Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 97
300”. Ambele întrebări au primit răspunsul covârșitor „da”, respectiv 78% din electorat dorind un parlament
unicameral și 89% dorind maximum 300 de parlamentari. Deși validat, din nefericire rezultatele acestui
referendum nu au fost implementate niciodată, întrucât cei vizați – „aleșii neamului” – au provocat ample
dezbateri pe marginea acestui subiect, care a ajuns în final în fața Curții Constituționale care a concluzionat
că „referendumul a avut un caracter consultativ” și, pe cale de consecință, nu a produs efecte juridice, astfel
că nu a fost implementat niciodată.
Partidul AUR a înțeles pe deplin dorința poporului român, motiv pentru care a introdus în programul de
guvernare o măsură (cea de-a zecea), dedicată realizării acestui deziderat cu titlul „EFICIENTIZARE
ADMINISTRATIVĂ: GUVERN SUPLU ȘI PUTERNIC, 300 DE PARLAMENTARI”. După o analiză pertinentă a celor
două întrebări care au format conținutul referendumului, juriștii AUR au formulat următoarea concluzie:
numărul camerelor parlamentului este înscris în Constituție și nu poate fi modificat decât printr-o modificare
constituțională, însă numărul maxim de parlamentari se stabilește prin lege, astfel că, acesta poate fi
modificat printr-o inițiativă legislativă în acest sens.
Reducerea parlamentarilor la 300 în cele două camere ale parlamentului înseamnă să avem 200 de
deputați și 100 de senatori. Principalele avantaje din realizarea acestui deziderat constau, în principal, în
scăderea cheltuielilor cu Parlamentul, o mai bună selectare a aleșilor, precum și în realizarea unei relații mai
bune între cetățeni și parlamentari. Cu titlul informativ, în urma alegerilor de la finalul anului 2020, numărul
de parlamentari a ajuns la 466, cheltuielile pentru un singur ales al neamului ridicându-se la cca 10.000 euro
pe lună. De asemenea, bugetul Parlamentului a crescut în fiecare an: din 2015 și până acum, statul roman și-
a dublat cheltuielile cu Parlamentul, de la 341 de milioane de lei în 2015, la 687 de milioane de lei în 2020.
Statul Român este format, conform Constituției, din mai multe puteri, una dintre ele așa cum e trecută în
Constituție fiind Puterea Legislativă – Parlamentul României, entitate formată din două Camere. Parlamentul
ar trebui, conform Constituției, să aibă o singură conducere administrativă, un singur secretar general care
să aibă în subordine direcțiile-suport, partea politică a celor două camere ale Parlamentului funcționând în
continuare neschimbată.
UN GUVERN CU 12 MINISTERE ȘI CEL MULT 50 DE SECRETARI DE STAT
Guvernul României va avea un număr maxim de 12 ministere, ale căror sedii centrale vor fi transferate
treptat în Palatul Parlamentului. Guvernul va avea un număr maxim de 50 de secretari de stat.
Diminuarea numărului de ministere de la 18 în actuala guvernare la maxim 12, coroborat cu scăderea
numărului de secretari de stat la cel mult 50 și mutarea Guvernului în sediul Palatului Parlamentului, la
momentul preluării guvernării de către AUR prezintă o serie întreagă de avantaje, în primul rând importante
economii la bugetul de stat, ce vor putea fi redirecționate, cu titlu de exemplu, pentru creșterea pensiilor
din sistemul public, construcția de școli și spitale moderne. Un raport elaborat în toamna anului 2011 (ultimul
cu acest obiect) de casa de consultanță PricewaterhouseCoopers România pentru Camera Deputaților arăta
că „în următorii ani pot fi obținute economii semnificative prin mai multe măsuri de eficientizare, precum
repartizarea eficientă a spațiilor, reducerea cheltuielilor prin vânzare/casare a stocurilor fără mișcare”.
