Ediția 2024

Pagina 57

cu strategia pe termen lung asociată Proiectului de Țară asumat de Guvern. Este imperios necesară o dezbatere națională, pe baza căreia să realizăm o strategie pe următorii 5-10-25 de ani în domeniul sănătății. Instrumentul programatic prin care trebuie făcută reconstrucția sistemului public de sănătate din România este Strategia Națională de Sănătate. Acesta este un program multianual, care stabilește standardele fixate de Guvern în ceea ce privește starea de sănătate a națiunii și potențialele amenințări pe termen mediu și lung: apariția unor afecțiuni noi, epidemii și pandemii, îmbătrânirea populației ș.a.m.d. Sistemul medical din România va fi deservit de spitale regionale, județene și orășenești, policlinici comunitare și centre de diagnostic și tratament de specialitate. Statul român trebuie să își asume construirea într-un interval de cel mult trei ani a spitalelor regionale și construirea sau renovarea eșalonată, după un program anual care să cuprindă minim 10% din necesarul total a unităților județene, orășenești și comunitare, aflate în funcțiune. Programul de investiții în sistemul de sănătate va avea prioritate la întocmirea bugetului de Stat și va fi

asigurat în mod similar cu programele de înzestrare a armatei, contribuția la bugetul NATO și la bugetul Uniunii Europene. Ministerul Sănătății are obligația de a întocmi și actualiza anual un Registru Electronic Național al tuturor facilităților care deservesc sistemul de sănătate publică din România. Acesta trebuie să evidențieze starea reală a fiecărei clădiri în care se desfășoară activități din domeniul sănătății publice, necesarul de logistică și echipamente medicale și un calcul estimativ al bugetului de investiții, pe baza unui nomenclator standardizat la nivel național. Acest Registru Electronic Național va oferi date în timp real cu privire la disponibilitatea resurselor medicale, în funcție de locație și va fi utilizat ca instrument de lucru în redistribuirea pacienților, pe durata unor perioade de eventuală criză. Cele trei niveluri de clasificare generală a stării de funcționare pentru facilitățile medicale vor fi: normal, sensibil și critic. În funcție de această clasificare, guvernul are o situație clară cu privire la necesarul de investiții la nivel național și totodată un buget estimativ, ordonat în funcție de urgența impusă de starea infrastructurii. Alocarea bugetului pentru reabilitarea unităților clasificare cu nivelul ˝critic˝ se face printr-

un capitol separat, fără posibilitatea ca sumele respective să fie utilizare în alte scopuri. Responsabilitatea pentru starea infrastructurii în sistemul de sănătate trebuie să fie foarte clar atribuită și asumată de factorii de răspundere din cadrul Ministerului Sănătății si Guvernului României. Criteriile de evaluare ale infrastructurii din sistemul medical trebuie standardizare la nivel național și așa încât să prevadă măsuri clare de siguranță pentru pacienți și personalul medical. În funcție de starea necorespunzătoare a facilităților, infrastructurii sau normelor de siguranță, unitățile medicale trebuie închise parțial sau total, reconstruite. Prefectul îndeplinește atribuțiile cu privire la verificarea și evaluarea stării de funcționare a infrastructurii din sistemul de sănătate în teritoriu și răspunde în mod direct pentru întocmirea și raportarea corespunzătoare a documentației aferente. Neîndeplinirea obligațiilor legale și a procedurilor profesionale care reglementează menținerea în stare de funcționare corespunzătoare a infrastructurii din sistemul de sănătate trebuie să atragă răspunderea penală individuală a celor răspunzători. Autoritățile locale vor avea

obligația să întocmească și să pună în aplicare o strategie de lucru pentru asigurarea cu personal a unităților din sectorul sănătății publice. Acolo unde este necesar, responsabilii locali au datoria de a asigura facilități care să atragă profesioniști în domeniu: unități de cazare, transport gratuit, stimulente pentru familie etc.

