Ediția 2009

Pagina 17

investiţii americane în România; cooperarea împotriva pericolelor asimetrice şi pentru soluţionarea conflictelor îngheţate ş.a.. Desigur, toate aceste aspecte se află, într-un fel sau altul, pe agenda bilaterală, dar noul parteneriat strategic, un act cu profunde implicaţii politice şi simbolice, presupune reaşezarea listei de priorităţi, potrivit noilor realităţi internaţionale.

 Raporturile cu Federaţia Rusă – un nou nivel, o nouă calitate

Ca Preşedinte al României, relaţiile cu Federaţia Rusă reprezintă o prioritate a proiectului meu de politică externă. Dimensiunea politică şi instituţională a raporturilor dintre România şi Rusia trebuie să reflecte interesele noastre în raport cu un important actor geostrategic al zonei. Relaţiile cu Rusia au avut şi ele zone de nepermisă oscilaţie, reflectând şi o incapacitate a factorilor instituţionali de a percepe importanţa strategică a unor raporturi bune cu vecinul de la Răsărit. Componenta economică a relaţiilor dintre România şi Rusia este o zonă de maximă prioritate şi are un potenţial prea puţin explorat. Ca Preşedinte al României voi încuraja extinderea formelor de cooperare economică. Am în vedere inclusiv încurajarea apariţiei unei bănci comune româno-ruse, care să devină în timp un pivot al dezvoltării schimburilor economice. Există elemente de istorie a psihologiei colective care au funcţionat nu o dată ca un factor

perturbator al relaţiilor dintre cele două state. Aceste urme ale memoriei istorice au fost exploatate în planul politicii interne. Ele pot fi depăşite printr-o mai bună comunicare, la nivelul elitelor politice, economice, academice şi culturale. Ca Preşedinte al României îmi propun să încurajez o asemenea comunicare. După cum, în calitate de Preşedinte, voi încuraja un dialog activ şi direct între administraţiile şi comunităţile locale din cele două state. Doar un asemenea dialog creează premisele încrederii şi cooperării. Unul dintre obiectivele agendei mele de politică externă este să imprim o altă calitate şi un alt nivel raporturilor cu Federaţia Rusă. Desigur, acest proces se va desfăşura în consultare strânsă cu partenerii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană, în considerarea angajamentelor României faţă de organizaţiile din care face parte.

 O relaţie normală cu Republica Moldova

Angajamentul meu ca Preşedinte al României este restabilirea normalităţii în raporturile cu Republica Moldova. Din păcate, astăzi relaţiile cu Moldova au atins cel mai scăzut nivel din istoria ultimilor 20 de ani. De această situaţie sunt responsabile, deşi în măsuri diferite, atât autorităţile de la Chişinău, cât şi autorităţile de la Bucureşti. Avem a ne asuma partea noastră de vină în ceea ce priveşte degradarea inacceptabilă a relaţiilor româno-moldovene. În raporturile cu Moldova, Bucureştiului i-a lipsit o anumită constanţă în atitudine. Am oscilat mereu de la declaraţii de fraternitate, dar nesusţinute de politici 17

Pagina 18

practice la atitudini de ostilitate care nu au fost dublate însă şi de încercarea de a găsi soluţii. Nu este mai puţin adevărat că relaţiile româno-moldovene au fost utilizate pe ambele maluri ale Prutului şi ca teme pentru campaniile politice naţionale. Pornesc demersul meu de normalizare a relaţiilor cu Moldova în primul rând de la recunoaşterea independenţei şi statalităţii ţării vecine. În al doilea rând, consider că România poate fi partenerul privilegiat al Moldovei în ceea ce priveşte aspiraţiile sale de integrare într-o Uniune Europeană extinsă. Aşa cum am mai menţionat, mâna pe care le-o întindem fraţilor noştri moldoveni în procesul de integrare nu trebuie să genereze atitudini de superioritate sau paternalism. România nu este și nu trebuie să-și propună să fie „dirigintele” Moldovei în procesul de integrare europeană, ci este direct interesată ca ţara din vecinătatea sa vestică să aparţină unei zone de securitate şi prosperitate economică.

