Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 73
a serviciilor paraclinice, fiind eliminată umilința cetățenilor de a sta pe liste de așteptare pentru efectuarea
unui set de analize. Reforma va fi realizată prin plata efectivă a tuturor investigațiilor efectuate de către
furnizori de servicii paraclinice, fără a fi impus un plafon lunar, iar sursa de finanțare va fi Fondul Național
Unic de Asigurări de Sănătate.
O prima condiție pentru a putea stabili axele prioritare pentru finanțarea și dezvoltarea sistemului de
sănătate o reprezintă identificarea incidenței anumitor boli, în rândul cetățenilor. Prin Ministerul Sănătății
vor fi elaborate/finalizate registrele naționale pentru principalele grupe de afecțiuni. Alături de controlul
medical periodic obligatoriu al angajaților, conform legislației în vigoare și de cel realizat prin intermediul
cabinetelor școlare, acolo unde situația obiectivă o impune, controalele și respectiv analizele vor fi efectuate
prin rețeaua de medici de familie sau prin Direcțiile de sănătate publică, cu suportarea cheltuielilor din
Fondul Național Unic al Asigurărilor de Sănătate.
Românii trebuie să beneficieze de un program anual de screening pentru monitorizarea stării generale de
sănătate a Națiunii și pentru diagnosticarea timpurie a unor afecțiuni cu potențial de agravare. Programul
național de screening se va desfășura prin rețeaua de policlinici și unități medicale din portofoliul
Ministerului Sănătății și va genera o bază de date comprehensivă, referitoare la starea generală de sănătate
în România.
Obiectivul principal al programului național de screening este reducerea semnificativă a bugetelor alocate
pentru tratarea afecțiunilor grave și redirecționarea acestor fonduri către prevenție și tratamentul formelor
ușoare de boală. Datele obținute prin programul anual de screening vor sta la baza politicii de sănătate
publică din România și vor defini direcțiile prioritare de acțiune pe termen mediu și lung pentru prevenirea
și gestionarea crizelor medicale și sanitare.
Cardul de sănătate al pacientului va avea stocate informații legate de datele de identitate ale acestuia și
va fi cheia de acces în sistemul informatic, unde va fi stocat istoricul său medical. Aplicația informatică va
genera automat alerte sau atenționări despre riscuri potențiale generate de moștenirea ereditară a
pacientului, sau despre alți factori generatori ai unor afecțiuni medicale. Oricare cetățean, fie că lucrează în
domeniul privat și este asigurat chiar în alte sisteme decât ale Casei Naționale de Asigurări, sau că lucrează
ca bugetar va figura în acest sistem electronic național de monitorizare a sănătății populației, cu acordul
pacientului.
DECONTAREA SERVICIILOR STOMATOLOGICE ȘI PREVENȚIA STOMATOLOGICĂ PENTRU COPII: TREI DIN
PATRU COPII AU CARII ȘI 3% DINTRE COPIII ROMÂNIEI NU S-AU SPĂLAT PE DINȚI NICIODATĂ
În prezent, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează integral serviciile de igienizare
stomatologică doar pentru copiii care nu au împlinit 18 ani, în limita a două consultații pe an și doar în
cabinetele care au contracte cu CNAS. România ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană, după numărul
mediu anual de consultații stomatologice (0,3 per capita, față de 0,9, media U.E.) Una dintre principalele
cauze este reprezentată de costuri: cabinetele de stomatologie sunt în proporție de 99% private, iar Casa de
Asigurări de Sănătate decontează sume infime, 4.000 de lei lunar pe cabinet la nivelul anului 2022 și promitea
că ar putea deconta 6.000 de lei pe cabinet, începând din iulie 2023. Ceea ce e tot o sumă mică. În plus, în
unele zone rurale este o aventură sortită eșecului accesul la un cabinet stomatologic, chiar și contra cost: 7
din 10 copii de la sate nu au fost niciodată la stomatolog.
Trei din patru copii au carii la dinții de lapte și 3% dintre minorii din România nu s-a spălat pe dinți
niciodată. Stomatologia românească este un sistem 99% privat, în care trebuie să plătești. E unul din motivele
pentru care peste 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani au carii la dinții de lapte, iar incidența
Pagina 74
cariilor la aceste grupe de vârstă este foarte aproape de 100%. Statul român se raportează la serviciile
stomatologice ca la un moft.
