Ediția 2010

Pagina 49

scopul adaptării acesteia la cerinţele posturilor din administraţie;

12. Reducerea numărului de angajaţi din sectorul public prin transferul a cât mai multe activităţi spre sectorul privat şi spre cel neguvernamental;

13. Introducerea standardelor de cost în administraţia publică în strânsă legătură cu principiile filosofiei fiscal-bugetare;

14. Reformarea sistemului de pregătire profesională pentru funcţionarii publici, simultan cu ajustarea curriculei universitare în scopul adaptării acesteia la cerinţele posturilor din administratie;

15. Regândirea concursurilor pentru ocuparea posturilor în administraţie pentru a asigura transparenţa şi obiectivitatea atat în ceea ce priveşte accesul în corpul funcţionarilor publici cât şi avansarea în cadrul acestuia.

4.2. Afaceri interne

Domeniul afacerilor interne reprezintă una din cele mai importante componente ale funcţionării statului de drept, prin care se garantează prestarea unui serviciu public de bază către populaţie, ce are ca finalitate asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţeanului.

Conceptul de securitate este abordat pe trei niveluri: naţional, cel al societăţii (comunitătii) şi cel al individului. În viziunea liberală, nivelul individual prevalează, iar nivelele colective de abordare contează în măsura în care răspund nevoilor cetăţeanului, contribuabil şi titular al suveranităţii naţionale. Securitatea trebuie privită din mai multe perspective luând în considerare atât dimensiunile de ordin militar, politic, economic, social şi de mediu cât şi dimensiunile moderne de securitate energetică, cibernetică, a asigurării infrastructurii critice, a apei sau cea alimentară.

Traficul de droguri, traficul de arme, traficul de persoane, criminalitatea organizată şi tâlhăriile şi atacurile cu mână armată sunt infracţiuni grave ce ameninţă fundamental siguranţa cetăţeanului, iar lupta împotriva acestora reprezintă o provocare la care instituţiile statului trebuie să răspundă.

Cetăţeanul, contribuabil şi purtător al suveranităţii naţionale trebuie să fie principalul beneficiar al activităţii desfăşurate în domeniul afacerilor interne , PNL acţionând in acest sens prin trasarea următoarelor obiective:

Obiective generale:

Creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului;

Implementarea unor politici destinate prevenirii şi combaterii traficului de droguri, traficului de arme, traficului de persoane;

Pagina 50

Reducerea criminalităţii organizate;

Reducerea birocraţiei din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

În domeniul Afacerilor Interne, se va acţiona cu prioritate pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului prin reconstrucţia instituţională a autorităţii centrale din acest domeniu, concomitent cu implementarea politicilor destinate prevenirii şi combaterii traficului de droguri, traficului de arme, traficului de persoane şi a criminalităţii în toate formele de manifestare ale acesteia.

Vor fi adoptate măsuri de utilizare într-un mod eficient şi sustenabil ale resurselor financiare şi umane existente, punându-se accent deosebit pe implementarea procedurilor şi standardelor operaţionale, în scopul prestării către populaţie a unor servicii la standarde europene.

În vederea asigurării unui climat social propice apărării libertăţilor individului, a proprietăţii şi a celorlaltor drepturi ale acestuia, se va acţiona în principal pentru:

16. Armonizarea legislaţiei şi a procedurilor specifice cu reglementările internaţionale şi cu standardele UE privind forţele şi serviciile de ordine publică;

17. Consolidarea relaţiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO şi UE, precum şi dezvoltarea legăturilor cu cele aparţinând altor state; continuarea participării forţelor de ordine publică la misiuni internaţionale;

18. O mai bună reglementare a repartizării şi organizării răspunderii structurilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Justiţiei în eradicarea abuzurilor şi ilegalităţilor;

19. Modernizarea şi consolidarea sistemului instituţional de acţiune care să facă posibilă aplicarea fermă a legii;

20. Întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii;

21. Dezvoltarea permanentă a controlului civil asupra instituţiilor din domeniul administraţiei şi internelor şi implicarea societaţii civile în apărarea ordinii publice;

22. Reconstrucţia sistemului instituţional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor din domeniul ordinii publice şi identificarea soluţiilor de reconfigurare a acestuia conform noii concepţii de regionalizare;

