Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 81
sunt: sănătate, frumusețe spirituala, minte ascuțită, îndemânare, siguranță. Palatele copiilor vor fi dotate cu
cantine, pentru ca suportul acordat familiilor să fie extins.
În prezent, există 42 de palate ale copiilor, 47 cluburi sportive – finanțate din bani publici, majoritatea
într-o stare avansată de degradare, multe cu statut incert. Pentru că acestea au ca finalitate politica de stat
în domeniul educației, Palatele copiilor și cluburile elevilor vor reveni din subordinea Consiliilor județene în
cea a Ministerului, prin intermediul unei structuri specializate. Personalului îi va fi garantat prin lege statutul
de cadru didactic. Bugetul mediu pentru funcționarea unui palat al copiilor/club școlar este de circa 1 milion
de lei, Palatul Copiilor din București având un buget mediu de 10 milioane. Doar pentru funcționarea lor
bugetul total este de aproximativ 50 milioane/an. La aceste sume se vor adăuga cele necesare cluburilor
sportive, școlilor de artă etc. Guvernul va inventaria toate aceste facilități și le va susține în acord cu rolul lor
prin demararea construirea/reconstruirea/extinderea acestora.
Sportul este esențial pentru bunăstarea spirituală a tinerilor și formarea unei societăți cât mai sănătoasă
biologic și întărită cultural. Din acest punct de vedere, activitățile sportive vor fi considerate activități de tip
educațional-școlare. În prezent, jumătate dintre români nu au făcut vreodată mișcare, obezitatea afectând
58% dintre adulți și peste 30% dintre copii. Aceste cifre își asociază efecte foarte grave: hipertensiune, diabet.
La nivelul anului 2023, deși 80% din școli declarau că aveau săli de sport, multe dintre acestea erau de
fapt o simplă sală de clasă, transformată în „sală de sport”, iar în mediul rural, mai puțin de jumătate din
școli aveau o sală de sport corespunzătoare. Dotarea cu echipament, cu programe și, mai ales cu personal
lasă foarte mult de dorit. Numai în mediul rural o primă estimare a urgențelor privind construcția sau
revitalizarea urgentă de săli de sport se ridică la peste 1500 de unități. Nu există programe de sport la nivel
național. Guvernul AUR se va îngriji ca toate școlile din Țară să posede o sală de sport adecvat utilată,
împreună cu personalul și programele de specialitate.
AUR va resuscita programul național de sport de masă, cu finalitate în performanță „Daciada”.
„Daciada” a fost un program național derulat odată la doi ani între 1977-1989, prin care milioane de elevi au
participat la sportul de amatori competițional, din care câteva mii au urmat apoi sportul profesionist, de
elită. „Daciada” a asigurat baza performanțelor istorice sportive ale României din acea perioadă, fiind însoțită
de programe consistente de construcție a infrastructurii sportive. Programul „Daciada” va fi re-implementat,
după o analiză aprofundată a costurilor și a surselor de finanțare, luând în considerare beneficiile sportului
de masă în privința întăririi sănătății românilor și astfel, a scăderii costurilor cu serviciile medicale la nivel
național. O altă țintă a „Daciadei” va fi revenirea România pe podiumul marilor competiții sportive de grup.
Un alt sub-program important al „Școlii de după Școală” este „Săptămâna istorică”, prin care copiii iau
contact cu momentele semnificative din istoria națiunii, pentru cultivarea sentimentul demnității sociale și
naționale. „Săptămâna istorică” va avea loc cel puțin o săptămână pe an, pentru fiecare clasă. În cadrul
acesteia vor fi organizate excursii și tabere la obiective istorice, precum și alte activități de cunoaștere și
înțelegere a istoriei naționale, inclusiv participarea la spectacole, lansări de carte, programe de mentorat.
Programul se va adresa și copiilor români de peste hotare.
