Ediția 2024

Pagina 33

Accesarea acestei bogății ar acoperi de câteva ori datoria externă a (ajunsă la peste 160 de miliarde euro, la finele anului 2023). România este pe locul patru în Europa, în ceea ce privește bogățiile minerale, dar industria prelucrătoare lipsește. De pildă, în industria chimică, dezindustrializarea a atins o pondere de 90% din capacitatea de producție, ceea ce contribuie la creșterea deficitului de cont curent cu câteva miliarde de euro pe an, numai în ceea ce privește exporturile, fără a lua în calcul deficitul cauzat de pierderea locurilor de muncă, de emigrația aferentă, la rândul lor multiplicate prin ruperea efectului de relaționare cu alte industrii. În momentul de față, de pildă România exportă prin Cupru Min minereul brut de cupru, care conține aur, fără să țină seama de aceasta - prin faptul că nu separă cele două minereuri. Un alt exemplu, Ministerul Mediului, ani la rând controlat de UDMR a declarat lâna, o adevărată bogăție naturală și pilon a identității noastre, drept deșeu - distrugându-se astfel legăturile tradiționale ale creșterii oii, cu industria ușoară și a țesăturilor (confecții, covoare etc.), contribuind la risipirea sistematică a satelor și la slăbirea unei ocupații milenare. România trebuie să stopeze exportul de materii prime brute (minerale și neminerale) și

să refacă sistemul integrat, de la materie primă la producție și desfacere, cu accent pe industria de valoare adăugată cât mai mare: metalurgică, electronică, chimică, textilă, a medicamentelor etc.

Băncile au făcut profit pe seama economiei: Politicile fiscale și financiar-bancare, sunt adesea discreționare și sufocă economia. Nu este o surpriză că România este pe primele locuri în UE privind dimensiunea economiei nefiscalizate. An de an, mediul de afaceri reclamă instabilitate, lipsa de predictibilitate fiscală și suprareglementarea. Doar în domeniul industriei tutunului, instabilitatea fiscală poate avea un impact negativ de 4 miliarde euro pe an. Pe de altă parte, economia românească are una dintre cele mai mici rate de acces la sistemul bancar din România, în timp ce acesta înregistrează cele mai mari rate de profit din Uniune. Deși România este cea mai slab „bancarizată” țară din UE (ponderea activelor bancare în PIB de 50%, față de media UE de 250%), rentabilitatea capitalului bancar în România este cea mai mare din Uniune, de peste 20 de procente, în timp ce media UE este de sub 8%. În 2023, băncile din România, în majoritate covârșitoare străine (70% din sistem), au înregistrat cele mai mari profituri din ultimii 34 de ani, în condițiile în care accesul la credite bancare este accesibil doar pentru 15% dintre companii. Aspectul este întărit de cea mai scăzută rată de intermediere financiară din UE (27,4%, față de media europeană de cca. 85%), sau a

țărilor vecine – Polonia, Cehia, Bulgaria, care au o rată de intermediere financiară de peste 51%. De aici rezultă că băncile au făcut profit pe seama economiei, prin specularea depunerilor, a titlurilor de stat, și a împrumuturilor acordate statului la dobânzi exagerate, nu prin punerea în circulație a banilor, în economia reală românească. De altfel, dobânzile plătite de stat în 2023 pentru creditele luate intern și extern, se ridică la un sfert din PNRR (27 miliarde euro). Neavând bani suficienți, pentru că nu încurajează producția națională și din cauza instabilității legislației economice, guvernul este nevoit să se împrumute la băncile străine, la cele mai înalte dobânzi din Europa (7,1%). Cercul acesta vicios crește deficitul bugetar, care a ajuns la 16 miliarde euro, o pondere de 2% în PIB (dublă față de 2018-2019). O altă consecință a circulației monetare deficitare este submonetizarea economiei: raportul dintre masa monetară și produsul intern brut este cu mult sub cel necesar unei funcționări normale a economiei. Astfel, s-a format în timp un pronunțat decalaj monetar. O parte însemnată a disponibilităților (în lei și valută convertibilă) nu-și găsește plasamente în economia reală.