23. Perfecţionarea sistemului de gestionare a crizelor pe principiul managementului integrat al riscurilor în scopul creşterii interoperabilităţii acestuia cu organismele existente la nivel naţional, în NATO şi UE;

24. Combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regională şi subregională;

25. Îmbunătăţirea colaborării dintre autorităţile din sistemul de ordine şi siguranţă publică şi societatea civilă;

26. Continuarea procesului de securizare a frontierei de stat în concordanţă cu interesele naţionale, exigenţele apartenenţei la Uniunea Europeană şi cerinţele

Pagina 51

impuse de aderarea la Spaţiul Schengen în 2011;

27. Construirea parteneriatului cu societatea civilă, inclusiv prin asigurarea unui echilibru între dreptul la liberă informare şi necesitatea protejării informaţiilor clasificate;

28. Protecţia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetăţeanului;

29. Asigurarea funcţionării la standarde comunitare a instituţiilor care au atribuţii pe linia migraţiei si azilului;

30. Elaborarea, promovarea şi implementarea unor politici şi programe în domeniul calităţii vieţii personalului;

31. Combaterea corupţiei interne; încheierea unui protocol cu Ministerul Justiţiei în vederea detaşării unor procurori, pe termen limitat, pentru asigurarea unui management eficient al Direcţiei Generale Anticorupţie;

32. Creşterea calităţii serviciilor publice prestate de instituţiile din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor;

33. Asigurarea şi îmbunătăţirea logisticii pentru funcţionarea instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de risc;

34. Îmbunătăţirea dotărilor personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea creşterii calităţii serviciilor prestate către populaţie.

Pentru asigurarea unui control eficient din partea societăţii civile asupra cheltuielilor bugetare din domeniul ordinii şi siguranţei publice, se va acţiona pentru perfecţionarea sistemului actual de management al achiziţiilor publice, în scopul planificării riguroase a achiziţiilor în funcţie de nevoile şi resursele financiare existente şi asigurării transparenţei financiare.

Nu în ultimul rând, PNL propune reorganizarea unor structuri din cadrul Ministerului Administratiei şi Internelor, în vederea înlăturarii paralelismelor de competenţe şi a birocraţiei în interiorul sistemului.

Concluzionând, toate aceste măsuri statuează preocuparea fundamentală a politicii interne şi externe, de securitate şi apărare, iar perspectiva liberală impune ca o prioritate promovarea si apărarea drepturilor şi libertăţiilor individuale, care să producă, în mod real, siguranţa individului în casă, pe stradă, la locul de muncă şi oriunde trăieşte sau călătoreşte în lume.

5. JUSTIŢIA

Libertatea nu poate exista fără ordine. Iar singura ordine acceptabilă într-o democraţie este aceea impusă de domnia legii. Un stat în care legea este încălcată la cel mai înalt nivel, fie acest nivel chiar acela prezidenţial sau guvernamental, este un stat care îşi trădează misiunea fundamentală, aceea de a garanta exerciţiul cotidian al libertăţii cetăţenilor săi.

Reforma justiţiei este o misiune mai ambiţioasă şi mai profundă decât eficientizarea unui serviciu public, scopul fundamental al programului PNL fiind restaurarea

Pagina 52

echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat.

Justiţia trebuie să redevină autoritatea ce garantează domnia legii, exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În absenţa acestor garanţii, realizarea celorlalte funcţii şi servicii publice rămâne improbabilă, dacă nu imposibilă.

La trei ani de la intrarea în Uniunea Europeană, România prezintă o situaţie paradoxală în ceea ce priveşte transformarea justiţiei într-un serviciu public accesibil şi performant, care să funcţioneze la standarde europene. După câţiva ani de reforme structurale, în ultimul an, dintr-un partener şi element de ponderare, puterea judecătorească a devenit o ţintă a atacurilor puterii executive.

Conflictele de natură constituţională între puterea judecătorească şi celelalte puteri din stat, colapsul financiar al sistemului judiciar, menţinerea monitorizării Comisiei Europene în domeniul justiţiei – toate aceste evoluţii recente demonstrează lipsa de viziune şi de responsabilitate la cel mai înalt nivel politic, având ca efect subminarea statului de drept.