Aceasta are atașat un program special de reabilitate/conservare (re)punere în circuitul turistic al cetăților
dacice, a siturilor arheologice de interes național din toate epocile istorice și din toate regiunile, a
reședințelor și cetăților marilor voievozi etc. O parte din activitățile enumerate vor fi susținute prin
voucherele culturale – program special de susținere a turismului cultural. Adulții vor fi încurajați să participe
la „Săptămâna istorică” prin tichete culturale, care vor acoperi circa 5% din salariul mediu net (cca 215 lei)
pe an, așa încât părinții să poată însoți elevii atunci când doresc. Tichetele culturale se vor acorda
persoanelor cu venituri egale sau sub media salariului pe economie. Tichetele culturale vor putea folosite și
Pagina 82
în afara programului „Săptămâna istorică”, la vizitarea oricărui obiectiv turistic înregistrat în programul
național cultural. Bugetul, doar pentru familiile aflat în risc de sărăcie (cca. 7 milioane persoane, 47% din
total) s-ar ridica la 1,6 miliarde lei/an.
DEZVOLTAREA VOCAȚIONALĂ: „MESERIA, BRĂȚARĂ DE AUR”
Programul AUR a enunțat crearea sau extinderea liceelor pedagogice și vocaționale, precum și a școlilor
de arte și meserii, cât și dezvoltarea învățământului dual. România are urgentă nevoie de educatori și de
muncitori calificați. Liceele pedagogice și vocaționale fac parte din filierele vocațional-profesionale ale
învățământului secundar superior. Profilurile sunt axate pe instruirea teologică, militară, sportivă, de artă,
pedagogică, respectiv tehnică, servicii etc. Acestea constituie parte a mândriei de a fi membru al societății și
vor fi promovate ca atare, ca parte a demnității naționale. Sintagma „meseria-brățară de AUR” va fi parte
a marketingului național intern în domeniul educației.
Filiera vocațională a liceului, școlile de meserii, au ca scop crearea de educatori și învățători, respectiv
dobândirea de către elev a unor meserii cu directă utilitate publică. În prezent există circa 765 de instituții
care oferă ca atare sau au clase care califică în diferite meserii, cu durata de 3 ani. Există doar 83 școli
profesionale și 33 licee pedagogice, față de un număr total de licee care depășește 1.400 de unități. Atelierele
multora dintre acestea trebuie reutilate, pentru a servi scopului pentru care au fost înființate – acela de a
oferi o calificare integrabilă cât mai rapidă/imediată în economia națională. În cadrul programului „meseria
– brățară de AUR” vom institui subprogramele de reutilare ale școlilor și liceelor profesionale și tehnologice
și de extindere/multiplicare ale acestora, așa încât să nu fie capitală de județ fără un liceu pedagogic, iar
necesarul de meserii să fie asigurate în plan local prin învățământul de specialitate (licee profesionale, școli
de meserii, susținând cu precădere învățământul dual), în acord cu cerințele economiei locale și naționale,
actualizate la fiecare ciclu de instrucție. Numărul de locuri la liceele publice va fi corelat cu cele din
învățământul superior, acesta la rândul său armonizat cu cerințele economiei naționale și ale administrației
la scară națională.
Vom pune accent deosebit pe liceele pedagogice și pe cele profesionale, așa încât să refacem cât mai
rapid corpul de educatori-învățători, respectiv demografia meseriașilor și a muncitorilor calificați. Vom
reînființa școlile de meserii/profesionale și agricole – unde tinerii pot intra după absolvirea clasei a VIII-a.
Școlile de meserii vor dura doi sau trei ani, cu instrucție preponderent practică. Elevii care vor termina liceele
profesionale/tehnice – cu o durată de patru ani vor asigura și corpul instructorilor în domeniul respectiv și
vor putea urma filiera universitară, dacă vor dori, după trecerea programelor de evaluare respective.
Atât școlile de meserii cât și liceele profesionale și vocaționale vor avea posibilitatea să se desfășoare în
regim dual. Liceele profesionale vor trebui să faciliteze stoparea hemoragiei de meseriași calificați din Țară,
mai cu seamă prin latura lor duală, prin garantarea unui salariu atractiv, cuprins în contractul dintre
angajator, liceu și elev-tutore.
Un al treilea rol al învățământului profesional este creșterea includerii populației de vârstă școlară și
reducerea abandonului școlar, care în România este cel mai mare din Uniunea Europeană (15,6% față de
media UE de 9,9%). După renunțarea la acest tip de învățământ în 2009, rata abandonului școlar a crescut
cu 10% la nivelul clasei a 8-a în acel an.