Medicii stomatologi și Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) își doresc să intervină
pentru eradicarea acestei situații critice. Ea s-ar putea realiza numai prin creșterea sumelor decontate de
CNAS pentru stomatologie și un program dedicat sănătății orale a românilor, pe care îl consideră esențial
pentru îmbunătățirea stării generale a populației.
Domeniul asistenței medicale stomatologice este finanțat de sectorul public de sănătate în proporție de
doar 5%, comparativ cu 30%, media europeană. Piața serviciilor stomatologice este formată din aproximativ
16.000 de cabinete și clinici. Distribuția este una pe regiuni și pe medii (rural-urban). Inegalitatea în accesarea
serviciilor e relevată: o medie de 3.801 locuitori/cabinet în mediul rural, vs. 744 locuitori/cabinet în mediul
urban.
O singură cifră, aparent îmbucurătoare: numărul cabinetelor dentare din România a înregistrat creșteri
anuale cu 2,5% în ultimii 10 ani, ajungând la aproximativ 16.000 de cabinete și clinici stomatologice. Acestea
sunt distribuite însă inegal la nivelul regiunilor istorice, cu un număr crescut în zona București-Ilfov și în nord-
vestul și cu cea mai scăzută prezență de unități stomatologice în sud-vest (regiunea Olteniei).
Din cauza afecțiunilor dentare, peste 30% dintre români au probleme de masticație și nu reușesc să se
hrănească normal. Cu o igienă dentară precară și fără un program național de profilaxie în domeniul sănătății
orale, românii încep să își piardă dinții înainte de a împlini 20 de ani. După această vârstă, mai bine de
jumătate dintre români au cel puțin un dinte lipsă. Problemele se accentuează după 45 de ani. Dacă medicii
de la oraș ar vrea să meargă la țară pentru a consulta pacienți, ar constata că nu au spațiile necesare. Primarii
nu investesc în cabinete stomatologice și motivează acest lucru (oarecum pe bună dreptate) spunând că
investiția ar fi prea mare și nu poate fi suportată din bugetul local și că, de altfel, cabinetul ar sta gol, din
lipsă de specialiști dispuși să vină la sat.
Ministerul Sănătății nu a avut și nu are nicio o strategie națională care să vină în întâmpinarea problemelor
cu care se confruntă copiii și maturii din România, mai ales cei din mediul rural și persoanele vârstnice, în
privința accesului la servicii de medicină dentară. La nivel european, statele includ și suportă costurile unor
servicii stomatologice de bază, asigurându-se astfel deopotrivă de facilitarea accesului întregii populații la
servicii stomatologice, respectiv de sprijinire a medicilor stomatologi, prin garantarea unui venit minim.
Decontarea serviciilor stomatologice este singura soluție. Dar aici se ivește o problemă: Fondul Național
Unic de Asigurări de Sănătate nu poate fi încărcat cu aceste sume, iar din fonduri europene nu este posibil.
Singura opțiune este finanțarea din venituri de la bugetul de stat, dar aceasta ar trebui corelată cu o măsură
pe zona economică. De exemplu, impozitul suplimentar pentru produsele cu conținut ridicat de zahăr ar
putea fi direcționat pentru suplimentarea acestui fond de decontare al serviciilor stomatologice – și alte
asemenea soluții similare se mai pot găsi, inclusiv prin alocarea unui fond special pentru linia bugetară
stomatologie, pentru decontare din actualele contribuții plătite de către cetățeni la sistemul asigurărilor de
sănătate (procentul urmând să fie stabilit după discuțiile cu reprezentanții acestui corp profesional).În orice
caz, e evident că e necesară și se va reintroduce prevenția, prin arondarea similară la medicul de familie.
Pachetul minimal de servicii ce va fi inclus în asigurarea stomatologică, aceasta devenind parte integrantă a
asigurării medicale, se va stabili prin consultarea reprezentanților Colegiului Medicilor Stomatologi din
România, ai celor din județe, precum și cu cei din societățile și asociațiile de profil.