PNL şi-a asumat ca obiectiv politic fundamental punerea în aplicare a principiilor „Pactului pentru Justiţie”, documentul cadru agreat în luna septembrie 2009, împreună cu reprezentanţii puterii judecătoreşti şi cu societatea civilă, pentru elaborarea şi adoptarea viitoarelor politici publice şi acte normative în domeniul justiţiei.

Programul politic în domeniul justiţiei vizează respectarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor individuale (dreptul de proprietate, libertatea iniţiativei economice şi libera concurenţă, dreptul la sănătate, dreptul la educaţie, dreptul la protecţie socială, dreptul la un mediu sănătos), reluarea dialogului şi cooperării între puterile statului, între Guvern şi partenerii sociali şi, poate cel mai important din perspectiva garantării domniei legii, restabilirea prestigiului şi autorităţii magistraţilor, şi a puterii judecătoreşti în ansamblul său.

Faţă de obiectivele politice asumate, propunem următoarele direcţii principale de acţiune:

1. Reaşezarea în normalitate a raporturilor dintre autoritatea judecătorească şi celelalte autorităţi ale statului, în primul rând cu Preşedintele şi Guvernul. Preşedintele trebuie să redevină un mediator în raport de autoritatea judecătoarească, respectând autonomia acestei autorităţi fundamentale. Guvernul trebuie să redevină un partener al autorităţii judecătoreşti, care să asigure finanţarea corespunzătoare a sistemului judiciar, să nu obstrucţioneze punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti prin Ordonanţe de Urgenţă, să nu adopte actele privind organizarea şi funcţionarea autorităţii judecătoreşti fără consultarea prealabilă a acesteia. Independenţa puterii judecătoreşti trebuie să se traducă în garanţii efective de natură administrativă şi financiară, în respect şi tratament egal din partea celorlalte puteri în stat. Statutul şi condiţia magistratului în România trebuie să fie în acord cu cele mai bune practici internaţionale şi cu standardele europene ;

2. Continuarea procesului de reformă legislativă, pentru ca legea în România să fie echitabilă, modernă, stabilă, predictibilă. Finalizarea adoptării şi pregătirea aplicării noilor coduri substanţiale şi procedurale în materie civilă şi penală, continuarea eforturilor pentru unificarea practicii judiciare şi utilizarea metodelor alternative de soluţionare a litigiilor, sunt principalele măsuri ce vor avea ca efect degrevarea sistemului judiciar, pronunţarea mai rapidă a soluţiilor, respectarea garanţiilor procedurale ce derivă din drepturile fundamentale ;

Pagina 53

3. Unificarea practicii judiciare prin introducerea unei forme de precedent judiciar, în sensul că soluţiile date problemelor de drept de către instanţele superioare (ÎCCJ, curţi de apel) vor fi obligatorii pentru instanţele inferioare (tribunale, judecătorii) ;

4. Rezolvarea problemelor financiare şi de resurse umane ale sistemului judiciar, descentralizarea deciziilor adminsitrativ-financiare şi raţionalizarea cheltuielilor. Puterea Judecătorească are nevoie, complementar faţă de reaşezarea profundă ce va fi generată prin adoptarea noilor coduri, de o gestionare eficientă a resurselor umane şi materiale. De altfel, acestea sunt aspectele criticate constant de Comisia Europeană în rapoartele de monitorizare periodice. În prezent, deciziile administrative şi financiare sunt luate la nivel central, rolul decizional al entităţilor vizate – instanţele – fiind minim.

PNL consideră că justiţia nu poate funcţiona fără resurse: un număr suficient de judecători şi alt personal judiciar şi non-judiciar, sedii adecvate, echipament funcţional care să permită ca audierile să aibă loc şi ca hotărârile să fie înregistrate, publicate etc.

Prin urmare, propunem ca principiul director pe termen mediu pentru buna administrare a Justiţiei, să fie descentralizarea la nivelul managementului administrativ şi financiar, prin degrevarea Ministerului Justiţiei şi Plenului CSM de sarcini ce pot fi îndeplinite mai bine la nivel local.

În acelaşi timp, trebuie să acceptăm că, pentru o justiţie profesionistă, mai rapidă şi eficientă, se impune şi modificarea sistemului de salarizare al magistraţilor – procurorilor şi judecătorilor – pentru a premia performanţa şi a penaliza greşelile; salariul magistratului trebuie să fie direct proporţional cu numărul sentinţelor corecte pe care le pronunţă şi invers proporţional cu numărul hotărârilor eronate, desfiinţate de instanţele superioare.