Al patrulea rol al învățământului profesional este reducerea șomajului tinerilor care, în România, este
printre cele mai ridicate, fiind de aproape 20%. În anul desființării liceelor și școlilor profesionale, în 2009,
învățământul profesional încorpora circa 72.000 de elevi și asigura o rată de ocupare (de angajare) de
aproape 58%, marea majoritate a acestora continuându-și studiile (peste 92%). După repornirea acestui
Pagina 83
învățământ în 2017, numărul elevilor abia dacă a ajuns la 30.452. Rata de ocupare a celor cuprinși în
învățământul dual este de 53%.
În momentul de față economia are nevoie de 100 000 de muncitori calificați și necalificați pe an. Acest
număr este acoperit astăzi, în bună măsură, prin aducerea de muncitori străini. Relansarea școlilor
profesionale și a învățământului dual vor remedia această situație.
DE LA „UNIVERSITĂȚILE – FABRICI DE BANI” LA CARNETUL DE STUDENT – GARANȚIE A VIITORULUI
Principiile de finanțare ale învățământului superior sunt egalitatea de șanse și meritocrația. Fiecare tânăr
din România care dorește să intre în învățământul superior trebuie să poată ajunge în sistem dacă
demonstrează că are aptitudinile și competențele necesare. Potrivit programului AUR, „încurajăm creșterea
numărului de studenți cu 50% în următorii 10 ani, în special în domeniile în care există o lipsă de specialiști
pe piața internă”. Pentru o creștere a eficienței învățământului superior, „eliminăm subvenționarea
învățământului exclusiv în funcție de numărul de elevi/studenți, iar criteriul de finanțare va fi mutat spre
performanță și competență profesională, și utilitatea economică, culturală și socială a proiectelor
educaționale și de cercetare”.
În momentul de față, România are cel mai mic număr de persoane cu studii superioare din UE: 25%, față
de media europeană de 41%. Sunt mai multe explicații. Prima, și cea mai evidentă este subfinanțarea cronică
a sistemului. România este pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește ponderea bugetului educației
în PIB, de 2,1%, față de media europeană de 4,7%. Până de curând, guvernul era obligat prin lege să asigure
6% din PIB educației. Cum nu au făcut-o, guvernele postdecembriste s-au aflat, astfel, în ilegalitate, punând
în pericol însăși democrația – care nu poate fi funcțională fără cetățeni educați. În loc să respecte obligația
legală, ultimul guvern al „României educate” a preferat să o elimine prin legile Deca din 2023. An de an,
bugetul educației a oscilat între 2,1% și 4,3% din PIB. Notăm că în 2023, anul unora dintre cele mai mari greve
de după 1989, educația a avut cel mai mic buget ca pondere în PIB din ultimii 30 de ani!, demonstrând,
pentru a câta oară, caracterul toxic al regimului Iohannis. În schimb, avem angajamente: reprezentanții
guvernului s-au angajat să cheltuiască din PNRR 9% pentru educație, din care se are în vedere alocarea a
peste 31% spre digitalizare – exact pentru procesul care a scăzut dramatic calitatea educației prin
analfabetizarea culturală și funcțională!
O altă explicație a numărului mic de tineri cu studii superioare este accesul restrâns al populației din
mediul rural la educație, în condițiile în care aproape jumătate dintre români locuiesc la țară. În prezent,
65% dintre tinerii din mediul rural nu își pot permite să meargă la universitate, deși 80% dintre aceștia ar
dori să urmeze cursuri universitare. Rata tinerilor din mediul urban care nu își pot permite să parcurgă studii
universitare este de 33%. Cauza de fond este sărăcia, faptul că mediul rural este principalul exportator de
forță de muncă. Pentru a corecta această situație, AUR va iniția programul „Universitatea pentru fiii
satului”, un program complex desfășurat împreună cu alte ministere abilitate pentru a încuraja înrolarea în
sistemul universitar după principiul vocației, nu al averii.