INFORMATIZĂM SĂNĂTATEA

În ultimii 30 de ani, deciziile legate de politicile de sănătate publică s-au luat, în marea lor majoritate, conform opiniilor unora și altora, fără a fi bazate pe dovezi, pe informații reale, actualizate permanent. Acest lucru trebuie sa înceteze. Punem tehnologia la treabă, pentru ca politicile de sănătate publică să fie corelate

Pagina 58

permanent cu situația reală din sistemul sanitar. Realizăm și punem în funcțiune un sistem informatic automat, de colectare a datelor esențiale din sănătate, sistem complet automatizat și informatizat. Asigurăm Ministerului Sănătății o echipă de specialiști care să centralizeze, analizeze și sintetizeze aceste informații. Sistemul de sănătate din România trebuie complet informatizat în cel mult 12 luni, prin grija nemijlocită a Guvernului României. Procedurile de contractare a companiilor private pentru realizarea programelor informatice necesare în sistem trebuie avizate de CSAT. Bazele de date cu informații de natură medicală au regim special și vor fi realizate, gestionate și utilizate potrivit unei strategii adoptate de CSAT. Deținătorul și administratorul bazelor de date cu informații medicale despre pacienți, patrimoniul sau situația operațională a sistemului nu pot fi decât autoritățile române. Orice formă de înstrăinare temporară sau parțială, încredințare sau punere la dispoziție cu orice scop către persoane sau entități străine constituie un atac direct la Siguranța Națională a României. Digitalizarea și informatizarea sistemului de sănătate din România sunt măsuri vitale pentru eficiența și

accesibilitatea serviciilor medicale. Implementarea tehnologiilor informatice ar putea facilita schimbul în timp real și securizat de informații între unitățile medicale, pacienți și personalul medical, reducând erorile și timpul de așteptare, îmbunătățind astfel calitatea îngrijirii medicale. Totuși, implementarea unei infrastructuri informatice complete necesită investiții semnificative și o gestionare corespunzătoare pentru a asigura securitatea datelor și accesul universal la tehnologie în întreaga țară. Ministerul Sănătății trebuie să înființeze de urgență un Registru național al Pacientului și al medicului, care să cuprindă istoricul medical al fiecărui cetățean român. Acest Registru național în format electronic va furniza diferitelor categorii de profesioniști din sistem date relevante legate de evoluția medicală a pacientului, sau informații sintetice despre starea generală de sănătate sau statistica unor unități medicale. Registrul național al Pacientului și al medicului va fi o bază de date complexă și unitară, care va înlocui toate aplicațiile sau programele informatice utilizate în prezent. În funcție de privilegiul utilizatorului, Registrul va afișa un panel de date și informații relevante pentru necesitățile de documentare ale

solicitantului. Registrul va integra și informațiile relevante referitoare la situația logistică din sistemul de sănătate, ratingul unităților medicale, bugetele estimative pentru investiții și mentenanță. Cardul de sănătate al cetățeanului va juca în continuare un rol important, în procesul de colectare și sintetizare a datelor legate de pacient.

RELANSĂM INSTITUTUL CANTACUZINO

Institutul Cantacuzino trebuie să fie de importanță strategică, să aibă tehnologie la nivelul anului 2024, să răspundă provocărilor pandemice, prin vaccinurile potrivite, și nu numai. Este ceea ce s-a încercat, fără succes – din cauza piedicilor politice – în colaborarea scurtă a acestuia, pe timpul pandemiei Covid, cu Centrul de Cercetări „Oncogen”, de la Timișoara. De la Decretul de înființare din 1 aprilie 1921 semnat de Regele Ferdinand și până la Ordonanța de Urgență din 2017, dată de ministrul Sănătății Florian Bodog, prin care institutul trecea în subordinea Armatei, de la producția de vaccinuri la cea de suplimente alimentare, Institutul Cantacuzino are o istorie care ar fi trebuit să dea de gândit, mai ales în pandemie. Primele două vaccinuri, tifoidic și holeric, au fost produse între 1910-1913. În perioada primului război balcanic, Institutul a trimis o echipă de medici în Bulgaria, bântuită de o epidemie de holeră, iar pe baza tulpinilor aduse la București s-a pus la punct vaccinul contra holerei. Când, în 1913, Armata Română a fost angajată în cel de-al doilea război balcanic și a fost lovită de o nouă epidemie de holeră, vaccinul s-a dovedit

salvator. Soldații au fost vaccinați pe front și mii de vieți au fost salvate. Este prima vaccinare în plin focar