În al treilea rând, ca Preşedinte al României, mă voi pronunţa în permanenţă în favoarea proceselor de democratizare din Republica Moldova, în sprijinul pluralismului şi libertăţii de expresie, dar voi veghea să nu existe nici o imixtiune a instituţiilor statului român în viaţa politică din Republica Moldova. Problemele legate de democraţia în ţara vecină au un cadru normativ de rezolvare europeană. Problema Tratatului de bază între cele două ţări continuă să fie punctul critic al relaţiilor dintre România şi Moldova. Prin dialog politic, va trebui să găsim o soluţie definitivă la această chestiune, pornind de la premisa că nici România nu poate recunoaşte pactul Ribberntrop-Molotov, dar şi că Moldova simte nevoia unor garanţii privind frontierele sale. Poate că forma unei declaraţii comune adoptată de Parlamentele celor două ţări, care să includă şi ideea parteneriatului strategic pentru integrare, ar putea reprezenta o asemenea soluţie.

Ca Preşedinte al României voi încuraja un amplu dialog al întregii societăţi cu parteneri din Republica Moldova. Relaţia de încredere nu se poate reconstrui doar la nivel instituţional. Este nevoie de dezbatere şi interacţiune în toate componentele societăţii: de relaţii economice consolidate şi privilegiate, legături la nivelul partidelor politice, a sindicatelor şi mediului asociativ, la dialog între mediul academic, schimburi interculturale. Doresc să fiu în această relaţie specială adeptul unei normalităţi pragmatice, astfel încât la finalul mandatului meu România şi Moldova să fie ţări partenere într-o Uniune Europeană extinsă.

 Politica de vecinătate. Marea Neagră

Ca Preşedinte al României, consider ca politica de vecinătate reprezinta una din cele mai importante politici de nisa pentru Romania. Axele acestei politici vor fi: parteneriat economic si export de democratie si practici democratice.

18

Pagina 19

În mod particular, consolidarea Ucrainei ca stat democratic, cât mai apropiat de valorile şi principiile Alianţei Nord-Atlantice, slujeşte interesele noastre de politică externă. Relaţia cu Ucraina trebuie să se bazeze pe sprijinul constant şi asistenţa pentru reforme, democratizare şi europenizarea sistemului normativ şi instituţional, pe reforme consistente ale sectorului de securitate şi îndeplinirea criteriilor politice şi tehnice de integrare în NATO. România a reprezentat, în epoca modernă, o forţă politică, diplomatică şi culturală de prim rang în sud-estul Europei, şi acest statut i-a permis, chiar şi în ultimul deceniu al secolului trecut, să joace un rol pozitiv în consolidarea stabilităţii şi construcţiei democratice în Balcani. Neglijarea politicilor de vecinătate după 2000 a făcut însă ca acest rol să se estompeze, astfel încât proclamarea independenţei Kosovo a avut loc în ciuda rezervelor exprimate de statul român, iar proiectul cooperării în Marea Neagră şi în zona Mării Caspice a rămas fără alt efect decât răcirea raporturilor tradiţional pozitive cu Turcia şi apariţia unor

noi tensiuni în relaţiile noastre cu Ucraina şi Federaţia Rusă. Evenimentele din vara anului trecut – invadarea Georgiei şi independenţa unilateral recunoscută a regiunilor secesioniste – au părut că pun definitiv punct acestui ambiţios proiect. Marea Neagră rămîne o zonă de interes strategic deosebit prin prisma poziţiei geografice dar şi a rolului pe care-l poate juca în transportul de hidrocarburi şi resurse energetice, în asigurarea securităţii energetice a României şi contribuţia substanţială, pe acestă dimensiune, la nivelul UE. Coordonatele şi instrumentele sînt multiple, în ciuda rezervelor şi blocajelor unor state riverane. Inventivitatea şi capacitatea de inovare a abordărilor cu geometrie variabilă sunt şansa României de a aduce o valoarea adăugată importantă, pe această dimensiune, aliaţilor şi partenerilor săi. Romania poate fi pilonul de sustinere cel mai important din regiune al "podului" Est - Vest evocat de George W. Bush la Bucuresti cu o formula care isi mentine actualitatea.