O a treia explicație este subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ superior, ceea ce a condus la
cvasiprivatizarea generalizată a acestuia: universitățile de stat au fost încurajate să trăiască pe seama taxelor
studenților, scumpind accesul la educație în condițiile scăderii permanente a calității acestuia. Odată cu
transformarea universităților de stat în fabrici de bani, învățământul a fost profund distorsionat. S-a trecut
de la logica învățământului pentru performanța în cunoaștere la fabricile de diplome, care s-a extins de la
universitățile private la cele de stat. La aceasta s-a adăugat, în ultimii ani, ideologizarea curriculei în direcția
corectitudinii politice, înstrăinând practic tinerii de societate, în special în facultățile umaniste. În momentul
de față nicio universitate românească nu se află în clasamentele internaționale relevante.
Pagina 84
A patra cauză a reducerii numărului de studenți este scăderea constantă a ponderii tinerilor care doresc
să continue cartea. Atractivitatea studiilor a scăzut dramatic. Deja jumătate din elevi sunt, din păcate,
analfabeți funcțional, 35% din tineri necitind vreodată o carte. Cartea nu mai are finalitate și este decuplată
de succesul social prin cinste. Modelul succesului social În România nu mai este cartea, ci câștigul financiar
facil, și pe de altă parte, munca (brută) în străinătate. Nu este întâmplător, astfel, că jumătate dintre tineri
vor să părăsească România.
Prima măsură de guvernul AUR în domeniul învățământului superior va fi aceea de a muta criteriul de
finanțare dinspre cantitativ – funcție de numărul studenților, spre calitate, spre performanță și utilitate
social-economică, științifică. A doua măsură va fi finanțarea universităților în funcție de evaluarea și
ierarhizarea lor. Universitățile vor fi clasificate în două categorii: cercetare-dezvoltare cu componentă de
predare, și universități doar cu o componentă de predare. Universitățile de cercetare-dezvoltare cu
componentă de predare vor fi câte una în fiecare provincie istorică. Un regim de ierarhizare similar va fi
aplicat și pentru cele de tip politehnic, cu profil economic, de medicină, artă, așa încât să existe cel puțin câte
o instituție de excelență de acest tip în fiecare provincie istorică.
Evaluarea universităților va fi debirocratizată și va fi efectuată de către oameni de știință de excepție, care
se bucură de girul celor mai înalte instituții de cercetare ale aflate sub egida Academiei Române. În aceste
comisii pot fi cooptate și personalități academice din străinătate, cu experiență didactică și care înțeleg
profilul realității românești, după caz și funcție de necesități. La rândul lor, toate instituțiile/componentele
de cercetare din institute, universități, întreprinderi, spitale, etc., vor fi clasificate funcție de contribuția
acestora la serviciul public și la cunoașterea universală, atât cele publice cât și cele private. Pletora de agenții
care gestionează învățământul, în special cel universitar, va fi redusă la minim prin unificarea și absorbția
acestora în cadrul Ministerului Învățământului. Ca urmare a acestor evaluări, unele universități vor fi
restructurate, așa încât scopul de a avea un număr cât mai mare de studenți să poată fi asigurat de către
instituții dedicate științei și interesului public, iar efortul bugetar să fie direcționat către performanța
academică și de cercetare.
Universitățile vor fi finanțate după reclasificarea lor, în special după contribuția lor la viața economico-
socială, mai exact prin numărul problemelor social-economice naționale rezolvate precum și a contribuției
lor la cercetarea fundamentală. Angajabilitatea absolvenților în domeniul în care au fost pregătiți,
capacitatea programelor de studiu și a laboratoarelor de operaționalizare a problemelor sociale reale – din
inițiativă proprie, în virtutea autonomiei universitare, sau prin programele lansate de guvern și alte
autorități, concordanța cu necesitățile de cercetare ale economiei – vor fi câteva dintre criteriile de finanțare
ale universităților. Acolo unde economia națională nu poate ține încă pasul cu cercetarea academică, cu
cercetarea fundamentală, pentru evaluare se vor lua în considerare în special punctajele obținute în urma
participării la evenimente și publicații internaționale.
