Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 17
www.usrplus.ro 16
O Românie fără hoție
3 Să nu
mori cu
dreptatea
în mână
Vindecarea justiției prin corectarea
legilor sale, desființarea Secției Spe-
ciale, repornirea activității DNA. Mai
mult, justiție funcțională pentru cetă-
țeni prin măsuri clare care vor face ca
aceștia să primească soluții rapide
și echitabile pentru dosarele lor.
Justificarea problemei
Timp de 3 ani Justiția din România a fost sub
un continuu asediu. Este clar că primul pas pe
care îl vom face odată ajunși în Parlament este să
reconstruim tot ce a fost distrus. Corectarea legilor
Justiției, desființarea Secției Speciale, repornirea
activității DNA. Toate sunt măsuri imediate
pentru a readuce Justiția acolo unde era înainte
de tăvălugul PSD.
Pagina 18
www.usrplus.ro 17
Categoria
Igienă Evoluție Revoluție
Însă ne dorim să mergem și mai departe. Asu- de dosare pe an. O astfel de încărcare duce nu
măm că justiția este un serviciu public. Dincolo doar la termene inacceptabil de lungi, ci poate
de misiunea lor esențială de a face dreptate, afecta chiar temeinicia soluțiilor. Cauza princi-
instanțele trebuie să se asigure că cetățenii pală este generată de numărul foarte mic de
vor primi o soluție rapidă și echitabilă, fără magistrați care intră anual în sistemul de justiție,
să aștepte ani la rând răspunsuri în cele mai în timp ce ieșirea din sistem a fost încurajată în
simple dosare. În acest moment, procesele ultimii ani prin măsuri precum pensionarea la
durează și mai mulți ani, începând cu o lungă vârste mult prea reduse. Spre exemplu, după
perioadă de citare a părților, continuând cu ultimul examen anual de titularizare în magis-
termene stabilite, de obicei, o dată pe lună și tratură, au fost repartizați pe posturi 196 de noi
finalizându-se cu amânări repetate ale pronun- magistrați, deși la ultima evaluare în sistem erau
țării hotărârii și redactarea acesteia pe parcursul peste 670 de posturi libere.
mai multor luni.
La prelungirea judecării litigiilor contribuie,
Poate cea mai importantă cauză a acestei situ- de asemenea, sistemul mult prea complicat
ații de fapt este supraîncărcarea instanțelor și a de calculare și achitare a taxelor judiciare (mai
judecătorilor: aproximativ 4.000 de judecători multe termene ale procesului sunt adesea
trebuie să soluționeze anual peste două mili- pierdute doar pentru stabilirea cuantumului
oane de dosare. Implicit, se poate spune că taxei de timbru).
fiecare judecător soluționează aproximativ 500
MĂSURI CONCRETE
Desființarea Secției pentru investigarea unei astfel de structuri și consideră că trebuie
infracțiunilor din justiție. să fie repuse în vigoare dispozițiile anterioare
În contextul în care au existat doar cazuri izolate privind competența de investigare a infracțiuni-
de corupție în rândul judecătorilor și procurori- lor săvârșite de către magistrați.
lor, înființarea unei structuri specializate, având
o competență care se raportează la calitatea Întărirea DNA și DIICOT.
persoanelor și nu la natura faptelor, este nejusti- Luarea unor atribuții ale DNA referitoare la
ficată și lezează prestigiul profesiei de magistrat, corupția din justiție, precum și o serie de decizii
prin inducerea ideii că fenomenul criminalității CCR neurmate de adaptarea adecvată a legis-
ar fi larg răspândit în această categorie profesio- lației au condus la o încetinire a activității DNA.
nală. Un astfel de corp reprezintă de asemenea Este necesară o refacere a competențelor DNA
un mijloc de intimidare a magistraților și un mod cu privire la corupția din justiție. De asemenea,
de izolare a acestora în raport cu cetățenii obiș- este necesară asigurarea suportului logistic și
nuiți. USR PLUS se opune întru totul existenței uman pentru ambele instituții: mijloace tehnice
Pagina 19
www.usrplus.ro 18
Categoria
Igienă Evoluție Revoluție
pentru interceptări, suplimentarea schemei de de la distanță, iar părțile să poată încărca pe o
personal (ofițeri de poliție, procurori, personal platformă electronică actele aferente litigiului.
auxiliar). Avem în vedere și asigurarea cadrului Măsura va genera o scurtare semnificativă a ter-
unei bune și eficiente colaborări cu instituția menelor, evitându-se disputele privind corecta
procurorului european. citare sau comunicare a actelor. Să ne gândim
doar că cele mai întâlnite cauze de amânare
Reevaluarea modificărilor aduse Codului privesc citarea greșită sau necesitatea de a lua
penal și Codului de procedură penală. la cunoștință actele depuse prea târziu la dosar.