Pagina 59

epidemiologic, o premieră recunoscută internațional pe care Institutul Pasteur o numește „marea experiență românească”. În timpul Primului Război Mondial, laboratorul Institutului Cantacuzino asigura toate serurile și vaccinurile pentru armata română. La 1 aprilie 1921, recunoscându-se trecutul în domeniu, prin Decret Regal era înființat oficial Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, care are „însărcinarea de a prepara toate serurile și vaccinurile trebuincioase direcției generale sanitare, de a face lucrările de laborator necesare pentru diagnosticul științific și profilaxia bolilor contagioase, cum și cercetările în legătură cu perfecționarea metodelor tehnice pentru aceste scopuri”. În perioada 1924-1928, Institutul a asimilat și produs un număr de 8 vaccinuri și 3 seruri terapeutice. Unul din cele mai populare seruri, „Polidinul”, a fost fabricat în 1960, după cinci ani de cercetări, iar în 1962, institutul prepara nu mai puțin de 174 de produse de diagnostic. A început realizarea de seruri de diagnostic anti-Salmonella, anti-Shigella, anti-E.coli, noi antigene de diagnostic, vaccin și ser antirabic, antitularemic și

antibrucelos. În 1964 a început producția de vaccin polio dupa metoda Salk, precum și a vaccinului tifoidic enteral. În 1992, institutul a renunțat să mai facă vaccinul antipoliomelitic, apoi vaccinul antirujeolic, în 2002 a închis linia pentru vaccinul împotriva tusei convulsive, iar peste încă zece ani și linia pentru cel antigripal. Indiferent de culoarea guvernelor, investițiile în noile tehnologii au fost minime, iar cercetătorii au început să plece din Țară. Dacă în 2009 Institutul mai producea vaccinul împotriva gripei porcine, în 2010 Agenția Națională a Medicamentului i-a retras autorizația pentru producerea de vaccinuri, ceea ce face ca un an mai târziu chiar și „Polidinul” să dispară complet din farmacii. Reluarea producției vaccinului antigripal (2013) este un eșec: Agenția Națională a Medicamentului îl retrage de pe piață, pe motiv că produce efecte secundare și nu e eficient, ceea ce se va dovedi fals peste ani. A fost, de fapt, intervenția mascată a intereselor celor din spatele importurilor de medicamente, adevărata mafie care a dictat și a controlat „prioritățile” sistemului medical din România.

Militarizarea Institutului Cantacuzino, deși a fost salutată de mulți, a fost și ea o greșeală, pentru că din această cauză s-au rupt din nou relațiile cu Institutul „Pasteur”, care nu poate interacționa pe linie de cercetare cu o instituție militară, iar latura de cercetare este lăsată în planul doi. După trecerea de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Apărării Naționale, ar fi trebuit să asistăm la o relansare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Cunoscut în trecut prin producția de vaccinuri, precum și de alte produse farmaceutice, astăzi Institutul Cantacuzino nu mai reușește să țină pasul cu nevoile vremurilor. Anual, România cheltuie câte 10 milioane de euro, pentru achiziționarea vaccinurilor antigripale, pentru că atât ne costă vaccinarea preventivă. Vaccinul antitetanos este achiziționat din Bulgaria. Prin relansarea Institutului Cantacuzino, România va avea posibilitatea sa economisească anual zeci de milioane de Euro, producând intern toate vaccinurile necesare. Vom realiza reîntoarcerea Institutului în subordinea Ministerului Sănătății, dar de această dată în directa coordonare a Secției de Științe Medicale a Academiei

Române, pentru a impulsiona activitatea de cercetare și de dezvoltare. Transferul se va face cu tot cu bugetul alocat în prezent și prevăzut pentru viitor. Programul de guvernare AUR propune să înceapă pregătirile pentru construcția unei fabrici de vaccinuri. Se va demara un studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin HG, identificarea surselor de finanțare. Vom stimula activitatea de cercetare și activitatea didactică, în domeniu. Forma propusă este aceea a relansării Institutului Cantacuzino și a sprijinului oferit producătorilor români de vaccinuri și medicamente, pentru a avea permanent în spitale și farmacii produse medicale.