Gradele didactice vor fi parcurse în funcție de contribuția efectivă a corpului profesoral la punerea de
probleme și la identificarea soluțiilor utile pentru societate, pentru lumea românească, în particular, în
funcție de specificul fiecărui tip de științe. Condiționarea avansării în ierarhia universității de elemente
artificiale, exterioare universității, legate de interese predominant financiare, inclusiv de numărul de articole
indexate cumpărate/plătite (cum este cazul în științele umaniste) va fi eliminată, criteriile de evaluare
urmând a fi regândite funcție de procesul natural de gândire și de evoluție academică. Cartea de autor,
manualul universitar, rezultatele cercetărilor aplicate și fundamentale vor redeveni criterii majore de
legitimare academică.
Pagina 85
Universitatea se va elibera de sub tutela contraproductivă a diverselor cercuri de relații exterioare, fără
aport științific real și fără prestanță academică, tributare interesului material, și care, în numele „aplicațiilor
practice” au degradat atât știința cât și raporturile corecte cu economia națională și cu societatea.
Învățământul superior trebuie eliberat de impostura academică și scos de sub presiunea demagogiei, care a
infestat spațiul public și politic.
REINTEGRAREA UNIVERSITĂȚII ÎN ȚESUTUL SOCIAL – PRIORITATE NAȚIONALĂ PENTRU AUR
AUR este convins de importanța strategică a învățământului superior ca nucleu al calității întregului
sistem de învățământ și, pe termen mediu și lung, al calității clasei politice, al nivelului apărării naționale
și, nu în ultimului rând, al atmosferei societății în ansamblu.
Reintegrarea universității în țesutul social este o prioritate națională pentru AUR. În acest sens, pe lângă
măsurile de mai sus, vom încuraja apariția și dezvoltarea unei rețele de laboratoare în universități, care să
asigure legătura permanentă între cercetarea academică și economia națională și vom acorda programe,
proiecte și granturi de cercetare pe probleme specifice ale societății și economiei naționale, vom acorda
facilități fiscale întreprinderilor care vor accesa instrumente de cercetare și aplicații științifice produse în
universitățile românești etc. Aceste proiecte vor putea fi multianuale, așa încât cercetarea aplicată complexă
precum și cea fundamentală să se poată dezvolta organic și cu cât mai puține constrângeri financiar-
birocratice. Cerințele ideologice vor fi eliminate. Limbajul aplicațiilor va fi cel firesc, dat de regulile limbii
române, renunțându-și la actuala limbă de lemn, înțeleasă doar de promotorii industriei granturilor.
Cercetarea va fi degrevată, astfel, de necesitatea de a avea personal specializat pentru a înțelege cerințele
proiectelor.
Finanțarea din fondurile publice a universităților private, precum și privatizarea învățământului public,
prin monetizarea admiterii va înceta. Universitățile private își vor asigura fondurile din surse private iar
universitățile publice din fonduri de stat, învățământul superior de stat fiind integral gratuit, cu excepția
studenților care vor rămâne repetenți. Universitățile private au ca scop profitul, în timp ce universitățile
publice serviciul în interesul public. Ambele tipuri de universități vor putea beneficia de fonduri publice și
private pentru cercetare, în urma unor concursuri de proiecte. Ambele tipuri de universități se vor supune
rigorilor legii educației și vor fi clasificate de către Ministerul de resort, funcție de performanța școlară și
de cercetare.
Plagiatul – maladie gravă a învățământului superior, va fi sancționat cu exmatricularea, ca și și realizarea
lucrărilor de specialitate de către oricine sau orice altceva decât de către student (impostura academică).
Titlurile de doctor plagiate acordate în ultimii ani vor fi retrase din oficiu.
Examenul de admitere în învățământul superior de stat va fi obligatoriu, numărul de locuri fiind stabilit
de către Ministerul de resort împreună cu celelalte ministere implicate în economia națională și cu
confederația patronatelor și sindicatele. Numărul de locuri va fi reînnoit pentru fiecare ciclu universitar.
Universitățile sau facultățile performante vor fi încurajate să se dezvolte în continuare, așa încât numărul de
studenți să crească în acord cu cerințele economiei naționale.
Pentru creșterea calității actului de învățământ, în facultățile în care licența durează 3 ani se va reveni la
programul de 4 ani, completat cu programe de master de un an și jumătate sau 2 ani. Impactul bugetar al
extinderii cu un an al ciclului de licență va fi compensat de reechilibrarea bugetară, ca urmare a ierarhizării
sistemului și a restructurării numărului de universități de stat. Ministerul va demara consultări cu
universitățile, cu alte ministere și cu mediul de afaceri, așa încât România să iasă din categoria statelor care
își finanțează slăbirea statului și societății prin exportul de creiere (brain drain). Va fi instituit contractul de
studii.
Pagina 86
REFINANȚAREA CERCETĂRII. PROGRAMUL „AUR ÎN CERCETARE – GEORGE EMIL PALADE”
Cercetarea este cheia economiei întemeiate pe cunoaștere și factor de prim ordin în creșterea numărului
de studenți. Finanțarea cercetării în România este pe ultimul loc din Europa, fiind de 30 de ani sub cota de
avarie, cu sub 1% din PIB. Statul investește 19 euro pe an de persoană, de 36 de ori mai puțin față de primul
clasat din UE (Luxemburg). În timp ce state est-europene precum Polonia și Ungaria și-au dublat ponderea
în Produsul Intern Brut al bugetului alocat cercetării între 2000 și 2022, de la aproximativ 0,6% la peste
1,64%, ponderea în PIB a bugetului cercetării a României a înghețat în jurul a 0,3-0,4%, pentru același interval
de timp. În tot acest interval, media UE a crescut de la 1,5% la 2,1%. Practic, prin acest buget, guvernele
României s-au asigurat că România va rămâne o țară înapoiată, fără inițiativă tehnologică, dependentă chiar
și de importuri cu conținut tehnologic scăzut.
Avem în vedere demararea programului „AUR în cercetare – George Emil Palade”, așa încât România să
redevină factor motor al cercetării europene în cât mai multe domenii. Pentru finanțarea cercetării, AUR are
în vedere ca fiecare facultate din universitățile publice care se vor afla în prima categorie a ierarhizării, să
posede cel puțin un centru/laborator de cercetare, în care înrolarea studenților să aibă loc pe baza
performanțelor academice, conectat la economia națională și la cerințele administrației publice prin
contracte de cercetare anuale și multianuale, acordate pe bază de concurs. Bugetul de cercetare va crește
etapizat odată cu PIB-ul, așa încât să ajungă în media europeană din PIB în cinci ani, pentru ca România să își
construiască o reală economie bazată pe cunoaștere.
Bugetul cercetării va avea două componente: fixă, care se acordă instituțiilor publice (universități,
Academiei Române, centrelor de cercetare, întreprinderi, spitale etc.) funcție de clasificarea primită și una
mobilă – de granturi/proiecte de oportunitate – comenzi punctuale, propuneri de proiecte. Componenta fixă
se referă la finanțarea acelor proiecte definitorii pentru tipul de instituție și funcționarea lor de bază,
asigurarea cercetării fundamentale. Componenta mobilă se referă la comenzile private sau publice, dar și la
propuneri de cercetare dinspre institute, neincluse în componenta fixă de cercetare. Ambele tipuri de
finanțare vor fi anuale și multianuale. Bugetul cercetării va fi accesat deopotrivă de Academia Română,
universitățile private, întreprinderi de stat și particulare, cu mențiunea că instituțiile publice vor avea acces
la ambele tipuri de finanțare în virtutea clasificării lor și a concursului de proiecte, în timp ce instituțiile
private vor trebui să se califice la concursurile de proiecte pentru a accesa fonduri publice. Academia Română
va avea o componentă de autofinanțare și de pe urma proprietăților sale, a căror recuperare va fi sprijinită
de guvern, și în raport cu care posedă deplină autonomie de gestionare.
ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU COMUNITĂȚILE ISTORICE ROMÂNEȘTI DIN AFARA GRANIȚELOR
Românii nu se bucură de o rețea școlară în limba română în afara , cu excepția Voivodinei (Serbia) și
Ucrainei, în această din urmă țară rețeaua școlară fiind „moldovenizată” și în plin proces de destructurare.
Nici în diaspora, nici în comunitățile istorice, statul român nu a construit vreo școală, cu excepția celei de la
Crasna, Ucraina, în 2002. Există școli de stat cu predare în limba română în Bulgaria și Ungaria, însă doar
pentru un număr restrâns de materii și cu o programă care nu prezervă identitatea națională. În Albania
există două școli construite din inițiativă privată, precum și școli temporare/duminicale pe lângă biserici în
Timocul sârbesc.
Populațiile românești cele mai numeroase – în Timoc (Serbia-Bulgaria), Grecia nu se bucură de niciun fel
de educație de stat în limba română, iar cea din Ucraina este în curs de desființare. Până în 1948, în Balcani
statul român finanța direct 120 de școli primare, gimnaziale, licee, internate. Această infrastructură a fost
pierdută fără ca statul român să întreprindă acțiuni serioase de recuperare a acestora după 1990.
Pagina 87
Conform Articolului 6 Dreptul la identitate și Articolului 32 Dreptul la învățătură din Constituția României,
statul român respectă dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale să studieze și să se instruiască
în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar.
Pe bază de reciprocitate și prin respectarea dreptului minorităților naționale, solicităm înființarea de școli
în limba română la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar în comunitățile românești
din diaspora. Programa școlară și manualele vor fi elaborate și avizate prin directa coordonare a Ministerul
Educației din România, respectând solicitarea reciprocă.
În prezent, în România fiecare minoritate are o rețea școlară cu învățământ în limba proprie, din bugetul
României, în condițiile în care numărul acestora este de câteva ori mai mic decât numărul românilor de pe
teritoriul lor. Astfel, pentru 11 minorități avem o rețea școlară extinsă pe 20 de județe: 926 cu predare în
limba maghiară (555 exclusiv în limba maghiară), 370 unități școlare unde se predau limba și istoria romani
(una exclusiv în romani), 10 licee și 26 școli organizează cursuri în limba ucraineană, 82 școli cu predare în
limba germană (parțial sau exclusiv), 54 unități școlare unde se predă în turco-tătară. La acestea se adaugă
circa 478 unități școlare construite sau renovate cu fonduri din Ungaria pentru etnicii maghiari și trecute în
mentenanța statului român. În Transilvania există și Universitatea „Sapienția”, cu patru facultăți, finanțată
din Ungaria.
Guvernul AUR va demara construcția unei rețele private școlare, cu grădiniță, cazare și masă, pentru
românii din comunitățile istorice și diaspora în următorul ritm pentru primul an: Ucraina – 30, Serbia 20,
Bulgaria 15, Macedonia de nord 10, Albania 20, Croația 1, Kazahstan – 2, Grecia 10. În diaspora economică
recentă (Europa de Vest), statul român va subvenționa funcționarea unor școli în fiecare parohie și câte un
liceu pentru fiecare concentrare de 50 mii locuitori, demarând programul de construcție funcție de
posibilitățile financiare. Programul de reconstrucție se va numi „Apostol Mărgărit” – învățătorul aromân,
inspector al școlilor române din Macedonia.
Pentru contribuția sa la punerea bazelor învățământului românesc în Balcani – a construit prima școală la
1860, Apostol Mărgărit a fost numit membru al Academiei în 1889. În medie, o școală de dimensiuni medii
costă în România circa 500 mii euro. Costurile pentru o școală în comunitățile istorice mari: Ucraina, Timocul
sârbesc, Grecia, Albania, se vor apropia de acest reper. Apreciem ca imperativă o inventariere precisă a
comunităților istorice și diasporei, pentru a stabili necesarul de clase, personal, transport și, implicit costurile
aferente.
CAPITOLUL IX:
UNIȚI DE LA NORD LA SUD, DE LA EST LA VEST
„UNIM ROMÂNIA PRIN PROIECTELE DE INFRASTRUCTURĂ. AUR SUSȚINE CONECTAREA RAPIDĂ A
REGIUNILOR PRIN CONSTRUIREA DE AUTOSTRĂZI ȘI LINII DE CALE FERATĂ DE MARE VITEZĂ”
România are nevoie de drumuri rapide și linii de cale ferată care să conecteze provinciile istorice /
Dezvoltarea infrastructurii de transport - departe de promisiunile de până acum / Creștem viteza de
circulație a mărfurilor, micșorăm decalajele dintre regiunile / Ducem la bun sfârșit proiectele de
infrastructură nefinalizate, cu constructori români / De la piste de biciclete, la căi ferate / Securitatea
Pagina 88
feroviară și a infrastructurii critice, construirea liniilor de mare viteză / Proiectul unui nou aeroport - hub
regional în zona metropolitană București. Vom realiza un nou terminal la Otopeni / Demarăm
modernizarea și extinderea capacității logistice a Portului Constanța / Strategia Națională a Dunării.