Decalajul intern, între industrie și agricultură, între orașe și sate, dintre regiunile istorice, în special între București și restul României: Agricultura și satul, mediul rural, sunt tot mai decuplate de economia națională. Creșterea rapidă a PIB-ului în România s-a făcut pe seama celor mulți: termenul modern care

Pagina 34

exprimă situația se numește „divergență internă”, care la noi este una foarte dură. Divergența internă dintre Capitală și unul dintre cele mai sărace județe din Țară – Vaslui a crescut atât de mult, încât acest județ reprezintă doar 18% din PIB-ul Bucureștiului, pe cap de locuitor și se ridică la doar 36% din media națională. Rata disparității este aproape de două ori mai mare decât cea dintre cele mai sărace regiuni și cele mai bogate din Germania și Franța, unde procentul este de cca. 30-33%. Dacă Bucureștiul este pe locul 14 în clasamentul regional european, Moldova este pe locul 266, din cele 281 regiuni europene. Diferența dintre București și Moldova este de 5:1, dintre București și Transilvania de 2,25:1. Bucureștiul (24,3% din PIB) are o intensitate economică cât județele Cluj, Timiș Constanța, Prahova, Brașov și Iași la un loc. Riscul de sărăcie în mediul urban este de 16,1% (orașele mari), în timp ce în mediul rural este de 50,1%.

Rata de implicare în economia națională a mediului rural a scăzut cu 14% în ultimii ani: Acest fapt înseamnă că ruralul este tot mai decuplat de circuitele economiei naționale, aspect care pe de o parte, se traduce prin hrană pentru oraș tot mai multă și mai chimizată, din import și pe de alta, o sărăcie tot mai extinsă la țară.

Decalajul internațional, schimbul inegal între România și statele dezvoltate se accentuează: La cantități de muncă egale, dar cu grad diferit de prelucrare, România primește tot mai puțin și își adâncește deficitele. Din cauza dezindustrializării, România exportă materie primă pe care o reimportă sub formă de produse manufacturate, crescând deficitul balanței comerciale. Astfel, România exportă tona de floarea soarelui cu cca. 400 euro și importă ulei cu până la 2.000 euro tona. Motivul: din cele zece uzine de prelucrare ale florii soarelui, au mai rămas doar trei, din care două sunt controlate de interesele din străinătate, care produc „optimizat”, în funcție de interesele companiilor-mamă. Pe ansamblu, un raport al Băncii Naționale a României consemna în 2023 că unul dintre principalele riscuri sistemice este importul cu valoare adăugată mare și exportul cu valoare adăugată mică (materii prime). La fel stă situația în ceea ce privește grâul: importăm grâul exportat ieftin de noi, la prețuri de 13 ori mai mari, sub formă de cocă congelată pentru pâine sau de 30 ori mai scump, sub formă de napolitane. Rezultatul? Creșterea dezechilibrului de cont current, care se traduce, la rândul său, în dezechilibru valutar. Cronicizarea deficitului comercial are

repercusiuni asupra producției: după ani și ani de exporturi cu valoare adăugată mică, pierdem capacitatea de producție – cele mai afectate sunt industriile de patiserie și al cărnii de porc, unde avem cele mai mari dezechilibre în zona alimentară. Față de 2020, conform datelor BNR, exportul de materii prime minerale a crescut de la 2,8% la 8,3% în 2022, ponderea produselor slab prelucrate sau neprelucrate ajungând la 65% din exporturile în același an. Aceste cifre arată o adâncire a României în statutul de economie slab dezvoltată, lucru ilustrat de scăderea importurilor cu conținut tehnologic ridicat cu 16% în același interval de timp: ponderea industriilor apte să absoarbă și să producă tehnologii scade în România, în loc să crească.