Pentru cei mai mulți cetățeni români, cel puțin la nivelul percepției publice, serviciile de stomatologie sunt
prohibitive din punct de vedere al costurilor. Chiar dacă nu este cazul intervențiilor și tratamentelor ușoare,
sau al celor de întreținere, prejudecata îi face pe români să evite cabinetele de stomatologie, de teama unor
Pagina 75
costuri foarte mari. Statul trebuie să încurajeze înființarea cabinetelor stomatologice, mai ales în zona rurală,
acolo unde situația este dezastruoasă. De la alocarea unor spații imobiliare cu chirii subvenționate, din
bugetele locale și până la stimulente pentru deplasare și cazare, medicii stomatologi trebuie atrași către
zonele în care acest serviciu medical nu există, în mod tradițional.
CAPITOLUL VIII:
CUM ARATĂ ASTĂZI ȘCOALA, VA ARĂTA MÂINE ȚARA
AUR consideră învățământul o prioritate națională / „Domnul Trandafir la Țară” / Scoaterea
profesorului din pauperizare: salariul debutantului cu studii superioare, obligatoriu cu 25% mai mare
decât salariul mediu pe economie. Depolitizarea școlii / O masă caldă pentru elevi: „Cantina școlară -
Școală primitoare”/ Majorarea bursei sociale la o valoare de cel puțin ¼ din salariul minim pe economie /
Reintroducem obligativitatea purtării uniformelor școlare / Școala de după școală / Dezvoltarea
vocațională: „meseria, brățară de AUR” / De la „Universitate – fabrica de bani” la Carnetul de student –
garanție a viitorului / Reintegrarea universității în țesutul social - prioritate națională pentru AUR /
Refinanțarea cercetării. Programul „AUR în cercetare – George Emil Palade” / Învățământ pentru
comunitățile istorice românești din afara granițelor
AUR CONSIDERĂ ÎNVĂȚĂMÂNTUL O PRIORITATE NAȚIONALĂ
Partidul AUR a elaborat un Program de guvernare extins în domeniul educației și un program-cadru în
domeniul culturii. Cu privire la învățământ, AUR are în vedere un amplu complex de măsuri, axat pe
revalorizarea cadrului didactic și redarea prestigiului său, reunit într-un proiect intitulat sugestiv „Domnul
Trandafir”. Așa cum se arăta în „Programul de guvernare în 15 puncte”, acest proiect are ținte precise:
„Redăm demnitatea cadrelor didactice. Programul național «Domnul Trandafir» are ca scop redarea
demnității cadrelor didactice prin salarizare și stimulente adecvate, oferirea de locuințe, statut, dotări și
echipamente, precum și reducerea sarcinilor birocratice pentru a permite dascălilor să se concentreze pe
activitățile didactice”.
Numărul profesorilor a scăzut dramatic din 1990 încoace, reducându-se cu aproape jumătate, România
fiind pe ultimul loc din Uniunea Europeană în privința ponderii profesorilor în totalul populației active, de
doar 1,9% (aprox. 170.500), față de țări ca Belgia, cu un număr mai mult decât dublu (4,1%). Nu este de
mirare, pentru că salariul mediu brut al profesorilor din România reprezintă 65% din salariul mediu brut al
profesorilor la nivelul Uniunii Europene. La scara economiei naționale, salariul unui profesor debutant era în
primăvara anului 2023 cu 32% mai mic, decât salariul mediu pe economie! În Belgia, țara reper privind
numărul de profesori raportat la populație, salariul mediu al profesorilor este cu 25% mai mare decât salariul
mediu pe țară. În Germania, salariul unui profesor debutant este aproape echivalent cu salariul mediu – de
circa 4000 euro brut, pe lună. În Japonia, țara unde meseria de profesor este cea mai respectată profesie,
pentru că se spune, cum e și real că „profesorii îi fac oameni pe toți, inclusiv pe Împărat, fiind singurii care
nu se înclină în fața acestuia”, salariul mediu este apropiat de cel al ministrului de resort. În România, pe
lângă salariul demotivant și lipsa de respect asociată, o altă cauză a părăsirii sistemului de către profesori
este scăderea numărului de elevi și, deci, micșorarea numărului de clase, de școli. Astfel, populația școlară a
scăzut odată cu scăderea populației . Însă, dacă populația școlară a scăzut până astăzi cu 27,71% față de
Pagina 76
1990, numărul profesorilor a scăzut cu 44,29% în 2023, față de 1995! Este clar că școala, prin profesorii săi,
a fost o țintă pentru guvernele post-decembriste, care nu și-au mai dorit o populație educată, ci o masă de
manevră. Astfel încât profesorii care au rezistat și nu au plecat din sistem au fost „mizerabilizați”, cel mai
ușor prin salarii care le-au discreditat onoarea, apoi prin suprasarcini și presiuni administrative care i-au
îndepărtat efectiv de catedră și de menirea lor.