Pentru Croaţia şi Albania, experienţa României poate fi deosebit de interesantă; pentru Macedonia şi pentru Serbia, istoria noastră recentă e plină de semnificaţie. România trebuie sa aiba o agenda in Balcani, bazata pe parteneriat economic si pe valorificarea oportunitatilor date de prezenta la Bucuresti a celei mai solide structuri financiar - bancare din regiune. Bursa de la Bucuresti poate deveni reperul pentru afacerile intregii regiuni iar companiile romanesti trebuie sustinute sa devina regionale.

 Turcia, Caucazul de sud şi Asia Centrală. Politica de securitate energetică

Relaţiile, pe această dimensiune, se disting în trei grupe:

• - parteneriat strategic cu Turcia. Relaţia cu Turcia trebuie reconstruită pe baza relaţiei

economice şi militare excelente şi a susţinerii aspiraţiilor europene ale Ankarei. România recunoaşte rolul major al Turciei la Marea Neagră, în stabilizarea Orientului Mijlociu Extins, în cadrul NATO – a doua armată a Alianţei – şi ca model de stat musulman sunit secular

19

Pagina 20

modern. Parteneriatul trebuie să reafirme principiile fundamentale europene şi să fie dezvoltat indiferent de prezenţa la guvernare în Turcia a unei puteri politice sau alta.

• - relaţia cu statele caucaziene este relevantă din unghiul de vedere al securităţii

energetice, al capacităţii de producţie şi tranzit şi al poziţiei geografice. România susţine suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a celor trei state caucaziene. Georgia este de importanţă majoră strategică pentru comunitatea euro-atlantică, pierderea orientării democratice şi pro-occidentale a Georgiei însemnînd pierderea Mării Megre şi a culoarului de tranzit Asia Centrală-UE. Azerbaidjanul este stat pivotal relevant în producţia şi tranzitul din surse şi pe rute alternative ale hidrocarburilor iar relaţia României cu Armenia a fost tradiţional foarte bună.

• - relaţia cu statele din Asia Centrală trebuie regăsită, Kazahstanul jucînd un rol major

de echilibru în regiune şi fiind relevant prin prisma investiţiei în cel de-al doilea producător de petrol din România. Turkmenistanul are rezerve de hidrocarburi neexplorate şi neexploatate, cu relevanţă deosebită în echilibrul energetic global iar Uzbekistanul este vecin imediat al Afghanistanului, jucînd rol relevant în securitatea regiunii, în tranzitul forţelor şi rezervelor către trupele din Afghanistan şi în controlul traficului de droguri spre Europa. Resursele energetice din regiune sînt majore iar aportul la proiectele alternative de producţie şi transport cruciale.

 Relaţii strategice. Diplomaţie economică

Ca Preşedinte al României vreau să dau consistenţă relaţiilor noastre cu Republica Populară Chineză. Pornesc de la premisa că există o tradiţie îndelungată a acestor relaţii şi o mare disponibilitate de cooperare din partea partenerilor noştri chinezi. Este responsabilitatea noastră că nu am găsit întotdeauna răspunsul cel mai adecvat şi serios la această disponibilitate. În plan politic şi economic putem construi multe împreună, iar această relaţie privilegiată poate juca rolul unui atu al României în Uniunea Europeană. Orientul Mijlociu este o zonă tradiţională a relaţiilor foarte bune ale României cu toate părţile implicate. Aici decenţa, echilibrul şi rezerva în a aborda problemele dincolo de capabilităţi se poate dovedi esenţială pentru capacitatea noastră de susţinere a comunităţilor de români din toate statele din zonă. Trebuie valorificate la maximum relaţiile tradiţionale şi capacitatea de a aduce valoarea adăugată în sistemul complicat al soluţionării