Funcția în creștere a capitalului străin: Guvernele României nu au știut să-și facă din capitalul străin un partener în dezvoltarea. Implicarea financiară a capitalului străin în industrie este slabă, cu toate că ramurile industriale importante, precum metalurgia feroasă, construcțiile auto, industria cimentului se află sub control acestui capital străin. În agricultură, contribuția acestuia este nesemnificativă. Practic au fost trecute sub control străin resursele de materii prime și materiale – cu plata unor redevențe la cel mai scăzut nivelul posibil, ca și băncile, precum și puținele sectoare sigur profitabile și unități cu activități poluante, de care statele membre ale Uniunii Europene doreau să se debaraseze. Deși subdimensionat, față de alte state (stocul total de investiții străine este de trei ori mai mare în Ungaria, o țară cu o economie de două ori mai

Pagina 35

mică), randamentul capitalului străin este printre cele mai ridicate (9%, față de 5%), dar rolul acestuia în economia noastră este discutabil. Dacă randamentul capitalului străin în România este aproape dublu față de Ungaria, majoritatea multinaționalelor declară profituri zero. Având în vedere aceste randamente și permisivitatea clasei politice, nu este de mirare că dimensiunea anuală a investițiilor străine este relativ egală cu mărimea remitențelor românilor din afară: banii trimiși în Țară de românii plecați la muncă în 2021 au fost de peste 9 miliarde dolari, în timp ce investițiile străine directe, multe cu ajutor de la statul român, au fost de 9,5 miliarde euro. Dacă banii trimiși de români îmbunătățesc direct și imediat starea gospodăriilor, capitalul străin investit nu are aceeași finalitate: banii scoși din Țară de marile companii sunt mult mai mulți decât cei aduși. Impactul investițiilor străine asupra balanței de plăti a României a condus la creșterea permanentă a deficitului contului curent. De altfel, majoritatea banilor investiți de străini în România s-au orientat spre instrumente de prelevare a veniturilor locale: comerț și intermedieri financiare (bănci și asigurări). Putem concluziona că investițiile străine au vizat domeniile și activitățile în care se urmărea

obținerea de profituri maxime, ceea ce nu coincide întotdeauna și cu interesele prioritare ale economiei. România rămâne pe mai departe în poziția de periferie a Uniunii Europene, cu toate dezavantajele care le implică acest statut, în principal migrația forței de muncă.

Pierderea independenței energetice din 2017-2019, este principala realizare a regimului Iohannis în domeniul industrial. Ruptura dintre sistemul energetic național și restul economiei: extracție și prelucrare – ultimele guverne PSD-PNL-UDMR au reușit o contraperformanță unică în Europa, au pus anual în pericol Sistemul Energetic Național, forțând „înverzirea” producției de energiei electrică prin oprirea prematură a energiei produsă pe gaze și petrol (aproape 5000MW), fără să investească în alte capacități. Guvernele social- democrate-liberal-maghiare au preferat să declare triumfalist că România a „depășit media indicatorului european privind ponderea energiei produse din surse regenerabile”. În felul acesta, conform specialiștilor, pe lângă faptul că România este importator net de energie electrică din 2019, SEN va intra în colaps în 2026 dacă nu se vor introduce în sistem surse de energie sigure. Situația este cu atât mai gravă, cu cât așa- numitele regenerabile au un randament de maxim 10-27%, față de 90% centralele pe gaz și cărbune – cu condiția să fie retehnologizate și față de un randament de peste 95% - energia nucleară – în care nu s-a investit semnificativ de când s-a pus în funcțiune ultimul reactor de la Cernavodă, în 1996.

În ansamblu, economia României este într-un periculos dezechilibru fiscal, la rândul său generat de dezechilibre între sectoarele economice, imaturitate cronicizată a mecanismelor economiei de piață, dimensiune anormală a economiei nefiscalizate, investiții insuficiente în producție, insuficienta capitalizare a bogățiilor și descurajarea capitalului autohton. Acestea, la rândul lor sunt cauzate de o situație încă incertă a drepturilor de proprietate, de lipsa de coerență și de predictibilitate fiscală, maniera defectuoasă de finanțare a deficitului extern.