Spre deosebire de guvernările anterioare și în contrapondere cu proiectul eșuat „România educată”, AUR
consideră învățământul o prioritate națională, pentru că, după cum afirmăm în Program, „așa cum arată
astăzi școala va arăta mâine Țara”. În guvernarea AUR statutul profesorului va fi readus la rangul pe care îl
merită – acela de făuritor de personalitate și clăditor de Țară, împreună cu familia. Acest fapt va fi reflectat
printr-un salariu adecvat, prin pachete de suport ale tinerilor profesori și pentru cei din mediul rural, prin
investițiile în infrastructura școlară.
Școlile vor fi primitoare și într-un număr suficient. AUR a anunțat în programul său: „Susținem creșterea
numărului de unități de învățământ, astfel încât, în decurs de 10 ani, să se poată desfășura activitatea
educațională într-un singur schimb. Elaborăm un Program național pentru modernizarea, extinderea și
construirea, în următorii 10 ani, a 500 de clădiri destinate învățământului primar, gimnazial și liceal”. În
România ultimilor 30 de ani, s-au construit mai puțin de 400 de școli, dar s-au închis sau comasat de cel puțin
zece ori mai multe – situația nu este cunoscută în prezent cu precizie nici măcar de către Minister, care nu
mai urmărește situația unităților școlare, din momentul cedării acestora către primării.
Dacă în 1990 România avea 28303 unități de învățământ, în 2022 numărul acestora a ajuns la 7072, o
scădere de 25%, deși populația României a scăzut de la 23,2 milioane la 19 milioane în același interval – o
scădere de 19%. Numărul școlilor a scăzut mai abrupt decât populația, afectând în special populația din
mediul rural și pe românii aflați în minoritate în propria țară. Guvernul AUR va demara reconstrucția
sistemului educațional atât pe dimensiunea curricular-pedagogică, cât și pe aceea a infrastructurii materiale
– prin refacerea numărului de școli.
„DOMNUL TRANDAFIR LA ȚARĂ”
Așa cum știe orice elev care are o pregătire elementară, „Domnul Trandafir” este modelul de profesor-
educator, mentor al copilăriei, sufletul școlii și pilon al societății. Instituit ca personaj-model literar, el ar
putea constitui totodată în viața reală modelul de școală și tipul de politică de stat în domeniul
învățământului.
Demnitatea cadrelor didactice este inseparabilă de starea școlii, a educației și culturii. Atunci când în
societate le va fi restabilită importanța, iar școala va redeveni sursă de prestigiu, atunci și demnitatea
cadrelor didactice va fi restaurată. „Domnul Trandafir” înseamnă școala și educatorul cu misiune socială, iar
AUR va opri decăderea actuală a școlii și transformarea acesteia în centru de servicii digitale, reducerea
rostului profesorului la statutul de „furnizor de servicii”, de „facilitator”, prin resuscitarea funcțiilor sale
pedagogice, de cunoaștere și model moral. Profesorul și școala vor fi protejați de imixtiunile exterioare,
ingerințele ONG-urilor în activitatea didactică fiind permisă doar în afara școlii și în școlile private.
Reinstaurăm autoritatea și autonomia profesorului în procesul de predare/evaluare, puterea
regulamentelor școlare și a ierarhiei instituționale. Se vor repune în drepturi evaluările prin note, la
intervalele consacrate și sancțiunile disciplinare: nota la purtare, repetenția, transferul și exmatricularea –
ca ultime instrumente de limitare a degradării performanței școlare. Elevii cu dizabilități vor fi integrați doar
în școli speciale, sub îndrumarea unor educatori pregătiți în acest sens, pentru a răspunde nevoilor speciale
ale acestor categorii de elevi.