Soluţia este aceea a finanţării adecvate pentru Justiţie şi, ca principiu director pe termen mediu pentru buna administrare a Justiţiei, descentralizarea la nivelul managementului administrativ şi financiar, prin degrevarea Ministerului Justiţiei şi Plenului CSM de sarcini ce pot fi îndeplinite mai bine la nivel local. În plus, se impune prioritizarea corespunzătoare a bugetului instanţelor şi degrevarea magistraţilor de sarcini administrative şi introducerea managerilor de instanţă.

Bugetul puterii judecătoreşti trebuie să aparţină acesteia prin intermediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum s-a stabilit prin principiile „Pactului pentru Justiţie” semnat şi de PNL.

5. Consolidarea principiului independenţei în soluţionarea cauzelor de către judecători şi procurori. Procedura de numire a procurorilor şefi trebuie modificata, în sensul în care aceştia vor fi numiţi de Ministrul Justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii ;

6. Utilizarea metodelor alternative de soluţionare a disputelor. Susţinerea profesiilor de mediator şi arbitru este o prioritate pentru PNL, acestea oferind justiţiabililor şi potenţialilor justiţiabili alternative eficiente la sistemul juridic, sufocat în această perioadă de numărul deosebit de mare de dosare. Costurile antrenate de către stat cu privire la aceste procese pot fi mult diminuate prin consolidarea profesiilor care oferă alternative la sistemul juridic. Aceasta ar asigura un plus de descentralizare şi flexibilitate pentru sistemul de drept românesc, prin utilizarea, în primă fază, a medierii, ca modalitate alternativă de

Pagina 54

soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă. Transformarea medierii într-o etapă preliminară ar însemna că orice persoană care doreşte introducerea unei acţiuni în faţa instanţei de judecată va apela, mai întâi, la procedura medierii. Sistemul medierii obligatorii, în diferite variante, aşa cum funcţionează peste tot în lume, va favoriza o justiţie mai flexibilă şi puţin costisitoare, precum şi degrevarea instanţelor de cauzele minore. PNL a susţinut şi susţine introducerea medierii ca şi procedura prealabilă obligatorie în mai multe domenii (civil şi penal sub un anumit cuantum, familiei în cazul minorilor, penal în cazul plângerilor prealabile etc).

Este necesară, de asemenea, reforma procedurii de arbitraj, prin delimitarea riguroasă a sferei litigiilor care pot face obiectul arbitrajului şi prin prevederea unei instanţe unice, competentă să intervină pentru a soluţiona problemele ce se pot ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului. Arbitrajul ar oferi astfel o judecată eficientă, prin arbitri cu experienţă îndelungată şi de o competenţă recunoscută în domeniul respectiv, ceea ce-i conferă instituţiei arbitrajului o deosebită importanţă în state dezvoltate din punct de vedere economic.

7. Adoptarea unui Statut al Procurorului, pornind de la competenţele organelor judiciare prevăzute în proiectul noului Cod de Procedură Penală. Statutul trebuie, de asemenea, să clarifice raportul dintre Ministrul Justiţiei şi Ministerul Public, precum şi aspectele legate de cariera procurorilor (condiţiile, criteriile şi procedura de numire în funcţii de conducere, evaluarea şi răspunderea profesională) ; De asemenea, este necesară şi recunoaşterea statutului european al magistratului în România în concordanţă cu reglementările constituţionale şi recomandările internaţionale în materie.

8. Unificarea formelor de pregătire profesională a magistraţilor, respectiv avocaţilor. Calitatea actului de justiţie este direct proporţională cu calitatea pregătirii tuturor participanţilor la actul de justiţie, nu doar a magistraţilor. Având în vedere că justiţia este percepută de justiţiabili în primul rând prin intermediul avocaţilor, pregătirea profesională a acestora la un nivel similar cu cel al magistraţilor va creşte profesionalismul actului de justiţie şi va ridica nivelul de încredere al cetăţenilor în acest serviciu public. Unificarea formelor de pregătire profesională a magistraţilor şi avocaţilor va conduce la consolidarea unui climat de respect reciproc, e o premisă pentru asigurarea unei practici unitare şi va reduce costurile presupuse de desfăşurarea acestor activităţi separat ; 9. Înlăturarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), derulat împreună cu Comisia Europeană, consecinţă firească a implementării direcţiilor de acţiune