Avem o economie fracturată: toate problemele enunțate mai sus sunt adesea agravate sau iau forma unor veritabile fracturi, între capitalul românesc și resursele solului și subsolului , între Industrie și agricultură – aceasta din urmă fiind dezindustrializată, între industrie și inteligența națională – capacitatea de inovare și forța de muncă românească, între industriile complementare (resurse natural, versus industria chimică, textilă, mecanică fină / aerospațială / militară / constructoare de mașini etc. Asemenea fracturi economice s-au creat între provinciile istorice, aspect agravat de slăbiciunea infrastructurii CFR și lipsa autostrăzilor sau șoselelor de mare viteză, a rețelei de transport pentru energie,

Pagina 36

în special peste munți. Marile artere navigabile nu sunt relaționate corespunzător cu economia națională - avem în vedere Dunărea și Marea, dar și căile navigabile interioare, aspect care accentuează legăturile slabe între provincii ale, dar și ale României față de marile centre economice mondiale. Toate acestea răspund la întrebarea – de ce este nevoie de „Fabricat în România”. Aceasta este însăși esența programului de redresare a economiei românești, începând cu cele mai sensibile și neglijate, până acum, ramuri ale sale – industria de apărare.

NEVOILE DE APĂRARE ȘI INDUSTRIA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ, ÎN CRIZĂ. SOLUȚIILE AUR PENTRU

REDRESARE ȘI RELANSARE

Gravele probleme structurale ale economiei românești, enunțate mai sus, sunt în sine o amenințare la suveranitatea României. La toate acestea se adaugă una directă, și în directă legătură cu problemele economice prezentate. În momentul de față, inclusiv Armata Română a atins unul dintre cele mai slabe niveluri de înzestrare din istoria sa, datorită unei învechiri în proporție de peste 90% a dotărilor, care generează nevoia stringentă a unui plan de achiziții de aproximativ 15 miliarde de euro. În aceeași ordine de idei, industria militară de armament românească a scăzut de aproape 10 ori, în ultimii 20 de ani. Este în joc însăși capacitatea de apărare a României, în condițiile în care în zonă plutește războiul, ajuns deja în proximitatea granițelor României. Dar nevoile de apărare nu trebuie acoperite, ca până acum. Bani sunt, pentru că România s-a angajat și cheltuie, conform standardelor NATO, 2% din PIB-ul său pentru apărare. Dar nu o face deloc eficient și în baza unui program viabil, ci „după dictare”. Situație care va lua sfârșit. În programul de guvernare AUR, condiționăm achizițiile de echipamente și tehnică militară de mecanisme off-set viabile, pentru a relansa

industria națională de apărare. E un prim punct, din programul „Fabricat în România”. Tocmai datorită faptului că armata română a atins acest nivel scăzut de înzestrare, o ultimă soluție este dotarea bine gândită, în cadrul unui program pe termen mediu, cu echipamente de concepție străină, fabricate pe cât posibil în Țară, care pot astfel genera investiții în industria românească de apărare, care cu trei decenii în urmă se număra printre cei mai mari exportatori de armament la nivel mondial. Această relansare se poate face prin programele offset, de miliarde de euro. Acest „offset”, rezultat în urma achizițiilor de armament pentru dotările armatei se poate traduce în investiții în industria militară, dar și civilă, în acordarea de licențe de producție, în parteneriate între firme românești de profil și nume de referință la nivel internațional, în investiții în infrastructură, cercetare și educație. Există domenii militare, cum este cel al avionului de luptă multirol, de generație 4 și ulterior 5, al armelor aferente și al rachetelor cu rază medie și lungă sau al submarinelor, în care industria militară românească nu poate oferi soluții imediate. În acest context, deși Aerostar Bacău, de pildă, poate în ultimă instanță să refacă