Perioada 2017–2019 a presupus modificarea Astfel de cauze vor dispărea odată cu imple-
normelor penale și de procedură penală după mentarea măsurii propuse, ducând la scurtarea
bunul plac al politicienilor ce făceau parte din semnificativă a duratei judecății.
majoritatea parlamentară, astfel încât să fie solu-
ționate favorabil dosarele ce îi priveau în mod Transmiterea online a ședințe-
direct. De la redefinirea unor infracțiuni, așa cum lor de judecată.
este cazul abuzului în serviciu, sau dezincrimi- La momentul actual, orice persoană are acces
narea altora, așa cum s-a întâmplat cu neglijența în sala de judecată, însă numai în limita locurilor
în serviciu, și până la limitarea mijloacelor orga- din sală. Dacă ne dorim să transparentizăm cu
nelor de urmărire penală, prin eliminarea posi- adevărat actul de judecată, este necesar ca
bilității folosirii unor categorii de probe în cadrul ședințele să poată fi urmărite de orice persoană
procesului penal, dispozițiile adoptate de PSD- interesată. Sălile de judecată sunt deja dotate cu
ALDE au avut natura de a îngreuna și chiar de a aparatură precum microfoane și camere video,
face imposibilă identificarea și pedepsirea unui nu există niciun motiv pentru a fi în continuare
număr semnificativ de infractori. Soluția este forțați să urmărim posturile de știri pentru a afla
reanalizarea tuturor acestor dispoziții, pe baza ce se întâmplă în marile dosare. Cu un efort
unor dezbateri transparente și deschise publi- minim din partea autorităților, toți cetățenii vor
cului, astfel încât activitatea de combatere a putea urmări în direct orice proces public.
infracționalității să devină din nou una eficientă.
Ne angajăm să inițiem astfel de dezbateri alături Mai mulți judecători.
de profesioniști ai justiției penale și să revizuim Un număr mai mare de absolvenți ai Institutului
rapid modificările aduse legislației penale de Național al Magistraturii trebuie să intre în sis-
către PSD-ALDE. temul judiciar în fiecare an. Calitatea viitorilor
magistrați nu este dată de un examen mult prea
Informatizare. dificil la admitere, ci de buna pregătire primită
Perioada pandemiei a obligat instanțele să în cadrul Institutului Național al Magistraturii.
devină mai deschise către utilizarea mijloacelor Simultan, vom elimina sistemul pensionărilor
electronice de comunicare. Această abordare anticipate din Justiție. Chiar dacă magistrații
trebuie continuată. Comunicarea actelor proce- sunt subiectul diferitelor limitări și restricții, acest
suale trebuie să poată fi realizată online, toate lucru nu trebuie să fie compensat printr-o pensi-
dosarele trebuie să devină integral accesibile onare anticipată.
Pagina 20
www.usrplus.ro 19
Categoria
Igienă Evoluție Revoluție
Achitarea simplificată a taxei judiciare de Mecanisme alternative de soluțio-
timbru, prin înființarea de puncte de plată la nare a litigiilor.
sediile tuturor instanțelor, astfel încât să nu mai Ne propunem să încurajăm utilizarea medierii
fie necesare drumuri suplimentare la bancă sau și arbitrajului, fără ca ele să devină obligatorii.