menţionate anterior. La trei ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România nu a reuşit îndeplinească criteriul esenţial al construcţiei europene în domeniul Justiţiei – încrederea cetăţenilor în buna funcţionare a sistemului său judiciar. Comisia Europeană, în cel mai recent raport de evaluare, a subliniat în mod just faptul că MCV nu se poate substitui voinţei politice interne de reformă şi că îndeplinirea tuturor obiectivelor trebuie asumată neechivoc de toate forţele politice din România, de toate autorităţile publice, la nivel central şi local, în beneficiul direct al cetăţeanului de rând.

6. EDUCAŢIA

După reforma demarată între anii 1996-2000 şi care a contribuit la negocierea cu succes a aderării României la Uniunea Europeană, educaţia din România are nevoie de o nouă reformă. Reforma în educaţie trebuie să asigure o evoluţie organică şi deci previzibilă a acestui domeniu şi trebuie privită mai întâi ca investiţie şi abia apoi ca un cost social. Sistemul de învăţământ din România trebuie restructurat pe criteriul

Pagina 55

calităţii şi în interesul beneficiarilor acestui sistem. Creşterea calităţii se va face pe de o parte prin descentralizarea deciziei în ceea ce priveşte curicula, politica de personal şi finanţarea iar pe de altă parte prin garantarea unui parcurs de carieră pentru cadrele didactice pe toată perioada de activitate în sistem.

Politica educaţională promovată de către PNL pleacă de la faptele existente şi de la evaluările făcute de cetăţeni – cadre didactice, elevi, studenţi, părinţi, beneficiari ai educaţiei, sindicate, organizaţii – şi constă în promovarea unei abordări sistematice, sincronizată cu experienţa şi nevoile ţarii noastre şi cu practicile unor ţări de referinţă.

Axul politicii educaţionale a PNL este garantarea demnităţii cadrului didactic. Valoarea şi demnitatea cadrului didactic pot deveni şi în România centrul de coagulare al unei reforme cuprinzătoare şi competente a educaţiei.

Reforma în educaţie promovată de actualul guvern arată, deja, o mare confuzie în însuşirea conceptelor şi o mai mare confuzie în aplicarea măsurilor. Astfel, „descentralizarea” a dus la un centralism tenace şi fără precedent, „învăţământul centrat pe elev şi student” a dus la transformarea acestora în simple anexe ale unei birocraţii voluminoase, învăţământul orientat spre „formarea de competenţe” a dus, datorită îngustimii de concepţie şi măsurilor greşite, la scăderea nivelului de calificare, „reforma curiculară” a dus, din cauza nepriceperii şi politizării, la confuzii costisitoare în organizarea învăţământului şi la ineficienţă, aşa-zisa „întinerire a personalului” a dus, datorită politizării agresive ce se practică, la preluarea funcţiilor de decizie de către persoane incompetente şi necunoscute înainte precum şi la renaşterea categoriei politrucilor, proclamarea importanţei cercetării ştiinţifice a dus, din cauza nepriceperii şi a neglijenţei decidenţilor, la oprirea finanţării etc.

Investiţia în educaţie înseamnă o investiţie în viitor deoarece afirmarea societăţii româneşti într-o lumea modernă, o lume a cunoaşterii, nu este posibilă fără o educaţie de calitate. De aceea, sistemul educaţional, ca şi cel al sănătăţii, reprezintă spaţiul public unde interesul public se suprapune, mai pregnant decât în orice altă activitate, peste cel individual. Deficienţele actuale din sistemul educaţional sunt recunoscute atât de profesori cât şi de părinţi şi elevi şi trebuie spus că problema educaţiei nu va fi rezolvată doar prin finanţări suplimentare de la bugetul statului ori prin instituirea de reguli mai severe aplicate de la nivelul central sau local. Deficienţele sistemului educaţional s-au transformat, în timp, în deficite cronice: în primul rând deficitul în ceea ce priveşte resursa umană (cel mai elocvent exemplu fiind creşterea numărului de profesorilor suplinitori care a ajuns, înainte de marile concedieri din sistem, la aproape un sfert din totalul personalului didactic), deficitele

care privesc infrastructura şcolară (de la disparităţile majore în ceea ce priveşte dotarea până la accesul elevilor la şcoală), dezechilibrul curicular în ceea ce priveşte atingerea obiectivului educaţional de formare a competenţelor, deficitele administrative create prin supra-centralizarea deciziei etc.