Cele 15 ministere (vezi guvernarea 2008-2012, n.n.) reprezentate în Cabinet, alături de Ministerul Public,
Secretariatul General al Guvernului și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și excluzând nou-
înființatul Minister al Afacerilor Europene au consumat în 2023 de la buget circa două miliarde lei (echivalent
a aproximativ 500 milioane euro), numai pentru întreținerea propriilor sedii. Banii au fost folosiți pentru
rechizite de birou, materiale pentru curățenie, încălzit, iluminat, apă, canal, salubritate și reparații curente,
precum și pentru achiziționarea de mijloace de transport, mobilier, servicii de telecomunicații. La același
număr de ministere, cheltuielile totale pentru întreținerea sediilor au crescut de la 1,7 miliarde lei în 2022 la
Pagina 98
2 miliarde lei în 2023 și sunt indicate în continuare în creștere, la 2,2 miliarde lei în proiecțiile bugetare pentru
anul viitor. Cheltuielile sunt pregătite deja să crească în intervalul 2023-2025 la peste 2 miliarde lei, costuri
care ar urma să urce semnificativ, în condițiile în care mai multe ministere nici nu și-au bugetat încă serviciile
de întreținere.
Cei mai mulți bani sunt cheltuiți de stat pentru furnituri de birou, materiale de curățenie, încălzit, iluminat,
apă, canal, salubritate și reparații curente, totalul fondurilor alocate acestor servicii urmând să crească anul
viitor la 1,3 miliarde lei, de la 1,26 miliarde lei în acest an. Pentru intervalul 2023-2025 se va ajunge să fie
plătit și mai mult pentru servicii de întreținere a sediilor ministerelor, cheltuielile fiind estimate să
depășească 1,5 miliarde lei anual.
Pentru cumpărarea de mașini, mobilier și aparatură birotică, fondurile alocate ministerelor s-au dublat de
la un an la altul, ajungând de la 289,2 milioane lei în 2022 la 457,6 milioane lei cheltuite în 2023. Achizițiile
nu se opresc aici, pentru anul viitor fiind deja bugetate alte 503,8 milioane lei pentru astfel de echipamente.
Achizițiile de mijloace de transport atrag alte cheltuieli pentru carburanți și piese de schimb, fondurile
alocate în acest sens dublându-se de asemenea în interval de un singur an, de la 123,9 milioane lei în 2022
la 221,6 milioane lei în 2023 și urmând să ajungă la 235,7 milioane lei în 2024. Pentru intervalul 2023-2025
Guvernul este pregătit deja să scoată de la buget un total de 614,7 milioane lei, numai pentru carburanți
auto și piese de schimb.
Toate aceste cheltuieli ar putea fi reduse cu cel puțin 150-200 milioane euro anual, dacă Guvernul ar
decide ca în Palatul Parlamentului sau în alte clădiri mari deținute de stat să funcționeze împreună câte 4-5
ministere, fără a mai lua în calcul economiile semnificative care ar rezulta din aplicarea acestui sistem la
nivelul altor instituții publice, al agențiilor guvernamentale și al administrației publice locale. Suplimentar
acestor economii, bugetul de stat ar putea fi alimentat și cu fonduri obținute din vânzarea sau închirierea
clădirilor în care au funcționat ministerele delocalizate.
Vor exista și alte avantaje, pe lângă economii. Din punct de vedere administrativ, s-ar scurta foarte mult
timpii de așteptare pentru adoptarea proiectelor unor acte normative care sunt elaborate în comun de mai
multe ministere, sau a celor în care un minister coordonează/verifică activitatea altor ministere ce
acționează în coordonarea celui dintâi (vezi MIPE, care coordonează diverse programe operaționale,
derulate de alte ministere).
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ trebuie să se constituie într-un instrument eficient funcționând după
următoarele principii:
•
Stop incompetenților în funcții publice
•
Zero deficite financiare
•
Toleranță zero la corupție
•
Toleranță zero la demagogie
Strategia de reorganizare/reformă a ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE va avea la bază:
Pagina 99
•
Cerințele și performanțele actuale ale managementului social, caracteristic democrațiilor dezvoltate.
•
Realitățile economiei, în general ale societății românești
•
Implicarea activă a Statului în economia socială de piață, a instituțiilor statului (reorganizarea și eficientizarea
lor), a Prim ministrului – în conducerea unitară și eficiență a Guvernului și a Aparatului de lucru al Guvernului,
Miniștrilor – în elaborarea și implementarea unor politici publice concrete, în concordanță cu Programul de
Guvernare și strategiile sectoriale, Funcționarilor publici – în realizarea reformei funcției publice și a
„Reformei la Ghișeu”.