resursa ori să asigure modernizarea la nivelul Lancer a unor avioane MIG21 pentru forțele aeriene române sau străine, este preferabila totuși achiziția prin licitație, urmată de negociere, cu un carnet clar de condiții, caracteristici tehnice și financiare, asociabile unui punctaj și al unui pachet offset, după modelul achiziției a 48 de avioane de lupta multirol, efectuată de Polonia, în urmă cu un deceniu. Achiziția unor avioane second-hand, chiar dacă dă impresia unui cost inițial mai redus este dezavantajoasă prin faptul că banii cheltuiți nu se vor întoarce în industria noastră, costul de exploatare și cel cu piesele de schimb vor fi sensibil mai mari, decât la un avion nou și, în plus, va necesita un program de modernizări care, cumulate cu celelalte cheltuieli, se vor apropia sau chiar pot depăși în câțiva ani de exploatare costul unor avioane noi. Iar dacă rezerva de ore de zbor nu trece de jumătate din cea a unui avion nou, nu se poate vorbi de un avion care este 80-90% similar cu cel nou. Singura variantă de a rentabiliza investiția de valoare fixă în modernizarea aerodromurilor, armament și formarea piloților și personalului tehnic, investiție de 800

Pagina 37

milioane de euro sau mai mult, ar fi exploatarea unui număr suficient de mare de avioane noi, contrabalansată de offset și industrie taxabilă. Pentru majoritatea restului domeniilor, deși armata română nu-și permite, cu excepția rachetelor „Patriot” arme de top, avem nevoie de o combinație eficientă a înzestrării, obținută majoritar prin implicarea industriei autohtone, astfel încât armata română să reprezinte o forță care să fie suficient de puternică, încât să descurajeze orice acțiuni ostile. În acest context, pe lângă maximizarea offset-ului este foarte important ca 20% din valoarea sa să meargă în tehnologizarea, creșterea competitivității, achiziția de licențe sau infuzia de capital, în industria națională de apărare. Acest tip de credit orientat către dezvoltare și industrializare, alături de cofinanțarea proiectelor europene este singurul tip de împrumut, pe care statul român trebui să și-l mai permită, în următorii ani! Practica offset-ului, pe lângă șansa unor parteneriate în domenii de vârf ale economiei românești cu țări aliate, poate oferi României posibilitatea de a dezvolta programe de echipamente militare comune cu aceste.

Alte variante de offset pot fi:

Participarea industriei românești ca partener la dezvoltarea unui nou produs, cum ar fi fost cazul avionului Saab Gripen NG (sau poate chiar si al F16 V, de la Lockheed Martin), în schimbul unei comenzi mai consistente, de 24-48 de avioane noi. În acest caz, producătorul nu doar că ar fi inclus specificațiile armatei române în noul tip de avion, ci ar fi relocat o parte din producția pieselor, motoarelor precum și anumite faze de asamblare în România, în parteneriat cu anumite firme românești, care ar fi devenit co-furnizori și dezvoltatori în programul avionului respectiv.

Acordarea unei licențe de producție, așa cum a fost (și e de sperat că ar putea fi din nou) în cazul producției unei variante românești a elicopterului de atac AH-1 Cobra, al firmei „Bell Helicopters”, în schimbul unei comenzi minime de 48-96 elicoptere, din partea statului și armatei române. În acest caz, partenerul străin poate ajuta la găsirea unor noi clienți externi, iar România devine posesoarea unei linii de producție de înaltă tehnologie și a unei părți din industria furnizoare de subansamble (60-90% din piese), care vor genera în timp locuri de muncă și încasări la buget. Un caz similar ar fi fost producția obuzierului de 155mm sub licență Soltam, inclusiv a autotunului ATROM și a muniției aferente la Uzinele Reșița, în schimbul unei comenzi consistente din partea armatei române. Ocaziile nu au fost însă (încă!) fructificate.