Pagina 60

Institutul Cantacuzino va fi finanțat pentru a reveni la starea sa inițială și a redeveni lider de piață, în producția vaccinurilor și medicamentelor (actualmente produce și comercializează hrană pentru animale de laborator; guvernele PSD și PNL, începând cu 2017, au promis finanțare europeană de 150 milioane de euro, dar până în prezent nu a fost nici măcar scris ghidul în vederea finanțării și nu s-a alocat niciun leu). În prezent, veniturile Institutului Cantacuzino, realizate prin contracte de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri publice sunt de doar 170.000 euro/an. Prin măsura propusă, va fi alocată o finanțare de 150 milioane de euro, cu scopul dotării cu echipamente de cercetare și linii de producție pentru vaccinuri și medicamente. Finanțarea va fi asigurată din Programul Operațional Sănătate publică - Axa prioritară 5 - Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical, dar și prin crearea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Astfel, va fi asigurat pentru pacienții români accesul permanent la produse medicale de calitate produse în Țară și va fi eliminată dependența actuală față de fluxurile comerciale externe, la care suntem permanent expuși și de care am ajuns total dependenți.

Măsura are un dublu rol, pe lângă revitalizarea unui Institut de importanta națională și oferirea unor medicamente și vaccinuri de calitate tuturor românilor, România se va transforma din consumator pe piața europeană în domeniul farmaceutic, în furnizor de vaccinuri și medicamente.

ROMÂNIA, PRODUCĂTOR ȘI NU CONSUMATOR DE MEDICAMENTE

ȘI MATERIALE SANITARE PE PIAȚA MONDIALĂ

Cercetarea medicală trebuie să fie asumată prin Proiectul de Țară drept un domeniu de importanță strategică pentru România. Reabilitarea și revitalizarea tuturor unităților de cercetare și producere a vaccinurilor trebuie executată într-un interval de cel mult patru ani de Guvernul României. Ministerul Sănătății și Academia Română trebuie să realizeze o strategie de dezvoltare pe termen lung a sistemului de cercetare medicală și de producție a materialelor și substanțelor medicale în România. Criteriul de performanță pentru cercetarea medicală în România trebuie să fie balanța comercială pentru produsele medicale și farmaceutice. Acolo unde există o tradiție (vaccinuri, antibiotice, alte tipuri de medicamente), producția internă va asigura necesarul la nivel național și, eventual, profit prin export. Bugetul necesar pentru punerea în aplicare a acestei strategii poate fi asigurat integral prin împrumuturi externe, similar modului prin care a fost finanțat efortul de susținere a măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus. Toate institutele de cercetare și unitățile de producție a echipamentului medical vor funcționa în regim special, sub tutela directă a Guvernului României și fără posibilitatea de a fi plasate sub

administrare specială în cazul unor performanțe economice necorespunzătoare. Un exemplu practic existent în România este Societatea Română de Televiziune, care este protejată prin lege de posibilitatea de a intra în administrare specială în cazul insolvenței. Guvernul României va subvenționa un număr de 100 de burse pentru studenți români cu potențial și performanțe excepționale la cele mai prestigioase universități medicale la nivel mondial, cu condiția ca aceștia să revină acasă și să lucreze în instituții de profil românești cel puțin 10 ani după terminarea studiilor. Guvernul României va solicita adaptarea programelor de studii pentru formarea de specialiști în cercetare medicală și va subvenționa anual, printr-o strategie pe termen lung, angajarea unui număr de absolvenți ai facultăților de medicină în unități de cercetare. Institutele de cercetare din portofoliul statului român vor pune în aplicare o strategie de conversie rapidă pentru producția în cel mai scurt timp a unor tipuri de vaccinuri necesare în cazul izbucnirii unor epidemii. În acest fel, bugete uriașe cheltuite în regim de urgență pe durata unor crize medicale vor putea fi

redirecționate către sistemul medical românesc.