la administrația finanțelor locale. Susținem, de Apelul la mediere sau arbitraj poate conduce la
asemenea, lansarea unei platforme online și a degrevarea instanțelor ordinare și poate genera,
unei aplicații pentru telefoanele mobile, care să în același timp, rezultate mai rapide pentru
elimine inclusiv necesitatea depunerii la dosar a justițiabili. Pentru a înlătura reticența justițiabililor
chitanței doveditoare. de a apela la astfel de mecanisme, cauzată în
primul rând de costurile ridicate, Statul român
Restructurarea circumscripțiilor judecăto- poate lua în calcul susținerea unei părți a cheltu-
riilor în funcție de volumul de muncă existent. ielilor specifice arbitrajului, precum și facilitarea
La acest moment, în România există judecătorii soluționării pe calea arbitrajului a unui număr
cu peste 80 de judecători, precum cele din cât mai mare de litigii, nu doar a celor comerci-
orașele foarte mari, și judecătorii cu până la trei ale. Vindecarea justiției prin corectarea legilor
judecători, în special în mediul rural. O astfel de Justiției, desființarea Secției Speciale, reporni-
organizare presupune o distribuire ineficientă rea activității DNA. Mai mult, justiție funcțională
a costurilor administrative și a resursei umane, pentru cetățeni prin măsuri clare care vor face
dar și o distribuire inechitabilă a volumului de ca aceștia să primească soluții rapide și echita-
muncă. Restructurarea circumscripțiilor jude- bile pentru dosarele lor.
cătoriilor va permite ca mai multe instanțe mici,
lipsite de activitate, să poată fi eliminate, iar jude-
cătorii activi în cadrul acestora să își desfășoare
în continuare activitatea în cadrul instanțelor
subdimensionate ca personal.
INSTITUȚII RESPONSABILE
Parlamentul / Guvernul / Ministerul Justiției
Pagina 21
www.usrplus.ro 20
O Românie fără hoție
4 300 de
parlamentari,
primari în 2
tururi și
reforma
electorală
Schimbarea modului în care sunt ocu-
pate funcțiile publice prin: limitarea
numărului de parlamentari la 300, ale-
gerea primarilor în două tururi, crește-
rea reprezentării românilor din dias-
pora, vot prin corespondență și vot
electronic, liste deschise de candidați.
Justificarea problemei
Dreptul de vot este legătura esențială dintre un
cetățean și un stat democratic. Totuși, la momentul
actual, exercitarea acestui drept este îngreunată
în România prin reglementări menite să păstreze
la putere aceleași forțe politice. Prea mulți aleși și
prea puțini cetățeni care au acces la vot înseamnă
o limitare a democrației. USR PLUS își asumă
implementarea unor soluții de mult existente în
alte state ale Uniunii Europene sau în SUA, astfel
încât România să devină o țară a cetățenilor, și nu a
politicienilor.
Pagina 22
www.usrplus.ro 21
Categoria
Igienă Evoluție Revoluție
MĂSURI CONCRETE
300 de parlamentari. Extinderea votului prin corespondență.
Românii au decis în mod constituțional, prin În prezent, doar românii din Diaspora pot vota
referendum, necesitatea limitării numărului de prin corespondență. Alte țări, inclusiv SUA, au
parlamentari la 300. Scăderea numărului de par- acceptat de mai mult timp votul prin cores-
lamentari nu presupune o mai slabă reprezen- pondență, exercitat cu mai multe săptămâni
tare a cetățenilor, ci, dimpotrivă, forțarea parti- înaintea datei alegerilor. Să ne gândim doar la
delor să trimită în Parlament cei mai competenți impactul pe care românii din Diaspora sau cei
membri, renunțând la punerea pe locuri eligibile care locuiesc în marile centre urbane l-ar fi putut
a unor candidați doar ca răsplată pentru activi- avea trimițând din timp votul lor în localitățile
tatea din partid, urmând ca aceștia să ocupe un din care provin.
fotoliu cald pentru următorii patru ani.
Vot electronic.