În situațiile în care dezvoltarea întreprinderilor de producție militară de stat nu se poate face altfel, participarea companiilor străine la privatizarea în termeni avantajoși pentru România a acestora sau prin asociere, prin majorarea capitalului companiei mixte și investiții din contravaloarea stabilită prin offset.

Realizarea de transferuri de tehnologie și ajutor de cercetare, pentru dezvoltarea unor produse românești, civile dar și militare. Un exemplu este re-tehnologizarea întreprinderii Avioane Craiova S.A. și Aerostar Bacău, pentru a produce un avion de antrenament ușor, utilitar și de poliție aeriană la ultimul standard (IAR- XT) sau un altul, prin accesul la un motor și la electronica de ultimă generație, pe modelul realizării avionului de antrenament supersonic sud-coreean KAI-T50 Golden Eagle, cu ajutor „Lockheed Martin”. Un exemplu de proiect străin revitalizabil în România sau care poate fi sursă de inspirație ar fi F20 Tigershark 2 al companiei Northrop-Grumann, dezvoltabil în cele trei variante propuse mai sus.

Pagina 38

Acordarea de comenzi industriei civile și militare românești, de contravaloarea echivalentă contractului de achiziție. Un element important pentru contractul de achiziție în domeniul militar este obținerea unui credit furnizor la rate foarte avantajoase (2% – 4,5%), mult sub ceea ce România reușește să obțină prin împrumuturi externe pentru alte nevoi proprii, si o perioadă de grație de 2-3 ani, pentru ca programul de offset investit să poată deveni productiv și să genereze încasări la buget, prin taxe si impozite, care vor acoperi progresiv ratele anuale ale creditului. Datoria statului, în aceste condiții de război în proximitate și de criză economică este de a cheltui cu maximă eficiență fiecare ban public, iar în momentul în care oficialii români susțin că este problematic sa creăm, sau să păstrăm fie și doar 2.000 de locuri de muncă în industria de apărare, un offset de câteva miliarde de euro ar genera singur zeci de mii de locuri de muncă, în cel mult un deceniu, asigurând în paralel și o înzestrare corespunzătoare a armatei, dar și o revigorare a industriei de apărare, a industriei civile,

precum și investiții în cercetare, educaţie, infrastructură. Iar acest credit se va plăti aproape de la sine, prin taxele generate de investițiile prin offset. În paralel cu plata creditului, această industrie și infrastructura ei, odată așezate, vor genera alte locuri de muncă în ramuri secundare, prin efect de multiplicare, echilibrând bugetul pentru al cărui deficit în prezent România se împrumută de pe piețele externe, de la FMI sau BCE în cel mai bun caz, la rate superioare creditului furnizor. Relansarea industriei de apărare prin comenzi militare și offset-ul aferent reprezintă o necesitate, pe care numai România a ratat-o, până în prezent. Programul de guvernare al AUR schimbă din temelii această tristă realitate.

RELANSAREA ECONOMIEI, PRIN RELANSAREA ÎNCREDERII. PREMISE ALE DEZVOLTĂRII ECONOMICE

Deși economia unei țări cel mai adeseori se măsoară prin cifre, acestea nu iau în considerare potențialul cetățeanului. Transformarea economiei într-una durabilă și competitivă necesită un nou mod de acțiune, care să se centreze pe schimbare, optimism și solidaritatea membrilor societății. O asemenea abordare pe care AUR o propune va crea o cultură a antreprenorialului, în care cetățeanul se poate realiza atât material, cât și conform năzuințelor sale. În condițiile în care evoluția reală a economiei naționale se află într-un cerc vicios al adâncirii decalajelor de productivitate și standard de viață față de Uniunea Europeană, măsurile propuse prin programul de guvernare AUR au în vedere ca printr-o largă deschidere internațională să se promoveze idealurile și interesele fundamentale ale poporului român, identitatea și tradițiile sale, după principiul complementarității cu marile economii. Cheia prosperității se află la oameni, lor trebuie să li se ofere imboldul de a o utiliza. Când omul simte că muncește doar pentru sine și angajatorul său de la „multinațională”, care are grijă să