Pagina 61

Diplomația economică românească are datoria de a identifica piețe de desfacere pentru materialele și substanțele produse în Țară, dar și de a stabili contacte și a descoperi oportunități pentru specialiștii români, de la participarea la congrese și reuniuni de nivel înalt și până la obținerea de burse și specializări în institute de prestigiu la nivel mondial. Printr-un asemenea model de sprijin guvernamental constant și coerent, aflat permanent în atenția executivului, vom transforma radical situația actuală - vom revigora cercetarea medicală, iar România va deveni producător important de medicamente și materiale sanitare pe piața mondială.

TRECEM TOATE UNITĂȚILE DE PRIMIRI URGENȚE (UPU) DIN SUBORDINEA DEPARTAMENTULUI PENTRU

SITUAȚII DE URGENȚĂ (DSU) ÎN COORDONAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚI

Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, așa cum este el definit de Art. 92 alin.1) lit. a) din Legea 95/2006, ar trebui să fie un „ansamblu de structuri, forțe, mecanisme și relații, organizate după aceleași principii și reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat și/sau calificat”. În realitate, sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat este doar un ansamblu de structuri, forțe, mecanisme și relații, cu organizare multicefală, care afectează în mod direct unul dintre drepturile fundamentale constituționale, și anume dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzut de Art. 34 din Constituția României. Statul, prin structurile sale, are obligația de a asigura sănătatea publică și de a crea cetățenilor toate condițiile de acces la servicii medicale la standardele cele mai înalte de calitate, oriunde în țară. Cadrul legislativ actual, în domeniul sănătății, și mai ales structurarea și funcționarea sistemului național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat și-a dovedit ineficiența și disfuncționalitățile majore, afectând de prea multe ori interesele cetățenilor (ex: intervenția în cazul Colectiv; Pandemia de Covid 19;

alte mi de cazuri în care cetățenii nu au beneficiat de un serviciu de prim ajutor la cele mai înalte standarde profesionale în domeniu). În procesul curent al înfăptuirii asistenței medicale de urgență și de prim ajutor calificat, actul medical se concretizează printr-o majoră imixtiune a Ministerului Afacerilor Interne, organ de specialitate al administrației publice centrale, ale cărui atribuții și competențe reale sunt cu totul altele decât cele de ordin medical. Orice act medical, inclusiv cel de urgență sau prim ajutor calificat, ar trebui să se concretizeze spre binele cetățenilor, sub coordonarea, supravegherea și îndrumarea organului de specialitate al administrației publice centrale, acela care realizează politicile guvernamentale în domeniul sănătății, mai exact, Ministerul Sănătății, singura autoritate competentă în domeniul medical și sănătate publică. Atribuirea unor competențe jurisdicționale și implicit profesionale din sfera medicală unei structuri operaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Departamentul pentru Situații de Urgență) constituie o imixtiune în

competența și atribuțiile Ministerului Sănătății, cu atingere directă asupra atribuțiilor și competențelor profesioniștilor în domeniul medical, a căror activitate profesională este astfel coordonată într-un mod neprincipial de o terță instituție, lipsită de orice competență legală în sfera medicală sau a sănătății publice. Mai mult, acest Departament pentru Situații de Urgență este o structură operațională fără personalitate juridică a Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții de coordonare la nivel național a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Ea privește doar asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor (UPU/CPU), dar numai în asemenea situații excepționale și nu în cazurile uzuale, de competență strict medicală.

