Conținutul ediției
Textul documentului
Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.
Pagina 153
Educaţie, cercetare, tineret şi sport
Orientare conceptuală și de principiu
În orice timp istoric și cu atât mai mult astăzi, competiția dintre națiuni și
performanța acestora nu au putut și nu pot fi disociate de investiția în tineri și a
modului în care aceștia sunt învățați să se raporteze la cunoaștere. O societate
performantă este o societate creativă, inovatoare, capabilă să proiecteze
dezvoltarea într-o manieră durabilă, o societate care știe să construiască și, în
egală măsură, să conserve sănătatea intelectuală dar și fizică a cetățenilor săi.
Educația și cercetarea, ca principali vectori de clădire a unei societăți bazate pe
cunoaștere, acționează în profunzimea oricărei societăți, pe intervale de timp
care depășesc cu mult logica ciclurilor politice, dar care determină/afectează
evoluțiile cetățenilor, dinamica de dezvoltare a comunităților și forța națiunilor.
Evoluțiile recente determinate de criza mondială pe care o traversăm
retematizează problematica educației și cercetării, politicile din aceste sectoare
fiind considerate singurele măsuri anticriză cu efecte profunde. Reacția mai
multor state, cu precădere a celor care concentrează capitalul intelectual, nu a
întârziat să apară. Au fost demarate proiecte complexe de investiții în
infrastructura de educație și cercetare și în resursa umană, cu accente speciale
pentru categoriile de populație care ar putea fi în situații de risc, ca de exemplu
tinerii. De asemenea, au fost adoptate politici speciale de încurajare a
creativității, inovării și transferului tehnologic. În același timp, așteptările în
această direcție sunt mari. Se estimează că o societate cu un nivel ridicat de
instruire a populației va fi capabilă să producă mai multe locuri de muncă, să
deschidă noi arii de dezvoltare economică fundamentate pe principiul dezvoltării
durabile, ceea ce va contribui la relansarea creșterii economice și la
îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor. De altfel, această perspectivă
este împărtășită și de Uniunea Europeană și stă la baza celor mai recente
documente de viziune și politici adoptate de aceasta, ca de exemplu Un cadru
strategic actualizat pentru cooperarea în domeniul educației și formării
profesionale, document adoptat în decembrie 2008, imediat după declanșarea
crizei economice mondiale, sau EUROPA 2020. O strategie europeană pentru o
creștere economică inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, document
adoptat în primăvara acestui an.
153
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 154
Plecând de la acest cadru conceptual, Partidul Social Democrat respectă
dreptul fiecărui român de a-și construi un parcurs profesional și intelectual,
crede în forța pe care cetățenii acestei țări o pot acumula prin educație și știință
și este convins că prima resursă pe care această țară o va valorifica în viitor
pentru a ridica România în rândul națiunilor lumii este resursa umană.
PSD crede că educația este o prioritate națională și mai crede că este
capabil să definească și să obțină suportul public pentru acele politici care să
conducă la o societate capabilă să cultive, să promoveze și să recunoască
valorile.
PSD nu consideră că sectoarele educație și știință pot fi negociate politic
pentru că asigurarea viitorului copiilor și tinerilor noștri nu este o opțiune, ci o
obligație a guvernanților, indiferent de orientarea lor politică. De asemenea,
PSD se detașează de măsurile arbitrare, concepute, de regulă, pentru a satisface
clientela politică, și va milita pentru politici publice în sectorul educației,
cercetării, tineretului și sportului care să fie rezultatul analizelor documentate și
validate prin dialog cu actorii din sistem și cu societatea în ansamblu (profesori,
sindicate, elevi, studenți, organizații de tineret, cluburi sportve, comunitatea
locală, angajatori, universități, Academia Română, parteneri internaționali etc.).
PSD crede că educația și cercetarea au nevoie de profesioniști, care să
construiască un sistem mai bun, mai echitabil, mai aproape de oamenii şcolii,
mai aproape de studenți, tineri și cercetători, mai aproape de societate în
ansamblul.
Obiectivele de guvernare în domeniile educație, cercetare, tineret și
sport
Strategia de guvernare a Partidului Social Democrat în domeniile
educație, cercetare, tineret și sport vizează îndeplinirea mai multor obiective:
- • creșterea performanței sistemului românesc de învățământ;
- • asigurarea politicilor de echitate socială;
- • asigurarea deprinderilor și competențelor care să permită
dezvoltarea personală intelectuală și profesională din perspectiva învățării
pe tot parcursul vieții;
154
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 155
- • deschiderea sistemului de educație, formare profesională și
cercetare către societate, către mediul social, economic și cultural;
- • întărirea gradului de coeziune socială și creșterea participării
cetățenilor la programele de dezvoltare economică și socială prin
promovarea cetățeniei active;
- • stimularea inovării și creativității, inclusiv a spiritului
antreprenorial, la toate nivelurile de educație și de formare profesioală;
- • construirea societății cunoașterii prin transformarea educației,
cercetării și inovării în vectori de dezvoltare socio-econmică;
- • asigurarea competitivității la nivel european și internațional;
- • construirea unui tronson de colaborare cu diaspora științifică
românescă;
- • stimularea creativității, inovării și transferului tehnologic;
- • depolitizarea sistemului și promovarea profesioniștilor în
managementul educațional, de cercetare, transfer tehnologic, tineret și
sport;
- • promovarea politicilor publice bazate pe nevoi ale sistemului și
evidențe științifice;
- • respectarea principiului autonomiei în educație și cercetare și a
principiului responsabilității publice și întărirea mecanismelor legale de
funcționare a acestor principii;
- • sprijinirea, în condițiile legii, a formelor de învățământ privat care
să completeze oferta educațională publică;
- • integrarea tinerilor pe piața muncii prin dezvoltarea de politici care
să asigure un nivel ridicat de creștere și de ocupare durabilă a forței de
muncă, bazate pe cunoaștere;
- • asigurarea condițiilor pentru o dezvoltare fizică armonioasă a
elevilor, studenților și tinerilor din România și încurajarea sportului de
performanță;
- • creștera vizibilității internaționale a României prin rezultatele
obținute în educație, cercetare și sport;
- • coordonarea politicilor din sectorul educație, cercetare, tineret și
sport cu politicile și inițiativele altor sectoare, în vederea atingerii
obiectivelor mai sus menționate;
155
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 156
- • creșterea resurselor financiare alocate educației, cercetării,
tineretului și sportului, inclusiv prin atragerea unor surse de finanțare
private;
- • respectarea principiului dialogului social.
Partidul Social Democrat consideră că obiectivele programului de
guvernare în domeniul educație, cercetare, tineret și sport vor fi atinse prin
promovarea unui set de politici publice care vor viza o serie de direcții de
acțiune care, în principal, sunt prezentate mai jos.
Pachetul Social Garantat pentru Educaţie
Astăzi, accesul la educaţie al copiilor este diferenţiat şi dependent de o
serie de factori socio-economici, ceea ce face ca foarte mulţi copii, cu precădere
din mediul rural şi familiile sărace, să fie dezavantajaţi. În vederea asigurării
egalităţii de şanse de acces la educaţie, Partidul Social Democrat propune
introducerea unui Pachet Social Garantat pentru Educaţie care să permită
condiţii de dezvoltare şi formare a copiilor, de la naştere şi până la majorat.
Acest Pachet va asigura asistenţa părinţilor privind creşterea nou născuţilor,
condiţii de integrare a copiilor în creşe, respectiv învăţământ preşcolar,
parcurgerea unui program şcolar de calitate în şcoli echipate corespunzător care
să conducă la modelarea intelectuală și profesională a elevilor, în paralel cu
asigurarea serviciilor de asistenţă medicală, dezvoltare fizică (în cluburi şcolare
sportive) şi socio-culturală. Pachetul Social Garantat pentru Educaţie va fi
particularizat în funcţie de o serie de elemente astfel încât să fie garantate
egalitatea de şanse, indiferent de statutul social al familiilor din care provine
copilul, sex, religie, etnie, capacităţi psiho-motorii etc.
Partidul Social Democrat consideră că Guvernul României trebuie să
acorde o atenție deosebită acestui proiect și apreciează că în 6 luni de la
preluarea guvernării, în colaborare cu celelalte instituții guvernamentale
implicate, va elabora parametrii de funcționare a Pachetului Social Garantat
pentru Educație pentru perioada 2011 – 2020.
156
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 157
Campusuri pentru şcoli şi licee în mediul rural
Conform unor studii recente realizate de Banca Mondială (2008), în
colaborare cu experţi români, doar 29,6% dintre tinerii care provin din mediul
rural finalizează studiile liceale, în timp ce în mediul urban acest indicator
ajunge la 75,6%. Discrepanţele se accentuează atunci când este vorba de
învăţământul superior: 3,7% absolvenţi de învăţământ superior în mediul rural
faţă de 27,2% în mediul urban. Pentru a ameliora această situaţie, sunt necesare
investiţii masive în infrastructura educaţională şi în resursele umane din mediul
rural. Proiectul Campusuri pentru şcoli şi licee în mediul rural propus de PSD
are în vedere realizarea unor centre educaţionale puternice, care să asigure
copiilor servicii de educaţie până la nivel liceal, burse, cămin, cantină şi/sau
transport zilnic (reluarea proiectului microbuzelor şcolare, inițiat de PSD în
guvernarea 2001-2004), după caz, bază sportivă şi locuinţe pentru cadrele
didactice. Distribuția acestor investiții pe teritoriul României se va face în
funcție de nevoile reale din țară și de dinamica planului de școlarizare prognozat
pentru următoarele două decenii. Finanțarea acestor obiective se va face în
principal de la Bugetul de Stat dar o bună parte a fondurilor necesare poate fi
acoperită prin accesarea diferitelor componente ale Fondurilor Structurale
Europene.
Partidul Social Democrat consideră că în 6 luni de la preluarea guvernării,
în colaborare cu celelalte instituții guvernamentale implicate, Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va putea înainta Guvernului
României studiul de prefezabilitate privind nevoile de investiții în infrastructura
școlară din mediul rural și parametrii tehnico-financiari ai proiectului
Campusuri pentru şcoli şi licee în mediul rural, astfel încât investițiile să poată
fi finalizate până la 1 septembrie 2014.
Investiţii în resursele umane
Spiru Haret considera că reforma educaţiei nu se poate face fără profesori.
Măsurile politice sau administrative nu vor avea niciodată efect reformator dacă
profesorul, cel care se află în faţa elevilor şi studenţilor, nu este cooptat şi
susţinut în acest demers. De asemenea, calitatea profesorilor, formatorilor și a
157
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 158
altor categorii de personal didactic reprezintă cel mai important factor care
determină performanțele elevilor. PSD consideră că politicile noului Guvern
trebuie să fie direcţionate cu precădere către programe de formare inițială și
continuă a cadrelor didactice, finanțate atât de la Bugetul de Stat, cât și din
Fondul Social European – Dezvoltarea Resurselor Umane. În construirea acestor
noi politici, Partidul Social Democrat se va baza pe parteneriatul activ al
sindicatelor din educaţie și va urmări următoarele direcții:
- • profesionalizarea carierei didactice în România şi reconsiderarea
sistemului de grade didactice din această perspectivă;
- • profesionalizarea carierei manageriale în sectorul educației;
- • reconsiderarea poziției sociale a profesiei de cadru didactic;
- • redimensionarea raportului dintre componenta teoretică şi cea
practică a curriculumului de pregătire/formare a cadrelor didactice;
- • dezvoltarea unei pieţe educaţionale a programelor de formare
continuă, bazate pe un sistem concurenţial loial;
- • consolidarea relaţiilor între învăţământul superior şi cel
preuniversitar în formarea iniţială pentru cariera didactică prin care să se
asigure adecvarea conţinuturilor şi metodelor formării la finalităţile
învăţământului preuniversitar;
- • programele de formare iniţială şi continuă a personalului didactic
vor cuprinde într-o mai mare măsură conţinuturi şi metode care facilitează
dobândirea competenţelor personale şi sociale de către elevi;
- • corelarea structurilor şi a etapelor din cariera didactică cu
standardele educaţionale şi asigurarea unei dinamici profesionale prin
utilizarea sistemului creditelor profesionale transferabile;
- • redefinirea statutului şi rolui personalului didactic auxiliar din
perspectiva creşterii competenţelor profesionale şi a contribuţiei acestora
la asigurarea calităţii procesului educaţional;
- • dezvoltarea unor structuri instituţionale moderne în scopul
optimizării activităţilor de formare continuă a personalului din
învăţământ;
- • asigurarea progresului în carieră pe criterii de competenţă
profesională şi nu pe criterii administrative sau de altă natură (vechimea în
învăţământ)
158
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 159
- • promovarea unei oferte mai largi de cursuri destinate perfecţionării
personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar,
solicitate ca urmare a disfuncţiilor sesizate în derularea actului
educaţional;
- • asigurarea unor programe de formare de tip postuniversitar (în
cadrul instituţiilor de învăţământ superior centre de perfecţionare) pentru
cadrele didactice necalificate cu studii superioare;
- • asigurarea unor programe de formare de tip conversie/reconversie
(în cadrul instituţiilor de învăţământ centre de perfecţionare) pentru
cadrele didactice cu studii medii;
- • asigurarea unui sistem de salarizare și stimulare financiară
corespunzător funcției pe care cadrul didactic o îndeplinește în societate.
Baza materială a învățănântului
Cele trei caracteristici fundamentale ale sistemului educaţional –
performanță, echitate şi capacitatea de a răspunde mediului socio-economic –
aflate în centrul politicilor educaţionale, sunt corelate în mod direct cu starea
materială a unităţilor de învăţământ – atât la nivelul infrastructurii cât şi la
nivelul dotărilor. Prin proiecte specifice, în cadrul general al descentralizării
financiare şi administrative, PSD va urmări asigurarea şi modernizarea bazei
materiale a învăţământului preuniversitar, în condiţii de standardizare la nivel
naţional, acolo unde acest lucru este posibil. Cele patru direcții urmărite vor fi:
(i) continuarea politicilor de informatizare a unităților de învățământ și
dotare a şcolilor cu mijloace moderne de învăţare şi cu precădere a
mijloacelor informatice de predare (soft specializat pentru fiecare grup de
discipline în parte);
(ii) dotarea bibliotecilor școlare, inclusiv extinderea bibliotecilor
virtuale;
(iii) investiții în infrastuctura educațională și în mijloacele de învățare.
Corelarea programelor educaţionale cu piaţa muncii
159
PROIECT România Corectă – România Socială
Pagina 160
Educația are diferite funcţii. Una dintre acestea vizează aportul resursei
umane la dezvoltarea socio-economică a regiunii în care
şcoala/liceul/universitatea este situat/ă. Din acest motiv, formarea iniţială a
tinerilor dar şi formarea continuă a adulţilor nu se pot realiza fără o corelare mai
strânsă a programelor de studii cu preocupările şi nevoile spaţiului socio-
economic în care activează instituţia de învăţământ. Această integrare se poate
realiza în mai multe moduri şi anume:
- • fundamentarea corectă a planului de școlarizare;
- • programa şcolară la dispoziţia şcolii;
- • respectarea autonomiei universitare şi a libertăţilor academice;
- • activităţi extraşcolare;
- • practică de specialitate/internship;
- • modificarea legislaţiei muncii pentru a permite elevilor peste 16 ani
şi studenţilor să lucreze pe perioada vacanţelor, în condiţiile asigurării
tuturor drepturilor specifice nivelului lor de pregătire şi vârstei lor;
- • realizarea cu periodicitate a unor studii de nevoi la nivelul agenţilor
economici şi utilizarea rezultatelor acestor studii în proiectarea noilor
programe de studii;
- • urmărirea absolvenţilor pe parcursul traseului lor profesional pentru
a înregistra feed-back-ului privind succesul lor în carieră;
- • dezvoltarea de programe de recalificare şi/sau formare continuă, în
funcţie de nevoile înregistrate în sistem etc.;
- • reactivarea Agenţiei – înfiinţată în perioada guvernării PSD – care
se ocupa de relaţia dintre şcoală/universitate şi mediul socio-economic.
Finanţarea acestei agenţii se poate realiza integral din surse extrabugetare.
Activități extrașcolare și extracurriculare
În contextul actual în care numărul „agenților de formare‟ care au efect
asupra copiilor este în continuă creștere (mass media, noile media, prietenii
etc.), școala are obligația de a-și extinde funcția educativă dincolo de cadrele
pedagogice clasice, prin încurajarea/ghidarea elevilor pentru a-și însuși valori,
principii, cunoștințe și competențe socio-economico-culturale care să conducă la
o conduită favorabilă unui stil de viață sănătos – mental, emoţional, fizic şi
160
PROIECT România Corectă – România Socială