scoată peste graniță plus-valoarea dintr-o țară pentru care nu are niciun atașament, randamentul se îndreaptă spre „minima rezistență”. Dar atunci când e vorba de un efort comun de a ridica o Țară pe umerii tăi, de a vedea cum încep să se întâmple lucrurile bune și cum în jur se creează un sentiment solidar, tipic în epoci de reconstrucție din perioadele care au urmat de pildă unor cataclisme, când mobilizarea oamenilor este una exemplară, se realizează acel moment rar când munca devine o legătură, un liant între oameni. Și în acel moment munca își câștigă o valență socială mult mai profundă. Partidul AUR va ști să recompenseze și să dea valoare și vizibilitate acelor oameni conștienți, deciși și angajați în munca pentru ridicarea lor, din mocirla în care au aruncat-o înaintașii noștri de la guvernare.

Pagina 39

Această nouă disciplină a muncii consistă în aceea că scopul muncii e stabilit, se desfășoară în folosul și e rezultatul unui efort comun. Oamenii vor înțelege foarte repede că, muncind pentru a aduce la realitate proiectele de interes general pomenite, muncesc pentru sine. Productivitatea muncii în industrie/servicii este mai mare decât în agricultură. De aici rezultă că România trebuie să susțină acele industrii de mare productivitate și de mare valoare (IT, chimică, electronică, optică etc.). Agricultura va fi susținută în virtutea caracterului ei de ramură principală și majoră de utilitate socială (asigură hrana populației), investindu-se activ în dezvoltarea cu precădere a producției cu valoare adăugată mare: fie produse locale, semnificative în virtutea rarității/unicității lor, fie produse industrializate în Țară – se va încuraja printr-o politică de investiții industria de procesare a resurselor agricole primare. Cu cât intensitatea muncii/conținutul tehnologic este mai mare, cu atât valoarea pe unitatea de produs este mai mare. De aici rezultă că România nu mai trebuie să exporte materii prime sau produse cu conținut scăzut tehnologic și să se orienteze către industriile și serviciile de mare productivitate deja menționate.

Acestea vor fi susținute și după criteriul contra-ciclicității – al ponderării efectelor crizelor probabile. Pentru a activa un lanț economic autosustenabil, trebuie susținută puterea de cumpărare a clasei de mijloc, ca factor principal de expansiune a pieței interne, fără de care industria și agricultura nu pot prospera. Vom crea un parteneriat transparent și în beneficiul interesului public între capital și stat, pentru creșterea bunăstării națiunii și a întăririi poziției în lume. Vom descuraja orice formă de capitalism pe seama interesului public/a statului, după cum vom elimina caracterul opresiv al statului în raport cu capitalul. Din punct de vedere statistic, vom urmări fluxurile reale după PNB și Venit Național, nu doar Produs Intern Brut – din moment ce majoritatea întreprinderilor sunt străine, fluxuri financiare gestionate de acestea, deși înregistrate în PIB-ul României, se varsă în special în PNB-ul statelor de reședință. Tot în această categorie, vom iniția un program propriu de monitorizare a bonității sistemului bancar și financiar, așa încât spațiul public să aibă și un reper românesc privind sănătatea economică a Țării. Vor fi reluate politicile de industrializare pe criteriul lanțurilor integrate de producție și al dezvoltării

echilibrate a regiunilor istorice, precum și al complementarității cu marile puteri economice. Ținta principală a guvernării AUR este dezvoltarea capacităților de producție autohtone, integrarea în economia europeană și mondială ca integrator de industrii și servicii de valoare mare (productivitate ridicată a muncii, în virtutea conținutului ridicat de tehnologie).