Primari aleși în două tururi. Chiar dacă la acest moment este dificilă iden-
Actualul sistem, în care este ales primar cel care tificarea unor sisteme informatice complet
obține cele mai multe voturi, chiar dacă nu și o sigure pentru administrarea unui proces atât de
majoritate a acestora, favorizează vechile par- important precum cel de vot, suntem obligați
tide, care și-au creat un electorat dependent de să facem acest pas cu hotărâre. Alte state din
ele prin poziții în administrația locală. Mai mult, cadrul Uniunii Europene și-au asumat votul
nu putem considera că un edil este reprezenta- electronic, iar România, cunoscută pentru IT-iștii
tiv când, în fapt, mai puțin de 20% din populația săi ingenioși, trebuie să facă același lucru.
unei localități îl votează. Avem nevoie de reveni-
rea la organizarea în două tururi a alegerilor, ast- Liste deschise.
fel încât să ne asigurăm că o majoritate a votan- Atunci când votăm în alegerile locale, parla-
ților a optat pentru primarul care îi va conduce. mentare sau europarlamentare, suntem forțați
să aprobăm lista propusă de către partidul
Creșterea numărului de reprezentanți preferat, fără să putem indica și candidatul care
aleși în Diaspora. ar trebui să fie ales cu prioritate. Propunem ca
Deși este estimat că aproape patru milioane de fiecare votant să poată realiza propria ierarhie a
români locuiesc în afara granițelor țării, Dias- candidaților în interiorul listei partidului pe care
pora are cel mai mic număr de reprezentanți în îl susține, generând competiție și în interiorul
Parlamentul României. Așa cum ne bazăm pe partidelor, nu doar între partide.
ei pentru banii pe care adesea îi trimit acasă,
trebuie să le asigurăm și o bună reprezentare în
deciziile luate în țară.
INSTITUȚII RESPONSABILE
Parlamentul României
Pagina 23
www.usrplus.ro 22
O Românie fără hoție
5 Transparență
totală
Publicarea online și accesul
cetățenilor la toate cheltuielile
publice, contractele de achiziții
publice și la toate informațiile rele-
vante privind instituțiile statului,
de la Guvern până la primării.
Justificarea problemei
Instituțiile care compun Statul român
sunt extrem de opace. Informațiile se
dau greu și, în general, în formate inac-
cesibile. Acesta este un climat în care
diverse grupuri infracționale și-au putut
crea ușor rețele de furt generalizat al
banului public, pentru că au știut că, în
afară de verificările pasagere ale Curții
de Conturi, nu îi va deranja nimeni.
Lucrul acesta trebuie să se schimbe.
Pagina 24
www.usrplus.ro 23
Categoria
Igienă Evoluție Revoluție
În 2016, România a lansat cea mai amplă plat- fiecărei primării din București (cea generală și
formă de transparență bugetară în care să se cele șase primării de sector) să poată fi urmărite
poată vedea absolut toate cheltuielile fiecărei ușor: bucuresti.openbudget.ro.
instituții a statului: transparenta-bugetara.gov.ro.
Transparența permite tuturor cetățenilor să afle
În februarie 2020, pe baza datelor din acea plat- cum funcționează Statul și dacă banii pe care
formă, echipa Open Budget și USR București statul li-i ia sunt furați, risipiți sau, dimpotrivă,
au lansat o platformă prin care toate cheltuielile cheltuiți eficient.
MĂSURA CONCRETĂ SCHIMBĂRI PRECONIZATE
Punem online toate contractele de Transparența sporită va avea patru principale
achiziții publice. efecte pozitive:
Niciun ban nu o să poată fi plătit până când
nu este înregistrat transparent într-o platformă • va descuraja aranjamentele obscure
online. Niciun contract cu Statul nu va fi în care încă domină instituțiile
vigoare până nu apare transparent pe site-ul publice din România;
instituției publice.
- • va încuraja implicarea socială prin accesul
facil la informații;
De asemenea, facem un registru online pe
site-ul fiecărei instituții în care toate cererile pe • va descuraja refuzurile abuzive ale
legea 544/2001 privind liberul acces la infor- autorităților de a prezenta informații;
mații publice să fie făcute publice, împreună cu
- • va descuraja funcționarii și politicienii să
răspunsurile care li s-au dat. În felul acesta, vom
facă anumite aranjamente despre care s-ar
preveni răspunsurile abuzive. De asemenea,
putea afla informații mult mai ușor.
dacă informațiile solicitate există deja în format
electronic, instituțiile Statului vor trebui să le
furnizeze în acel format. USR a depus deja un
proiect de lege în acest sens, PL-x 529/2020,
care a trecut în unanimitate de Senat, dar care
este în prezent blocat la Comisia de Cultură a
Camerei Deputaților.
INSTITUȚII RESPONSABILE
Fiecare Minister, Agenție, Primărie.