dosarelor din regiune. Asia, Africa si America Latina – Abordarea selectivă a acestor relaţii trebuie făcută prin prisma capabilităţilor şi relaţiilor României cu aceste state, a valorii adăugate pe care o pot aduce economiei româneşti, partenerilor şi aliaţilor. Pe toate aceste dimensiuni trebuie dezvoltate formule stabile, ad hoc sau itinerante de diplomaţie economică eficientă.

20

Pagina 21

 O politică mai activă în raport cu românii de pretutindeni

Statul român are obligaţia constituţională de a sprijini atât minorităţile româneşti din alte state, cât şi pe cetăţenii români care lucrează şi trăiesc temporar pe teritoriul altor ţări. În raport cu minorităţile româneşti, ca Preşedinte al României voi solicita instituţiilor să aibă o politică mai viguroasă şi mai activă, desigur, în respectul relaţiilor bilaterale cu statele respective. Vom încuraja reprezentarea politică a minorităţilor româneşti, afirmarea identităţii lor lingvistice şi culturale. Pe de altă parte, în ultimii ani, a apărut o temă nouă: cea legată de statutul şi drepturile cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Această temă a generat reacţii cu tentă xenofobă, pe fondul agravării crizei economice. Vocea României trebuie să se audă cu putere în instituţiile europene, în aplicarea principiului liberei circulaţii a forţei de muncă. Instituţiile europene şi relaţiile bilaterale între România şi statele în care muncesc concetăţenii noştri reprezintă cadrul de protecţie a drepturilor acestora. Trebuie susţinute

asociaţiile românilor din străinătate, care pot reprezenta cel mai bine interesele acestora în raport cu statele gazda. Dar este esenţiala depolitizarea şi finanţarea lor semnificativă.

1.6. APĂRAREA NAŢIONALĂ ŞI ORDINEA PUBLICĂ – SECURITATE

PENTRU DEZVOLTARE

Alături de politica externă, coordonarea politicii de securitate şi de apărare a României este atributul executiv fundamental al Preşedintelui României şi reprezintă componenta cea mai importantă a activităţii Administraţiei prezidenţiale. În concepţia mea, ca Preşedinte al României, securitatea naţională este un vector important al dezvoltării şi modernizării structurii societăţii româneşti. Conceptul meu privind securitatea naţională se subordonează în primul rând acestui deziderat. Odată cu integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, România şi-a asigurat garanţii de securitate în ceea ce priveşte ameninţările militare clasice. Anii care au trecut au demonstrat că România este un partener loial al sistemului de securitate occidental, fiind nu doar un beneficiar al acestuia, ci şi un furnizor de securitate la graniţa estică. În noul context, este momentul să gândim securitatea în perspectiva dezvoltării şi modernizării româneşti, să evaluăm corect riscurile şi ameninţările pe plan intern, dar şi

noile provocări asimetrice apărute. Tranziţia economică prelungită, scăderea calităţii vieţii, inegalităţile sociale, creşterea numărului celor care trăiesc sub pragul sărăciei subminează regulile, normele şi instituţiile componente ale domeniului economic, afectând securitatea naţională. Recunosc lucrurile bune care s-au făcut în administraţiile precedente. Strategia de Securitate naţională a României adoptată în 2007 răspunde noii realităţi a unei Românii integrate în NATO şi în Uniunea Europeană. Din păcate această Strategie a fost insuficient 21

