Partidul Național Liberal

Ediția 2009

Stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor: Programul Președintelui României

2009 PrezidențialePDF
Copie arhivată de presă Sursă verificată:

Despre această ediție

Document integral de 41 de pagini, copie HotNews. Coperta identifică autorul Crin Antonescu și titlul programului prezidențial. Textul discută explicit realitatea anului 2009. Lansarea este documentată la 13 iulie 2009; exemplarul din arhivă este publicat la 25 octombrie 2009. Nu este programul electoral din 2025.

Conținutul ediției

Textul documentului

Această ediție nu are încă o structură pe capitole și propuneri. Textul extras poate conține diferențe de formatare față de documentul-sursă.

Pagina 33

Tranziţia de 20 de ani de la statul totalitar la statul de drept nu a reuşit să refacă din temelii relaţia dintre stat şi cetăţean, în sensul unui stat puternic şi drept, aflat permanent în slujba cetăţenilor-contribuabili care îl întreţin. În România, statul are un prea mare control în societate în raport cu viaţa economică, de pildă, sau un mult prea slab control în raport cu infracţionalitatea, cu corupţia generalizată, cu risipirea banului public sau cu fraudele de tot felul. Disproportiile şi paradoxurile structurale ale statului roman actual sunt multiple. Acesta este tabloul dezolant al unui amestec iraţional de forme ale civilizatiei democratice europene cu realităţi care ţin de un "feudalism" postcomunist întreţinut, sub aparenţele modernităţii, de către principalii decidenţi din clasa politică, susţinuţi constant de factori ilegitimi de influenţă. Neîncrederea fără precedent a majorităţii cetăţenilor în instituţiile politice şi politicieni (preşedinte, parlament, guvern, partide) provine din perpetuarea şi agravarea acestei stări

de lucruri, în ciuda integrării europene şi în ciuda numeroaselor promisiuni şi speranţe generate de diversele campanii electorale şi alegeri. Direcţiile principale de acţiune pentru reformarea statului sunt: 1) separaţia reală a puterilor în stat; 2) transformarea statului birocratic, clientelar, costisitor şi ineficient într-un stat suplu, eficient şi drept, prin descentralizare, debirocratizare şi dereglementare.

a. Separaţia reală a puterilor în stat

De 20 de ani, separaţia puterilor în stat este o iluzie. Interferenţele sunt frecvente, controlul Parlamentului asupra Guvernului e doar o aparenţă şi, nu întâmplător, numărul ordonanţelor de urgenţă şi asumărilor de răspundere a guvernului au sporit necontenit în ultimul deceniu. Preşedintele actual se substituie frecvent Guvernului şi chiar Parlamentului. Cel mai grav lucru este acela că independenţa justiţiei în raport cu puterea politică rămâne în destule cazuri o vorbă goală, fapt confirmat de percepţia opiniei publice din România şi a instituţiilor internaţionale. Preşedintele trebuie să fie, alături de Curtea Constituţională, un garant al separaţiei puterilor în stat. Numai în momentul în care vom avea un preşedinte convins de valoarea acestui principiu şi gata să-l aplice în orice împrejurare, vom putea spera că exemplul acestuia poate fi impus şi celorlalte instituţii.

b. Descentralizare, debirocratizare şi dereglementare

a) Descentralizarea: autorităţi locale în slujba cetăţeanului "Reforma" anunţată de guvernul actual mimează descentralizarea. Nu avem nevoie de o descentralizare fictivă, prin care baronii locali îşi văd puterea şi averea sporite, prin care 33

Pagina 34

asistăm la suprapunerea atribuţiilor instituţiilor centrale şi locale, ceea ce antrenează mai multe cheltuieli şi mai puţină responsabilitate. Avem nevoie de o descentralizare reală, prin care să economisim banul public şi să responsabilizăm autorităţile. Descentralizarea veritabilă trebuie însoţită de reforma fiscală, adică de o separare transparentă a impozitarii între bugetul de stat şi bugetul administraţiei locale. Realizarea unui echilibru între descentralizarea administrativă şi cea financiară este esenţială pentru creşterea eficienţei. Lăsarea mai multor competenţe administrative la nivelul comunităţilor locale trebuie să însemne şi lăsarea mai multor impozite la bugetul local. Astfel dispar discrepanţele tradiţionale între contribuţia unor judeţe la bugetul de stat şi alocările care Ii se întorc şi, mai ales, dispare alocarea fondurilor bugetare pe criterii politice, sursă permanentă de corupţie şi întreţinere a clientelei. Autorităţile locale vor cheltui altfel banii pentru care dau socoteală în faţa comunităţii şi nu a şefilor de partid de la Bucureşti.