În planul acțiunii practice, vom purcede la înființarea unor funcții de miniștri fără portofoliu, care să
coordoneze domenii de strictă actualitate, fără aparatul stufos al unui Minister clasic, după cum urmează:
Ministru fără portofoliu, pentru fonduri europene, Ministru fără portofoliu pentru politici publice, Ministru
fără portofoliu pentru dialog social, relația cu sindicatele și societatea civilă.
Vom acționa, de asemenea, pentru reorganizarea unei structuri viabile și eficiente pentru Dialog Social și
Relația cu Sindicatele și cu societatea civilă, pentru înființarea unui Consiliu Interministerial de Investiții
Guvernamentale. Vom desființa structurile parazitare din cadrul Cancelariei Primului ministru și vom reduce
numărul de agenții care funcționează la nivelul Guvernului, prin comasare sau trecerea atribuțiilor acestora
unor structuri cu atribuții similare.
Vom reduce drastic numărul de personal din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului și al Aparatului de
Stat, numărul de agenții care funcționează la nivelul ministerelor, prin aceleași procedee, imediat după
constituirea noilor ministere.
Vom realiza Reforma funcției publice, prin:
•
Regândirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici
•
Regândirea rolului prefecților
•
Regândirea Codului administrativ și a Codului de proceduri administrative
•
Așezarea infrastructurii administrative pe ierarhia competențelor
•
Corelarea actului administrativ de cunoașterea științifică a realității.
Pagina 100
În bună măsură, ministerele nu reprezintă încă acele structuri menite să elaboreze și să implementeze
documente de politici publice, specifice domeniului respectiv de activitate. Reflexele generate de rolul și
funcțiile pe care le aveau ministerele în economia centralizată și planificată își mai fac încă simțită prezența:
•
Încercările de a menține în subordine numeroase structuri, inclusiv de producție
•
Preocupări excesive pentru păstrarea sau includerea unor atribuții de control
•
Păstrarea unor atribuții referitoare la emiterea de autorizații, avize etc.
•
Tendința de a acționa pe baza unor ordine, de genul indicațiilor politice primite și nu pe baza obiectivelor,
cuprinse în politicile publice sectoriale
•
Menținerea unor structuri birocratice stufoase
•
Receptivitatea scăzută la nou, și față de problemele reale ale societății, cu consecința unor preocupări
minore sau inexistente pentru inovație.
Există o tendință de eludare a legilor care reglementează funcția publică, prin schimbarea, în mod
artificial, a organismelor sau denumirii unor structuri. Se profită la maxim de instabilitatea evidentă a
cadrului legislativ, care reglementează organizarea și activitatea ministerelor. Lipsesc proceduri standard de
lucru, pentru fiecare structură componentă a ministerelor. Există o capacitate încă scăzută, pentru
implementarea actelor normative adoptate și pentru realizarea unor studii privind impactul acestora. Se
manifestă neintegrarea, de manieră instituțională, a proceselor participative ale societății și altor structuri
asociative, la actul de guvernare, o incoerență în strategiile de comunicare publică și o adaptare insuficientă
la exigențele legale privind transparența. Toate acestea se vor atenua sau vor dispărea, prin selecția
meritocratică a corpului de funcționari și specialiști din ministere.
DEBIROCRATIZAREA APARATULUI CENTRAL AL GUVERNULUI
În scopul simplificării și optimizării procesului decizional, vom realiza o restructurare a Guvernului
României și a tuturor Instituțiilor Statului Român. Scopurile urmărite prin reorganizarea Guvernului vizează:
•
eficientizarea actului de guvernare;
•
reducerea numărului de ministere și a unui număr important de agenții guvernamentale, prin reorganizarea
si eficientizarea lor;
Pagina 101
•
trecerea agențiilor guvernamentale în subordinea sau coordonarea ministerelor, în vederea asigurării unei
activități coerente și eficiente;
•
comasarea și transformarea unor agenții guvernamentale dovedite ca ineficiente sau paralele;
- • reducerea substanțială a numărului Secretarilor de Stat.
•
reducerea substanțială a numărului persoanelor cu funcții de conducere, din administrația publică centrală.