PROTEJAREA PRODUCĂTORILOR AUTOHTONI („FABRICAT ÎN ROMÂNIA”)

Obiectivul economic fundamental al programului de guvernare AUR este crearea de locuri de muncă, așa încât românii să nu mai plece din Țară. Statul creează, direct și indirect locuri de muncă. Direct, la nivelul companiilor naționale și indirect, prin sistemul educațional – care, conform acestui program de guvernare, va fi corelat cu nevoia de locuri de muncă, și prin regimul fiscal stimulativ, prin care încurajează anumite industrii. Printre măsurile avute în vedere în acest sens sunt următoarele:

Fonduri nerambursabile, europene și naționale, pentru specializarea în domenii cu valoare adăugată ridicată de interes/necesare pe piața internă și internațională.

Finanțare rambursabilă sau parțial rambursabilă pentru publicitate și participare la târguri și expoziții internaționale pentru promovarea produselor românești.

Finanțare prin fonduri nerambursabile pentru activități care duc la diversificarea/creșterea exporturilor.

Pagina 40

Simplificarea substanțială a procedurilor de creare a unei companii. Toată activitatea să se desfășoare online.

Acordarea unui stimulent financiar în vederea listării la bursă a operatorilor economici, pentru atragerea de capitaluri la un cost redus.

Reducerea birocrației prin simplificarea/eliminarea procedurilor legale/ administrative, informatizarea administrației publice.

Corelarea anuală și multianuală a învățământului cu nevoia economiei naționale, începând cu școlile și liceele universitare și terminând cu învățământul superior. Pentru a facilita crearea unei protecții reale a producătorilor autohtoni, programul de guvernare AUR propune lansarea unor măsuri fiscale precum:

Generalizarea sistemului e-facturare, automatizarea procesului de colectare și rambursare a TVA.

Stimulente pentru întărirea mediului concurențial pe acele sectoare de interes cu o concurență redusă, în care există tendința de monopol.

Stimulente pentru încurajarea investițiilor în cercetare și în achiziționarea de tehnologii performante de către capitalul românesc.

Acordarea de credite cu dobândă subvenționată și garanții de stat pentru sectoarele care duc la reducerea dependenței de importuri.

Capitalizarea permanentă și extinderea reprezentării teritoriale a Fondului Național de Garantare pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.

ÎNFIINȚAREA UNUI COLEGIU CORPORATIV ȘI ELABORAREA PLANULUI MULTIANUAL DE DEZVOLTARE A

ȚĂRII

Pentru asigurarea predictibilității și coordonării între aparatul administrativ și mediul de afaceri, avem în vedere înființarea unui Colegiu Corporativ, organism interministerial la care să participe cercetători de prestigiu ai institutelor de cercetare, universităților, reprezentanți ai patronatelor din industrie, comerț, agricultură, sănătate și cultură, ai sindicatelor din fiecare ramură, care să elaboreze un Plan Anual de Dezvoltare și un Plan Multianual de Dezvoltare a Țării, inclusiv un al treilea Plan, „Pe termen lung”, pe baza cărora să se facă proiecțiile bugetare și de personal, atât în domeniul guvernamental, public, cât și în cel privat, după modelul unor economii dezvoltate precum Germania, Japonia etc. Aceste planuri vor sta în mod obligatoriu la baza elaborării oricărei măsuri economice guvernamentale. Planul Pe termen lung (cum este „The Grand Design Plan”, în Japonia) se referă la locul și rolul Țării în lume, în funcție de actualul Proiect de Țară, dar care stabilește și următoarele proiecte naționale. Planul multianual se stabilește pe termen mediu și are durata de 5-7 ani, pornind de la definirea și operaționalizarea în timp a Proiectului de Țară în curs. Planul anual de Dezvoltare cuprinde măsurile agreate între partenerii sociali implicați în economie, inclusiv

cercetarea, sănătatea și apărarea, pe dimensiunile care definesc dezvoltarea și securitatea socială: familia și clasa de mijloc, infrastructură fizică și simbolică – cultura, educația, sănătate, investiții prioritare pe ramurile