Pagina 62

Având în vedere că personalul paramedical prestează servicii medicale în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, acesta nu poate fi exonerat de răspundere civilă sau penală și nici de deținerea unui aviz anual de exercitare a acestei activități profesionale. În consecință, personalul paramedical trebuie asociat cu o organizație profesională din domeniul medical (de exemplu, ca membri asociați în cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, sau în cadrul Colegiului Medicilor din România), care să asigure educația medicală continuă a acestora și să garanteze astfel pentru capacitatea paramedicilor de a acorda prim ajutor calificat la standardele medicale în domeniu. Totodată, serviciile prestate de paramedici trebuie să se supună acelorași rigori legale anuale, precum pentru toți profesioniștii din domeniul medical, fiind obligatoriu să dețină asigurarea de răspundere profesională (pentru malpraxis). De fapt, în situația actuală, conform modului de desfășurare a activităților în sfera serviciilor de urgență SMURD, structura M.A.I. poate utiliza personalul din UPU indiferent de calificarea acestora, ca medici sau

asistenți medicali, ducând la disfuncționalități în spitale, la nivelul Unității de Primiri Urgențe. Acest aspect, de altfel prevăzut de lege, ignoră vădit faptul că personalul UPU aparține spitalului și că acesta trebuie să deservească pacienții critici sau non-critici, în etapa de asistență medicală spitalicească și nu în etapa de asistență medicală de urgență pre-spitalicească, așa cum se întâmplă acum. Mai mult, constituirea unei suprastructuri UPU-SMURD, în subordinea M.A.I. nu face decât să conducă la dislocarea UPU din spitale și implicit din coordonarea Ministerului Sănătății și să aducă serviciile de urgență medicală cotidiană în subordinea M.A.I. – D.S.U., fără angajarea vreunei răspunderi a acestora și fără obligația asigurării bugetului necesar funcționării lor, sarcină care este de fapt în seama Ministerului Sănătății. Având în vedere aspectele mai sus prezentate, în mod evident se impune o reorganizare în sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, respectând rolul, atribuțiile și competențele fiecărei structuri. Astfel, SMURD trebuie să rămână în structura M.A.I., cu funcție de structură suport pentru serviciu de ambulanță, în situații excepționale de protecție civilă și în alte situații specifice

competenței lor, la solicitarea Ministerului Sănătății. UPU/CPU este parte integrată a spitalului de care aparține (ca organizare și finanțare) și așa trebuie să funcționeze acestea, fără dislocarea lor și fără mutarea coordonării lor către structuri nemedicale, indiferent de tutela ministerială. „Militarizarea” serviciului medical de urgență este un exces, care trebuie înlăturat. Referitor la Serviciul de Ambulanță Județean, respectiv București -Ilfov, acesta constituie elementul central, baza sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat. Prin urmare, acest sistem trebuie revalorizat și utilizat la adevărata lui competență structurală, funcțională și profesională. Organizarea actuală a serviciului de ambulanță permite realizarea intervențiilor de urgență prespitalicească fără medic, aspect care conduce la aglomerarea UPU, echipajele formate doar cu asistent medical, fie ele chiar și coordonate prin dispecerat de medic, neavând competența profesională de a consulta și pune diagnostice, preferând, pentru evitarea oricăror riscuri, să transporte la spital pacienți a căror stare de sănătate nu impune acest lucru. În același timp, lipsa medicului din componența echipajelor

de pe ambulanță face ca serviciul medical de urgență prespitalicească, furnizat de stat cetățenilor săi, să fie deficitar. Așadar, se impune eliminarea posibilității constituirii de echipaje medicale de urgență care nu au medic în componență și păstrarea în lege a maxim două categorii de autospeciale/ambulanțe, din care o categorie de autospeciale dotată cu echipamente de susținere a funcțiilor vitale pe perioada transportului și o categorie de autospeciale dotată cu tot ce este necesar pentru orice urgență medicală cu funcții vitale stabile, ambele având echipaj format din medic, asistent medical și ambulanțier.