Ținând cont de toate aceste aspecte si analizând toata structura Statului Roman, considerăm că o formă
de reorganizare a Guvernului României este următoarea:
Guvernul României
PRIM -MINISTRU
Viceprim-ministru cu atribuții în Protecție Socială, Demografie și Întoarcerea Românilor din Diaspora
Viceprim-ministru cu atribuții în Turism și Antreprenoriat
1. Ministerul Sănătății Națiunii
2. Ministerul Apărării
3. Ministerul Investițiilor, Construcțiilor și Transporturilor
4. Ministerul Educației și Culturii
5. Ministerul Administrației și Internelor
6. Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor și Mediului
7. Ministerul Justiției
8. Ministerul Afacerilor Externe
9. Ministerul Economiei Naționale
10. Ministerul de Finanțe
11. Ministerul Forței de Muncă și Pensiilor
În subordinea Guvernului funcționează Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de
Stat”. Aceasta va prelua în administrare toate spațiile (clădiri și terenuri) aflate în București, ale tuturor
Instituțiilor Statului Român (din administrația publică centrală). De asemenea, se va crea un Departament
pentru Administrarea Unitară a Districtul Guvernamental și Parlamentar al României, aflat în zona Palatului
Parlamentului. Guvernul României va propune Academiei Române un schimb de clădiri, Guvernul va ceda
sediul actual din Piața Victoriei și Academia sediul său din Calea 13 Septembrie, pentru a constitui astfel
Districtul Guvernamental și Parlamentar al României, aflat în zona Palatului Parlamentului. Prin acest
demers, cheltuielile administrației centrale și ale Parlamentului se vor reduce substanțial.
REFORMA ADMINISTRATIVĂ: COMASAREA ÎN 15 JUDEȚE ȘI REDUCEREA CU DOUĂ TREIMI A UNITĂȚILOR
TERITORIALE ȘI INSTITUȚIILOR PUBLICE
Reducem drastic numărul de membri de partid din administrația publică locală și centrală, prin scăderea
cu două treimi a numărului total de unități administrativ-teritoriale și a numărului instituțiilor publice.
Bucureștiul va avea o singură administrație, care va include și actualele localități din Ilfov, Giurgiu și o
parte din Călărași. Pentru fiecare localitate cu mai mult de 1.000 de locuitori, se va menține un birou
informatizat de lucru cu cetățenii.
Pagina 102
Reforma Administrativ-teritorială este un subiect sensibil, la nivelul societății românești, existând, în mod
tradițional, două curente de opinie divergente, unul pro și unul contra. Reducerea organelor de conducere
ale instituțiilor statului este evident benefică, dar ea trebuie fundamentată și corelată cu dimensionarea
adecvată a numărului angajaților din subordine. În prezent se aplică limitarea legală de maxim 12% posturi
de conducere, la numărul total de salariați. Un fenomen aparte îl întâlnim însă la instituțiile din cadrul
administrației locale. Primarul „inventează” necesitatea înființării unor departamente, pentru a avea baza
legală de a „implementa” un șef al respectivului departament.
Pe de altă parte, de 33 de ani sărăcia din România e o boală căreia nu i se aplică un tratament. Nimeni nu
e interesat să-i analizeze cauzele și să-i aplice un tratament. Se tot pansează cu vouchere, cu pomeni
electorale, cu promisiuni USL-iste, PSD-iste sau PNL-iste, cu grandomanii Iohanniste, Dragniste ș.a.m.d. De
ce este România săracă, deși nu duce lipsă de fonduri?
Să privim la noi în ogradă și apoi să comparăm cu ce se întâmplă la vecinii noștri europeni. Și vom
descoperi o primă sursă a sărăciei și subdezvoltării - avem prea multe localități fărâmițate, cu o populație
redusă, cu administrații falimentare, în care pompăm bani publici an de an, pentru a le ține pe linia de plutire.
Și totuși aceste localități continuă să rămână în umbra sărăciei, de zeci de ani. Par captive unui cerc vicios, în
care sărăcia și supraviețuirea sunt „stilul de viață” lăsat moștenire din generație în generație. Evităm să
punem reflectorul pe CAUZĂ și să o tratăm. Din cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), adică
orașe și comune, 103 de UAT-uri au sub o mie de locuitori, conform datelor de la ultimul recensământ.