Pagina 22

dezbătută şi prea puţin operaţionalizată. Obiective de etapă asumate, cum ar fi angajamentele privind finanţarea armatei, au fost mereu amânate, din raţiuni, poate obiective, ale situaţiei economico-financiare. Ca Preşedinte al României, susţin că politica în domeniul securităţii naţionale, în toate componentele ei trebuie să facă obiectul unui dialog şi consens al societăţii româneşti. Ca şi în cazul politicii externe, preşedintele României este generatorul conceptului de securitate naţională şi coordonatorul activităţii instituţiilor cu atribuţii în realizarea acesteia. Este misiunea preşedintelui României de a integra organic politică externă şi de securitate naţională în vederea apărării şi promovării intereselor naţionale ale statului. Din punctul meu de vedere politica naţională de apărare, siguranţă şi ordine publică trebuie să se raporteze permanent la urmatoarele valori ale statului de drept: democraţia, pluralismul politic, supremaţia legii, libertatea persoanelor, respectul pentru demnitatea

omului, inviolabilitatea şi garantarea proprietăţii, suveranitatea şi independenţa naţională, caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului, solidaritatea şi cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii cu respectarea interesului naţional. Consider că dinamica globalizării impune preşedintelui un efort de înnoire permanentă a Strategiei de securitate naţională. Perioada recentă ne-a demonstrat că există ameninţări care pot evolua extrem de rapid, instalând o stare de insecuritate în societatea românească. Criza economico-financiară, generată de prăbuşirea instituţiilor financiar-bancare din exterior, a introdus într-o perioadă extrem de scurtă un factor de distorsiune majoră în economia românească. Modul de gestiune a acestei crize ne-a arătat că fie instituţiile de evaluare şi prognoză nu au avut capacitatea de predicţie a evoluţiei rapide a acestei crize, fie factorul politic şi guvernamental nu a răspuns avertismentelor acestor instituţii. În sine, exemplul ne arată că undeva există factori de blocaj.

a. Teme sensibile în domeniul securităţii naţionale

Astăzi, structura componentelor politicii naţionale de ordine şi siguranţă publică vizează organismele abilitate să asigure apărarea naţională, starea de legalitate, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, respectiv:  forţele armate ale Ministerului Apărării Naţionale ;  structurile de ordine publică ale MIRA şi alte instituţii competente ;  autorităţile de siguranţă naţională reprezentate de Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe ; Acţionând în cadrul unei politici naţionale integrate, aceste forţe vor aplica deciziile adoptate de CSAT şi celelalte autorităţi competente, conform Strategiei de Securitate Naţională a României şi celelalte planuri şi strategii naţionale sau sectoriale. Analiza managementului strategic al domeniului apărării scoate în evidenţă carenţe majore atât de ordin structural, cât şi funcţional, care pe fondul subfinanţării generează

22

Pagina 23

premisele unor disfuncţionalităţi sistemice. Identificăm aici câteva probleme:  Cadrul consensual limitat al CSAT;  Tendinţa de transformare a controlului civil şi democratic într-unul politic;  Lipsa unei gândiri de redimensionare strategică a apărării în funcţie de capacitatea economiei româneşti;  Incoerenţa unei viziuni de ansamblu asupra înzestrării Armatei, în principal a forţelor dislocate în teatre de operaţiuni;  Scăderea accentuată a calităţii vieţii şi atractivităţii carierei militare pe piaţa forţei de muncă;  Efectele incerte ale demilitarizării şi descentralizării instituţiilor ministerului de interne. Procesul nu a dus încă la o întărire perceptibilă la nivelul siguranţei cetăţeanului;

 Percepţia complicităţii între zone din instituţiile chemate să asigure climatul de legalitate şi mediul infracţional;  Semnele de întrebare care planează asupra eficienţei serviciilor de informaţii în raport cu numărul acestora;  Apariţia unor suspiciuni privind tendinţa de imixtiune a unor persoane din instituţiile de ordine publică şi securitate în procese economice sau politice;  Controlul civil şi parlamentar insuficient consolidat; Ca Preşedinte al României, plec de la această analiză în structurarea măsurilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

b. Principiile de la care pornesc

Ca Preşedinte al României, acţiunea şi raporturile mele cu instituţiile de apărare şi ordine publică vor porni de la următoarele principii:  controlul şi nu ingerinţa politică;  depolitizarea numirilor ;  responsabilitatea decidenţilor politici pentru obiective şi resurse ;  responsabilitatea decidenţilor militari pentru planificare, programare, bugetare, evaluare şi execuţia misiunilor ;  controlul civil, financiar, juridic, care dublează responsabilitatea de execuţie a corpului militar  refuzul de ordin şi sesizarea autorităţilor competente în cazul exclusiv al încălcării drepturilor omului prin aplicarea ordinului superiorului. Preempţiunea legii în faţa ordinului.

23

Pagina 24

c. Politica de apărare a României

Participarea Armatei române în misiunile peste hotare a fost, până la succesul diplomatic din procesul de la Haga, cel mai important argument strategic al României, a conturat profilul strategic şi a permis substanţierea şi greutatea cuvîntului ţării noastre în cele mai importante foruri internaţionale. Participarea la misiunile internaţionale are o relevanţă majoră pentru pregătirea, prin rotaţie, a trupelor combatante ale Armatei Române în condiţii reale de război, pentru creşterea credibilităţii şi forţei Armatei Române şi a gradului de descurajare pe care îl poate realiza o armată profesionistă, antrenată în operaţiuni reale pe teren, în condiţii vitrege de viaţă şi meteorologice. Realizarea, întreţinerea şi planificarea capabilităţilor militare crează probleme legate de bugetarea acestui domeniu, accesul şi bătălia pentru resurse în societăţile democratice şi în momente de criză, dar şi o dezbatere privind nevoile reale ale Armatei române pentru

desfăşurarea operaţiunilor angajate peste hotare, dar şi a angajamentelor luate inclusiv cu dotarea forţelor armate. România nu-şi poate permite astăzi să facă eroarea strategică de a ignora anumite ameninţări prezente la efectuarea revistei apărării şi a evita planificarea şi bugetarea capabilităţilor necesare doar de dragul economiei şi pe baza motivaţiei existenţei crizei economice. Contextul internaţional actual impune o justă cumpănire a raportului dintre apărare teritorială şi forţele expedinţionare: ultimele ajută la creşterea prestigiului şi profilului strategic, ajută la pregătirea trupelor în operaţiuni reale, dar atenţia nu trebuie deturnată complet de la necesităţile Armatei Române pentru apărarea frontierelor NATO şi UE. Armata română, decidenţii şi planificatorii politicilor de apărare trebuie sprijiniţi pentru a găsi cele mai corecte argumente, cele mai bune soluţii şi cele mai adecvate mijloace

pentru accesul la resursele necesare, pentru a putea evalua şi explica corect eficacitatea şi corectitudinea utilizării resurselor şi pentru a putea justifica alocarea resurselor necesare. Exemplele statelor membre ale Alianţei, cu diferite profile strategice şi cu diferite ambiţii, dar şi cu poziţii geopolitice comparabile cu ale României, pot compensa deficitul formulării argumentaţiei solide, bazată pe elemente teoretice moderne şi modele de gândire contemporane din cadrul Alianţei. Până la momentul dobândirii acestei capacităţi, Armata trebuie sprijinită în a obţine accesul la resurse, în măsura în care achiziţiile şi aprovizionarea armatei poate reprezenta şi ea o investiţie pe termen lung cu relevanţă în relansarea economică. Pentru cheltuieli de apărare echilibrate şi sustenabile, propunem crearea unor pachete de argumente prin care să se demonstreze că noile achiziţii pot fi o componentă de relansare economică, că investiţiile prin prezenţa noastră peste hotare au relevanţă şi de natură

economică în contracte de reconstrucţie, dar şi formule negociate de partajare proporţională a infrastructurii desfăşurate pe teren, în misiunile externe, fără a neglija misiunile interne.

24