Pagina 77
Învățământul va fi debirocratizat, așa încât corpul profesoral să se poată concentra pe activitatea
didactică, raportările către Minister și alte instituții subordonate, factori de autoritate, urmând a fi reduse
la minimul necesar unei comunicări funcționale. Vom încuraja integrarea în comunitate a profesorului, ca
membru marcant al comunității, legat de școală, nu ca simplu salariat. În acest sens, AUR are în vedere
stabilitatea locului de muncă, implicarea corpului profesoral la buna gospodărire a școlii, la alte activități ale
comunității – elemente care asigură reinserția în societate și prestigiul social.
Vom institui în acest sens programul „Domnul Trandafir la Țară”, prin care corpul didactic din mediul rural
va beneficia de pachete de instalare specifice, inclusiv de locuințe, cât și fonduri pentru achiziția de material
didactic. Totodată, vor exista programe de finanțare a activităților culturale desfășurate de profesori în
comunitate, împreună cu susținerea instituțiilor culturale locale. În același timp, programele de evaluare ale
profesorilor vor fi revizuite, AUR având ca reper profesorul-model al societății bazat pe merit, numai așa
sistemul putând reveni la performanță. Se vor institui programe de evaluare națională ale profesorilor și de
atragere în sistem a tinerilor merituoși, inclusiv prin revitalizarea liceelor pedagogice.
SCOATEREA PROFESORULUI DIN PAUPERIZARE: SALARIUL DEBUTANTULUI CU STUDII SUPERIOARE,
OBLIGATORIU CU 25% MAI MARE DECÂT SALARIUL MEDIU PE ECONOMIE. DEPOLITIZAREA ȘCOLII
Guvernul dezastrului național precedent a amânat mai bine de jumătate de an o creștere salarială de 1200
lei pentru un debutant, ceea ce ar reprezenta o creștere de doar 26% raportat la salariul mediu pe economie,
neaducându-l la nivelul acestuia. Pentru a ajunge la nivelul salariului mediu pe economie, salariul unui
profesor debutant din învățământ ar trebui să crească cu 32% (1426lei). AUR va modifica legea educației,
așa încât salariul profesorului debutant cu studii superioare să nu fie niciodată mai mic decât salariul
mediu pe economie plus 25% (cca. 5370 lei în prezent), la care se vor adăuga prime de instalare pentru
debutanți, cu coeficienți măriți funcție de locul unde se desfășoară activitatea – zonă rurală, defavorizată,
distanța față de locuință etc. Scopul creșterii remunerației este dublu: scoaterea din regimul pauperizării a
acestei pături sociale vitale și refacerea echilibrului social prin revalorizarea muncii acesteia.
Rolul profesorului va fi corelat cu redefinirea rolului școlii, pentru fiecare etapă de învățământ. Pe
ansamblu, funcția școlii va fi aceea de a forma caractere, personalități cu îndrăzneală, inițiativă, rezistență
morală, cetățeni responsabili, patrioți, uniți în jurul marilor valori universale și naționale, apți să își dezvolte
competențele sau să le aplice direct în economie. Învățământul preuniversitar este universal și obligatoriu.
Rolul școlii, pe etapele educaționale va fi structurat astfel:
Învățământ preșcolar – acesta va redeveni opțional, complementar cu educația familială, element de
sprijin pentru familiile active în economie, care au nevoie de suport pentru îngrijirea și educația copilului.
Grădinița și creșa vor fi completate cu extinderea programului de „după școală” (after school), prin
înființarea unor centre de zi, prin dezvoltarea infrastructurii școlare aferente (corp didactic, clădiri, asistență
medicală, legislația muncii complementară etc.).
Învățământul primar are ca rol dobândirea primului nivel al culturii generale și formarea aptitudinilor și a
culturii elementare, indispensabile vieții sociale și de stat, dezvoltarea fizică armonioasă.
Învățământul secundar (gimnazial) continuă procesul de formare a personalității de bază și inițiază primul
contact cu cultura abstractă, prin continuarea însușirii valorilor universale și prin fixarea copilului în spațiul
social, prin dobândirea disciplinelor de bază (matematică, limba și literatura română, geografie, istorie
universală și istoria românilor, latină, fizică, chimie, două limbi străine, etc.)
Învățământul liceal (teoretic – real și uman; vocațional – artă, sport, militar, teologic, pedagogic;
profesional) aprofundează însușirea cunoștințelor generale, a marilor valori ale națiunii și umanității. Apar
specializările în învățământ aplicat (vocațional/profesional) și teoretic. În funcție de filiera aleasă, liceul
Pagina 78
pregătește tinerii pentru trei funcții sociale: administrație, profesiuni libere, cunoaștere (filiera universitară).
Aici, și la școlile de meserii, apare primul contact cu economia reală.
Învățământul normal și profesional-vocațional. Liceele pedagogice (Școlile Normale) și Școlile de meserii,
ca și Învățământul tehnic (Liceele profesionale) au ca scop formarea unei pături românești de muncitori
calificați, inclusiv de mici patroni. Școlile Normale – liceele pedagogice au ca scop formarea corpului de
educatori și de învățători, a corpului profesional cu abilitățile unice necesare formării personalității de bază
a copilului. Învățătorii, mai cu seamă, au un rol fundamental în ridicarea vieții rurale.
Învățământul superior reprezintă vârful educației, în sensul că acesta are ca finalitate producerea de elite
în domeniul cunoașterii și al administrației, tot aici fiind format propriul corp profesoral și cel al liceului –
coloana vertebrală a învățământului. Universitatea este instituția care creează bunuri culturale noi, în care
învățământul se împletește cu cercetarea de cel mai înalt nivel, în cele două forme ale sale, fundamentală
și aplicată. Învățământul superior include învățământul universitar și postuniversitar, doctoral și post-
doctoral.
Manualul școlar – confuz, stufos, greoi, inegal, plin de accente inutile – este una dintre cauzele principale
ale analfabetismului funcțional, elevii noștri având cea mai scăzută rată de înțelegere a textelor și enunțurilor
științifice din Europa. În învățământul preuniversitar se va reintroduce manualul unic, realizat de intelectuali
de marcă în disciplina în cauză, dublați de pedagogi specializați pentru categoria de vârstă și editat de Editura
ministerului (Editura Pedagogică). În acest fel, manualul va fi salvat de actualul joc de interese care
parazitează acest element crucial al procesului educațional iar mintea tinerilor va avea șansa clarității
categoriale care să le permită judecata autonomă. O atenție deosebită se va acorda materiilor de bază:
româna, geografia, istoria, latina, fizica, matematica, chimia, biologia. Se va introduce un subprogram
curricular intitulat „Educația pentru viață”, în care elevii sunt încurajați să redescopere frumusețea umană și
a naturii, a istoriei și a locurilor, a credinței.
Primăriile au politizat actul de învățământ, în special prin imixtiunea în actul de conducere al școlilor, al
condiționării finanțării de favoritisme în numirea profesorilor etc. AUR consideră imperios necesară
depolitizarea școlii, directorii și profesorii având a-și desfășura actul de conducere și pe cel pedagogic ferite
de orice presiune politică, financiară și inclusiv a părinților. Pentru depolitizarea școlii, mai buna cunoaștere
a nevoilor reale ale populației școlare și ale evoluției din teritoriu a problemei învățământului școlile vor
reveni în subordinea Ministerului și se vor reînființa Inspectoratele școlare județene. Acolo unde va fi cazul,
subordonarea va fi mixtă: Ministerul Educației va fi completat/substituit de Ministerul Agriculturii, Apărării,
Sănătății, Muncii etc., după caz.
O MASĂ CALDĂ PENTRU ELEVI: „CANTINA ȘCOLARĂ - ȘCOALĂ PRIMITOARE”, MAJORAREA BURSEI
SOCIALE LA O VALOARE DE CEL PUȚIN ¼ DIN SALARIUL MINIM PE ECONOMIE
Programul AUR a prevăzut că „toți elevii vor beneficia de o masă caldă, preparată din produse locale în
următorii cinci ani”. „Cantine pentru toate școlile” este al treilea mare program AUR privind educația, după
„Domnul Trandafir” și „Meseria – brățară de AUR”. O masă pe care prea mulți români nu și-o pot permite.
Încă o „realizare” a regimului Iohannis este acela că România are cel mai mare risc de sărăcie din UE – 47%
(cei care nu își pot permite cheltuieli neprevăzute) - cel mai mare procent din UE. Ca urmare, copiii români
sunt cei mai expuși riscului de sărăcie din UE – doi din cinci (sau 41,5%).
În prezent, programul guvernamental privind masa caldă în școli nu mai funcționează sau este precar pus
în operă: multe județe primesc cu întârziere finanțare, iar criteriile de licitație favorizează importurile de
mâncare chimizată, dăunătoare pe termen lung sănătății copiilor. Valoarea programului actual este foarte
mică: 15 lei pe zi/hrană/elev pentru doar 450 de școli. În acest timp, programul „laptele și cornul” este aplicat
Pagina 79
pentru 1,8 milioane de elevi din 2,9. Programul guvernamental, întârziat, subfinanțat și dominat de grupuri
de interese străine bunăstării copiilor români, nu reușește să fie un stimulent pentru producătorii locali –
implicit pentru economia națională, să pună la dispoziția copiilor alimente proaspete și sănătoase,
dimpotrivă.
Soluția AUR este axată pe trei componente: lanț scurt de aprovizionare, hrană de calitate preparată în
cantinele școlare, cantinele școlare.
Lanțul scurt din scheme de calitate – aprovizionarea direct de la fermă/gospodării (10 km față de cantina
școlară). Lanțul scurt cu produse de calitate (ecologice, bio etc.) se referă la alimentație sănătoasă și ieftină
pentru copii, prin reducerea sau eliminarea factorilor intermediari: tehnici (conservare) și economici
(interpuși, intermediari revânzători).
Cantinele școlare vor fi revitalizate/reînființate. Rolul acestora este acela de a prepara hrana, de a oferi
accesul permanent la masă caldă și de a scădea costurile: cantinele vor primi hrană brută, pe care o vor
prepara ori de câte ori este posibil. Cantinele vor putea servi chiar toate mesele, în condițiile reducerii
costurilor.
În momentul de față, în Europa de Vest, hrana din scheme de calitate pentru școli, prin intermediul
propriilor cantine are o extensie de aproximativ 27%. Niciun stat din Europa de Est nu aplică această politică.
Prețul mediu pentru un meniu este de 3 euro, preț la care se ajunge prin programe speciale de achiziție
publică care au ca punct de procesare cantina școlară.
Programul „Cantine școlare” are, o triplă finalitate: asigură o alimentație sănătoasă copiilor, reduce
abandonul școlar, oferă o șansă solidă de integrare în economia națională a furnizorilor regionali de hrană –
a fermelor și gospodăriilor locale care produc hrană sănătoasă.
De programul gratuit de masă se vor bucura elevii în risc de sărăcie (circa 47%, diferențiat urban/rural).
Ceilalți elevi vor putea cumpăra la prețuri speciale pachetele de masă pe care le doresc. Pentru a determina
beneficiarii, fiecare inspectorat județean va aduce la zi trimestrial baza de date cu populația școlară, cu
sprijinul agențiilor de protecție socială județene. Costul estimat al programului este de 19.035.000.000 lei
(aprox. 3.807.000.000 euro) pentru un an școlar, pentru aproximativ 1,3-1,5 milioane de elevi aflați în risc
de sărăcie. Programul este considerat investiție în industria alimentară a lanțului scurt de calitate, în
sănătatea copiilor, în viitorul. Pentru început vom demara programul pentru clasele I-IV.
Programul AUR prevede, ca o altă măsură de protejare a elevului, majorarea bursei sociale la o valoare
de cel puțin ¼ din salariul minim pe economie. Bursa socială trebuie să devină factor de creștere a
personalității elevului, de încurajare a dezvoltării sale, prin integrarea în procesul de învățământ, mai ales în
cel obligatoriu. În programul de „analfabetizare națională” așa-zis „România educată”, prin Ministerul
Educației s-a ajuns în situația absurdă de a se oferi burse celor care au note mici: 47% dintre burse s-au
acordat, în 2022, elevilor cu note sub 8,50, din care unii erau analfabeți funcționali. Tendința s-a accentuat
sub ministeriatul Deca, fostul consilier prezidențial, actualul ministru, acordând sute de burse de merit
pentru elevii cu note sub 5, inclusiv celor cu nota 1 sau 2 – determinând chiar pe primul-ministru să declare
că „așa ceva este inadmisibil”. Într-adevăr, este inadmisibil ca Guvernul României să premieze, în orice
pondere, elevii care nu au rezultate bune la învățătură, mai ales cu burse de merit.