Județele cu cele mai multe comune care au sub o mie de locuitori sunt Hunedoara, cu 13 comune, și Alba,
tot cu 13 comune.
În Hunedoara, comuna cu cel mai mic număr de locuitori, dar care are totuși primărie și consiliu local, este
Bătrâna, cu toate că la ultimul recensământ trăiau în localitate 88 de oameni. La fel e și cazul comunei Bunila,
care are 247 de locuitori, conform ultimului recensământ. În județul Alba, cele mai mici localități cu primării
sunt Râmeț (426 de locuitori) și Ponor (388 de locuitori). Sau cu 166 de locuitori, precum Brebu Nou. Sau cu
506 de locuitori, cum este comuna Chiliile. Avem 412 de comune, cu o populație sub 1.500 de locuitori. În
plus, peste jumătate din localitățile din România au sub 3.000 de locuitori, în timp ce peste 75% au populația
sub 5.000 de locuitori.
Conform Legii salarizării unitare, un primar al unei comune de până în 1.500 de locuitori are un salariu
brut de aproximativ 10.000 de lei, în timp ce viceprimarul are un salariu brut de circa 7.000 de lei, iar într-o
primărie mai funcționează un secretar al instituției, un contabil și cel puțin doi sau trei responsabili de
compartimentele (Juridic, Asistență Socială, Agricol, Urbanism, Stare Civilă și Administrație). Aceasta e
structura comprimată la maxim și pentru care trebuie găsiți bani, inclusiv într-o comună care are doar câteva
sute de locuitori.
Consilierii locali sunt și ei remunerați cu 10% din indemnizația brută a primarului. Potrivit Codului
Administrativ, localitățile cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori au un Consiliu Local format din nouă
membri. Sunt 1.329 de unități administrativ-teritoriale în România, ale căror cheltuieli cu salariile sunt mai
mari decât veniturile proprii sau chiar veniturile totale. Avem clar o problemă. Care poate fi rezolvată astfel,
prin comasarea județelor și a comunelor sub 3.000 de locuitori. În urma comasării, se vor obține importante
economii la bugetul de stat și totodată vom avea UAT-uri viabile, care se pot întreține și se pot dezvolta.
Bucureștiul, împreună cu actualele localități din Ilfov, Giurgiu și o parte din județul Călărași, va avea un
singur primar și un singur consiliul local (general, sau metropolitan). Totuși, pentru eficiență administrativă
cele 6 sectoare se vor menține ca subdiviziuni administrativ-teritoriale, fiind conduse de câte un manager
public, în cadrul câte unui Centru Administrativ al Sectorului. Vor dispărea primarul, viceprimarii, secretarul
Pagina 103
general, consilierii locali de sector. Ceilalți angajați necesari (în măsura în care sunt necesari) bunei
desfășurări a activității administrației locale a sectorului vor fi menținuți.
Ținând cont de toate aceste aspecte și analizând toată structura Administrației Publice Locale, propunem
următoarea forma organizatorică:
Total Județe 15
Total UAT – uri în România 1141
TRANSFORMĂM ÎN DIRECȚII DIN CADRUL ALTOR STRUCTURI ALE STATULUI ORGANISME DE CONTROL
PRECUM ASF, ANRE, CONSILIUL CONCURENȚEI Ș.A.
Imediat după Revoluția din 1989, reducerea numărului angajaților de la stat a constituit un obiectiv care
nu s-a realizat niciodată. Dimpotrivă, chiar se poate observa că au mai crescut foarte mult în anumite
domenii. În contextul reducerii numerice a populației României, aparatul bugetar al Statului a crescut
permanent, fapt care conduce în prezent la o presiune din ce în ce mai mare pe bugetul de stat și bugetele
autorităților publice locale. Reorganizarea unor instituții publice, precum cele enumerate în titlu, cu
personalitate juridică, în care conducătorul instituției are calitatea de ordonator de credite și se finanțează
integral sau parțial din venituri proprii este o necesitate majoră, atât prin reducerea cheltuielilor cu
personalul, în special cel de conducere, precum și în luarea unor decizii la nivel de ministru sau prim-ministru,
dacă se vor subordona direct acestuia sau Secretariatului General al Guvernului. Realitatea este că aceste
instituții de monitorizare și control ale pieței, fiecare pe domeniul său de activitate, au devenit un loc de
sinecuri politice, având structuri stufoase, cu compartimente de resurse umane, financiar- contabilitate,
asigurare logistică etc. Transformarea lor în Direcții, în cadrul unor ministere (A.S.F. la Ministerul de Finanțe,
ANRE la Ministerul Energiei, Consiliul Concurenței la Secretariatul General al Guvernului sau Ministerul
Economiei) va conduce la:
-
reducerea majoră a posturilor de conducere și a numărului de angajați total și implicit a costurilor cu
acestea
-
un control mai activ asupra cheltuielilor efectuate în cadrul lor,
-
monitorizarea mai serioasă a activității personalului din cadrul instituției.