Pagina 63

Cu privire la noțiunea/conceptul de Spital Regional de Urgență, trebuie avut în vedere faptul că la această dată un astfel de spital nu există. Prin urmare, reglementările legale care fac referire la „spitale regionale” sunt oportune a fi făcute atunci când astfel de spitale vor exista. Mai mult, pe lângă faptul că aceste spitale regionale nu există, trebuie avut în vedere faptul că un spital regional de urgență, care să deservească 3-4 județe este un proiect nefezabil, deoarece ar conduce la o discriminare regionala de utilizare, de către populația arondată acestuia. Oportun sistemului național de sănătate este ca, eventual asemenea Spitale Regionale de Urgență să se constituie în centre regionale pentru tratamentul afecțiunilor complexe (definire termen: afecțiuni rare, afecțiuni care necesită echipamente medicale de ultimă generație, pentru diagnostic si tratament), capitol la care sistemul național de sănătate este deficitar. În sine, urgența medicală trebuie să ajungă la un serviciu medical adecvat în timp cât mai scurt, acest aspect făcând ca beneficiarii unui Spital de Urgență să fie la o distanță de maxim 50 km de acesta. În același timp, prevederea privind folosirea în exclusivitate a resurselor umane din centrele universitare

(adică a cadrelor didactice ale UMF-urilor) pentru Spitalele Regionale, așa cum este prevăzut de Legea 95/2006 este discriminatorie pentru întreg personalul medical din România. A considera prin lege că doar cadrele didactice pot profesa într-o unitate medicală de utilitate publică este lipsită de argumente temeinice. Vom amenda legea, în acest sens, pentru a elimina orice discriminare – aceasta, în cazul în care asemenea Spitale Regionale vor exista, în fapt. Revenind la sistemul de urgență, prin Programul de guvernare vom trece toate Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în coordonarea și subordinea Ministerului Sănătății. Coordonarea UPU de către Ministerul Sănătății va asigura direcționarea finanțării pentru nevoile exacte ale sistemului medical de urgență, va asigura coerența în funcționarea UPU, fiind eliminată anomalia prin care coordonarea sistemului nu este atributul finanțatorului. Mai mult decât atât, măsura va responsabiliza factorii decizionali în domeniul sistemului medical de urgență, iar acest fapt în definitiv va salva viețile pacienților români. Măsura este necesară pentru asigurarea unui act medical de

calitate în situații limită, de urgență, prin implementarea acesteia fiind asigurată o abordare eficientă și unitară, în cadrul activității unităților de primiri-urgențe. Coordonarea UPU de către Ministerul Sănătății nu are un impact bugetar, finanțarea sistemului UPU fiind asigurată și în prezent de către Ministerul Sănătății. Impactul măsurii este reprezentat de rigoarea funcționării unităților de primiri-urgențe, fiind extrem de important în cazul situațiilor de urgență o coordonare unitară ce va elimina sincopele de organizare și reacție întârziată pentru pacienții critici. Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) sunt secții aflate în structura spitalelor, având personal propriu, special pregătit și specializat, destinate triajului, evaluării și tratamentului de urgență al pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă la spital fie spontan, fie prin intermediul serviciilor de ambulanță. În prezent, secțiile UPU se află în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), structură operațională fără personalitate juridică a M.A.I. a cărei menire de fapt o reprezintă doar prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență în caz de dezastre și care nu are activitate de asistență medicală de urgență, nici măcar în faza de

pre-spitalizare. UPU, ca secție de spital, se va întoarce în subordinea exclusivă a acestora, colaborând cu serviciile de ambulanță, aflate în subordinea comună a Ministerului Sănătății, inclusiv din perspectiva achizițiilor de medicamente, materiale sanitare, echipamente și servicii. Medicina de urgență în România trebuie să fie un serviciu gratuit, specializat, unitar, integrat și standardizat la nivel național. Garantul sistemului de sănătate publică și al siguranței medicale a fiecărui cetățean român este statul, prin Ministerul Sănătății.