b) Debirocratizarea: funcţionari în serviciul contribuabilului România e bolnavă cronic de birocraţie. Birocraţia este masa de manevră a clasei politice actuale, sursa ei de satisfacere a clientelei şi paravanul după care se drenează banul public sub toate guvernele, de către toate partidele. Birocraţia costisitoare, lacomă, coruptă şi incompetentă sufocă energiile sănătoase ale naţiunii, scade atractivitatea mediului de afaceri pentru investitorii oneşti români şi străini, blochează oportunităţile de dezvoltare. Restrângerea masivă, prin legislaţie şi măsuri administrative, a aparatului birocratic, introducerea în administraţie a criteriilor de performanţă şi promovare după modelul corporaţiilor private, sunt necesare imediat pentru a transforma România într-o ţară europeană în care funcţionarul se află în serviciul contribuabilului şi nu al şefului care l-a angajat. c) Dereglementarea: sfârşitul unei minciuni

Ni s-a oferit mereu iluzia că, prin reglementări stufoase, de la "centru", vom avea mai multă ordine, în toate sensurile. Trebuie să comparăm, odată şi odată, costurile excesului de reglementare - de la hăţişul legislativ şi birocratic până la zecile de agenţii destinate, pe bani publici mulţi să ofere sinecuri clientelei, cu "beneficiile"pe care contribuabilii şi societatea în ansamblu le primesc. Şi bilantul e limpede: diminuarea oportunităţilor întreprinzătorilor, inhibarea spiritului antrepenorial şi a iniţiativei private, restrângerea ofertei, creşterea preţurilor şi profiturilor "băieţilor deştepţi", legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern cu destinaţie specială, ministere, agenţii a căror existenţă nu se justifică. Statul roman, cu ansamblul instituţiilor sale, are nevoie de o reformă fundamentală: disponibilizarea clientelei politice şi mobilizarea elitelor competente. De 20 de ani, cu puţine excepţii, clientelele înving, risipesc şi alungă elitele. A venit vremea ca elitele autentice să poată conduce această ţară în folosul cetăţenilor ei. E nevoie de un

Preşedinte al ţării care să alunge clientela politică şi să recupereze elitele, în folosul comunităţii.

34

Pagina 35

2.3. JUSTIŢIE INDEPENDENTĂ, RESPONSABILĂ ŞI CREDIBILĂ

Prin Constituţia României, Preşedintele are rolul fundamental de a media între puterile statului şi între stat şi societate. În calitate de preşedinte voi utiliza această prerogativă esenţială de mediator pentru consolidarea statului de drept şi îmi voi asuma şi un proiect moral: refacerea încrederii şi solidarităţii între români, refacerea bazelor morale ale unei societăţi măcinate de suspiciune, de lipsa de speranţă şi de false ierarhii ale valorilor. Justiţia este tratamentul esenţial pentru însănătoşirea morală a societăţii româneşti. Reforma în Justiţie este, în acelaşi timp, şi o reformă politică. Ea este legată de modul în care clasa politică înţelege să respecte cerinţele statului de drept şi independenţa justitiei. Respectul faţă de lege trebuie să fie un atribut obligatoriu al conduitei politice. Astfel, "autoritatea judecătorească", asa cum este denumită în Constituţie, va deveni o adevărată "putere judecatoreasca". Voi pune la temelia mandatului meu hotărârea de a da Justiţiei demnitatea unei puteri reale în societate, scoasă de sub influenţele de natură politică.

În România ultimilor ani, tema reformei justiţiei a fost exploatată exclusiv politic, folosită pentru răfuieli cu adversarii politici şi contaminată masiv de discursul populist şi demagogic. Beneficiarul de drept al acestei reforme, cetaţeanul, justiţiabilul, a fost uitat. Bilanţul "reformei Justiţiei" şi al "bătăliei contra corupţiei" este jalnic în toate privinţele. Nu avem o încredere mai mare a opiniei publice în justiţie, dimpotrivă. Nu avem cazuri de mare corupţie rezolvate, dimpotrivă. Nu avem decât coduri esenţiale (penal, civil, de procedură penală, de procedură civilă) adoptate fără o dezbatere publică sau măcar parlamentară. Activitatea Departamentului Naţional Anticorupţie, vedeta justiţiei televizate din România, a reuşit să adune doar convingerea majorităţii românilor şi a întregii clase politice că este un instrument de luptă politică, aflat la dispozitia preşedintelui actual. Pentru o justitie independentă, echitabilă, rapidă şi eficientă, voi susţine următoarele:  reducerea taxelor aferente actului de justiţie, pentru a garanta accesul real la justiţie

al cetăţenilor cu venituri modeste;  acordarea asistenţei juridice gratuite, atât în cauze penale, cât şi în cauze civile, în conformitate cu normele UE, pentru a asigura dreptul de apărare al cetăţenilor care nu-şi pot permite angajarea unui avocet;  garantarea efectivă a puterii judecatoreşti, prin stabilirea Consiliului Suprem al Magistraturii ca ordonator principal de credite pentru puterea judecatorească;  modificarea sistemului de salarizare a magistraţilor, în funcţie de numărul sentinţelor corecte pe care le pronunţă, cu penalizări proporţionale cu numărul de sentinţe infirmate de instanţele superioare;  revizuirea statutului anacronic al procurorilor, asimilaţi magistraţilor, deşi sunt subordonaţi ierarhic Procurorului General şi îşi desfăşoară activitatea, conform Constituţiei, sub controlul Ministerului Justiţiei;

35

Pagina 36

 încurajarea procedurilor alternative de soluţionare a litigiilor (mediere, conciliere, arbitraj);  impunerea precedentului judiciar ca izvor de drept, în scopul unificării practicii, predictibiliţăţii şi celerităţii actului de justiţie;  numirea, în fruntea Parchetului General şi a Departamentului Naţional Anticorupţie, a unor persoane aflate deasupra suspiciunilor de partizanat politic. Într-o societate aflată în criză de autoritate reală şi de instanţe morale publice, reforma reală a Justiţiei nu e doar necesară cât mai urgent, ci este hotărâtoare pentru reuşita tuturor celorlalte proiecte pentru Romania.

2.4. ECONOMIA ROMÂNEASCĂ: SFÂRŞITUL TRANZIŢIEI

Atribuţiile Preşedintelui în domeniul economic sunt restrânse. Cu toate acestea, având în vedere importanţa capitală a evoluţiei economiei pentru întreaga societate, voi folosi toate prerogativele pe care mi le oferă Constituţia, ca şi întreaga autoritate şi influenţă în raporturile cu partenerii de dialog, pentru a determina o transformare rapidă, profundă şi cuprinzătoare a actualei stări de lucruri. Şansa economică a României, după 20 de ani de tranziţie şi capitalism clientelar, stă în valorile capitalismului autentic şi ale economiei de piaţă: proprietatea privată, piaţa liberă, competiţia reală şi corectă, libertatea economică. Aceste valori stau la temelia prosperităţii. În economie, nu este suficient să liberalizam doar unul sau altul dintre domenii. Într-un mediu dominat încă de intervenţionismul statal, doar liberalizarea completă poate duce la transformarea societăţii româneşti, cu atât mai mult în contextul actual al crizei economice.

a. Cheia prosperităţii românilor: mai puţină politică şi birocraţie, mai multă economie

Cum am mai spus, orice reformă trebuie să înceapă cu reforma statului. Statul este cel mai prost administrator din economie. Şi nu neapărat pentru că angajaţii săi sunt incompetenţi, ci pentru că stimulentele oricărei birocraţii de stat sunt orientate nu în direcţia satisfacerii nevoilor publice, ci ale şefilor ierarhici. Statul nu trebuie să se implice în calitate de jucător în activitatea economică. Rolul său trebuie să fie doar cel de arbitru al relaţiilor dintre agenţii economici, de a facilita manifestarea liberei concurenţe pe piaţă şi să împiedice şi să sancţioneze acţiunile neconforme cu interesul public şi instituţiile economiei de piaţă. Eficienţa în cheltuirea banului public înseamnă reducerea aparatului birocratic, începând cu desfiinţarea unor ministere, reducerea bugetelor centrale, eliminarea majorităţii taxelor 36

Pagina 37

parafiscale. În ultimii 20 de ani, nici un guvern nu a avut curajul sau interesul de a da bătalia cu uriaşa birocraţie de stat, care a crescut mereu, hrănită din bugetul ţării, în defavoarea economiei, a educaţiei, a sănătăţii, a celor care aveau şi au cu adevarat nevoie de sprijin. Astăzi bătălia nu mai poate fi evitată şi, oricât ar fi de dură, trebuie să o câştigăm.

b. Impozite mici, impozite pentru prosperitatea românilor

Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică şi fiscalitate prietenoasă pentru întreprinzători şi forţa de muncă, pentru angajator şi angajaţi. Filosofia finanţelor publice este, în prezent, în flagrantă contradicţie cu principiile dezvoltării economice sănătoase. România are nevoie de schimbarea fundamentală a filosofiei fiscale. În loc să acoperim găurile bugetare prin impozite tot mai mari, trebuie stimulată activitatea celor care sunt performanţi şi asteaptă de la stat un semnal pozitiv. Voi susţine, ca Preşedinte, reducerea poverii fiscale asupra mediului de afaceri şi a forţei de muncă şi voi acţiona pentru o Românie competitivă pe piaţa mondială, în plan fiscal. Adoptarea unei cote unice de 10%, simultan cu reducerea universală a TVA la 15% vor spori atractivitatea pentru investitori, lucru esenţial în contextul actualei crize. Deasemenea, reducerea impozitării muncii, a contribuţiilor sociale cu 50% vor aduce României masive avantaje investiţionale, cu imense consecinţe benefice în planul ocupării forţei de muncă şi

al veniturilor.

c. Stimularea muncii şi stoparea risipei

În ciuda statutului de economie de piaţă funcţională şi a aderării la UE, economia României este încă departe de principiile pieţei libere şi ale dezvoltării economice sănătoase. În prezent, existenţa economiei româneşti este construită în jurul bugetului statului. Avem o economie asistată şi asaltată cu “indicaţii preţioase” din partea conducerii statului, o economie în care cea mai mare gaură neagră a ineficienţei şi risipei este chiar bugetul statului. Sectorul privat este împovărat de asaltul fiscal şi birocratic pe care sectorul public îl exercită asupra contribuabililor, proprietarilor şi investitorilor. Raportul dintre numărul de angajaţi la stat faţă de cei din sectorul privat este de 1,3 la 1, în favoarea statului. Salariul mediu în sectorul public este mai mare decât în cel privat. A spune că această stare de lucruri se numeşte economie de piaţă e cam acelaşi lucru cu a spune că plata impozitelor poate fi numită investiţie. În prezent, dintr-o populaţie totală de 22 de milioane

de persoane, 11 milioane sunt asistate, sub diferite forme, de stat. Aceasta nu se mai poate numi “protecţie socială”, ci dependenţă de stat – capcana clasică a subdezvoltării.

37

Pagina 38

Acum, prioritatea economică pentru România este protejarea locurilor de muncă viabile şi încurajarea iniţiativei private, creatoare de noi slujbe pentru români. Locurile de muncă bine- plătite sunt consecinţa acumulării de capital şi a unui mediu instituţional favorabil dezvoltării economice. Performanţa economică în România este direct proporţională cu răspândirea unei culturi capitaliste sănătoase. Ca preşedinte, voi contribui, prin toate luările mele de poziţie, la răspândirea culturii capitalismului. Trebuie să răsplătim munca, eficienţa acesteia, şi să stopăm risipa banilor publici cu proiecte şi măsuri populiste. În economia de piaţă, a trăi bine înseamnă, în prealabil, a munci bine. Fără înţelegerea acestei idei simple, şansa dezvoltării României va fi, la nesfârşit, amânată.

d. Simplificare şi stabilitate legislativă pentru mediul de afaceri

Pagubele pe care le generează instabilitatea legislativă mediului de afaceri sunt egalate doar de extinderea birocraţiei. Cele mai importante acte normative care reglementează activitatea antreprenorială sunt unele dintre cele mai afectate de sarabanda schimbărilor de legislaţie (Codul fiscal, Codul muncii, Codul vamal). Toate aceste capricii legislative au fost decontate din buzunarele întreprinzătorilor şi oamenilor obişnuiţi. De aceea, schimbarea de viziune economică pe care o susţin înseamnă simplificarea drastică a legislaţiei economice şi, bineînţeles, stabilitatea acesteia. Reguli simple pentru o lume complexă. În România, guvernanţii acţionează parcă împotriva întreprinzătorilor. Introducerea impozitului forfetar este elocventă. Ca efect al acestei măsuri, firmele fie s-au reorganizat, pentru a evita plata unei taxe mai mari, fie au falimentat. Procedurile numeroase cărora trebuie să le facă faţă cei care doresc să îşi deschidă o afacere în ţara noastră vorbesc de la sine despre piedicile puse mediului de

afaceri. În plus, pentru orice modificare legislativă care vizează mediul economic, fundamentarea acesteia pe analize şi studii de impact cu previziuni ale efectelor pe termen mediu şi lung, este absolut necesară.

2.5. EDUCAŢIA ÎN SPIRITUL LIBERTĂŢII ŞI AL RESPONSABILITĂŢII

A investi în educaţie înseamnă a investi în viitor. Prosperitatea românilor şi dezvoltarea economică depind, în bună măsură, de calitatea educaţiei. Afirmarea societăţii româneşti într-o lume modernă, o lume a cunoaşterii, nu este posibilă fără o educaţie de calitate. Participarea activă a românilor la viaţa economică, socială şi politică a societăţii în care trăim, este influenţată decisiv de educaţia oferită în şcoli. Criza actuală a sistemului de educaţie se manifestă în principal prin:

38

Pagina 39

 incapacitatea statului de a face ca sistemul centralizat, aproape monopolizat al educaţiei de stat, să se adapteze la sistemul descentralizat, concurenţial, al pieţei muncii;  incapacitatea statului de a asigura respectarea dreptului constituţional al egalităţii de sanşe în accesul la educaţie;  imaginea depreciată a şcolii şi a performanţei şcolare drept condiţie a succesului social;  condiţia marginală a cadrului didactic din perspectiva financiară şi a dezvoltării profesionale. A sosit vremea ca învăţământul românesc să înceteze a mai fi teatrul intervenţiilor intempestive, conjuncturale şi al improvizaţiilor de tot felul. El trebuie reformat profund, plecând de la o viziune clară asupra a ceea ce el trebuie să devină. În această ordine de

idei, voi susţine un sistem de educaţie orientat pe:  valori: libertate individuală, onestitate, dreptate, demnitate, solidaritate, toleranţă;  inteligenţă socială şi creativitate;  capacităţi individuale: curaj, încredere, iniţiativă, responsabilitate. Obiectivele pe care eu le voi urmări, în domeniul educaţiei, sunt inspirate din documente programatice, strategice, europene şi naţionale, dintr-o viziune a societăţii deschise, o societate a cunoaşterii. 1. Modernizarea sistemului educaţional, la nivel de infrastructură, personal şi conţinut, în sensul compatibilizării totale, inclusiv în privinţa calităţii şi performanţelor, cu realităţile şcolare din ţările europene cele mai avansate; 2. Asigurarea egalităţii de şanse, inclusiv prin:  definirea unor zone prioritare, pentru a depăşi decalajul care diferenţiază

în mod dramatic mediul rural de cel urban, diferite localităţi între ele sau diferite categorii de cetăţeni  crearea unui cadru de educaţie specifică pentru copiii cu nevoi de educaţie speciale 3. Asigurarea activităţilor de informare, consiliere şi orientare profesională a elevilor şi studenţilor; 4. Promovarea culturii antreprenoriatului; 5. Stimularea competenţelor în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, la toate ciclurile şcolare; 6. Încurajarea dezvoltarii profesionale a cadrelor didactice şi a celorlalte categorii de formatori inclusiv prin stimulare salarială; 7. Stimularea “brain regain” în universităţi şi centre de cercetări, prin oferte de

angajare atractive către tinerii care au făcut studii în marile universităţi ale lumii şi care ar putea contribui la scurtarea traseelor de dezvoltare prin transferul direct de competenţă, know-how şi tehnologie;

39

Pagina 40

8. Îmbunătăţirea indicilor obţinuţi de elevii români în cadrul evaluărilor internaţionale, astfel încât sistemul românesc de învăţământ preuniversitar să urce în ierarhiile internaţionale; 9. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei universitare, a volumului, calităţii şi adecvării cercetării ştiinţifice din universităţi, a reputaţiei absolvenţilor şi a vizibilităţii rezultatelor cercetării, prin creşterea numărului de lucrări ştiinţifice publicate în circuitele de înaltă cotaţie şi a numărului de transferuri - în regim mercantil - de idei novative şi know-how către societate şi, implicit, a poziţiei universităţilor româneşti în ierarhiile internaţionale; 10. Ameliorarea substanţială a condiţiei materiale a corpului didactic. Este un obiectiv principal al mandatului meu prezidenţial să determin un consens real şi durabil al partidelor politice, mediului academic, sindicatelor şi formatorilor de

opinie în favoarea abordării educaţiei ca prioritate naţională.

40