Salariile foarte mari pe care le are conducerea acestor instituții nu sunt în concordanță cu
responsabilitatea și mai ales cu eficiența lor. Așa-zisul „control parlamentar” al acestor instituții este un
nonsens și se întâmplă doar în România. În statele europene, sau SUA, Japonia, Israel, Canada, controlul lor
este efectuat de către guvern, prin ministerele de resort. Un exemplu arhicunoscut din România este ANRE,
unde câteva persoane stabilesc prețul energiei electrice și al gazelor naturale, pentru toată Țara. Astfel,
independența organismului de reglementare este greșit tratată ca independență totală față de orice altă
structură a statului, ceea ce este o absurditate. Este o greșeală strategică ca un grup de directori fără
pregătire și experiență în domeniile energetice și economice, necesare acestei forme de activitate, să
determine tarifele și politicile tarifare al celui mai important produs economic, de care depind toate celelalte
prețuri. Începând cu 1990, crearea unui sistem modern și eficient de administrație publică a fost considerată
o prioritate pentru Guvernul României. Cu toate acestea, nu s-au putut mobiliza resursele necesare pentru
un cadru legislativ și instituțional necesar administrației publice centrale și locale și, în special, pentru
implementarea eficientă a măsurilor de reformă. Cauzele care au determinat imposibilitatea aplicării unei
reorganizări reale în administrație au fost:
Pagina 104
•
constrângerile financiare;
•
lipsa deciziilor politice coerente;
•
lipsa de pregătire a politicienilor și funcționarilor publici pentru a răspunde cerințelor și exigențelor unui stat
modern si european;
•
absența unor legi clare privind personalul și structurile administrative ale statului, definiri inadecvate ale
funcțiilor și grile de salarizare nepotrivite.
Există motive numeroase care impun modernizarea structurală și funcțională a administrației publice din
România, plecând de la necesitatea funcționării mai eficiente a instituțiilor guvernamentale. Odată cu
dezvoltarea societății informaționale, introducerea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor, se ridică noi
provocări pentru administrația publică, dar în același timp aceasta oferă posibilități mult mai mari pentru o
activitate mai eficientă și mai aproape de cetățean. Creșterea capacității administrative va îmbunătăți
considerabil posibilitatea României de a-și apăra interesele pe plan european și mondial. Necesitatea
reorganizării profunde a administrației publice este impusă de mai multe categorii de motive:
•
nevoia sectorului privat de a avea o administrație modernă, flexibilă și deschisă parteneriatului public-privat;
•
crearea unui sistem informatic integrat al administratiei publice din România, pentru eficientizarea activității
si modernizarea ei;
•
cetățenii, beneficiari ai serviciilor publice, sunt tot mai exigenți și nu mai acceptă ca Statul să ofere servicii
de proastă calitate;
•
integrarea României în structurile Uniunii Europene a implicat un alt mod de administrare a serviciilor;
structura puternic ierarhizată trebuie să lase locul unor noi tipuri organizatorice, bazate pe structuri
descentralizate.
Activitatea administrației trebuie să fie o activitate profesionistă. Sunt frecvente solicitările privind
reducerea reglementărilor și simplificarea procedurilor administrative, abandonarea procedurilor care nu
sunt necesare și adoptarea unor noi proceduri, adaptate unui sistem politic modern și unei economii de piață
europene.
Condițiile existente în societate impun ca administrația să fie angajată într-un proces de schimbare
radicală, pe mai multe planuri: