cu cele de evidenţă ale autorităţilor prin generalizarea semnăturii electronice, asigurarea transparenţei deciziilor executivului prin implicarea Camerelor de Comerţ; amendarea legislaţiei cu privire la achiziţiile publice în scopul reducerii termenelor atât la atribuire cât, mai ales, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor; 2. Promovarea legislaţiei orizontale de sprijin dedicat pentru IMM prin modificarea (flexibilizarea) definiţiei IMM în scopul acordării de sprijin companiilor aflate dincolo de pragul superior al clasificării; clarificarea modului de acordare a ajutoarelor de stat pe categorii de activităţi (formare, ocuparea locurilor de muncă, cercetare/dezvoltare, ajutoare regionale, şi, eventual, noi categorii de ajutoare)

pentru a elimina obligaţia de raportare; o legislaţiei favorabilă IMM în materia TVA (simplificarea procedurilor cu privire la facturarea TVA, reducerea TVA pentru tranzacţii la nivel local, asigurarea plăţii pentru servicii punctuale efectuate de către IMM pentru a reduce riscurile de întrerupere a activităţii acestora); instituirea unui tratament egal între agenţii economici şi stat (aplicarea principiului reciprocităţii); accelerarea intrării pe piaţă şi simplificarea ieşirii de pe piaţă a IMM;

3. Îmbunătăţirea accesului IMM la Piaţa Internă prin creşterea informării cu privire la oportunităţile comerciale din piaţa unică; sprijinirea asocierilor de IMM cu scopul autoprotejare faţă de practicile neloiale, produsele contrafăcute sau de calitate neverificată din surse extracomunitare; participarea IMM la elaborarea de standarde şi revizuirea acestora; promovarea Sistemului informatic pentru Piaţa Internă; promovarea utilizării sistemului SOLVIT de cooperare administrativă pentru eliminarea discriminărilor la accesul pe pieţele naţionale; pregătirea mijloacelor pentru a beneficia de a cincea libertate de circulaţie, cea a cercetării; 4. Îmbunătăţirea accesului IMM la finanţare, prin capitalizarea Fondului de Garantare pentru IMM şi înfiinţarea unui microfond pentru microîntreprinderi şi asociaţii familiale; facilitarea accesului la capitalul de risc (ex. pentru inovare) şi microcredite; extinderea locului acordat IMM în principalele programe de finanţare europeană;

stimularea finanţării IMM în mediul rural;

5. Implementarea Documentului de politici Europene „Small Business Act” la toate nivelurile administratiei din România prin adoptarea propunerilor legislative europene in domeniu: regulament general de exceptare pe categorii în ceea ce priveşte ajutoarele de stat ( RGEC ); Directiva privind procentele reduse de TVA; Directiva privind plăţile întârziate; Regulamentul privind statutul de societate privată europeană (SPE); Propunerea privind facturarea TVA; Măsuri pentru a sprijini cifra de afaceri şi a împiedica epuizarea capitalului de rulaj al IMM; implementarea principiului „Think small first” în elaborarea tuturor actelor normative – ca mod de protejare a intereselor IMM; simplificarea procedurilor administrative pentru IMM, prin introducerea de birouri unice „one stop shop”; crearea unor condiţii favorabile înfiinţării şi dezvoltării IMM; sprijinirea dezvoltării capacităţii competitive a IMM; adaptarea sistemului fiscal pentru a înlesni accesul facil şi transparent al IMM la surse

de finanţare; sprijinirea dezvoltării capacităţii tehnologice a IMM prin facilitatea accesului la programe de cercetare şi inovare prin fonduri naţionale; utilizarea instituţiilor şi a resurselor statului pentru a sprijini accesul IMM pe pieţele externe; încurajarea culturii antreprenoriale; acoperirea din resurse guvernamentale a costurilor de şcolarizare a întreprinzătorilor care preiau un IMM aflat în dificultate; derularea de programe pentru atragerea tinerilor spre decizia de a deveni întreprinzători; sprijinirea iniţiativelor Comisiei Europene destinate să ajute IMM-urile să inteleaga mai bine politicile, programele şi schemele de finanţare oferite pe plan european; 6. Intensificarea consultării şi al dialogului cu partenerii IMM.

Pagina 37

7. Promovarea spiritului antreprenorial şi pregătirea resursei umane sunt obiective care urmăresc scăderea aversiunii la risc a potenţialilor întreprinzători prin actvităţi de promovare pe diferite paliere a iniţiativei private inclusiv a autoangajării; în cazul falimentului antreprenorii trebuie să beneficieze de reducerea timpului pentru reluarea unei alte activităţi (prin scăderea duratei procedurilor de insolvenţă) şi evitarea discriminării negative a acelora al căror faliment nu creează suspiciuni asupra cauzelor; pregătirea resursei umane reprezintă o prioritate mai ales în ceea ce priveşte implicarea reprezentanţilor IMM în proiectarea politicilor publice în domeniul educaţiei;

8. Promovarea industriilor creative (IC) având în vedere ponderea personalului implicat în acest tip de activităţii de cca. 200.000 de lucrători precum şi creşterea ponderii lor în PIB (cca. 5,55% la nivelul anului 2005) de la consultanţa şi furnizarea de software până la publicitate sau editare de cărţi; în acest context sprijinirea acestor industrii bazate pe copyright va urmări creşterea productivităţii activităţilor specifice ceea ce va duce la competitivitate internă şi mai ales externă; Un alt palier esenţial pentru promovarea unei activităţii economice competitive îl reprezintă politica industrială. Deşi nu este un domeniu de competenţă exclusivă şi nici partajată al CE, totuşi, executivul european a preluat responsabilitatea de a evalua competitivitatea sectorială a unui număr de 27 ramuri industriale. Astfel, dacă în anul 2005 CE avertiza asupra neglijării, la nivelul statelor membre, a domeniului ingineriei mecanice, pentru anul 2008 s-au propus două iniţiative pentru promovarea

industriei electrotehnice şi celei alimentare. Pentru România nici unul dintre documentele de politică industrială elaborate până în prezent nu a fost construit unitar şi nici monitorizat în principal din cauza multitudinii de instituţii cu competenţe în acest domeniu dar şi din cauza eroii de a considera că o politică industrială înseamnă cu necesitate intervenţia statului pe piaţă.

PNL consideră că România are nevoie de o nouă Politică industrială pentru care obiectivul central este creşterea competitivităţii economiei româneşti.

Pentru ca economia României să treacă de la stadiul actual de economie complementară cu economiile statelor membre ale UE la stadiul de economie competitivă cu acestea este nevoie ca obiectivele politicii industriale să fie susţinute de politici liberale şi să se pună în practică printr-un mix de măsuri verticale şi orizontale:

9. Asigurarea finanţării continue pentru activitatea de cercetare, dezvoltare şi inovare astfel încât ponderea cheltuielilor să ajungă la echivalentul a 3% PIB din care cel puţin 1% din surse publice; creşterea controlului asupra modului de alocare a resurselor şi a rezultatelor cercetării susţinută din bani publici; simplificarea accesului companiilor la surse de finanţare pentru cercetare şi introducerea unor facilităţi pentru firmele inovative inclusiv instituirea unui fond cu capital de risc;

10. Creşterea ponderii serviciilor în PIB, prin externalizarea activităţilor pe care statul le furnizează astăzi; continuarea liberalizării serviciilor financiare; deschiderea pieţei pentru serviciile poştale; sprijinirea pieţei serviciilor industriale; diversificarea şi îmbunătăţirea cadrului pentru desfăşurarea serviciilor (transpunerea Directivei Serviciilor) în scopul simplificării accesului pe piaţă a cât mai multor firme inclusiv pentru activităţile transfrontaliere;

11. Creşterea ponderii proiectelor orientate către creşterea competitivităţii în programele cu finanţare internă şi comunitară, în special pe axa dezvoltării regionale