Centrarea procesului educativ pe beneficiar are drept semnificaţie asigurarea finanţării elevului şi nu a instituţiei şcolare.

Finanţarea de bază se va acorda tuturor şcolilor, publice şi private, dacă acestea sunt acreditate şi se supun evaluării periodice realizată de instituţiile publice autorizate. Astfel, va conta calitatea educaţiei mai mult decât tipul furnizorului acesteia. Punând puterea de decizie în mâna beneficiarului, care va fi purtătorul finanţării, instituţiile de învăţământ vor fi supuse unor constrâgeri bugetare tari şi deci forţate la creşterea calităţii procesului educaţional. Alături de schimbarea filosofiei de finanţare de bază,

Pagina 56

îmbunătăţirea calităţii actului educaţional poate fi sprijinit prin pârghii fiscale de tipul creditului fiscal sau deducerilor fiscale pentru investiţiile private în infrastructura de învăţământ ori pentru acordarea de burse.

Modernizarea infrastructurii sistemului de învăţământ trebuie însoţită de prioritizarea investiţiilor care să urmărescă păstrarea cât mai mult timp a beneficiarilor procesului educativ în contact cu şcoala, flexibilizarea curiculei şi educaţia continuă.

O prioritate rămâne adâncirea reformelor din învăţământul superior, în special în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii internaţionale strâns legate de activităţile de cercetare. Va fi nevoie de pornirea unui proces de diferenţiere concentrare a universităţilor cu respectarea principiului autonomiei precum şi de reducere a segmentării cercetării.

Sistemul educaţional Românesc trebuie racordat la cel European în ceea ce priveşte dobândirea de competenţe, păstrându-se în acelaşi timp bunele practici consacrate în şcoala românească precum şi moştenirea culturală.

Educaţia şi formarea joacă un rol esenţial pentru modul în care societatea răspunde provocărilor economice, demografice, tehnologice sau de mediu care se manifestă permanent.

România, împreună cu statele membre ale UE, a fost de acord să continue cooperarea politică în scopul de a respecta cele patru obiective conţinute în „Cadrul strategic european de colaborare în domeniul educaţiei şi formării”[1] adoptat în luna mai 2009: îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei în educaţie şi formare, punerea în practică a învăţării de-a lungul vieţii şi a mobilităţii cursanţilor, promovarea echităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei active precum şi stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi de formare. Deşi construcţia şi funcţionarea sistemului educaţional reprezintă atribute naţionale, viitorul României nu poate fi văzut în afara Cadrului european al calificărilor, al Spaţiului european al învăţământului superior şi a celui al cercetării. Totuşi, competiţia dintre sistemele de învăţământ din UE va continua să se manifeste iar România trebuie, chiar în dificilul proces de modernizare a educaţiei, să îşi păstreze

acele avantajele competitive pe care încă la mai are.

PNL consideră că decizia politică în cea ce priveşte modernizarea sistemul de învăţământ trebuie să se bazeze pe principiul conform căruia educaţia reprezintă mai întâi o investiţie şi abia apoi un cost social.

Întârzierea reformelor din sistemul educaţional românesc a creat o mare presiune din partea întregii societăţi şi de aceea marea provocare de astăzi este legată de necesitatea simultaneităţii reformelor care să urmărească: descentralizarea administrativă, autonomia financiară, libertatea academică şi răspunderea publică.

În viziunea PNL obiectivul pe care îl urmăreşte reformarea sistemului educaţional este calitatea.

Din punct de vedere al beneficiarilor direcţi, calitatea în educaţie înseamnă ca procesul de învăţământ să asigure la fiecare nivel, competenţele necesare pe care absolvenţii acelui grad de instrucţie să le poată utiliza pentru a-şi fructifica propria competitivitate socială.

Din punct de vedere al interesului public, calitatea semnifică eficienţa utilizării resursei umane şi financiare astfel încât investiţia publică în acest domeniu să