Pagina 64

Guvernul are datoria de a asigura toate condițiile pentru ca toți cetățenii români să poată fi protejați și îngrijiți corespunzător, în cazul unor urgențe de natură medicală. Protejarea sănătății publice și individuale constituie drepturi ale cetățenilor români și nu pot fi realizate prin constrângere, în condiții care exced prevederilor legale. Ierarhia profesională și sistemul de subordonare în domeniul medicinei de urgență din România se organizează pe criterii exclusiv medicale și nu pot fi încadrate în sisteme administrative ale unor instituții de forță, ca în momentul de față. Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat trebuie să fie unitar și nu poate fi împărțit între instituții care aparțin de ministere cu competențe diferite. Competențele privind coordonarea personalului medical nu pot fi transferate unor entități cu atribuții operative din afara sistemului medical – nici măcar a pompierilor.

CREȘTEREA CALITĂȚII ȘI REDUCEREA TIMPULUI DE ACCES LA SERVICIILE MEDICALE DE URGENȚĂ

Programul de guvernare AUR în domeniul sănătății urmărește reducerea timpului de acces la serviciile medicale de urgență, prin creșterea și înnoirea parcului de ambulanțe și asigurarea necesarului de personal medical specializat, astfel încât timpul de intervenție la fiecare caz să nu depășească 10 minute. În momentul de față, Serviciile Publice de Ambulanță se află în situația de a fi fost sabotate sistematic prin neimplicare, în cursul anului 2022, privind încheierea Contractului subsecvent din Acordul-Cadru pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea unui număr de aproximativ 400 de ambulanțe Tip B 4×4 și 4×2, pentru echipaj medical de urgență și a celor aproximativ 100 de ambulanțe Tip C, pentru echipaj medical de urgență cu medic, în condițiile în care, Serviciile Publice de Ambulanță se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din dotarea Serviciilor Publice de Ambulanță, doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale. Peste 90% dintre intervențiile medicale de urgență prespitalicești la nivel național sunt furnizate de SABIF/SAJ-uri (Serviciu de Ambulanță București-Ilfov/Servicii de Ambulanță Județene) și restul de SMURD.

Serviciile de Ambulanță au 7924 de salariați. Dacă nu sunt urgențe, ambulanțele ajung la pacienții care necesită consultații la domiciliu cu întârzieri de peste două ore. Deficitul de personal și mașini depășește 50%. Regiunea București-Ilfov, de pildă, are un serviciu de ambulanță subdimensionat, raportat la numărul de locuitori. Deficitul de personal din București este cel mai mare din Țară, de 64,30%. Serviciile de ambulanță județene au primit ultimele ambulanțe noi în urmă cu cinci ani, în 2019, însă în fiecare județ numărul ambulanțelor primite a fost în medie de numai 20. Situația numărului ambulanțelor din orașele aglomerate este relativ aceeași: există puține ambulanțe și puțini medici, raportat la numărul populației deservite. În cadrul Serviciului de Ambulanță din Municipiul București-Ilfov sunt 1.147 de angajați, adică medici, asistenți, ambulanțieri, operatori și personal administrativ. Ar trebui să fie în jur de 3.000 de oameni. Deficitul de personal la nivel de întreg serviciu de ambulanță București-Ilfov, este de 64,30%. În total, parcul auto de ambulanțe are 295 de mașini. Dintre acestea, 126 sunt cumpărate în ultimii trei ani, sunt noi. Mai sunt 6

ambulanțe cu o vechime de 8 ani. 163 de ambulanțe mai vechi de 10 ani sunt încă în parcul auto, ca să fie folosite în continuare pentru a crește capacitatea de intervenție. O parte dintre mașini sunt păstrate ca mașini de rezervă și înlocuiesc mașinile noi, când apare o problemă. Situația de la București se regăsește și în alte județe. În județul Timiș, cu toate că numărul locuitorilor este mai mic decât în Capitală. Conform normărilor, ar trebui ca acolo să fie 90 de medici: sunt 47 de medici, în prezent. În total sunt 520 de angajați, cu tot cu personalul suplimentar alocat în timpul pandemiei de Covid. Există un număr de 87 de ambulanțe, dar doar 56 sunt funcționale. Foarte multe au probleme, două sunt accidentate, altele au accidente mai vechi și nu au mai putut fi reparate. În județul Brașov, serviciul de ambulanță are un deficit de personal de 53%, lucrează mult mai puțini oameni decât ar fi necesar. La nivelului