Pagina 38

(care trebuie privită ca având impact economic şi mai puţin edilitar); creşterea ponderii finanţării pentru producţia de bunuri şi servicii noi (surse regenerabile de energie, servicii pentru mediu); sprijinirea programelor de pregătire continuă şi specializare precum şi a mobilităţii;

12. Întărirea instituţiilor care furnizează servicii pieţei şi creşterea calităţii reglementărilor. Asigurarea bunei funcţionări a Registrului Comerţului, Consiliului Concurenţei, Oficiului naţional pentru invenţii şi mărci, Institutului naţional de standardizare şi metrologie etc.; specializarea activităţii tribunalelor (sfera comercială, muncă); reducerea poverii administrative asupra firmelor (cu accent pe IMM), prin creşterea calităţii fundamentării reglementărilor (impactul economic, social şi de mediu); creşterea calităţii mediului de afaceri;

13. Sprijinirea industriilor intensive în tehnologie şi a investiţiilor intangibile, generalizarea procedurilor electronice în activitatea economică precum şi în relaţiile dintre agenţii economici şi puterea publică (acceptarea semnăturii electronice, generalizarea sistemelor de raportare prin Internet etc.); sprijinirea activităţilor de comerţ exterior cu efect asupra transferului de tehnologie;

14. Evaluarea anuală a competitivităţii ramurilor industriale relevante şi iniţierea de măsuri orizontale pentru creşterea competitivităţii acestora, prin crearea unui Grup la nivel înalt pentru probleme de competitivitate, energie şi mediu; promovarea de noi programe de cercetare în domenii care prezintă potenţial tehnologic, valoare adăugată ridicată sau resurse interne (industria alimentară); îmbunătăţirea cadrului calificărilor pentru noile tipuri de produse şi servicii; sprijinirea firmelor inovative precum şi concentrarea acestora; promovarea serviciilor de cercetare independentă. Este necesară participarea României la grupurile de lucru sectoriale create la nivelul CE (pentru industria farmaceutică, electrotehnică, inginerie mecanică, industrie alimentară, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, industria chimică şi apărare, programul spaţial european, ştiinţele vieţii şi biotehnologii modă şi design) şi pregătirea din timp a modalităţilor de răspuns la provocările ridicate de evoluţia

acestor domenii. Pe acelaşi model, România trebuie să îşi dezvolte dialogul şi pentru alte industrii cu impact (ex. industria textilă sau construcţiile);

15. Asigurarea continuităţii politicilor de privatizare şi introducerea pe piaţa de capital a participaţiilor statului din companiile aflate în portofoliul AVAS.

Politica industrială trebuie privită în strânsă legătură cu sectorul serviciilor, în contextul diviziunii europene a muncii care se manifestă tot mai mult şi luând în considerare nevoia de a păstra şi dezvolta o infrastructură industrială despre care UE vorbeşte tot mai mult în context global.

Pagina 39

3. ENERGIA

Energia reprezintă unul dintre cele mai sensibile domenii de reglementare ale Uniunii Europene păstrând încă puternice accente naţionale ceea ce nu a permis crearea unei pieţe comune în adevăratul sens al cuvântului. Această realitate este explicabilă prin aceea că mai mult de 54% din consumul de energie al statelor membre este importat din afara comunităţii (cca. 45% din importurile de petrol provin din Orientul Mijlociu şi cca. 40% din cele de gaze din Rusia).

În acest context, UE nu are suficiente argumente pentru a influenţa piaţa mondială a resurselor şi s-a repliat prin schimbarea accentului de pe stimularea laturii ofertei (unde promovează politici care să răspundă necesităţii de reducere a emisiilor atât prin utilizarea resurselor regenerabile cât şi prin creşterea eficienţei energetice) spre cea a cererii (unde promovează politici fiscale pentru a schimba comportamentul

Pagina 40

consumatorilor).

Iată de ce, în anul 2007, Comisia Europeană a propus statelor membre o nouă politică europeană în domeniul energiei, ale cărei obiective să fie sustenabilitatea, competitivitatea şi siguranţa în alimentarea cu resurse. In anul 2008, în urma aprobării pachetului Energie şi Schimbări Climatice, UE şi-a propus să devină lider în ceea ce priveşte schimbările climatice. O nouă economie care să respecte mediul este o oportunitate economică majoră pentru Europa. Valoarea globală a sectorului energiei cu nivel scăzut de carbon s-ar putea ridica la 3000 de miliarde de dolari pe an la nivel mondial până în 2050 şi ar putea oferi locuri de muncă la peste 25 de milioane de persoane. Numai piaţa mondială a carbonului, ale cărei baze au fost puse de Sistemul UE de comercializare a emisiilor, valorează deja astăzi 20 de miliarde de euro pe an şi până în 2030 ar putea să aibă o valoare de douăzeci de ori mai mare (Barroso). Aceste previziuni vor fi efective dacă obiectivul celor „de trei ori 20%” va fi

atins până în anul 2020 (reducerea cu 20% a volumului de gaze cu efect de seră, creşterea cu 20% a ponderii energiilor regenerabile în balanţa energetică a statelor membre şi creşterea cu 20% a eficienţei energetice.

În ceea ce priveşte România, se poate spune că ţara noastră este bogată în resurse energetice sărace, ale căror costuri de exploatare sunt ridicate.Evolutia sistemului energetic national din ultima perioada este ingrijoratoare. Astfel, principalele resurse de energie primară, în trimestrul I 2010, au totalizat 8403,8 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 64,4 mii tep faţă de trimestrul I 2009. Producţia internă a însumat 5822,8 mii tep, în scădere cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 2581,0 mii tep, în creştere cu 8,2%. Resursele de energie electrică, în trimestrul I 2010, au fost de 15781,9 milioane kwh, în scădere cu 556,6 milioane kWh (-3,4%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2009. Scăderea resurselor de energie electrică s-a datorat, în principal, scăderii producţiei cu 522,8 milioane kWh (- 3,3%). Producţia din termocentrale a fost de 8247,6 milioane kWh, în scădere cu 718,8 milioane kWh (-8,0%). Producţia din hidrocentrale a fost de 4331,7 milioane

kWh în creştere cu 339,6 milioane kWh (+8,5%), iar cea din centrale nuclearo- electrice a fost de 2917,0 milioane kWh, în scădere cu 143,3 milioane kWh (-4,7%). Consumul final de energie electrică în trimestrul I 2010, a fost de 13268,5 milioane kWh, cu 3,0% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2009; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,8%, iar consumul populaţiei a crescut cu 1,2%. Exportul de energie electrică a scăzut în trimestrul I 2010 faţă de trimestrul I 2009 cu 1048,1 milioane kWh (-77,6%).

Tendinţa recentă este de creştere a dependenţei de importurile de resurse energetice primare de la 36% la 41% între anii 2005 şi 2009. Costurile importurilor de hidrocarburi au fost în anul 2009 de cca. 4,8 miliarde de dolari. Necesarul previzionat fiind de cca. 42% importuri de petrol şi gaze naturale şi 30% importuri de cărbune. In cazul in care Compania Nationala a Huilei nu va mai fi subventionata, ponderea importurilor de huila energetica va creste la 100%. In prezent, productia de energie electrica a României se bazează în proporţie de 53,2% pe termocentrale clasice urmate de cca. 28% hidrocentrale si respectiv 18,8% centrale nucleare.

Din punct de vedere al eficienţei energetice în ţara noastră se tolerează pierderi globale de cca. 30-35% din producţie fără a se lua în considerare faptul că, fără costuri deosebite, potenţialul de economisire a energiei ar putea fi de cca. 27% din consumul final. În sectorul de producţie randamentul total aferent grupurilor termoenergetice este cu cca. 15-20% mai reduse decât cele din statele UE.

În contextul de mai sus, este clar că, dacă până acum politicile energetice şi-au permis o anumită marjă de eroare, având în vedere inerţia sistemului energetic de 4-