Guvernarea AUR se va îngriji ca județele să respecte aceste obligații față de copiii/familiile care au nevoie
de sprijin de bază și totodată să promoveze excelența în școli. Simpla prezență fizică în bancă nu e o garanție
a bursei. Pentru învățământul preuniversitar, bursele trebuie să fie un instrument de stimulare a participării
școlare și a însușirii culturii generale. Se va stimula componenta de excepție, către olimpiade și concursuri
Pagina 80
școlare, ținând seama și de starea socială: elevii buni la învățătură din medii sociale defavorizate vor
beneficia de burse mărite/suplimentare.
Pentru sistemul universitar, bursa se va aloca după principiul meritocratic, dar și cu componentă socială:
studenții vor beneficia de burse în primul rând în funcție de rezultatele la învățătură. În măsura bugetului
alocat, studenții săraci au prioritate la un număr mărit de burse (eventual suplimentate). Pentru bursele de
merit se vor institui examene riguroase, cu comisie de examen la nivelul universității, stabilită prin ordin al
rectorului.
Argumentul necesității majorării burselor este dat de statistica îngrijorătoare înregistrată în anul 2020.
Ponderea persoanelor care au părăsit timpuriu școala în România a fost de 15,6% în anul 2020, obiectivul UE
fiind de 9% până în anul 2030. Ponderea tinerilor neîncadrați profesional și care nu urmează niciun program
educațional sau de formare în România a fost de 14,8% în 2020. Reducerea ratei părăsirii timpurii a școlii
este esențială pentru a combate efectele pe termen lung asupra evoluției societății și a creșterii economice.
Bursele, cele sociale în special, vor fi instrumente ale încurajării participării școlare, dar vor înceta de a fi
mijloace de recrutare școlară, rămânând la rolul de facilitare a participării școlare și de încurajare a
învățăturii, iar prin componenta lor „de merit”, a excepției în educație.
Corelat cu salariul minim brut pe economie, valoarea bursei școlare va ajunge la 825 lei pe lună,
înregistrând o creștere de trei ori față de valoarea actuală.
În ceea ce privește bursele din sistemul universitar, acestea sunt deja de circa 900 lei, dar apreciem că
acestea vor trebui recalculate, în sensul micșorării numărului lor, concomitent cu creșterea semnificativă a
valorii – prin raportare la costurile cu viața, în orașele unde studenții învață.
REINTRODUCEM OBLIGATIVITATEA PURTĂRII UNIFORMELOR ȘCOLARE
Uniforma școlară are rolul de a fixa în geografia școlară elevul, de a-i furniza acestuia sentimentul de
mândrie ca membru al școlii, de a-i cultiva loialitatea față de aceasta și, implicit față de procesul de învățare.
Uniforma are ca scop întărirea disciplinei școlare prin cultivarea sentimentului de apartenență la
comunitatea de învățare, la propria școală. Nu în ultimul rând, disciplinarea are loc prin sublinierea distincției
dintre sala de clasă – loc unde se învață, și orice alt spațiu, mai ales față de locurile de joacă.
Uniformele vor fi produse de industria națională la preț subvenționat, așa încât să fie la îndemâna tuturor
elevilor. Școlile vor avea dreptul de a propune design-ul și însemnele proprii, care vor fi validate de Minister.
Uniformele vor fi obligatorii în sistemul public, iar copiii aflați în risc de sărăcie vor beneficia de uniformă
subvenționată funcție de categoria de venituri.
Efortul financiar estimat este de 300 lei uniformă pentru 47% dintre elevi (1,3 milioane elevi) la o
subvenție medie de 50% (150 lei), este aproximativ de aproape 2 miliarde lei (390 milioane euro).
ȘCOALA DE DUPĂ ȘCOALĂ
AUR a anunțat implementarea programului „Școală de după Școală”, care include programe realizate în
mod organizat prin intermediul unităților de învățământ, asociațiilor sportive, culturale, de mediu, de
protecție socială, inginerie și știință: „Promovăm o politică națională de susținere a sportului de masă, care
include sportul școlar, studențesc, Daciadele și, implicit, sportul de performanță.”
Programul „Școala de după școală” are mai multe componente: infrastructură pendinte de procesul de
școlarizare propriu-zis – internate, centre de zi/după școală, infrastructură extra-școlară – palatele
copiilor/cluburi de creație/sportive, turism cultural școlar și resursa umană – pedagogi, instructori,
educatori, profesori maeștri în diferite arte, meșteșuguri. Axele psihopedagogice ale funcționării acestora