Canalul Dunăre - București
ROMÂNIA ARE NEVOIE DE DRUMURI RAPIDE ȘI LINII DE CALE FERATĂ CARE SĂ CONECTEZE PROVINCIILE
ISTORICE
AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) a susținut, încă de pe băncile Parlamentului, din opoziție în mod
explicit construirea de autostrăzi și linii de cale ferată de mare viteză pentru a realiza o conectare rapidă
între regiunile Țării. AUR e conștient că această dezvoltare a infrastructurii va contribui esențial la
dezvoltarea economică și la reducerea decalajelor regionale, facilitând circulația rapidă a persoanelor și a
bunurilor între diferitele părți ale Țării.
Este important de menționat că implementarea unor astfel de proiecte de infrastructură necesită resurse
financiare semnificative și o planificare riguroasă. Ele implică studii (de prefezabilitate și fezabilitate),
proiecte tehnice, evaluări de impact, obținerea de finanțare și licitații pentru construcție. De asemenea,
proiectele de infrastructură pot fi afectate de obstacole administrative, întârzieri în implementare sau
contestații legale. Decizia privind construirea de autostrăzi și linii de cale ferată de mare viteză în România
va fi luată de guvern și de instituțiile responsabile în domeniu, ținând cont de nevoile și prioritățile naționale,
dar și de disponibilitatea resurselor financiare.
Există și proiecte prioritare, punctuale privind dezvoltarea acestei infrastructuri, cum sunt integrarea
Sectorului Feroviar din România în Spațiul Feroviar Unic European și asigurarea interoperabilității în
domeniul feroviar, sau promovarea rolului Portului Constanța, ca hub multimodal pentru dezvoltarea
regională și partener strategic al porturilor de pe Dunăre, cât și încurajarea dezvoltării comerțului
intercomunitar și a legăturii cu piețele din Asia. Suntem conștienți însă că, în regim de urgență, România
trebuie să aibă finalizată o rețea coerentă de drumuri rapide și linii de cale ferată care să conecteze
provinciile istorice, iar acest deziderat nu va putea fi dus la îndeplinire fără a proceda la o reformă a legislației.
DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT - DEPARTE DE PROMISIUNILE DE PÂNĂ ACUM
Motivele insucceselor de până acum în ceea ce privește ritmul destul de scăzut în implementarea
proiectelor de infrastructură, atât în infrastructura de transport rutier, cât și în infrastructura de transport
CF sunt următoarele: birocrația excesivă, pregătirea deficitară a proiectelor (studii de fezabilitate/proiectare
de slabă calitate), instabilitatea priorităților de investiții și interferența politică în acestea, lipsa de capacitate
administrativă pentru gestionarea proiectelor de investiții la Ministerul Transporturilor și companiile din
subordine, politizarea structurilor și îndepărtarea specialiștilor.
Colaborarea deficitara între instituțiile publice care conduc la obținerea cu întârziere a avizelor și a
autorizațiilor, întârzieri în exproprierea terenurilor, eliberarea amplasamentelor de sarcini (utilități – gaz,
energie electrică, telecomunicații etc), lipsa forței de muncă sunt factori punctuali care se adaugă acestor
probleme structurale, ca să nu mai vorbim de faptul că antreprenorii străini, cu unele excepții, cei mai
numeroși câștigători ai licitațiilor pentru construirea infrastructurii de transport sunt interesați mai mult de
maximizarea profitului, decât de a finaliza proiectele.
AUR își propune dezvoltarea infrastructurii de transport, percepându-l ca pe un resort important de
suveranitate și dezvoltare economică!
Pentru diminuarea impactului deficiențelor menționate și pentru a dinamiza implementarea proiectelor
de investiții în domeniu, sunt necesare măsuri imediate: